Semnificaţia sărbătorii de Sucot

Semnificaţia sărbătorii de Sucot

Poporul evreu celebreaza începând de vineri seara, timp de 10 zile, sărbătoarea de Sucot.
Deşi exista tendinţa de a simplifica si a identifica Sucot cu sărbătoarea corturilor nu trebuie pierdut din vedere că semnificaţia acestei sărbători este mult mai largă, ea grupându-se in special în jurul a patru teme majore

a) exprimarea gratitudinii pentru recolta din anul trecut
b) rugaciunea pentru ploaie
c) sfârşitul perioadei Marilor Sărbători
d) semnificaţia suca în istoria evreilor


a) Exprimarea gratitudinii pentru recolta de anul trecut


Aspectul agricol al acestei sarbatori, reflectat in special in denumirea sa ca Hag ha-Asif (sarbatoarea strangerii recoltei), se exprima in timpurile vechi prin pelerinaje pline de bucurie la Templu unde se aduceau prinoase din recolta adunata. De aici imporanta si semnificatia celor patru specii de plante - de altfel specifice pentru fauna Israelului - care se mai folosesc si azi in sarbatoarea de Sucot. Veselia familiilor din antichitate la strangerea recoltei si la aducerea de ofrande la templu din aceasta recolta se exprima prin faptul ca in vechime Sucotul era denumit ca "HAG" - Sarbatoarea prin excelenta.
Odata cu daramamarea Templului ideea de pelerinaj si-a pierdut din semnificatie (desi a ramas prezenta in ceremoniile literugice de hakafot), dar celebrarea recoltei, bucuria abundentei fructelor si plantelor de toamna s-a pastrat simbolic in deocrarea corturilor si a sinagogilor cu fructe si plante.

b) Rugaciunile pentru ploaie


Ploaia apare ca o tema majora in tot timpul Sucot-ului, fie sub forma rugaciunilor pentru ploaie, fie sub forma unor ritualuri elaborate care au luat nastere din ceremonii de ploaie din vechime. Din punct de vedere calendaristic, Sucot coincide cu inceperea anotimpului ploios in Israel, asa incat este firesc ca dupa o vara caniculara si uscata, agricultorul din vechime, ca si locuitorul de azi sa fie preocupat de venirea ploilor. De altfel trei sunt ceremoniile legate de ritualul apei care s-au evidentiat in timpul existentei Templului si care sunt legate direct sau indirect si de Sucot:

1.Simhat Bet Hasoeva Din descrierile din Talmud ne putem face o impresie asupra bucuriei si veseliei care insotea libatiunile pentru apa. Ceremoniile incepeau la sfarsitul primei zile de Sucot si erau repetate in fiecare zi, cu exceptia Sabatului. Ceremonia incepea cu aprinderea unor lampi speciale, mari si aurite care aveau capacitatea de a cuprinde mult ulei si a da o lumina foarte mare. Aceasta lumina era atat de puternica, incat se spune ca ea lumina intreg Ierusalimul. De fiecare data cand preotii adaugau ulei pentru mentinerea liminii, flacari tasneau din lampi, amintind oamenilor de trasnetele si fulgerele din timpul ploilor. In timpul acesta, Levitii cantau la instrumente muzicale si recitau psalmi urcand cele 15 trepte de la curtea barbatilor spre cea a femeilor. La incheierea fiecarui psalm, doi preoti, aflati la capatul scarilor suflau din sofar. Spiritul de sarbatoare si de bucurie era asa de mare, incat toata lumea participa, inclusiv rabini si oameni de seama. Aceasta festivitate dura toata noaptea si era un fel de preludiu la evenimentele zile urmatoare.

2.Ceremonia libatiilor pentru apa A doua zi de dimineata, un grup de Leviti, preoti si multi dintre participanti plecau la bazinul Siloah aflat in afara Ierusalimului. Pe drum ei cantau din intrumente si recitau versetul din Isaia care de altfel sta la baza acestui ritual: "Veti soate apa cu bucurie din acest izvor de izbavire" (Isaia 12,3). Intr-un vas special din aur, scotea apa din Siloah, pe care dupa aceea, in urale de bucurie si dans il aduceau inapoi la Templu trecand prin Poarta Apelor unde Marele Preot astepta in fata altarului. Apa era desertata intr-un vas cu gatul subtire si un altul era umplut cu vin. Marele Preot ridica vasele tinand vasul cu apa inspre apus - de unde vin norii de ploaie - iar vasul cu vin spre rasarit si picura din ele lichidul incet, incet, ca picaturi de ploaie in fata multimii adunate in fata Templului.

