Individ şi comunitate în iudaism

In iudaism conceptia despre individ si comunitate are la baza doua principii fundamentale. Un prim principiu este faptul ca Dumnezeu ii da omului porunca de a stapani lumea materiala pe care El a creat-o (Geneza 1, 28). Stapanirea omului peste natura nu este absoluta. Lumea creata isi are legile ei bine stabilite care reglementeaza fortele naturale, viata si activitatea lumii animale. Aceste legi depasesc stricta putere de intelegere a omului (Iov 38 urm.). De altfel, omului nu i s-a dat stapanire nelimitata asupra lumii, deoarece una din indatoririle sale este de a se supune ordinei din creatie.

Un al doilea principiu este obligativitatea neconditionata a omului de a-si orga­niza viata comunitara si individuala pe baza legilor eterne descoperite de Dumnezeu. Spre deosebire de Codul lui Hammurabi sau Legile lui Manu, legile Vechiului Tes­tament nu izvorasc din viata civica ci din viata cultica a poporului, de unde vocea divina a Domnului Legamantului este auzita de om. Interesant de observat ca aceasta lege divina nu se restrange doar la cult, ci inunda legea civila, care primeste la randul ei nuanta de obligativitate neconditionata (Vezi: Exod 21, 12-17; 22, 17, 20 urm.; 123, 1-3; 6-9). Sub aceasta obligativitate, se dezvolta viata de toate zilele a fiecarui individ, a fiecarui membru al poporului lui Israel. Israelul nu a considerat cresterea sa ca popor sau natiune ca fiind rezultatul unei simple legi naturale, ci ca un dar din partea lui Dumnezeu care l-a eliberat din robia egipteana si i-a dat posibilitatea de a creste intr-o natiune puternica, sub o singura Lege. Acesta a fost momentul cand Israelul devine constient de legatura sa cu Dumnezeu in contextul legamantului, cand nelinistea si cautarea sunt inlocuite de noua identitate de "popor ales", care aveau un scop precis si principii de viata bine delimitate.

Intreaga viata a omului in relatia cu lumea, cu sine insusi si cu comunitatea este supusa cerintelor vointei divine vazuta intotdeauna in relatie cu Dumnezeu.

Structura comunitara si viata individuala in sanul poporului ales este normata de un cod de legi care au fost descoperite de Dumnezeu. Aceste legi devin valide prin referirea lor directa la Dumnezeu, incalcarea lor fiind pedepsita nu de oameni, ci de Dumnezeu. Societatea israelita a Vechiului Testament a fost si ea organizata in clanuri si triburi, asemenea celorlalte popoare primitive. La baza organi­zarii religioase si sociale a vechiului Israel intalnim trasaturi comune organizarii pri­mitive si mai ales ale modului de viata al triburilor nomade din acea perioada. Din acest motiv, viata individului este evaluata in contextul comunitatii tribale, in afara careia nu exista posibilitate de existenta. Intreaga viata privata poarta amprenta le­gilor generale care guverneaza si exercita influenta absoluta asupra lui. De exemplu, in cazul razbunarii sangelui, cea mai vitala expresie a unitatii de clan, nu numai in­dividul, ci intreaga comunitate este responsabila pentru actiunea sa (Geneza 4, 23 urm.; I Samuel 25, 33). Prin urmare, individul angajeaza si membrii familiei sale in obligatiile pe care le are fata de clan (Geneza 42, 37 urm.).

