Evreii in antichitate

Prof. Daniel Shaw

Ce este un evreu?
Raspunsurile la aceasta intrebare pot fi multiple si interpretabile, in functie de perioada istorica avuta in vedere.
Astfel, pentru definirea evreului se pot utiliza urmatoarele criterii:
· religios, desi se poate accede la iudaism si prin convertire.
· Nationalitatea- apartenenta, prin nastere la poporul evreu
· Teritorial

In antichitate, grecii ii numeau "Iudaios" iar romanii "Iudaeus", ambii termeni avind conotatii teritoriale ("locuitori ai Iudeei"). Era vremea cind evreii aveau stat si nu aveau diaspora.

In perioada Primului Templu (1000-586 i. Hr.) Locuitorii Tarii lui Israel au scris Biblia si Tora.
In 586 i.Hr. asiro babilonienii au distrus Templul, populatia a fost supusa iar cele 10 triburi ale lui Israel au disparut, fiind probabil integrate de populatiile in mijlocul carora au fost exilati. In perioada cat au trait in Mesopotamia, evreii au realizat Talmudul.

Cucerirea asiro babilonienilor de catre persi a marcat inceputul perioadei persane (530-332 i.Hr). In acea epoca evreii nu mai aveau stat propriu si se autodefineau prin nastere.. Biblia vorbeste despre evrei care s-au casatorit cu localnice "poluand originea sfanta". S-au facut diferentieri intre evreii care s-au amestecat cu localnici si cei apartinid "comunitatii in exil" si au pastrat originea curata. S-a introdus un certificat de origine care urca pina la a 15-a generatie.

Intre 332 i.Hr-63 se incadreaza perioada elenistica in decursul careia, evreii, in lipsa unui stat propriu s-au autodefinit prin cultura, in contextul luptei dintre iudaism si elenism. Evidentele manifestarilor antisemite sunt reduse in aceasta perioada, fiin legate de statutul de stapani al grecilor.

In perioada romana (63-sec. VII), aspiratiile de universalitate ale Romei au intrat in conflict cu principiile iudaismului. Acum apare antisemitismul deoarece:
· Evreii nu mai aveau stat, fiind parte a Imperiului Roman
· Evreii continuau conflictul cu grecii si romanii pentru suprematie culturala. Ei au inceput sa practice prozelitismul (atragerea la iudaism a celorlalti). Impunerea propriului adevar a declansat reactii ale autoritatilor.Astfel aparitia unor comunitati de prozeliti in Asia Minor a nascut teama, antipatie si a declansat masuri represive.
In perioada elenistica grecii avusesera statut de stapini, iar evreii fusesera subordonati. In epoca romana, atat grecii cat si evreii erau subordonati romanilor. Deseori in centrele elenistice ale lumii romane s-au ivit neintelegeri intre greci si evrei, pe care romanii au fost solicitati sa le solutioneze. Considerand ca evreii erau favorizati, grecii si-au manifestat nemultumirea; in 38 d. Hr. la Alexandria s-a desfasurat primul pogrom. In 115-117 rebeliunea declansata de evrei aparent impotriva romanilor, a fost de fapt o forma de manifestare a conflictelor dintre acestia si greci in Rasaritul Imperiului.
Datorita politicii lor de prozelitism, evreii au intrat in conflict si cu romanii.
Masurile indreptate impotriva evreilor au inceput a fi luate de administratia romana dupa rebeliunea din 70. Dupa infrangerea acesteia s-a instituit "tax iudaicus", taxa ce se aplica tuturor celor de alta credinta. In perioada raspandirii crestinismului, evreii au fost insa principalii beneficiari de pe urma persecutiilor anticrestine. Nimic nu dovedeste insa ca romanii aveau ceva impotriva evreilor in mod curent.
Se poate concluziona ca antisemitismul isi are radacinile in dorinta evreilor de a-si pastra fiinta in absenta unui stat, precum si in prozelitismul practicat. Acesta viza doua aspecte;
· Pe vremea existentei statului evreu, aparteneta la religia iudaica era o conditie pentru ca cineva sa se stabileasca in stat
· In lipsa statului, iudaismul ii individualiza.
Cert este ca iudaismul s-a raspindit in lumea romana, fiind atestat si existenta unor sinagogi.

In vremea lui Iustinian,(sec VI), evreii stabiliti in Imperiul Bizantin aveau statut de minoritate tolerata in anumite conditii:
· Isi puteau pastra sinagogile cu conditia de a nu mai construi si altele, conditie pe care au incalcat-o deseori.
· Nu aveau voie sa se inroleze in armata
· Li se respecta sabatul
· Nu aveau voie sa fac prozelitism; in realitate au facut
· Nu aveau voie sa aiba sclavi crestini

Note de curs, Yad Vashem, Ierusalim, mai 2000

Scrierile sacre în iudaism

Religia evreilor este cunoscuta din cartile Vechiului Testament (Pentateuhul adica cele cinci carti ale lui Moise sau Tora, Cartile profetice sau Nebiim si celelalte carti, istorice si literar-religioase sau Ketubiim).

Luat in contextul studiului comparat al religiilor Vechiul Testament iese in evidenta datorita singularitatii ideilor pe care le contine, dintre care cea mai de seama este aceea a legamantului (berit) dintre Dumnezeu si om : Eu voi fi Dum­nezeul vostru iar voi poporul meu. De ce acest lucru ?

