Viena imperiala, multinationala. Chestiunea Evreiasca.

Oraș rezidențial, capitala imperiului Habsburgic apoi Austro-Ungar, Viena a fost emblema multinationalității in Europa secolului al XIX-lea. Viena era capitala unde se reuneau numeroasele nationalitați ce constituiau Imperiul: germani, cehi, moravi, slovaci, maghiari, evrei, polonezi, ruteni, sloveni, sârbi, croați, italieni, romani. Viena este unul din primele orașe europene în secolul al XIX-lea ce este frământat de antisemitism, rasim, de chestiunea evreiască.
Termenul „EVREU” (IVRI în ebraică) este întâlnit pentru prima dată în Cartea Genezei, în cadrul Vechiului Testament. Locuitorii din Ţara Canaanului atribuie titulatura de Avram Evreul (EVER = de dincolo) primului patriarh al poporului evreu, care emigrase „de dincolo” de fluviul Eufrat . Termenul„ISRAEL” îşi are obârşia în numele celui de-al 3-lea patriarh Iaakov, numit şi Israel, ai cărui predecesori au format baza poporului evreu, respectiv cele 12 seminţii, iar cuvântul „IUDEU” îşi are originea în numele celui de-al 4-lea fiu al lui Iaakov, Iehuda .
Evreii încep să fie atrași de Viena începand cu a doua jumatate a secolului al XII-lea, lucrând ca negustori sau cămătari. Erau tolerați de autorități datorită impozitelor considerabile pe care le plăteau statului după imprumuturi. Prima sinagogă din Viena apare pe la 1200.
În decursul evului mediu târziu evreii vor fi tratați în multe moduri în funcție de interesul autorităților, uneori alungați alteori chemați înapoi, discriminați, mai ales în vremea războaielor cu turcii când vienezii se răzbunau pe evrei pentru insuccesele austriece. Unul dintre exemplele clasice a atitudini confuze a Vienei față de evrei este următoarea. În 1670 împăratul Leopold îi va alunga pe evrei confiscândule averea, bunurile, și distrugând sinagoga. După câțiva ani, având nevoie de bani, evreii vor fi reprimiți în capitală de către autorități.
Când persecuţiile sau diferitele constrângeri şi restricţii devin palpabile şi argumentate, justificările devin evanescente. Prin utilizarea unor asemenea practici, se atentează la tot ceea ce înseamnă evreu sau evreiesc, iar acţiunile şi răspunderea trebuie asumate de responsabil.
Odată cu afluxul de populaţie evreiască din zonele în care erau privaţi de drepturi şi marginalizaţi sau identificaţi prin semne specifice, în speţă Rusia sau părţi ale Poloniei împărţite, cu predilecţie Galiţia, structura socială a Vienei a început să capete o formă mai complexă.
Antisemitismul secolului al XIX-lea îi va lovi pe evrei exact în momentul în care vor obține libertățile mult dorite. Astfel în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, evreii vor primi drepturi și libertăți totale conform Constituției liberale de la 1867. Consecința imediată a emancipării lor este un val de imigrări a evreilor în capitală. Entuziasmul determinat de primirea libertăților îi impulsionează pe evrei să facă lucruri mărețe. În 1860, înainte de emancipare, trăiau la Viena 6.200 de evrei, deci 2,2% din populație; în 1870 ei sunt deja în numărul de 40.200, deci 6,6%, iar în 1880 au ajuns la 72.600 deci 10,1%. În 1890 trăiau la Viena 118.500 de evrei, 8.7%, în 1900, 147.000 iar în 1910 173.500. Marea majoritate făceau parte din grupul „etnic” german, iar ceilalți în funcție de limbă din etnia cehă, poloneză sau română.
În comparație cu alte orașe europene Viena are foarte mulți evrei, Berlin (4-5%), Hamburg (2-3%), dar față de alte orașe din Imperiu nu (Cracovia 50%, Budapesta 25%, Praga 10%).