Odata cu stabilirea in Canaan, vechile atitudini tribale au inceput sa fie revizuite si chiar in­locuite. Clanul incepe sa fie inlocuit cu alte comunitati satesti sau urbane. In momentul in care civilizatia urbana incepe sa progreseze, vechile legaturi sociale sunt abandonate. Protectia individului nu mai cade in sarcina clanului ci a curtii locale ; mai mult, chiar, regele poate sa intervina in cazuri individuale (II Samuel 14, 5 urm.; II Regi 8, 6; 4, 3). Legamantul nu mai prevede decat pedeapsa celui vinovat, fara repercusiuni asupra familiei sale. Familia celui vinovat este pedepsita doar in cazul in care acesta a incalcat legea sacra sau pentru crima de inalta tradare (Iosua 7, 24 urm.; I Samuel 22, 12 urm.; II Regi 9; 26). Aici intervin, insa, motive care privesc conceptia tabuista de intinare a familiei prin seful ei (Deuteronom 22, 8 II Samuel 20, 14 si 21), precum si prezumtia ca familia a fost complice (Deute­ronom 13, 7 urm.). In general, sub noua lege se pune accent valoric mai mare pe viata umana. Sclavul este protejat impotriva abuzurilor inumane (Exod 21, 20) si este considerat ca fiinta umana. In cazul accidentelor fatale unde partea responsabila este doar indirect vinovata, cum ar fi, de exemplu, omorarea unui copil de catre un taur, pedeapsa nu mai este efectuata in baza legii talionului indirect prin uciderea unuia din copiii partii vinovate (Exod 21, 31 si mai precis Deuteronom 24,16). De altfel, legea talionului facea parte din conceptia de clan si consta mai mult intr-o lege a retributiei decat a razbunarii.

Toate aceste atitudini fata de semenii nostri si fata de lumea inconjuratoare sunt, insa, depasite de porunca biblica a dragostei: "Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Levitic 19, 18). Aceasta porunca include pe toti oamenii fara deosebire de crez sau rasa : «Daca un strain vine sa locuiasca impreuna cu voi in tara voastra, sa nu-l asupriti... sa-l iubiti ca pe voi insiva..." (Levitic 19, 33-34). Deosebirea care se face intre un iudeu si un strain are doar aspect religios. Din punct de vedere social si economic, nu este nici o deosebire intre ei: "O singura lege si o singura porunca sa fie atat pentru voi cat si pentru strainul care locuieste printre voi" (Numeri 15, 16). Legea este, deci, una si aceeasi pentru toti. Supremul judecator ramane Dum­nezeu : "...Dumnezeu este Cel care face dreptate..." (Deuteronom 1, 17).

Aceeasi atitudine fata de straini e pastrata si in Talmud : "A fi unul ucenicul lui Aaron, inseamna sa iubesti pacea si sa cauti pacea, sa-i iubesti pe oameni si sa-i aduci aproape de Lege", spunea Hillel.

Dupa cucerirea Babilonului de catre Cyrus (538 i.Hr.), poporul Israel aflat in cap­tivitatea babiloneana primeste libertatea si dreptul de a se intoarce acasa. Desi un numar destul de mare a ramas in Babilon, totusi majoritatea se rein­toarce sub conducerea lui Zorobabel si Iosua. La sosirea in Ierusalimul distrus, primul lucru pe care il fac e sa ridice un altar pe ruinele Templului pentru a multumi lui Dumnezeu. Reconstructia Templului se face cu un secol mai tarziu la indemnul profe­tilor Hagai si Zaharia. Sub conducerea lui Ezra si Neemia, are loc organizarea sociala si reinnoirea spirituala a communitatii izraelite prin infiintarea unui stat teocratic. Oranduirea acestui nou stat se baza pe, aceleasi principii emise de Legamantul sinaitic care primeste, insa, nuante extrem de legaliste, intrucat accentul a inceput sa se puna pe indeplinirea obligatiilor externe, vizibile fata de om si fata de Dumnezeu (Neemia 9, 38 - 10, 39). Personajele principale ale societatii sunt preotii ca reorga­nizatori ai credintei, pe baza Legii, care se concentra in special asupra ritualului: ce este curat si necurat, purificari, ispasiri de pacate, prohibitii etc.

Perioadele pana la sfarsitul antichitatii si intregul ev mediu se caracterizeaza mai ales prin nesiguranta si cautare. Elaborarea scrierilor cabaliste si talmudice constituie o incercare de a da coeziune si identitate unui popor imprastiat pe intinsa suprafata locuita a globului. Elementul care pastreaza unitatea poporului evrei ramane totusi Legea Vechiului Testament.

Trupul in iudaism

Despre trup

Trupul si sufletul sunt elementele esentiale care stau la baza conceptiei despre om in Vechiul Testament si in traditia iudaica de mai tirziu. Omul este o unitate fiintiala care rezulta din unirea dintre trup si suflet. El nu are trup si nu are suflet, ci este in acelasi timp trup si suflet.

