Sunday, May 24, 2009

Writing Fiction, The Pseudistinians




Saturday, May 23, 2009

KABBALA, SINTEZĂ A MISTICII IUDAICE

KABBALA, SINTEZĂ A MISTICII IUDAICE:

a. PRIMELE EXPRESII ALE MISTICII IUDAICE:

Morfologia experienţei mistice evreieşti este extrem de bogată şi de complexă. Prima fază a misticii evreieşti se caracterizează prin importanţa acordată ascensiunii extatice până la tronul divin, Merkaba. Această tradiţie ezoterică, atestată încă din secolul I î. Hr., se prelungeşte până în secolul X d. Hr. Lumea tronului, loc al manifestării slavei divine, corespunde pentru misticul evreu cu „pleroma” (plenitudinea) gnosticilor creştini. Textele, scurte şi adesea obscure, sunt numite „Cărţile despre Hekkaloth” (Cărţile despre Palatele Cereşti) şi descriu sălile şi palatele pe care le traversează vizionarul în călătoria sa, înainte de a ajunge în al şaptelea şi ultimul hekhal, unde se află tronul slavei. Călătoria extatică, numită la început „ascensiunea către Merkaba”, a fost desemnată, spre anul 500 d. Hr., din motive necunoscute, „coborârea în Merkaba” .
Ascensiunea sufletului la cer şi înfruntarea primejdiilor întâlnite în cale constituiau o temă comună în gnosticismul din secolele al II-lea şi al III-lea. Conform precizării oferite de Gershom Scholem, mistica Merkabei constituie una din ramurile evreieşti ale gnozei .
În cursul călătoriei sale extatice, sufletul primeşte revelaţii privind creaţia, ierarhia îngerilor şi practicile teurgice. În cerul cel mai de sus, stând în picioare în faţa Tronului, el contemplă „chipul mistic al divinităţii în simbolul înfăţişării cu chip de om”, care i s-a arătat proorocului Iezechiel , stând pe tronul Merkaba. Lui Iezechiel i s-a arătat „măsura trupului” , adică o reprezentare antropomorfică a divinităţii, înfăţişându-se ca Primul Om, identic cu imaginea Celui Iubit din cartea Cântarea Cântărilor.
În acest mod, avem de-a face cu o proiectare a Dumnezeului nevăzut iudaic într-o figură mistică în care se revelează „Marea Slavă” din apocaliptica şi apocrifele evreieşti. Această reprezentare în imagine a Creatorului se dezvoltă pornind de la o concepţie perfect monoteistă.
Alături de scrierile referitoare la Merkaba, se răspândeşte în Evul Mediu şi capătă celebritate în toate ţările din diaspora un text de câteva pagini, intitulat Sepher Yetzira sau „Cartea Creaţiei” . Textul conţine o expunere laconică a cosmogoniei şi cosmologiei, autorul străduindu-se să îşi pună în acord ideile sale, influenţate de izvoare greceşti, cu disciplinele talmudice referitoare la doctrina creaţiei şi cu cele privind Merkaba, în cursul expunerii sale fiind observabile pentru prima oară o serie de reinterpretări de tendinţă speculativă ale concepţiilor referitoare la Merkaba.
Prima parte reprezintă cele „32 de căi minunate ale Înţelepciunii” (Hakhma sau Sophia), prin care Dumnezeu a creat lumea: cele 22 de litere ale alfabetului sacru şi cele 10 numere primordiale sau Sephirot. Primul Sephira este pnevma (ruah) sau Duhul lui Dumnezeu Cel viu. Din ruah purcede Aerul Primordial, iar din acesta se nasc Apa şi Focul, adică Sephirot-urile al treilea şi al patrulea. Din Aerul primordial, Dumnezeu a creat cele 22 de litere; din Apă a creat Haosul Cosmic şi din Foc Tronul Slavei şi ierarhiile îngereşti, în timp ce următoarele şase Sephirot reprezintă cele şase direcţii spaţiale .
Speculaţia filosofică privind Sephirot-urile, diversificată prin mistica numerelor, are, cel mai probabil, o origine neopitagoreică, însă ideea „literelor prin care s-a făurit Cerul şi Pământul” îşi găseşte explicaţia cea mai clară în iudaism.
Sepher Yetsira a fost folosit şi în scopuri taumaturgice, devenind vademecum al kabbaliştilor, fiind comentat de cei mai mari gânditori evrei ai Evului Mediu.
Pietismul ebraic medieval este opera a trei „bărbaţi pioşi din Germania” : Samuel, Iuda Hasideul, fiul său şi Eleazar din Worms. Mişcarea a apărut în Germania la începutul secolului al XII-lea şi a cunoscut o perioadă de maximă creativitate între anii 1150 şi 1250. Deşi îşi are originea în mistica Merkabei şi a lui Sepher Yetsira, pietismul renan este o creaţie nouă şi originală. Se remarcă întoarcerea la o anumită mitologie populară, însă hasidiţii resping speculaţiile apocaliptice şi calculele privind venirea lui Mesia. În acelaşi fel, nici erudiţia rabinică şi nici teologia sistematică nu reprezintă una din preocupările lor, ci meditează mai ales la misterul unităţii divine şi încearcă să practice o nouă concepţie a pietăţii .
Opera principală a mişcării, intitulată Sepher Hassidim, utilizează mai ales anecdote, paradoxuri şi naraţiuni edificatoare. Astfel, viaţa religioasă se concentrează asupra ascezei, rugăciunii şi iubirii lui Dumnezeu, întrucât frica de Dumnezeu se identifică cu iubirea şi devoţiunea faţă de Dumnezeu .
Hasidiţii caută să dobândească o deplină seninătate a spiritului, acceptând cu calm injuriile şi ameninţările altor membri ai comunităţii. Penitenţele hasidiţilor trădează anumite influenţe creştine, însă nu şi pe acelea privind sexualitatea. Pe de altă parte, s-a observat o tendinţă panteistă în cazul hasidiţilor, Dumnezeu fiind mai aproape de lume şi de om decât este sufletul de om.

b. KABBALA MEDIEVALĂ:

O creaţie de excepţie a misticii ezoterice evreieşti o reprezintă Kabbala, termen care, cu aproximaţie, înseamnă „tradiţie” . Această nouă creaţie religioasă, deşi rămâne fidelă iudaismului, va reactualiza fie o moştenire gnostică, uneori cu nuanţă de erezie, fie structuri ale religiozităţii cosmice, ceea ce a dus la apariţia unei anumite tensiuni între adepţii unei anumite Kabbale şi autorităţile rabinice. În pofida acestei tensiuni, Kabbala a contribuit, direct sau indirect, la întărirea comunităţilor iudaice din diaspora .
Cea mai veche expunere a Kabbalei propriu-zise se află în cartea Bahir. Textul, transmis într-o stare fragmentară şi constituit din mai multe straturi, este obscur şi stângaci. Lucrarea Bahir a fost compilată în Provence, în secolul al XII-lea, pornind de la materiale mai vechi, dintre care poate fi amintită Raza Rabba („Marele Mister”), în care unii autori orientali au văzut o importantă scriere ezoterică. Originea gnostică a doctrinelor dezvoltate în Bahir este neîndoielnică, întrucât regăsim aici numeroase speculaţii ale vechilor autori gnostici, atestate în diferite surse evreieşti, precum: eonii masculini şi feminini, pleroma, Arborele Sufletelor, Shekhima, descrisă în termeni similari celor întrebuinţaţi pentru dubla Sophia a gnosticilor (fiică şi soţie).
Kabbaliştii din Provence îşi întemeiază doctrina în special pe Bahir, completând vechea tradiţie de origine gnostică de origine orientală cu elemente ale unui nou orizont spiritual, şi anume neoplatonismul medieval.
În ciuda prestigiului său de tehnică mistică, extazul nu joacă un rol important, iar în enorma literatură kabbalistică se găsesc puţine referiri la experienţe extatice personale şi foarte rar referiri la o anumită unire mistică. Unirea cu Dumnezeu este desemnată prin termenul devekuth, care înseamnă „lipire” sau „a fi unit cu Dumnezeu”, stare de graţie care depăşeşte extazul. Astfel se explică de ce autorul care a pus cel mai mult în valoare extazul a rămas cel mai puţin popular. Este vorba despre Abraham Abulafia, născut la Saragossa, în anul 1240 şi care a călătorit îndelung în Orientul Apropiat, în Grecia şi în Italia .
Abulafia dezvoltă o tehnică meditativă în jurul numelor lui Dumnezeu, aplicându-le ştiinţa combinatorie a literelor alfabetului ebraic. Pentru a explica efortul spiritual care conduce la eliberarea sufletului de lanţurile materiei, el foloseşte imaginea nodului, care trebuie dezlegat, nu tăiat. Abulafia face apel, de asemenea, la unele practici de tip yoga, precum: ritmul respiraţiei, posturile speciale sau diferitele forme de incantaţie. Prin asocieri şi permutări de litere, adeptul reuşeşte să dobândească contemplaţia mistică şi viziunea profetică, extazul său nefiind o transă, ci o răscumpărare anticipată, în timpul extazului adeptul fiind umplut de o lumină supranaturală.
Prestigiul şi influenţa postume ale lui Abulafia au fost radical limitate de apariţia în Spania, puţin după anul 1275, a lucrării Sepher Ha-Zohar („Cartea Splendorii”). Această lucrare uriaşă a avut un succes fără egal în istoria Kabbalei, fiind singurul text care a fost considerat carte canonică şi a fost pus timp de mai multe secole alături de scrierile Vechiului Testament şi de Talmud. Scris sub formă pseudoepigrafică, Zohar-ul prezintă conversaţiile teologice şi didactice ale faimosului Rabbi Simeon bar Yochai (secolul al II-lea) cu prietenii şi adepţii săi. Mult timp, cercetătorii au considerat „Cartea Splendorii” drept o compilaţie de origini diverse, însă Gershom Scholem a demonstrat că autorul lucrării este kabbalistul spaniol Moise de Leon .
Conform părerii lui Scholem, Zohar-ul reprezintă teosofia ebraică, o doctrină mistică al cărei scop principal este cunoaşterea şi descrierea lucrării misterioase a divinităţii. Dumnezeu Cel ascuns este lipsit de calităţi şi de atribute, fapt pentru care Zohar-ul şi kabbaliştii îl numesc En-Sof sau Infinitul. Însă, întrucât Dumnezeul ascuns este activ oriunde în Univers, El manifestă anumite atribute care, la rândul lor, reprezintă unele aspecte ale naturii divine. Conform kabbaliştilor, există zece niveluri prin care circulă viaţa dumnezeiască. Numele acestor zece Sephirot oglindesc diferitele moduri de manifestare divină. Împreună, Sephirot-urile constituie „universul unificat” al vieţii lui Dumnezeu şi sunt imaginate sub formă de arbore (arborele mistic al lui Dumnezeu) sau de om (Adam Kadmon, omul primordial). Alături de acest simbolism organic, Zohar-ul utilizează simbolismul Cuvântului, al numelor pe care Dumnezeu şi le-a acordat Sieşi .
Astfel, creaţia are loc în Dumnezeu: mişcarea lui En-Sof ascuns iese din repaus şi se desfăşoară în cosmogonie şi autorevelare. Acest act transformă En-Sof, plenitudinea inefabilă în „neant mistic” din care emană Sephirot-urile. În Zohar, transformarea Neantului în Fiinţă este exprimată prin simbolul punctului primordial.
Una dintre inovaţiile cele mai semnificative ale kabbaliştilor o reprezintă ideea unirii lui Dumnezeu cu Shekhina, un hieros gamos care împlineşte adevărata unitate în Dumnezeu. Conform Zoharului, la început unirea era permanentă şi neîntreruptă, însă păcatul lui Adam a provocat încetarea acestui hieros gamos şi, în consecinţă, „exilul Shekhin-ei”. Abia după restaurarea armoniei originare în actul răscumpărării, „Dumnezeu va fi unul şi numele Său Unu” .
Kabbala reintroduce în iudaism mai multe idei şi mituri în legătură cu religiozitatea de tip cosmic. Astfel, la actul sanctificării vieţii prin muncă şi prin riturile prescrise în Talmud, kabbaliştii adaugă valorizarea mitologică a Naturii şi a Omului, importanţa experienţei mistice şi chiar anumite teme de origine gnostică. Astfel, se poate observa în acest fenomen de „deschidere” şi în acest efort de revalorizare nostalgia unui univers religios în care Vechiul Testament şi Talmudul coexistă cu realitatea cosmică, în care gnosticismul coexistă cu mistica.