Evreii vor forma grupul cel mai dinamic ținându-i într-o încordare toate celelalte stări sociale. Evreii au depus un efort considerabil şi pentru culturalizare. Numărul elevilor evrei de la gimnazii creşte de la 21.213 în 1851 la 99.690 în 1903-1904, iar numărul gimnaştilor evrei creşte în aceeaşi perioadă de la 1251 la 15.880. În 1913 evreii reprezentau peste 40% din studenţii la medicină din Viena şi peste o pătrime din cei la drept .
Noii veniţi s-au constituit într-o comunitate puternică, cu ocupaţii diverse, dar s-au profilat în majoritate pe comerţul de orice natură, artizanat şi industrie în anumite cazuri. Autorităţile austriece, simţindu-se ameninţate de o nouă componentă etnică numeroasă, capabilă să domine un domeniu foarte sensibil şi puţin evoluat, care avea carenţe serioase şi puţine elemente autohtone în componenţă, au promulgat unele măsuri cu caracter restrictiv şi discriminatoriu. Pretextul cel mai des invocat pentru a justifica aceste reglementări a fost cel al unei „invazii evreieşti”, coroborat cu faptul că aceste hotărâri nu prezintă noutate, ci au fost utilizate şi de antecesori, însă nemaifiind aplicate, au fost doar reactualizate.
Ideea toleranţei religioase este surprinsă într-o altă manieră, respectiv o indiferenţă faţă de religia evreilor manifestată de austriecii. Evreii sunt detestaţi şi antipatizaţi, însă se dovedesc abili în activităţile de ordin comercial, astfel în scurt timp după emigrările din Rusia şi Galiţia, aceştia reuşesc să-şi impună monopolul asupra acestora. „Ils ont accaparé peu à peu tout le commerce, tout l’argent, toutes les ressources…”. Toleranţa religioasă a austriecilor este explicabilă în lumina rapoartelor austriece prin faptul că aceştia erau indiferenţi chiar în privinţa religiei proprii, cu toate că mulţi dintre ei ţineau cu sfinţenie posturile. Nu exista abstinenţă de la băuturile alcoolice chiar în perioada posturilor. Aceste menţiuni sunt subliniate tocmai pentru a ilustra unele caracteristici ale mentalităţii austrieciilor şi constituie un stereotip negativ în privinţa imaginii acestora din perspectiva austriacă. Reprezentanţii diplomatici germani erau obligaţi să surprindă tot ceea ce era relevant în privinţa realităţilor austriece, ceea ce explică diversitatea subiectelor dezbătute în rapoarte: chestiuni diplomatice, politice, economice, culturale, militare, sanitare, mentalităţi.
Ideea esenţială care se impune atunci când abordăm o dimensiune atât de problematică cum s-a dovedit a fi „chestiunea evreiască” este faptul că nu putem face diferenţa între evreul care aparţine unei naţiuni şi evreul care practică religia mozaică. Conform opiniei noastre aceste două concepte se întrepătrund şi devin un tot unitar, sunt inseparabile. În orice ţară şi-ar avea rezidenţa, evreul se identifică mai întâi cu originea sa antică şi tradiţională de evreu şi apoi devine cetăţean al ţării respective. Îmbinarea celor două elemente este indispensabilă şi nu poate fi disociată, de aceea când istoria ne-a furnizat exemple de persecuţii la adresa evreilor, nu poate fi vorba de toleranţă religioasă. Dimensiunea religioasă poate conta mai puţin, fiind însă coroborată cu raţiuni de ordin economic şi comercial dar şi politic.
În comerţ, evreii înregistrează succese spectaculoase, probabil cel mai resunător exemplu fiind cel al lanţului de magazine deţinut de Alfred Gerngross. Fabricantul de rame Jakob Altenberg din Galiţia şi sticlarul Samuel Morgestein din Ungaria au avut la rândule succese în afaceri.
Succesele reportate de evrei stârneau invidea şi ura autohtonilor care sunt depăşiţi de concurenţa neaşteptată fiind incapabili să se alinieze modernităţii. Punctul de plecare al antisemitismului austriac din secolul al XIX-lea în constituie discursul profesorului Theodor Billroth care obiecteayă că procentul de studenţi medicinişti evrei ar fi prea mare. Billroth resimte prăpastia, „care separă şi în ziua de astăzi sângele pur german, de cel pur iudaic, cu aceaşi intensitate cu care un teuton simte prăpastia dintre sine şi un fenician”. Corporaţiile studenţeşti germane erau invitate să ceară excluderea evreilor din facultăţi.