Reprezentarea unitara a persoanei umane are profunde implicatii privind viata eshatologica. Faptul ca omul este descris ca "o persoana vie" (Geneza 2, 7), o fiinta care traieste si nu este considerat ca suma a doua entitati, ci unitate care se exprima pe doua planuri fiintiale, spiritual si pamantesc, implica ideea necesitatii participarii intregii persoane umane la viata vesnica.

Aceasta conceptie privind unitatea fiintiala dintre trup si suflet este prezenta si in gandirea iudaica de mai tarziu in contextul invataturii privind invierea cea de apoi si nemurirea.

Este interesant de observat ca in limba ebraica nu exista un cuvant anume pen­tru trup separat de suflet. Atunci cand se fac referiri la natura fizica a omului este intrebuintat termenul "carne", "trup viu" (Geneza 2, 23, 24) si simbolizeaza slabiciunea, caracterul trecator al fiintei umane (Isaia 40, 6).

Curatenia trupeasca face parte din "Legea sfinteniei", in care sunt prescrise ablutiunile rituale si restric­tiile la mancare. De altfel, intreaga Lege a Vechiului Testament cuprinde un numar mare de prescriptii care sintetizeaza atitudinea fata de trup. Scopul lor prim este intr-adevar curatenia trupeasca, dar prin aceasta curatenie insul uman este pus intr-o legatura speciala fata de Yahve. Un exemplu elocvent in acest sens este ritualul circumciderii. Prin savarsirea actului de circumcidere, lasand la o parte aspectul igienic al acestuia, avem in fata noastra o marturisire a faptului ca persoana in cauza apartine de acum inainte poporului ales, obligandu-se sa pastreze legamantul cu Yahve.