MOZAICISMUL - 17 POZIŢII

1. Iudaismul a fost infiintat in jurul anului 2000 î.C. de Avraam, Isaac si Iacob.

2. Iudaismul adopta credinta intr-un singur Dumnezeu, care este creatorul universului si care conduce poporul ales, evreii, prin profetii cu care el vorbeste.

3. Cuvântul lui este descoperit in Biblia evreiasca (sau Vechiul Testament), scrisa integral in ebraica - cu exceptia câtorva capitole sau versete, care sunt in aramaica, limba semitica asemanatoare cu ebraica - si care este cartea cu cele mai multe traduceri si cei mai multi cititori din lume.

4. Biblia este impartita in: Torah (cele cinci carti ale lui Moise), Neviim (Prorocii) si Ketuvim (Scrierile, Psalmii).

5. In literatura rabinica se intâlneste des termenul Torah pentru a desemna intreaga Biblie.

6. Torah-ul contine si un numar de 613 de porunci, incluzând pe cele 10, care sunt explicate in Talmud.

7. Iudeii cred ca, conditia omului poate fi imbunatatita, cuvântul Torah-ului trebuie ascultat si urmat, si ca Mesia va aduce, intr-un final, omenirea intr-o stare paradisiaca.

8. Iudaismul promoveaza ideea de comunitate printre toti oamenii de credinta evreiasca, apartenenta la o sinagoga sau templu, si importanta vietii de familie.

9. Ceremoniile religioase au loc atât acasa, cât si la sinagoga. Iudaismul se imparte in trei mari grupari, care se deosebesc intre ele prin modul in care interpreteaza acele parti din Torah, care trateaza activitatile personale, ale comunitatii, internationale si religioase:
9a. 1.Comunitatea Ortodoxa, care considera Torah-ul provenit direct de la Dumnezeu, si de aceea obligatoriu;

9b. 2.Miscarea Reformata, o forma simplificata si rationalizata a iudaismului, care adopta in primul rand continutul etic al Torah-ului;

9c. 3.Iudeii Conservatori, care respecta multe din ritualurile din Torah, dar care admit si schimbari, datorate vietii moderne.

9d. Al patrulea grup, Iudeii Reconstructiei, resping conceptul de popor ales al lui Dumnezeu, dar mentin ritualurile ca parte a mostenirii culturale iudaice.

10. Sinagogele (inseamna in ebraica case de intrunire) sunt de 20 de secole locuri in care evreii se intrunesc pentru a se ruga si a studia. Orice loc poate sluji acestui scop cu conditia sa fie orientat spre Ierusalim, sa nu fie acoperit de alta constructie si sa contina un anumit numar de obiecte de cult.

11. Chivotul sfânt este partea esentiala, care contine sulurile Torei, suluri de pergament pe care Torah a fost scrisa de mâna.

12. In fata Chivotului sfânt arde o lumina vesnica, care simbolizeaza faptul ca Sfânta Scriptura continuta in Torah este lumina.

13. In zilele de luni, joi, de Shabbat si in diminetile zilelor de sarbatoare, este scos unul din aceste suluri pentru a se citi textul recomandat.

14. Rabinul inseamna Intelept, si este astazi indrumatorul spiritual al comunitatii sale, propovaduind, prezidând diverse ceremonii sinagogale sau familiale. Rabinul poate si trebuie sa se casatoreasca.

15. Shabbat-ul este in religia iudaica ziua binecuvantata si sfintita de Dumnezeu, care i-a incredintat-o poporului Israel, ca semn al legamântului incheiat cu el. Copiii lui Israel au primit porunca solemna de a intrerupe orice munca in ziua de Shabbat, acesta fiind mai sfânt chiar si decât Casa Domnului. Pornind de la aceasta conceptie, rabinii au alcatuit o lista cu 39 de munci de baza interzise de Shabbat, scopul lor nefiind acela de a crea o constrângere, ci dimpotriva, de a permite omului sa se elibereze cat mai mult de muncile ce ar putea degenera in robie, de a se elibera de goana dupa bogatie si de a reinvata sa traiasca. Ragazul creat de odihna de Shabbat trebuie sa fie ocupat cu rugaciuni, studiu, o atmosfera sarbatoreasca, atât la sinagoga, cât si acasa.

16. Circumcizia este considerata, dupa Avraam, semnul esential al legamântului dintre Dumnezeu si poporul sau. In a opta zi de viata, baietelul este introdus prin acest rit in Legamânt. Operatia este efectuata in general de catre un circumcizor, care rosteste o binecuvantare potrivita, ca si de tatal copilului. Circumcizia este ritul oficiat cu cea mai mare fidelitate de evrei, indiferent de tendinta careia ii apartin.

17. Regulile alimentare - masa este locul privilegiat al binecuvântarilor casnice, cum ar fi cele savârsite inainte si dupa masa. Dintre mamifere, sunt permise rumegatoarele cu copita nedespicata, dintre animalele acvatice cele care au solzi si aripioare. In ce priveste zburatoarele, nu sunt autorizate decât pasarile de ograda (porcul, calul, iepurele sunt interzise, ca si scoicile, stridiile). Torah interzice de asemenea consumarea sângelui, de unde si interdictia de a consuma orice animal ucis prin vânatoare si stabileste reguli speciale pentru taierea animalelor si necesitatea de a sara carnea inainte de taiere. Alimentele din carne nu au voie sa fie amestecate cu cele din lapte.

Thursday, May 21, 2009

TEMPLUL DIN IERUSALIM - CENTRUL IUDAISMULUI

Templul din Ierusalim (ebr. בֵּית הַמִּקְדָּשׁ, Beit-Mikdash, adică «Casa de Sfinţenie» a fost centrul vieţii religioase a poporului evreu între X-lea î.Hr.. e. şi sec 1 după Hr. Templul a fost situat pe Muntele Templului (ebr. . הַר הַבַּיִת‎, har habait) în Ierusalim şi a servit ca singurul loc autorizat de sacrificiu unui singur Dumnezeu, care erau aduse de cohanim şi leviţi. Templul a fost, de asemenea, obiect de pelerinaj pentru toţi evreii de trei ori pe an: la Pesah (de Paştele evreiesc), Şavuot (Rusalii) şi Sucot (Sărbătoarea Corturilor).


Templul lui Solomon din Ierusalim a fost lăcaşul sfânt al vechilor evrei. După izvoarele biblice se presupune că templul a existat în anii 22 - 29 fiind una dintre cele mai măreţe construcţii iudaice din antichitate. El a fost distrus în urma revoltei evreilor din anii 66 - 70 e.n. contra stăpânirii romane. In contrast cu alte religii, religia iudaică era o religie monoteistă, ei credeau într-un singur Dumnezeu în cinstea căruia au ridicat templul în Canaan (Ţara Sfântă) azi Palestina. Templul fiind construit în timpul domniei regelui Solomon după exodul evreilor prin Marea Roşie din Egiptul Antic reîntărirea statului iudaic a avut loc ulterior în timpul domniei lui Irod cel Mare.