3.Scuturarea ramurii de salcie Al treilea obicei legat de existenta Templului si de rugaciunile pentru apa era scuturarea salciei. In fiecare zi de Sucot erau aduse la Templu ramuri proaspete de salcii si impodobit altarul cu ele, ca simbol al abundentei in apa, deoarece salcia creste in preajma apelor. Altarul era mai apoi inconjurat de oamenii care tineau in maini lulav si arava si intonau rugaciunile de Hoshana. In ultima zi de Sucot ei inconjurau de sapte ori altarul si la sfarsit, loveau cu salcia de podea pana se scuturau toate frunzele. Doua sunt interpretarile mai cunoscute ale acestui ritual. Una afirma ca scuturarea frunzelor era asemanata caderii picaturilor de ploaie. A doua sustine ca salcia - care are nevoie de foarte multa apa pentru a creste, neproducand fructe ar semnifica risipirea, irosirea de apa, iar scuturarea semnul dezaprobarii acestei risipe.

c) Sfarsitul perioadei solemne a Marilor Sarbatori


Sfarsitul perioadei solemne a Marilor Sarbatori este desemnata prin rugaciunea de saharit din ultima zi de Sucot, Sminei Azeret, cand se recita rugaciuni solemne pentru iertarea pacatelor. O legenda povesteste ca in noaptea dinainte de ultima zi de Sucot, numita si Hosana Raba (multe hosana) cerul se deschide si cad bucatele de hartie pe pamant. Pentru fiecare om o notita pe care este scris verdictul final pentru anul care tocmai a inceput, verdict care a fost decis de Iom Kipur si confirmat acum. De aceea unii evrei piosi stau trezi toata aceasta noapte petrecand-o in rugaciune si studiu.

d) Importanta istorica a construirii suca


Sucot - ca si marile sarbatori evreiesti in general - contine acea dimensiune istorica, de aducere aminte, de traire a timpului inaintasilor nostri. In acest context, cortul nu este numai un simbol al simplitatii si al modestiei, al expunerii fragilitatii omului in fata puternicei naturi si a vointei divine. Prin faptul ca sapte zile cel putin capul familiei mananca si doarme acolo, el este si o realitate, care cel putin pentru o saptamana vine sa stearga diferentele sociale si sa ne aminteasca ca in fata lui Dumnezeu nu aducem bogatii, nici case, nici mobila si doar pe noi insine si cantecele si rugaciunile de pe buze si din inima.