Una dintre cauzele antisemitismului german, este migraţia în masă a evreilor din răsărit în spaţiul german. După 1881, ţarul Alexandru al II-lea ia măsuri ferme asupra evreilor după ce a scăpat cu viaţă unui atentat. O serie de pogromuri sângeroase au împânzit Rusia, în care numeroşi evrei şi-au găsit sfârşitul. Pânu în 1914, peste două milioane de evrei răsăriteni vor lua drumul Occidentului iar cei mai mulţi vor rămâne în spaţiul de cultură germană.
Primul „Congres Internaţional Antievreiesc” se întruneşte deja în 1882 la Dresda, participanţii lansând un manifest de luptă împotriva evreimii. Antisemiţii de cele mai diferite orientări i-au la unison decizia de a solicita abrogarea legilor de emancipare a evreilor în Europa deoarece reprezintă o ameninţare pentru creştini.
Evreii austrieci erau protejaţi de stat, iar cei amendaţi obţineau protecţie din partea poliţiei. Pamfletele antisemite erau confiscate, iar poliţia sigura ordinea şi preîntâmpina pe cât putea violenţele produse de susţinătorii antisemiţi. Viena era mai aproape de suveran, de împărat şi implicit de autoritate. Evreii se declarau supuşi împăratului deoarece acesta, conform prerogativelor sale trebuia să vegheze la bunul trai al tuturor cetăţenilor din imperiu.
Valul antisemit din Viena de la sfârşitul secolului al XIX-lea se explica şi prin ascensiunea unor lideri radicali precum Georg Schonerer şi viitorul primar al Vienei Lueger. Nemulţumirile faţă de evrei creşteau. În şcoli, teatre şi fabrici, la Parlament se alcătuiesc statistici, care să demonstreze pretinsa iudaizare a Vienei. Nu arareori cifrele sunt umflate, la numărul evreilor habotnici adăugându-se şi evreii botezaţi, cei înrudiţi sau căsătoriţi cu evrei. Ipostazele negative stereotipe în care antisemiţii îi înfăţişează în secolul al XIX-lea pe evreii răsăriteni sunt cea a negustorului ambulant şi a proxenetului.
Primele manifeste contra negustorilor evrei ambulanţi datează din anii şaptezeci. Deviza „Nu cumpăraţi de la evrei!” se referă atât la negustorii ambulanţi cât şi la marile magazine evreieşti şi este însuşită de antisemitii de cele mai multe orientări politice. A doua imagine negativă a evreilor din est veghiculată la sfârşitul secolului al XIX-lea zi de zi în ziare, este cea a proxenetului. Pe deoparte este reluat vechiul clişeu despre seducătorul evreu, pe de altă parte există totuşi o serie de cazuri penale în care sunt implicaţi şi evrei.
Având în vedere antisemitismul care ia asemenea proporţii distructive, devenind în mod tot mai evident un antisemitism rasial, evrei asimilaţi şi stabiliţi de multă vreme în Viena încep să nu se mai simtă în siguranţă. Ei făcuseră tot posibilul ca să nu atragă atenţia asupra lor ca evrei, ca să se adapteze şi să se integreze total. Mulţi se botezaseră de mult crezând că ascendenţa lor evreiască va fi dată uitării. Dar, acum, când sub semnul antisemitismului rasial, ei sunt deodată puşi pe plan de egaliate cu coreligionarii zdremţăroşi veniţi din răsărit, ei îşi văd ameninţată existenţa cu greu consolidată.
Comunitatea evreiască se străduieşte să-i integreze cât mai repede pe imigranţi. În schimb, alţi evrei de mult timp asimilaţi încep să-şi redescopere iudaismul.