Conform Bibliei, un adăpost temporar după Exodul evreilor din Egipt a servit tabernacolul de congregaţie portabil, care a contribui la construirea Templului din Ierusalim. Templul din Ierusalim templu a fost o clădire şi, prin urmare, a fost diferite de un altar sau sanctuar deschis. În templu se păstrau obiecte simbolizând prezenţa lui Dumnezeu ( Arcă cu Tabele Testamentului), precum si ustensile pentru serviciul divin.


Potrivit iudaismului, Templul va fi reconstruit în viitor şi va deveni un centru spiritual pentru poporului evreu şi pentru toată oamenirea.



În Biblie, Templul este frecvent denumit «Beth YHWH" (ca urmare a interdicţiei de a pronunţare a numelui lui Dumnezeu este citit Bet Adonai - Casa Domnului sau Beth Elohim - Casa lui Dumnezeu). Cele mai multe dintre textele poetice în Pentateuh şi a profeţilor Templul se numeşte «Levanon» (ivr.

לבנון, "alb"). Numele «Bet haMikdaş» (ebr. בית המקדש, Casa de Sfinţenia) a devenit răspîndinte pe timpul Mişna (II-lea secol). În literatura religioasă evreiească, este utilizat numele «Beth şi-Behira» (

ivr. בית הבחרה, Casa electorale). În literatura poetică Templul este, de asemenea, numit «Ariel» (ebr. אריאל, ad literam. «Leul divin»).



Christian van Adrichom (1533-1585) JERVSALEM et suburbia eius, sicut tempore Christi floruit...Al Doilea Templu din Ierusalim. Reconsctructie din 1584, Köln.

Hayez, Francesco. La distruzione del Tempio di Gerusalemme.



În Mişna, lucrările lui Joseph Flavus, Noul Testament se menşionează detaliile serviciului ritual din templu. Dreptul de a sluji in Templu Biserica au preoti (cohanim) -

descendenţii lui Aaron. Leviţii, de asemenea, au servit ca cîntăreţi, uşieri, lucrători ai templului, care păzeau proprietatea şi trezoreria, ajutînd preotii templului în timpul ritualurilor. Regele a avut un statut sacru in Templu, dar, spre deosebire de preoti, el nu putea intra în Heihal şi arde tămâie. Regele a avut dreptul de a întocmi planul de construire a Templului, a stabili sarbatori, de a consacra, dacă este necesar, instanţa de interior, de schimbare a formei şi o locaţiei de altar, a introduce jertfe suplimentare şi să se stabilească regimul şi norme pentru preoti si leviţi.


Prin jertfa templului şi purificarea ce o însoţea se iertau greşelile persoanelor fizice, precum şi tuturor celor care au contribuit la purificare spirituală şi morală, la îmbunătăţirea Israelului. Anual de Sucot se aducea sacrificiu în ispăşire pentru toate păcatele omenirii. Templul de cult a fost privită ca o sursă de binecuvântare nu numai pentru evrei, ci pentru toate popoarele din lume.










În anul 70 era Cr., romanii au dus toate obiectele de cult din Ierusalim la Roma. Un relief de piatră cu Menora poate fi văzută pe Arca de Triumf a lui Titus, situata la nord de Coliseum din Roma. Aceasta este cea mai precisă descriere pe care o avem a candelabrului Menora.





Wednesday, May 20, 2009

CELEBRAREA SĂRBĂTORII DE HANUKA


Hanuca - denumita in ivrit si "Hag ha-orim" (sarbatoarea Luminii) este o sarbatoare a luminii.


In fiecare seara de Hanuca, se aprinde o lumanare avand ca scop sa reaminteasca minunea in public. Lumanarile se pun intr-un sfesnic - sau lampa - speciala, numita hanuchia. Acest sfesnic sau lampa se aprinde odata cu lasarea noptii si se aseaza undeva la vedere - la geam sau in pragul usii. De Sabat, lumanarile de Hanuca se aprind cu circa jumatate de ora inaintea lumanarilor de Sabat, deci putin inaintea asfintitului.
aprindere

Luminile trebuie sa arda cel putin 30 de minute si pot sa continue sa arda toata noaptea, undeva intr-un loc vizibil. Ordinea in care trebuie aprinse lumanarile de Hanuka - una crescatoare sau descrescatoare - difera. In general este acceptata traditia dupa care in prima seara se aprinde o singura lumanare, in a doua doua lumanari, etc de la stanga la dreapta, pana cand, in a opta seara intreaga hanuchia este aprinsa. Lumanarile sunt aprinse cu ajutorul unei lumanari speciale - samas - lumanare ajutatoare, care in hanuchia este si asezata ori mai inalt, ori la o parte, in orice caz diferit si distinct de celelalte. Ceremonia se desfasoara in special acasa, in familie, dar de foarte multe ori si in sinagogi iar copiii primesc de obicei bani de hanuka (hanuka geld).
In liturghie sarbatoarea este marcata in special prin recitarea rugaciunii "Al ha-nissim" la Amida si la binecuvantarile de dupa mese. Aceasta rugaciune "Pentru minuni" este o rugaciune de multumire adusa lui Dumnezeu pentru eliberarea miraculoasa a poporului din vremea lui Matatia Hasmoneul. Textul acestei rugaciuni este " Iti multumim, Doamne, pentru minunile Tale, pentru eliberarea noastra, pentru bataliile pe care le-ai dat pentru noi si pentru stramosii nostri in zilele de odinioara si in zilele noastre." Aceasta rugaciune este spusa si de Purim si, cu unele modificari cateodata si in Ziua Independentei.
La slujba de dimineata se spune Halel si se citeste un pasaj din Tora in fiecare zi. Dupa aprinderea lumanarilor in casele askenaze se obisnuieste sa se cante un cantec foarte popular, compus in sec. al 13-lea, "Maoz Tur". Acest poem, de provenienta germana, este intitulat dupa un verset din Isaia "Stanca puternica" (Isa. 17,10) cuprinde 6 strofe, fiecare din ea evocand resfintirea Templului, dezrobirea lui Israel. Cantecul este un poem de multumire adus lui Dumnezeu pentru a-i fi salvat pe evrei din robia egipteana, exilul babilonian si primejdia exterminarii decretate de Haman. Comunitatile sefarde nu obisnuiesc sa cante acest poem, dar citesc Psalmul 30.



2. Obiceiuri de hanuka



Când aprindem lumănărelele de Hanuca, este bine să ne reamintim şi să explicăm importanţa acestei sărbători. De ce aprindem aceste lumânărele? Cu ce sînt ele speciale? Cine are nevoie de lumânărele în zilele noastre, când lumini puternice, lămpi electrice cu neon, luminează casele? Dar tocmai acum, când aprindem aceste lumânărele, spunem binecuvânatrea de mulţumire că am ajuns la ziua aceasta şi adăugăm că aceste lumânărele sunt sfinte şi nu avem voie să ne folosim de lumina lor. Două minuni a făcut Dumnezeu poporului evreu în zilele în care sărbătorim Hanuca, sărbătoarea luminii. Sînt două minuni diferite între ele, fiecare de alt fel.


Prima minune este a victoriei Macabeilor (Haşmonaim), într-o luptă fizică împotriva elenizanţilor. Cei puţini au biruit pe cei mulţi, Dumnezeu i-a dat pe cei mulţi în mîna celor puţini. Matitiahu Haşmoneul din Modiin, împreună cu cei cinci fii ai săi (dintre care cel mai proeminent a fost Iehuda Macabeul), s-au ridicat şi au condus răscoala. Deviza lui Matitiahu era: Cine este cu Dumnezeu, să mă urmeze! Macabeii au luptat împotriva regelui seleucid sirian Antiohus, care stăpînea asupra Ereţ-Israelului. Ei erau gata să se sacrifice, să cadă pentru sfinţirea numelui Domnului, pentru menţinerea iudaismului, a învăţăturii Torei, pentru o viaţă religioasă cu cultură iudaică.
Antiohus voia desfiinţarea iudaismului, introducerea cultului său personal, interzicerea respectării Şabatului, a studiului Torei şi a circumciziei. Până la urmă, Macabeii au biruit, deşi numărul luptătorilor era mic.
A doua minune s-a arătat evreilor în Templul de la Ierusalim.
Antiohus avusese singura dorinţă şi grijă să stingă lumina din Templu, să-l profaneze după ce pusese stăpînire pe el. La rândul său, Iehuda Hamacabi, atunci când a eliberat oraşul-capitală al Iudeii, a avut şi el o singură grijă, să reaprindă candela din Templu. El a găsit în Templu un vas cu ulei pur şi sfinţit, a cărui cantitate era suficientă pentru a lumina doar o singură zi. Dar, printr-o minune, uleiul a ars totuşi fără întrerupere timp de opt zile.
Întrebarea este, în cinstea căreia dintre cele două minuni s-a fixat sărbătoarea de Hanuca. Răspunsul este că în onoarea celei de a doua minuni, victoria luminii asupra întunericului, posibilitatea de a putea trăi ca evrei, după religia şi tradiţia iudaică.
Care ar fi deci semnificaţia sărbătorii de Hanuca? Ştim că semnificaţia zilei de Iom Kipur este pocăinţa, a sărbătorii de Pesah este libertatea, a sărbătorii de Şavuot este primirea Torei, a sărbătorii de Purim este salvarea fizică a poporului evreu. Hanuca reprezintă existenţa evreului ca evreu. Să fim evrei aşa cum se înţelege din sărbătoarea de Hanuca, putem explica în trei feluri:
Primul lucru pe care trebuie să-l înţelegem este că evreii nu trăiesc numai după realitatea exterioară. Dacă Iehuda Macabeul şi-ar fi calculat faptele numai după realitate, răscoala n-ar fi izbucnit niciodată. Majoritatea poporului nu s-a alăturat răscoalei, erau realişti. Ei ştiau că realitatea nu se poate schimba, elenizaţii sunt foarte mulţi şi de aceea vor câştiga. Macabeii au pornit la luptă împotriva realităţii exterioare imediate. Ei au crezut într-o altă realitate, presupusă de ei înşişi, credinţa lor în victorie, întărită de credinţa în Dumnezeu.