Elementele sarbatorii


Celebrarea sarbatorii implica obligatia de locui in suca - constructie provizorie ridicata special in acest scop in curte, pe balcon, terasa, etc.
Conform traditiei, constructia colibei - suca - este bine sa se inceapa imdiat dupa terminarea sarbatorii de Iom Kipur. Peretii ei - obligatoriu in numar de cel putin trei - pot fi din piatra, lemn, panza pe un schelet metalic, sau alt material. Acoperisul in schimb trebuie sa fie subtire, astfel incat sa se poata vedea cerul cu stelele prin el. In acest sens o suca nu este corecta daca este asezata sub un tavan sau alt acoperis. Sucaua este amplasata undeva in aer liber, iar tavanul - shah - se face de obicei din ramuri de copaci, trestie, prajini de bambus. De asemenea el nu trebuie sa se sprijine direct pe sol, de aceea creanga unui copac viu nu poate sluji ca acoperis.
Halaha precizeaza ca suca trebuie sa fie suficient de mare pentru a adaposti "capul si cea mai mare parte a corpului", precum si o masa pentru alimente. S-a dedus de aici ca suprafata optima este de "sapte palme pe sapte", fara insa a se indica insa o masura standard.
Obligativitatea de a manca si a dormi in suca revine barbatului, femeia putand sa opteze.
Un element central al sarbatorii il reprezinta cele patru specii de plante - arbaat ha-minim care sunt agitate in diferitele momente ale liturghiei, conform poruncii biblice de a veseli fata Domnului. Aceste patru plante speciale sunt: palmierul (lulav), fructul de chitra (etrog), salcia (arava) si mirtul (hadas). Manunchiul ritual este alcatuit in mijloc dintr-o frunza inchisa de palmier, doua ramuri de salcie in dreapta si trei ramuri de mirt in stanga palmierului - legate toate laolalta cu fasii de frunza de palmier. Acest manunchi se tine in mana dreapta, iar in mana stanga se tine chitra si se spune o binecuvantare. Dupa rostirea acestei binecuvantari se iau toate patru "minim" si se agita in 6 directii: in fata (est), la dreapta, catre spate, la stanga, in sus si in jos - simbolizand recunoasterea omniprezentei divine in intregul univers.
Initial ceremonia celor patru specii se desfasura la Templu, unde se relua in fiecare din cele 7 zile de Sucot, in timp ce in alte locuri ea avea loc numai in prima zi. La scurta vreme dupa distrugerea Templului, Raban Iochanan ben Zakai a stabilit ca, in amintirea acestuia, manunchiurile sa fie folosite pretutindeni si in toate zilele de Sucot. In Biblie nu exista o explicatie a acestui ritual, dar exista numeroase interpretari in alte surse. Cea mai cunoscuta este cea care sustine ca cele 4 specii reprezinta toate tipurile umane si anume: chitra - fruct care poseda gust si miros - ar simboliza omul perfect, inzestrat si cu fapte bune (mireasma) cat si cu cunoasterea Torei (gustul). Mirtul - inmiresmat dar insipid si palmierul - roditor dar fara mireasma ar simboliza oamenii care exceleaza fie in fapte bune fie in cunoasterea Torei fara a ajunge insa la profunzime si complexitate. Salcia lipsita si de gust si de parfum intregeste tipurile umane simbolizate de aceste specii si impreuna unitatea poporului evreu.
Celebrarea sarbatorii este legata si de un alt obicei - de origina cabalistica, si anume uspizin - care literal tradus inseamna oaspeti. Cuvantul uspizin provine din aramaica si inseamna "oaspeti". In contextul Sucotului el face trimiterea la cei sapte oaspeti secreti care, potrivit misticii iudaice viziteaza cortul in fiecare seara. Este vorba de Avraham, Ithac, iaacov, Iosif, Moise, Aaron si David. Originea acestei credinte se gaseste intr-un verset din Zohar, care afirma: "Atunci cand cineva sta intr-o suca, Avraham si sase drepai vin sa-i tina tovarasie. (Zohar 5,103b)
Conform obiceiului cei sapte oaspeti sunt invitati in suca, prezentandu-li-se in fiecare seara o cerere diferita intregita de rugaciunea "Faca-se voia Ta, Doamne, Dumnezeul nostru si Dumnezeul parintilor nostri, fie ca prezenta Divina sa stea prezenta printre noi .... Eu invit la masa pe acesti oaspeti scumpi, Avraham..."
Acest obicei, practicat initial de cabalisti, apoi de hasidimi, a fost adaptat de multi evrei ortodocsi. Inteleptii spuneau ca pentru a merita vizita acestor sapte oaspeti de seama, trebuie invitati si oaspeti saraci si nevoiasi, incusiv un invatacel lipsit de mijloace (bahur iesiva). Potrivit Cabalei, fiecare dintre "oaspeti" corespunde uneia dintre sefirot (emanatii divine). Se spune ca in fiecare zi, una din aceste emanatii domneste in atmosfera din suca.
Din punct de vedere al ritualului liturgic, primele sapte zile ale sarbatorii amintesc de ceremoniile din jurul altarului din Templu: in fiecare zi are loc o procesiune in jurul sinagogii, insitita de recitarea imnurilor si rugaciunilor de hosanot . Refrenul acestor rugaciuni este hosana , ceea ce insemana "mantuieste-ne te rugam". De sabat, se spun rugaciunile, dar nu se face nici o procesiune.
A saptea zi de Sucot, numita Hosana Raba (Marea Hosana) marcheaza incheierea sarbatorii de toamna, ceea ce se reflecta in anumite obiceiuri care vin sa sublinieze aspectul al acestei zi. Evreii askenazi de exemplu, poarta kitel (vesmant alb de sarbatoare) si canta melodii specifice marilor sarbatori, Ros Hasana si Iom Kipur. Sefarzii suna din sofar in timpul procesiunilor. La sfarsit cele patru specii de plante sunt inlocuite cu un buchet de ramuri de salcie (hosanaot) cu care se izbeste solul, pana cad frunzele. Sant cateva interpretari ale acestui obicei, legate de specificul ramurilor de salcie.
A opta zi Sminei Ateret este zi de sarbatoare separata in Diaspora, si sarabatorita impreuna cu Simhat Torah in Israel. Ea este caracterizata prin recitarea de rugaciuni pentru ploaie. Este pentru prima oara in an cand se introduce aceasta rugaciune si este citita zilnic pe toata perioada de iarna pana in prima zi de Pesah.