Cuvantul legamant (berit), in acceptiunea sa filozofica, cuprinde in sine doua idei fundamentale :

a. de descoperire sau revelare;

b. de participare sau acceptare.

Nu trebuie sa ne gandim la revelatia Vechiului Testament ca fiind un grup de lectii sau prelegeri filosofice, speculative, deoarece procesul revelational este o ac­tiune divina prin care Dumnezeu se face prezent in viata poporului Sau, il modeleaza potrivit vointei Sale, impartasindu-i o cunoastere relativa a fiintei Sale si o cunoastere clara a vointei Sale.

In al doilea caz, berit este o asertiune ontica, deoarece arata relatiile actuale care se stabilesc, ca rezultat al descoperirii, intre Dumnezeu si om : Eu voi fi Dum­nezeul vostru, iar voi poporul Meu.

Importanta Vechiului Testament consta in aceea ca in el gasim in mod clar o deschidere neechivoca a lui Dumnezeu spre omul credincios, deschidere prin care omul este chemat la Dumnezeu prin ascultare fata de vointa Sa.

Atunci cand vorbim de literatura rabinica vorbim de Misna; comentariile la Misna poarta denumirea de Ghemara. Misna si Ghemara formeaza impreuna Talmudul.

Mishnah (Misna) contine o colectie de legi (halachoth) cu caracter religios sau civil, compilate de rabinul Iuda (135-217), urmas al lui Simeon ben Gamaliei. Mishnah este scrisa in limba ebraica si este impartita in sase ordine (sedarim):

a) Zeraim (semintele), elaboreaza preceptele Bibliei cu privire la drepturile celor saraci, preoti si leviti si la unele ocupatii, cum ar fi agricultura.

b) Moed (sarbatorile) prezinta legile sabatului, ale celorlalte sarbatori si posturi, biblice sau nonbiblice si normale dupa care se fixeaza calendarul evreiesc.

c) Nahsim (femeile) se ocupa cu legile privind casatoria, divortul si alte norme privind relatiile dintre sexe.

d) Nezikim (distrugeri), legea si procedura criminala si civila a iudeilor. Aici mai este inclus un capitol numit Etica parintilor (Pirke Aboth), care prezinta traditia orala de la Moise la Sharnmai si Hillel. Fixeaza diferite norme sociale, economice si politice.

a) Kodashim (locurile sfinte) - Normalizeaza jertfele si datoriile preotilor in serviciile lor.

f) Tohoroth (purificatiile) prezinta legile curatirii si necuratiei rituale a dife­ritelor lucruri si persoane .

Talmudul s-a pastrat in doua versiuni: una palestiniana si alta babiloniana. Prima versiune cuprinde peste 39 din tratatele Mishnah. A fost compilat in Tiberia la scoala lui Jochanan ben Nappacha (199-279). Talmudul babilonian a fost editat de mai multe persoane (cunoscute sub numele generic de amoraim), sub conducerea rabinului Ashe (354-427), presedintele Academiei iudaice de la Sura si de Rab Aina. Lucrarea a fost conti­nuata de Rab Aina II (473-499. Maimonides face mai tarziu o editie prescurtata. Aceasta se mai foloseste inca.

Pozitiile fata de Talmud se deosebesc intre ele. Evreii liberali il considera ca pe un document istoric, facand distinctie intre documente general valabile si documente care exprima pareri individuale. Evreii ortodocsi recunosc validitatea absoluta a Tal­mudului ca intreg si il pun aproape pe acelasi picior de egalitate cu Vechiul Tes­tament.

De-a lungul secolelor, Talmudul nu s-a bucurat de prea mare cinste din partea Bisericii Romano-Catolice. Se stie ca atat papa Inocentiu al IV-lea (1243-1254) cat si papa Benedict (1394-1424) au poruncit distrugerea si arderea publica a Talmudului, intrucat ei il considerau ca pe un element de rezistenta fata de cres­tinism.

In prezent Talmudul este lucrarea dupa care credin­ciosii evrei isi conduc viata. Cu toate acestea Talmudul nu poate fi luat in totalitatea sa ca un cod care are autoritate juridica absoluta. Aceasta se datoreaza faptului ca partile haggadice nu pretind si nici nu pot sa fie impuse credinciosilor spre crezare, ele fiind expresia credinciosiei, viselor, convingerilor si cunoasterii rabinilor venerabili, iar acest lucru nu este suficient pentru ca el sa fie evaluat ca un adevarat crez. Pe de alta parte, halaka releva pozitii divergente, intre care credinciosul trebuie sa aleaga. El ramane totusi un izvor de studiu pentru fixarea normelor de conduita.

Talmudul este in esenta caracterizat de un pragmatism foarte accentuat. Acest pragmatism se extinde pana si la notiunile legate de credinta in Dumnezeu. Credinta este preamarita numai in masura in care conduce la fapte bune. Din punct de vedere talmudic, a cunoaste pe Dumnezeu si a actiona contrar vointei Lui este mai rau decat a I se nega cu totul existenta .

Samuel J Schultz - Calatorie prin Vechiul Testament

Publish at Scribd or explore others: Essays & Theses Short Stories Non-fiction world bible