Poporul evreu există fiindcă noi, evreii, trăim într-o existenţă surealistă, îmbinăm realitatea obiectivă cu credinţa în Dumnezeu. Acest fel de existenţă este trăit nu numai de evreii credincioşi, ci chiar şi de necredincioşi. Aceasta este o formă înaltă de realizare. Ea l-a determinat pe doctorul Beniamin Zeev (Theodor) Herzl în anul 1897 să ceară şi să prevadă crearea unei ţări a evreilor. El a văzut că viaţa evreiască din Europa nu are viitor, iar reînvierea patriei evreieşti este obligatorie, pentru a salva existenţa poporului evreu.
Aceeaşi formă înaltă de realizare l-a condus pe David Ben Gurion în anul 1948 să declare întemeierea patriei evreilor, Statul Israel, cu toată superioritatea numerică a forţelor duşmane care ne ameninţau existenţa şi cu toată opunerea câtorva ţări prietene, ca Statele Unite ale Americii, care l-au sfătuit să nu declare independenţa Statului Evreu.

Dar, Ben Gurion s-a împotrivit tuturor acestor realităţi, crezând într-o realitate superioară. Acest realism evreiesc este prima semnificaţie a sărbătorii de Hanuca.
A doua semnificaţie a sărbătorii de Hanuca este de a fi evreu.
Ea ne face să fim altfel, diferiţi, să fim pregătiţi să trăim într-o realitate deosebită, faţă de popoarele şi oamenii de cultură aşa-zis „superioară” care îşi pot bate joc de comportarea şi de credinţa noastră. Astfel au trăit şi luptat Macabeii în răscoala lor faţă de elenizanţi, adepţii modului de viaţă, culturii şi religiei elene.
Pe parcursul istoriei au existat evrei care au avut uneori tendinţa de a se asimila culturii universale. Aceştia erau evrei care nu studiaseră Tora, care nu se simţeau fericiţi cu cultura noastră, cu credinţa noastră. Ei au fost fericiţi că elenii şi elenizaţii le-au permis să se folosească de cultura şi de bunurile lor. De Hanuca, mai mult decât oricând, trebuie să fim legaţi de această semnificaţie a sărbătorii, să fim noi înşine, să nu ne fie ruşine de cultura şi religia noastră, fie că toate popoarele lumii ne privesc cu ochi buni sau cu ochi răi. Aceasta este problema lor, nu a noastră.
Cea de a treia semnificaţie a sărbătorii de Hanuca a fost explicată de adepţii învăţatului Hilel. După concluzia Talmudului, motivul că noi adăugăm în fiecare zi de Hanuca o lumânare, est că noi ne înălţăm în sfinţenie şi nu coborâm în neant.

Două minuni diferite – militară şi religioasă, aparent fără legătură între ele, au fost văzute de înţelepţii noştri ca fiind într-o legătură foarte strânsă. Minunea uleiului are mare influenţă pentru victoria în luptă, iar victoria în luptă are mare influenţă asupra minunii uleiului. Aceste două minuni sînt fundamentul sărbătorii de Hanuca. Poporul evreu este un popor deosebit, iar existenţa statului Israel, se datoreşte unei mari minuni, căci de 57 de ani rezistăm adversităţii vecinilor care ne-au declarat război şi nu toţi au încheiat pace cu noi, fiind siliţi să ne confruntă în continuare cu lumea arabă, cu lumea musulmană ce ne sunt ostile.

Suntem un popor mic, avem o ţară mică, vrem să trăim în pace cu toţi vecinii, dar nu suntem lăsaţi să trăim în pace. Noi nu dorim să cucerim teritorii care nu sunt ale noastre, vrem să ni se recunoască dreptul de a avea o patrie – Ţara Făgăduinţei, Ţara Promisă.

Statul Israel reprezintă locul care ne asigură viaţa şi regăsirea demnităţii, şi pentru existenţa lui s-au jertfit mii de vieţi în războaiele de apărare ale ţării. Ierusalimul este capitala Israelului şi nu putem renunţa la ea. Ierusalimul nu a fost niciodată oraşul de reşedinţă al altei ţări, în decursul celor 2000 de ani cât timp poporul evreu a fost în Diaspora. Credem în izbânda noastră pentru că luptăm pentru o cauză dreaptă. Sperăm că Dumnezeul minunilor, care a determinat victoria ce o sărbătorim de Hanuca, ne va ajuta şi în aceste vremuri, să putem trăi în linişte şi pace în Israel, bucurându-ne de o viaţă fericită.
Candela cu ulei se găseşte în fiecare evreu. De datoria noastră să ştim cum să ne folosim de uleiul din ea ca să aprindem din ea lumânările de Hanuca şi lumina lor va creşte din zi în zi aşa cum afirma Hilel.

Anul acesta, când aprindem lumânărelele de Hanuca, să nu uităm şi să ne amintim de fraţii şi fiii noştri răpiţi şi căzuţi în prizonierat. Ei trăiesc în întuneric. Să ne rugăm bunului Dumnezeu, să-i elibereze din robie, să le aducă mîntuirea şi lumina.
Tuturor, urări de sărbătoarea luminii fericită, să ne ajute Dumnezeu ca Hanuca 5766 să ne aducă lumina păcii şi a bucuriei întregului nostru popor.
Hanuca – îndrumări

În ajunul zilei de 25 Kislev, aprindem cu toţii prima lumânărică, cu care începem sărbătoarea de Hanuca – sărbătoarea luminilor, ca simbol al victoriei luminii asupra întunericului, a spiritului asupra forţei şi brutalităţii, precum scrie în cartea profetului Zaharia: „Nu prin forţă, nu prin putere, ci prin spirit”. Hanuca durează opt zile, este cea mai lungă sărbătoare şi singura despre care se spune că este „israeliană”, deoacrece evenimentul celebrat a avut loc în Ereţ Israel. úîĺđä
Seară de seară, fiecare evreu trebuie să aprindă o lumânărică, în amintirea minunii rămăşiţei de ulei care a ars în loc de o zi, timp de opt zile. Începând de la 25 Kislev, în fiecare seară adăugăm câte o lumânărică, până ce ajungem să aprindem opt lumânărele în seara celei de a opta zi. Aceasta este metoda propusă de învăţatul Hilel din Talmud şi continuată de adepţii săi Beit Hilel.
Înaintea aprinderii lumânărelelor, sunt rostite trei binecuvântări:
1. Binecuvântat fi Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, care ne-ai poruncit să aprindem lumânare de Hanuca.
2. Binecuvântat fi Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, care ne-ai făcut minuni în acele zile şi în aceste vremuri.
3. Binecuvântat fi Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, care ne-ai ţinut în viaţă şi ne-ai făcut să ajungem la ziua aceasta. Dar în celelalte şapte zile nu se rosteşte cea de a treia binecuvântare, dacă participanţii la ceremonia aprinderii lumânărelelor au auzit-o deja.

Vineri, pentru a nu se profana Şabatul, lumânărelele de Hanuca se aprind înaintea aprinderii lumânărilor de Şabat. Sâmbătă seara se fac mai întâi binecuvântările de ieşire din Şabat („Havdala”) – printre care şi binecuvântarea asupra aprinderii focului, marcând despărţirea de Şabatul Sfânt, după care se aprind lumânărelele de Hanuca. Trebuie să ne amintim să aprindem încă o lumânare („şamaş” – paznic). Acest paznic are rolul de martor, deoarece nu avem voie de a ne folosi de lumânărelele de Hanuca.

Lumânărelele trebuie să ardă cel puţin 30 de minute. În decursul celor opt zile de Hanuca în cadrul rugăciunii de „Şmone-Esre” (=Cele 18 Binecuvântări), ca şi al bine-cuvântării de după fiecare masă (Bircat Ha-mazon), se adaugă capitolul „Al Ha-nisim” (mulţumiri pentru minuni făcute de Dumnezeu). În cadrul rugăciunii de dimineaţă („Şaharit”), se citesc psalmii de laudă („Halel”) complet, după rugăciunea de „Şmone-Esre”. În fiecare zi se citeşte un fragment din pericopa „Naso” din Tora şi sunt chemaţi trei credincioşi la Tora. Există tradiţia de a se juca jocuri speciale în zilele de Hanuca. Cel mai popular dintre ele este jocul cu titirezul („dreidel”), în limba ebraică – „sevivon”. Acest titirez special are înscrise patru litere ebraice: Nun, Ghimel, Hei, Şin. Ele sunt iniţialele cuvintelor din propoziţia „Nes gadol haia şam” (Minune mare a fost acolo).

În România s-a creat o tradiţie, începută de regretatul Şef-Rabin Moses Rosen z.l. – Hanuchiada. Conducătorii F.C.E. în frunte cu Şef-Rabinul, împreună cu lideri şi personalităţi evreieşti proeminente din Israel şi din întreaga lume evreiască, vizitau multe oraşe cu obşti evreieşti din România în fiecare an de Hanuca. Astfel, ei luau cunoştinţă de felul în care obştea evreiască ştia să armonizeze interesele de stat ale României comuniste cu interesele sale şi cu cele ale poporului evreu.