Iudaism -definiţia credinţei

Tragandu-si radacina din descendentii Iudeii, Iudaismul a fost infiintat in anul 2000 i.C. de Avraam, Isaac si Iacob si are peste 18 milioane de adepti. Iudaismul adopta credinta intr-un singur Dumnezeu, care este creatorul universului si care conduce poporul ales, evreii, prin profetii cu care el vorbeste. Cuvântul lui este descoperit in Biblia evreiasca (sau Vechiul Testament), scrisa integral in ebraica - cu exceptia catorva capitole sau versete, care sunt in aramaica, limba semitica asemanatoare cu ebraica - si care este cartea cu cele mai multe traduceri si cei mai multi cititori din lume. Biblia este impartita in: Torah (cele cinci carti ale lui Moise), Neviim (Prorocii) si Ketuvim (Scrierile, Psalmii). In literatura rabinica se intalneste des termenul Torah pentru a desemna intreaga Biblie. Torah-ul contine si un numar de 613 de porunci, incluzand pe cele 10, care sunt explicate in Talmud. Iudeii cred ca, conditia omului poate fi imbunatatita, cuvantul Torah-ului trebuie ascultat si urmat, si ca Mesia va aduce, intr-un final, omenirea intr-o stare paradisiaca. Iudaismul promoveaza ideea de comunitate printre toti oamenii de credinta evreiasca, apartenenta la o sinagoga sau templu, si importanta vietii de familie. Ceremoniile religioase au loc atât acasa, cat si la sinagoga. Iudaismul se imparte in trei mari grupari, care se deosebesc intre ele prin modul in care interpreteaza acele parti din Torah, care trateaza activitatile personale, ale comunitatii, internationale si religioase: » Comunitatea Ortodoxa, care considera Torah-ul provenit direct de la Dumnezeu, si de aceea obligatoriu; » Miscarea Reformata, o forma simplificata si rationalizata a iudaismului, care adopta in primul rand continutul etic al Torah-ului; » Iudeii Conservatori, care respecta multe din ritualurile din Torah, dar care admit si schimbari, datorate vietii moderne. » Al patrulea grup, Iudeii Reconstructiei, resping conceptul de popor ales al lui Dumnezeu, dar mentin ritualurile ca parte a mostenirii culturale iudaice. Sinagogele (inseamna in ebraica case de intrunire) sunt de 20 de secole locuri in care evreii se intrunesc pentru a se ruga si a studia. Orice loc poate sluji acestui scop cu conditia sa fie orientat spre Ierusalim, sa nu fie acoperit de alta constructie si sa contina un anumit numar de obiecte de cult. Chivotul sfant este partea esentiala, care contine sulurile Torei, suluri de pergament pe care Torah a fost scrisa de mana. In fata Chivotului sfant arde o lumina vesnica, care simbolizeaza faptul ca Sfanta Scriptura continuta in Torah este lumina. In zilele de luni, joi, de Shabbat si in diminetile zilelor de sarbatoare, este scos unul din aceste suluri pentru a se citi textul recomandat. Rabinul inseamna Intelept, si este astazi indrumatorul spiritual al comunitatii sale, propovaduind, prezidand diverse ceremonii sinagogale sau familiale. Rabinul poate si trebuie sa se casatoreasca. Shabbat-ul este in religia iudaica ziua binecuvantata si sfintita de Dumnezeu, care i-a incredintat-o poporului Israel, ca semn al legamantului incheiat cu el. Copiii lui Israel au primit porunca solemna de a intrerupe orice munca in ziua de Shabbat, acesta fiind mai sfant chiar si decat Casa Domnului. Pornind de la aceasta conceptie, rabinii au alcatuit o lista cu 39 de munci de baza interzise de Shabbat, scopul lor nefiind acela de a crea o constrangere, ci dimpotriva, de a permite omului sa se elibereze cat mai mult de muncile ce ar putea degenera in robie, de a se elibera de goana dupa bogatie si de a reinvata sa traiasca. Ragazul creat de odihna de Shabbat trebuie sa fie ocupat cu rugaciuni, studiu, o atmosfera sarbatoreasca, atat la sinagoga, cat si acasa. Circumcizia este considerata, dupa Avraam, semnul esential al legamantului dintre Dumnezeu si poporul sau. In a opta zi de viata, baietelul este introdus prin acest rit in Legamant. Operatia este efectuata in general de catre un circumcizor, care rosteste o binecuvantare potrivita, ca si de tatal copilului. Circumcizia este ritul oficiat cu cea mai mare fidelitate de evrei, indiferent de tendinta careia ii apartin. Regulile alimentare - masa este locul privilegiat al binecuvantarilor casnice, cum ar fi cele savarsite inainte si dupa masa. Dintre mamifere, sunt permise rumegatoarele cu copita nedespicata, dintre animalele acvatice cele care au solzi si aripioare. In ce priveste zburatoarele, nu sunt autorizate decat pasarile de ograda (porcul, calul, iepurele sunt interzise, ca si scoicile, stridiile). Torah interzice de asemenea consumarea sangelui, de unde si interdictia de a consuma orice animal ucis prin vanatoare si stabileste reguli speciale pentru taierea animalelor si necesitatea de a sara carnea inainte de taiere. Alimentele din carne nu au voie sa fie amestecate cu cele din lapte. Despre iudaismul actual este putin de zis. Religia iudaica, prin fiinta si scopul ei, ar fi fost menita sa fie numai o pregatire, o calauza spre Cristos cum spune apostolul Pavel. De aceea, cu venirea crestinismului, valabilitatea sa ar fi incetat. Tema mozaismului era ideea mesianica, venirea unui mesia, care urma sa introneze universalitatea religiei adevarate, in locul iudaismului particularist si exclusivist. De vreme ce imparatia mesianica s-ar fi realizat prin venirea lui Isus si instituirea crestinismului, mozaismul si-ar fi incheiat menirea istorica. Perpetuarea lui ar fi o eroare. Asteptarea unui alt mesia, cerut numai de interesele nationale exclusive ale poporului evreu, face din mozaismul de astazi mai mult o doctrina nationala decat una religioasa. Aceasta rezulta si din faptul ca iudaismul mai supravietuieste si azi, redus insa aproape exclusiv numai la poporul iudeu, fara sa fi fost imbratisat de alte popoare.

epstein, isidor - iudaismul 1 - origini si istorie

Publish at Scribd or explore others: Humanities Literature-Literatur Religion-Judaism