Arthur Schnitzler combate în această perioadă extrem de încordată antisemitismul scriind romanul „Drumul spre libertate”. Autorul prezintă în roman o imgine foarte diferenţiată a evreilor din Viena, de la sistemul sionist convins, până la cavalerul austriac pătruns de apartenenţa sa germană şi până la femeia tânără care se angajează politic de partea social-democraţiei
Theodor Herzl, angajat la ziarul Neue Freie Presse, fost membru al unei coorporaţii studenţeşti şi un om care se asimilase din convingere se reîntoarce la rădăcinile sale iudaice datorită compasiunii faţă de situţia mizeră a evreilor veniţi din răsărit.
Sionismul, mişcarea naţională evreiască, ia naştere ca o reacţie de apărare. Termenul „sionism” a fost iniţiat de Nathan Birnbaum în anul 1890 pentru mişcarea Hovevei Ţion. După Primul Congres Sionist, în anul 1897, termenul a fost adoptat şi de Theodor Herzl, care avea ca obiective soluţionarea aşa numitei probleme evreieşti prin crearea, respectiv reînfiinţarea statului evreiesc în Palestina, care la apariţia mişcării era provincie a Imperiului otoman, ulterior (1920) devenind teritoriu sub jurisdicţie internaţională şi adminstrare temporară britanică. După ce a fost creat statul Israel, în 1948, mişcarea este astăzi identificată cu naţionalismul evreiesc al cetăţenilor acestui stat şi atitudinea de sprijin a evreilor din diaspora pentru statul nou creat.
Înainte de a putea vorbi despre mişcarea sionistă, trebuie să vorbim despre situaţia evreilor în Europa de vest şi în afara ei. Dacă în vest antisemitismul se manifesta cu predilecţie prin refuzul emancipării complete a evreilor, în est vechile practici medievale genocidiace, cu adânci rădăcini religioase dar complicate fiind şi de motivaţii economice obiective, încă persistau.
Joseph Roth caracteriza această mişcare ca: „Ei înlocuiesc lipsa unei griji proprii în Europa cu nostalgia de a ajunge în patria palestiniană. Ei fuseseră dintotdeauna oameni aflaţi în exil….sionismul modern s-a născut în Austria, la Viena. Întemeietorul lui este un jurnalist austriac. Nu l-ar fi putut întemeia nimeni altcineva” .
Primul Congres Sionist, tinut la Basel intre 29-31 august 1897, a fost prima adunare interteritoriala a evreilor pe o baza nationala si laica. Congresul a adoptat programul miscarii sioniste, care a devenit cunoscut ca Programul Basel, si a infiintat Organizatia Sionista Mondiala ca organizatie politica a “poporului evreu en route.” Herzl a fost presedintele Primului Congres (precum si al celorlalte cinci congrese tinute in timpul vietii lui) si a fost ales presedinte al Organizatiei Sioniste Mondiale, pastrand aceasta functie pana la moartea sa.
Herzl a transformat sionismul dintr-o miscare slaba si insignifianta intr-o organizatie mondiala si entitate politica pe care Marea Britanie era pregatita sa o accepte ca reprezentant autorizat al poporului evreu. Aceasta a dus la randul ei la Declaratia Balfour si in final la crearea statului Israel. Nu ii diminueaza insa meritele daca mentionam neajunsurile pentru care a fost criticat de contemporanii sai: ca era strain de traditia si cultura evreiasca si ca ignora semnificatia limbii ebraice pentru renasterea poporului evreu.
In ultimul sau testament, Herzl a cerut sa fie inmormantat langa mormantul tatalui sau in Viena pana cand evreii ii vor transporta ramasitele in Eret Israel.

BIBLIOGRAFIE:

Joseph Roth, Juden auf Wanderschaft, Koln, 1976.
Leo Goldhammer, Die Juden Wiens, Eine Statistische Studie, Viena, 1927.
Alfred Hârlăoan, Istoria universală a poporului evreu, Bucureşti, 1992.
Jean Berenger, Istoria Austriei, ed. Corint, 2000.
A.J.P. Taylor, Monarhia Habsburgică, 1808-1918. O istorie a imperiului Austriac şi a Austro-Ungariei, ed. All, Bucureşti.

http://athenian-legacy.com/ro/2009/06/viena-imperiala-multinationala-chestiunea-evreiasca/