Până în anul 1989 când părinţii mei z.l. au reuşit să ajungă în Statul Israel, în fiecare an, toţi musafirii cereau în mod special să ajungă şi la Dorohoi ca să vadă cum tata, Marele Rabin Pinhas Wassermn z.ţ.l. împrună cu obştea lui şi corul de copii celebrau sărbătoarea de Hanuca la sinagogă şi la cantina rituală a comunităţii. Fiecare oaspete simţea căldura, dragostea şi entuziasmul, cu care membrii obştei, bărbţi şi femei, tineri şi bătrâni sărbătoreau Sărbătoarea Luminii.

Obştea nu era atât de mare ca cea din Bucureşti, dar atmosfera sărbătorească reprezenta o victorie a calităţii asupra cantităţii. În timpul Hanuchiadei, Şef-Rabinul Moses Rosen z.l. spunea de multe ori „Simt oboseală şi încă multă oboseală, odihnă nu cunosc şi nu am voie să cunosc, pentru că nu am altă alternativă. Dacă n-o voi face eu, cine o s-o facă?” Aceeaşi întrebare mi-o pun astăzi, la aproape 10 ani de la decesul Şef-Rabinului Rosen. Postul său a rămas vacant. Un alt Şef-Rabin nu a fost ales în locul lui! Cine va pleca la Dorohoi în acest an?
Hanuca, înţelepţii noştri ne învaţă că în domeniul spiritual nu există cale întoarsă, drum înapoi, ci numai înainte, numai înălţare.

Hanuca, înţelepţii noştri ne învaţă că în domeniul spiritual nu există cale întoarsă, drum înapoi, ci numai înainte, numai înălţare.
Eu mă rog Bunului Dumnezeu, să se întâmple minuni nu numai în acele zile, ci şi în aceste vremuri. Şi în curând, să aibă Şef-Rabin şi obştea evreiască din România, ca toate obştile evreieşti din lume. Iar Lumina Spiritului să fie mereu în progres continuu, ca în şcoala lui Hilel.
În conformitate cu un comandament divin, lumânărelele de Hanuca trebuie aprinse lângă uşă, lângă fereastră sau afară lângă casă, pentru a reaminti în inima fiecărui trecător evreu care le vede, despre minunile de Hanuca.
Îmi amintesc o povestire pe care am auzit-o de la regretatul meu părinte z.ţ.l. Pe timpul când Rusia cucerise România, s-a organizat un grup de evrei care se pregăteau să treacă graniţa ilegal, îndrumat de specialişti în acest act clandestin. În acest grup era şi un evreu religios. Grupul hotărâse să treacă graniţa clandestin în cea de a patra zi de Hanuca. S-au adunat toţi în pădure şi au pornit la drum. Spre seară, şeful grupului, care organiza acţiunea, a cerut tuturor să păstreze o linişte perfectă, ca nu cumva să fie descoperiţi de soldaţii ruşi. Evreul religios i-a cerut permisiunea de a aprinde lumânărelele de Hanuca, dar cererea sa a fost respinsă categoric, din motive logice. Grupul a ajuns la o cocioabă, unde urmau să se odihnească după oboselile drumului. Evreul religios a aranjat lumânărelele de Hanuca şi le-a aprins. După numai câteva minute, s-a apropiat de ei un soldat rus, care le-a ordonat să se scoale şi să ridice mâinile în sus. Tot grupul a înţeles că îi aşteaptă moartea din cauza lumânărelelor de Hanuca aprinse de evreul religios. Însă ofiţerul rus al pichetului de soldaţi le-a permis să coboare mâinile şi a dat ordin soldaţilor să li se împartă ţuică pentru ca să se încălzească. Apoi le-a spus evreilor: „Soldaţii mei v-au urmărit toată ziua până aici, să vă omoare. Ei sunt hotărâţi să vă omoare. Dar când am văzut lumânărelele aprinse de un evreu religios din grupul vostru, eu mi-am amintit că în urmă cu 25 de ani am văzut cum bunicul meu aprindea lumânărelele de Hanuca. Atunci inima mi s-a umplut de dor şi de milă, şi am hotărât să vă las să vă continuaţi drumul. Să ajungeţi cu bine la destinaţie.
Iată, mi-a spus regretatul meu părinte z.ţ.l., cât de mare este puterea lumânărelelor aprinse de Hanuca. Chiar după 25 de ani de regim comunist, lumânărelele au încălzit inima ofiţerului, care şi-a adus aminte de bunicul lui. Acum înţelegem de ce înţelepţii noştri au hotărât că lumânărelele de Hanuca trebuie aprinse afară, lângă uşă, sau dacă nu, în casă, într-un loc de unde să poată încălzi şi lumina inima fiecărui evreu.

Iată, mi-a spus regretatul meu părinte z.ţ.l., cât de mare este puterea lumânărelelor aprinse de Hanuca. Chiar după 25 de ani de regim comunist, lumânărelele au încălzit inima ofiţerului, care şi-a adus aminte de bunicul lui. Acum înţelegem de ce înţelepţii noştri au hotărât că lumânărelele de Hanuca trebuie aprinse afară, lângă uşă, sau dacă nu, în casă, într-un loc de unde să poată încălzi şi lumina inima fiecărui evreu.
Anul acesta, când aprindem lumânărelele de Hanuca, să nu uităm pe fraţii şi fiii noştri răpiţi şi căzuţi în prizonierat. Ei trăiesc în întuneric. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să-i elibereze din robie, să le aducă mântuirea şi lumina. Tuturor, urări de Sărbătoarea Luminii fericită, şi Hanuca 5768 să ne aducă lumina păcii în lumea întreagă – să ne ajute Dumnezeu.

Hanuca – Fericită



Nu se poate vorbi de Hanuka fara a se aminti macar titirezul traditional, jocurile de carti si banii de hanuka.

TITIREZUL - este extrem de raspandit printre copii. Exista o terorie care afirma ca acest obicei a fost adus din India in Europa in timpul Evului Mediu si raspandit in special in Germania. Literele de pe fatetele titirezului ar fi fost literele germane N; G; H; S; insemnand N= nichts (nimic), G=ganz (intreg), H=halb (jumatate), S= stell ein (pune o carte). Evreii ar fi schimbat semnificatia acestor litere cu literele ebraice si semnificatia lor "o mare minune s-a petrecut acolo" (nes gadol haia sam). In Israel, litera sin stand pentru "acolo" a fost schimbata cu litera pei, insemnand "aici" - mare minune a fost aici".

JOCURILE DE CARTI- un obicei datand din secolul al 15-lea din Europa. Interesant este ca, jocul de carti, foarte practicat in Europa, nu era practicat de evrei din cauza lipsei de timp, ei trebuind sa-si castige existenta prin munca si din cauza Sabatului si a sarbatorilor in care bineinteles era totalmente interzis. Hanuka si apoi Purim, ca sarbatoare minora care nu interzicea munca si altediverse activitati, creeaza cadrul pentru acest joc, practicat cu mare bucurie in special de copii. Cartile de joc folosite de copii de Hanuka difereau de cartile de joc obisnuite prin aceea ca ei isi confectionau de obicei propriile carti, care erau de aceea carti cu litere ebraice si decorate cu motive evreiesti.

HANUKAGELD - obiceiul de a da copiilor bani de Hanuka - se crede ca isi are inceputurile in sec. al 17-lea in Polonia, derivand din etimologia cuvantului ebraic "hinuch" - "hanuca" insemnand si dedicare, inaugurare dar si educatie. Probabil ca acest obicei a inceput de la parintii evrei din Polonia care dadeau copiilor lor bani de Hanuka pentru a-i oferi profesorilor lor. Se presupune ca parintii dadeau si copiilor cativa banuti ca preparaterecompensa pentru studiu si pentru indeplinirea acestei functii de "mijlocitor". In secolul al 18-lea obicieul i-a amploare, mai ales cand elevii saraci de iesiva merg de Hanuka pe la casele evreilor si cer bani de hanuka. Probabil ca odata cu emanciparea evreilor si intrarea lor in contact cu lumea crestina, care obisnuia sa dea dulciuri, bani si cadouri in ajunul Craciunului, obiceiul de "hanukageld" sufera anumite schimbari si ia aspectul de cadouri, bani de ciocolata, asa cum de altfel este pastrat pana azi.

Bucuria acestei sarbatori nu ar fi deplina bineinteles daca s-ar pierde din vedere mancarurile pline de ulei - dar gustoase - care dau gustul specific al sarbatorii: gogosile umplute cu dulceata "sufganiot" si chiftelele de cartofi "latkes" sau "levivot".

Fundalul istoric al evenimentelor care incadreaza sarbatoarea


Principalele evenimente asociate cu Hanuka s-au desfasurat intre anii 165-163 i.e.n. in timpul luptei armate a Macabeilor impotriva oprimarii politice a evreilor sub domnia lui Antioh IV Epifanes, regele seleucid al Siriei.In 168-167 i.e.n., Antioh a promulgat o serie de decrete antievreiesti care au culminat cu profanarea Templului din Ierusalem si transformarea sa intr-un locas de cult pagan.

Constient de primejdia care ameninta credinta evreiasca, Matatias, capul unei familii sacerdotale, a dat semnalul luptei armate impotriva lui Antioh si a colaboratorilor lui, evreii elenizati. La scurt timp dupa aceea,mac simtind ca i se apropie sfarsitul, Matatias i-a incredintat fiului sau, Iuda, poreclit Macabeul, sa continue lupta. Multumita stralucitelor lui calitati militare si politice el a reusit dupa trei ani de lupta sa recucereasca Ierusalimul. El a daramat altarul profanat si a zidit unul nou. Templul a fost redat astfel cultului iudaic, a fost reinaugurat ca loc de cult evreiesc, eveniment celebrat de Hanuka.
Lupta Macabeilor impotriva elenizarii nu s-a sfarsit odata cu recucerirea Ierusalimului, ci a continuat pe timpul mai multor generatii din dinastia Hasmoneilor. Dupa moartea lui Iuda Macabeul, fratii sai, Ionatan si Simon, au preluat conducerea poporului si in anul 160 Ionatan a fost primul dintre Hasmonei care si-a asumat functia de Mare Preot, punand capat astfel monopolului sacerdotal al casei Tadoc, care a durat aproximat 800 de ani.
Datorita talentelor diplomatice si a unor manevre politice, Hasmoneii au incheiat tratate de politice cu Roma si Sparta. Domnia Hasmoneilor care a durat pana in anul 63 i.e.n., cand Eret Israelul devine provincie romana sub numele de Iudeea, a avut o importanta deosebita asupra dezvoltarii poporului evreu. Miscarea de revolta condusa de ei a facut posibila supravietuirea religiei monoteiste asupra elenismului pe care Antiohus a incercat sa-l impuna cu forta si pe care unele medii evreiesti erau dispuse sa-l accepte.


Conotatii istorice ale sarbatorii de Hanuka


maccabeiEvenimentele comemorate cu ocazia sarbatorii de Hanuka sunt relatate in prima carte a Macabeilor. Hanuka este asadar o sarbatoare de origine postbiblica, o sarbatoare minora, in timpul careia munca si alte activitati nu sunt interzise.
In apocrifa Macabei I, se relateaza cum Iuda Macabeul a reinaugurat Templul de la Ierusalem. S-au facut de asemenea noi ustensile sacre, inclusiv un sfesnic, un altar pentru tamaiere, vase, perdele etc. Potrivit traditiei Talmudice (Sab. 21b), in timpul purificarii Templului, s-a descoperit o canita de ulei sfant, nepangarit, pentru sfesnic, vestita menora. Desi era putin, cat pentru o singura zi, uleiul a ars 8 zile neintrerupt. Pentru comemorarea acestei minuni, spun inteleptii, s-a instituit o sarbatoare de opt zile, si anume Hanuka.

DEFINITIE

(ebr. „consacrare“), Hag-Haurim, Hag-haniţsohn
— „Sărbătoarea luminilor“, „Sărbătoarea victoriei“, a trimfului luminii asupra întunericului, a cauzei libertăţii şi independenţei naţionale şi spirituale asupra dominaţiei şi asupririi străine; acestea sunt simbolurile pe care le sărbătoresc evreii la Hanuca. Această sărbătoare religioasă are loc pe la începutul lunii decembrie şi ţine opt zile. Este o amintire a purificării templului de către Iuda Macabeul, conducătorul luptei împotriva păgânului rege Antioh Epifaniu (175-163 î.Hr.), care stăpânea Palestina şi care, în acţiunea sa de distrugere a monoteismului, transformase templul din Ierusalim în templu păgân, aducând jertfă zeilor (II Macabei 6-10). Atunci marele preot Matitiahu şi fiul său Iehuda Macabeul au mobilizat la luptă pe iudei şi au reuşit să alunge pe cotropitori. Recucerind Ierusalimul, au purificat templul, aruncând statuile păgâne, încercând să aprindă marele candelabru cu şapte braţe, n-au găsit însă decât o cantitate mică de ulei sfânt, cât să ardă 24 ore. Talmudul spune că, printr-o minune, uleiul a ars 8 zile, cât trebuia să se pregătească uleiul pur, care provenea din primele picături ale măslinelor. Luminile de Hanuca se aprind într-o menora (candelabru) specială numită Hanullira. Aceasta e confecţionată din bronz, aramă, şi cât mai artistic. Are forma unui candelabru cu 8 braţe. Cele 8 orificii ale braţelor sunt aliniate la aceeaşi înălţime şi în ele se arde untdelemn sau lumânări. Menorele de Hanuca au 8 braţe, în amintirea înmulţirii din vremea Macabei lor. Hanukianu reproduce candelabrul cu 7 braţe (opera lui Beţael) din templul din Ierusalim. Cele 8 locuri ale Hanukiei primesc pe rând lumina timp de 8 zile, câte una în fiecare seară, pentru ca în ultima seară să fie toate aprinse. Şi în vremea talmudică şi azi, evreii puneau aceste lumini la ferestre, pentru a aminti tuturor minunea de Hanuca. Lumina e aprinsă de capul familiei, care rosteşte o rugăciune, apoi toţi ai casei cântă imnul „Maoz-Tur“. Luminile trebuie să ardă cel puţin o jumătate de oră, timp în care nu se lucrează. Şi în sinagogă se aprinde o menora şi se rosteşte rugăciunea „Al Hanisim“. Esenţa rugăciunii Hanuca este minunea.

Tuesday, May 19, 2009

SCURT ISTORIC AL GÂNDIRII IUDAICE

In urma cu 4000 de ani, patriarhul Avraam - inconjurat de popoare politeiste, cu un ritual diversificat al jertfelor - a incheiat un legamant cu Dumnezeu. Acest legamant fagaduia lui Avraam urmasi fara numar si tara Canaanului. Semnul legamantului era circumcizia. Au urmat patriarhii Isaac, Iacov-Israel si Iosif si caderea poporului Israel in robia egipteana din care a fost scos de Moise. Legamantul dintre Moise si Dumnezeu, avand la baza mai ales Decalogul, marcheaza inceputul religiei mozaice. Incepe scrierea Bibliei. Luarea in stapanire a tarii Canaanului s-a produs in timpul lui Iosua iar organizarea ei, sub judecatori si regi. Profetul Samuel marcheaza un moment important in istoria religiei mosaice, intemeind prima scoala de profeti. David stabileste centrul religios al iudaismului la Ierusalim iar Solomon construieste acolo singurul Templu al singurului Dumnezeu. Cartile juridice, istorice, poetico-didactice si profetice la Vechiului Testament se asociaza cu gandiri religioase extrem de variate si de profunde. Influenta politeismului duce insa la destramarea vietii religioase mozaice, ilustrata de impartirea in doua regate, Israel si Iuda, de caderea poporului din regatul de nord, Israel in robia asiriana (721 i.H.), de caderea poporului din regatul de sud, iudeii, in robia babilonica
(605-586 i.H.).

Profetii mari, incepand cu Isaia din sec. VIII i.H., continua in epoca robiei babilonice cu Ieremia, Ezechiel, Daniel. Incepand din 583 i.H., imperiul persan permite iudeilor sa se intoarca in tara lor si sa reconstruiasca Templul din Ierusalim, daramat de babilonieni. Restaurarea iudaismului cu centrul la Ierusalim a inceput sub conducerea lui Zorobabel, Hagai si Zaharia si s-a incheiat sub conducerea lui Ezra si Neemia. Monoteismul mozaic devine extrem de intransigent. La sfarstiul sec V i.H., profetul Maleahi scria ultima carte canonica a Vechiului Testament. Dupa cucerirea Imperiului Persan de catre Alexandru Macedon, evreii cad sub dominatia alternativa a regatelor elenistice ale Egiptului lagid si Siriei seleucide. In Alexandria se formeaza o mare comunitate evreiasca, datorita careia, Vechiul Testament va fi tradus prima data in limba greaca sub numele de Septuaginta. Incercarea Siriei de a zdrobi iudaismul duce la refacerea regatului independent Iudeea (sec. II - I i.H.) care cade sub dominatie romana in sec. I. i.H.

Dupa nasterea lui Isus Hristos, in timpul regelui Irod cel Batran, Iudeea devine provincie romana (anul 6. d.H.)Dupa modul in care s-a desfasurat cultul mozaic in centrul sau principal, iudaismul poate fi impartit, convetional, in trei perioade:
- prima, de la Moise la Solomon, cand centrul cultului mozaic se afla in cort;
- a doua - epoca primului templu, de la Solomon pana la robia babilonica din 586 i.H.;
- a treia - perioada celui de-al doilea templu, de la refacerea lui in 516 i.H. pana la distrugerea lui de catre romani in 70 d.H.

Diaspora sau risipirea iudeilor printre neamuri, inceputa prima data in 721 i.H. cu robia asiriana, a pus problema descentralizarii cultului mozaic. Astfel, cultul de la templu, bazat pe jertfe animale, incepe sa fie inlocuit cu serviciile religioase din noul locas de cult, sinagoga, bazat pe predica, rugaciuni si cantari, model care avea sa fie preluat de Biserica primara (Iacov 2:2, unde D. Cornilescu traduce prin "adunarea voastra" expresia greaca "sinagoga voastra"). De fapt, cuvanul "synagoge" inseamna pe greceste "adunare". Ea era condusa de un invatator numit in ebraica "rabbi". Ca sa existe o sinagoga, mai era necesar sa existe un exemplar
al Torei (Legea sau Pentateuhul - cele cinci suluri sau carti ale lui Moise) si zece evrei de sex masculin in varsta de la 13 ani in sus. O astfel de adunare din cel putin 10 barbati forma un `uorum sau "minian" (adunare statutar constituita). Synagoga nu era o cladire; ea putea sa aiba loc sub un copac, in camera din spate a unei case particulare si abia mai tarziu intr-o casa construita special pentru ea.

Cartea tarziu numita Talmudul atribuie lui Ezra si urmasilor sai "oamenii din Marea Synagoga" formularea celor mai timpurii rugaciuni liturgice, cum ar fi "Amidah". Cand evreii s-au rasculat contra Siriei elenistice, condusi de fratii Maccabei in sec. II i.H., s-au alaturat rascoalei un grup de hasidei ("cucernici" sau "evlaviosi"). Se pare ca fariseii au fost un grup care s-a ivit dintre acesti "cucernici" care combateau elenizarea si sustineau cu tarie "Tora" si "datina batranilor". Pentru farisei, poruncile lui Dumnezeu depaseau cadrul templului, ajungand pana la oamenii de rand si despartind poporul lui Dumnezeu de neamurile pagane. Ei credeau ca Dumnezeu acorda fiecarei persoane dreptul de a alege liber caile Domnului. Fariseii credeau cu tarie in invierea mortilor, in rasplati si pedepse in viata de apoi. Ei asteptau cu nerabdare un Mesia si refuzau sa recunoasca puterea exclusiva a aristocratiei religioase a saducheilor. Fariseii sustineau evlavia si invatatura si au sprijinit raspandirea sinagogilor in toata lumea antica.

Saducheii pretindeau ca se trag din marele preot Tadoc (2Sam. 8:17, 15:24-37; 1Regi 1:34-39; Ezec. 40:46, 43:19, 44:10-16) si ca numai ei erau indreptatiti sa interpreteze Scriptura. Din tata in fiu, saducheii dominau de secole ierarhia templului, devenind o clasa puternica si bogata. Ei negau invierea mortilor, nemurirea sufletului, rasplatile si pedepsele din viata de apoi, ingerii, venirea unui Mesia si capacitatea omului de rand de a interpreta Tora. De fapt, saducheii se instrainasera de oamenii de rand si pareau sa se fi adaptat la acei greci si romani care dominau poporul iudeu. Datina evreiasca descrie pe saduchei ca pe niste aristocrati lumesti si eretici, interesati numai in mentinerea privilegiilor lor.

Grupul eseilor sau esenienilor, cunoscut de noi numai datorita istoricului iudeu Iosefus Flavius, reprezinta o comunitate ascetica a iudaismului care traia izolata si nu trimitea jertfe la Templu. Comunitatea de la Qumran, atestata arheologic in pesterile de la Marea Moarta pare sa fi fost alcatuita din esei cu unele conceptii si practici diferite de cele ale eseilor descrisi de Iosefus. Manuscrisele de la Qumran dateaza dintre anii 200 i. H. - 68 d.h., fiind interesante fiindca inceteaza la o data destul de timpurie, ca sa nu fie suspectate ca ar fi fost influentate de crestini. Cel mai cunoscut manuscris biblic de la Qumran este sulul complet al cartii Isaia in ebraica. El contine si vestitul capitol 53 despre care adeptii iudaismului sustineau ca a fost modificat de crestini si nu il citesc niciodata in sinagogi, desi nu au curajul sa-l scoata din Biblie. In prezent, autenticitatea acestui capitol nu mai poate fi pusa la indoiala, nici faptul ca prooroceste lucrarea Domnului Isus cu peste 100 de ani inainte ca ea sa aiba loc.

In sec. I i.H. se dezvolta si scolile biblice pentru rabini. Intr-o asemenea scoala (yeshivah - academic) a studiat la Babilon un evreu nascut acolo, Hillel, care a venit la Ierusalim pe la 40 i.H.. El pare sa fi ales saracia ca mod de viata si scrierile lui oglindesc preocuparea pentru dreptate sociala si dragoste pentru cei saraci. Hillel este descris ca un om cu o adanca smerenie, a carui scop principal era sa aduca oamenii mai aproape de Tora. Intelepciunea si blandetea lui au fost observate de timpuriu, de pe vremea cand isi facea studiile. Hillel a fost numit presedinte (nasi) al Sanhedrinului, institutia suprema religioasa si juridica a iudeilor. Hillel si-a impartit slujba cu Shammai, un invatator al Legii a carui rigiditate contrasta izbitor cu indulgenta si amabilitatea lui Hillel.

Shammai a fost remarcat pentru atitudinea sa transanta si literalismul sau extremist in interpretarea Scripturii. El insista asupra unei separari complete de neamuri. Cand un pagan a venit la Shammai si a pretins ca vrea sa se converteasca dar cu conditia ca Shammai sa-l invete intreaga Tora in timpul cat se poate sta intr-un picior, Shammai l-a dat afara. Hillel, i-a raspuns totusi paganului cu blandete spunand: "Ce tie nu-ti place sa ti se faca, nu fa aproapelui tau; aceasta este Tora intreaga, restul sunt comentarii. Du-te si invata asta si pe altii." Paganul s-a convertit.

Fariseii credeau ca invataturile iudaismului fusesera comunicate intr-un lant neintrerupt din geneatie in geneatie, incepand de la Sinai. Acest lant al traditiei a fost numit Shalshelet Hakabbalah (Kabbalah i ceea ce s-a primit): Moise a primit Torah de pe Sinai si a transmis-o lui Iosua, Iosua - batranilor, batranii - profetilor. Iar profetii au transmis-o oamenilor Marii Synagogi. (Talmud). Hillel a contribuit la standardizarea metodelor si calauzirii folosite pentru interpretarea Torei si aplicarea Traditiei (datina batranilor). Hesed (indurare, dragoste, compasiune, har) a devenit principiul normativ care trebuie aplicat de un duh smerit in relatie de credinciosie cu Dumnezeu.

Exorcizarea la evrei


Traditia evreiasca pare sa fi dus la perfectiune ideea de drac personal.

Si asta in figura dibuk-ului, hotul de identitati - o versiune cumva mai melancolica si benigna a ceea ce s-ar putea numi umbra, avatar sau alter ego.

Totusi, niciuna dintre aceste variatiuni pe tema strainului ingropat in noi insine nu este sinonima cu ceea ce Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel, in 1986, intelege prin dibuk, figura centrala a romanului „Nebuna dorinta de a dansa” (Editura Trei).


Dibuk-ul este un suflet ratacitor care nu se simte in siguranta decat in sufletul altei fiinte; este uzurpatorul, necunoscutul care vorbeste prin gura ta; este suma spaimelor, exceselor si remuscarilor tale. Spun ca il gasesc mai melancolic decat umbra pentru ca el nu simte nici dragostea, nici ura, dar e gelos pe cei care le simt.

Iar mai benign fiindca e mai lesne separabil de suflet, iar despartirea de el nu ucide. Chiar daca sunt puse in termenii stricti ai traditiei evreiesti, intrebarile fundamentale ale cartii sunt universale: „Sa fiu Eu intr-adevar un altul? Si tocmai acest un altul sa fiu eu insumi?” Mai simplu: Traiesc viata altcuiva? Mai ironic: Oare si demonii personali au demoni personali? In cabinetul de psihoterapie, Doriel lupta sa exorcizeze demonul, insa sfarseste prin a salva sufletul exorcistului.

Confesiunea lui Doriel este calda, inteligenta, culta, orgolioasa, plina de iubire. Nu e o vanatoare de balauri, ci mai degraba o asumare cu simpatie a dibuk-ului, care banuim ca sufera odata cu sinele. In final, cand femeia cu nume profetic (Liatt, „tu esti al meu”) reface stravechea legatura intre trupul si sufletul barbatului, nu dibuk-ul este infrant, ci istoria.

Pentru cei care cred ca literatura evreiasca post-Holocaust este obsesiva si unilaterala, dar si pentru cei care intuiesc in ea un potential inca neexploatat, romanul lui Elie Wiesel este lectura perfecta.

Contine temele de predilectie ale culturii iudaice contemporane (excesul de memorie, prezentul continuu al traumei, interpretarea textelor religioase in lumina istoriei recente), dar le pune intr-o ecuatie noua si vitala cu psihologia si sexualitatea. Iar finalul romanului marcheaza nasterea unui tip uman-literar pe care l-am putea numi, oricat ar parea de paradoxal, evreul fericit.

toata stirea

Purim-ul, cea mai vesela sarbatoare iudaica


Timp de doua zile, evreii din Romania vor petrece cu ocazia Purim-ului, cea mai vesela dintre sarbatorile iudaice, anunta Realitatea TV.

Purim comemoreaza ziua in care soarta s-a schimbat neasteptat pentru evreii din Persia, salvati in mod miraculos de la exterminare, cu 2.300 de ani in urma. In timpul Purimului se obisnuieste ca oamenii sa se mascheze, sa organizeze carnavaluri, sa puna in scena piese si sa pregateasca delicatese.

De Purim, evreii trebuie sa trimita daruri prietenilor, dar si oamenilor saraci, pentru a spori sentimentul de fraternitate. Conform calendarului evreiesc, sarbatoarea purimului va incepe joi la asfintit si se incheie peste 2 zile.

Joi, 20 Martie 2008

Episcop britanic: Nu au existat camere de gazare


Intre 200.000 si 300.000 de evrei au murit in lagarele naziste, spune unul dintre cei patru episcopi integristi a caror excomunicare a fost anulata de Papa Benedict al XVI-lea, monseniorul Richard, insa niciunul in camerele de gazare.

"Cred ca nu au existat camere de gazare. Cred ca 200.000 pana la 300.000 de evrei au murit in lagarele de concentrare, dar nici unul in camerele de gazare", a declarat Williamson, citat de The Telegraph.

Presa italiana scrie ca Papa Benedict a decis sa-i anuleze excomunicarea Monseniorului Williamson pentru ca face parte din fraternitatea sacerdotala Sfantul Pius al X-lea, organizatie catolica integrista.

Cum a platit Ceausescu clauza natiunii celei mai favorizate

Mai multe documente declasificate recent de Departamentul de Stat american certifica felul in care Romania comunista a obtinut, in 1975, clauza natiunii celei mai favorizate: printr- o serie de concesii facute Washingtonului, inclusiv acceptul de a permite emigrarea evreilor catre Israel sau SUA.

Aceasta informatie este pentru prima data confirmata oficial de arhivele americane, relateaza Evenimentul Zilei.

In perioada 1974-1975, aproape fiecare discutie la nivel inalt intre Ceausescu si liderii americani ajungea la acest schimb - clauza contra evrei. Era o perioada in care SUA cultivau public legaturile cu dictatorul roman, inclusiv prin vizite oficiale si indelung pregatite la Bucuresti ale presedintilor Richard Nixon si Gerald Ford.

Problema evreilor a fost abordata direct de presedintele Ford, intr-o intalnire cu Ceausescu desfasurata in Biroul Oval al Casei Albe, in iunie 1975.

"Noi vrem sa dam Romaniei clauza. Vrem sa va dam credite si beneficii comerciale. Dar trebuie sa fiu foarte direct si sa va spun: Congresul va va adresa intrebari dificile. Ii intereseaza foarte mult emigrarea evreilor in Israel si Statele Unite".

Raspunsul lui Ceausescu a fost la fel de franc: "In ceea ce priveste SUA, nu este nicio problema. Mai exista, inca, niste cazuri umanitare. Le vom rezolva si pe acestea, asa cum le-am rezolvat si pe altele".

"In ceea ce priveste Israelul, nu mai sunt prea multi cetateni romani de nationalitate evreiasca. In acest moment, mai sunt 2.000 de cereri aprobate. Dar, din cauza razboiului din zona, multi au renuntat sau si-au amanat plecarea. De aceea, aceasta nu mai este o problema majora. Vom incerca sa rezolvam si cazurile ramase favorabil".

In august 1975, cand Ford a venit in Romania, problema evreilor nu a mai fost discutata. Cei doi presedinti au vorbit, in schimb, despre avantajele economice pe care Romania le dorea de la SUA: credite cu dobanda preferentiala si incurajarea investitiilor private ale firmelor americane.

Kissinger, maestru de ceremonii

Indiferent daca era vorba despre emigranti sau despre economie, omul din spatele tuturor negocierilor era de fiecare data acelasi, indiferent daca la presedintia SUA era Nixon, Ford sau Lyndon Johnson: Henry Kissinger, legendarul diplomat care a supravietuit schimbarilor din administratia americana.

Celebru pentru pragmatismul aplicat in relatiile internationale, Kissinger apare in stenogramele Departamentului de Stat ca un personaj dispus sa tranzactioneze favorurile acordate de capitalistii americani catre socialistii romani, dar de fiecare data contra unui pret.

Monday, May 18, 2009

Un ierarh ortodox urmeaza sa fie numit erou al evreilor

Un ierarh ortodox urmeaza sa fie numit erou al evreilor, pentru ca i-a salvat pe acestia in timpul Holocaustului.

Mitropolitul Bucovinei din perioada 1940-1945, IPS Tit Simedrea, va fi al 56-lea roman onorat de statul Israel cu titlul de "Drept intre Popoare", informeaza Cotidianul, in editia de marti.

Mitropolitul de la Cernauti si-a folosit influenta si chiar si-a riscat pozitia si libertatea pentru a salva mai multi evrei in perioada Holocaustului.

Centrul de Istorie a Evreilor din cadrul Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania a descoperit recent documente de arhiva care intaresc imaginea de "salvator" a IPS Tit Simedrea.

Ce este o sinagogă?



O sinagoga este o casa de cult evreiesc. În iudaismul reformat multe sinagogi sunt, de asemenea, numite templu. Sinagoga de asemenea, este ca un centru de educaţie pentru comunitate. Principalele servicii sunt în fiecare săptămână şi au loc vineri noapte si sambata dimineata, cu toate că multe sinagogi au servicii în fiecare dimineaţă şi seară.

Liderul religios şi un învăţătorul congregaţiei se numeşte un rabin. Un rabin obicei vorbeşte despre porţiunea săptămânală din Tora în timpul serviciului de Şabati. Serviciile sunt de obicei conduse de un cantor care dirijează cîntarea rugăciunilor şi citeşte din sului Torei. Cu toate acestea, orice membru al congregaţie care este familiarizat cu rugăciunile şi melodii poate conduce un serviciu sau citi din Tora.

În centrul bimah ( o platformă ridicată), la partea din faţă a sanctuarului este Aron kodesh (arca sfântă ), care păstrază sulul Torei. Fiecare Toră este scrisă de mână în ebraică pe pergament (pielea de animale). Deasupra Aron este NER tamid (lumina veşnic ), reprezentând constant prezenţa lui Dumnezeu şi amintindu-ne de menora, lumînarea cu şapte ramificaţii, care ilumina Templul din Ierusalim. Există, de asemenea, un podium de la care vorbeşte rabinul , şi o masă, la care cantorul cântă şi se citeşte Tora.



1. Chivotul
2. Sulurile Torei
3. Lumînarea veşnică
4. Menora
5. Zece porunci
6. Locul rabinului şi cantorului
7. Masa unde se citeşte Tora
8. Podiumul rabinului
9. Bima
10. Scaunele congregaţiei



















































Sinagoga din Londra. sec al XVIII-lea.





































Sunday, May 17, 2009

Enigmele scrisorii maresalului Antonescu catre dr. Filderman


Teodor WEXLER,
vicepresedintele Fundatiei “Dr. W. Filderman”

In perioada 12 septembrie 1940-23 august 1944, între dr. Wilhelm Filderman, presedintele Uniunii Comunitatilor Evreiesti din România, si maresalul Ion Antonescu a avut loc un schimb de scrisori vizând ameliorarea situatiei evreilor - cetateni români sau a evreilor fosti cetateni români rezidenti în Basarabia si Bucovina de Nord si deportati, dupa 22 iunie 1941, în Transnistria. Amintim ca numerosi alti evrei din afara acestor teritorii si anume, cei din Dorohoi, Suceava, Câmpulung, sau aflati la munca obligatorie, au fost deportati în Transnistria.
La data de 11 octombrie 1941, dr. Filderman s-a adresat maresalului Ion Antonescu printr-o scrisoare în care apela la sentimentele umanitare ale conducatorului statului spre a împiedica o noua deportare a unui grup de evrei din ghetoul de la Chisinau. Conducatorul statului i-a adresat dr.-ului Filderman o scrisoare foarte dura, în care culpabiliza populatia evreiasca din Basarabia si Bucovina de Nord pentru colaborare cu inamicul sovietic, extinzând aria culpabilizarii si asupra evreilor din Rusia si Ucraina.

Comentarii revelatoare asupra acestei scrisori se gasesc în raportul ministrului francez la Bucuresti, Jacques Truelle, adresat guvernului de la Vichy la 10 noiembrie 1941, din care citam în continuare (documentul integral a fost publicat în lucrarea Martiriul evreilor din România, Editura Hasefer, 1991; fragmentele citate de noi au fost retraduse în redactia revistei Magazin istoric):
“Aceasta legatie a avut ocazia, în mai multe rânduri, sa semnaleze Departamentului masurile luate împotriva evreilor, fie de guvernul român, fie de autoritatile subordonate mai mult sau mai putin calificate. Se parea ca ororile al caror teatru de desfasurare a fost orasul Iasi, în luna iulie ce a trecut, si despre care am informat în scrisoarea mea nr. 195 din 4 iulie, nu vor mai putea fi depasite. De altfel, de atunci încoace, guvernul român paruse sensibil la reactia opiniei publice, atât din interior, cât si din strainatate, fata de aceste atrocitati si în cursul lunii septembrie a existat impresia producerii unei oarecare destinderi [Urmeaza în continuare descrierea unor noi masuri de deportare]…
In fata acestor masuri, care evident urmareau rezolvarea radicala a problemei evreiesti, doctorul Filderman, presedintele Uniunii Comunitatilor Evreiesti din România, nu a ezitat sa adreseze maresalului Antonescu doua scrisori, în care atragea atentia conducatorului asupra îngrozitoarei tragedii ce se desfasura si îl implora în mod impresionant, facând apel la sentimentele sale umanitare, sa înceteze acest adevarat program.
Maresalul Antonescu a raspuns într-o scrisoare publicata în presa la 27 octombrie si în care declara textual: <>. [In continuare, scrisoarea lui Antonescu contine grave acuze la adresa populatiei evreiesti]…

In ciuda antisemitismului exacerbat pe care propaganda a reusit sa-l faca sa domneasca în România, aceasta scrisoare [a maresalului] a facut cea mai proasta impresie românilor care si-au pastrat libertatea de judecata si de clarviziune. Se considera ca acuzatiile formulate de maresalul Antonescu la adresa evreilor nu sunt deloc întemeiate; daca s-au produs numeroase incidente cu ocazia evacuarii Basarabiei si Bucovinei în 1940, este stabilit ca evreii nu au fost singurii care au participat la ele, ci ca toata drojdia româneasca din aceste provincii, precum si minoritarii ucraineni, rusi si altii, care s-au alaturat evreilor pentru a insulta regimentele românesti ce se retrageau fara sa lupte. Iar pretentia ca Odessa nu a rezistat decât pentru ca fusese aparata de evrei este o tema de propaganda deseori folosita, dar care este într-adevar prea ridicola pentru a putea fi luata în serios.
Oricum, scrisoarea curajoasa a lui Filderman catre conducator pare a-l fi indispus foarte tare pe acesta din urma, deoarece presa anunta de curând ca s-a deschis o ancheta judiciara împotriva presedintelui Uniunii Comunitatilor Evreiesti pentru <>” (sunt date în continuare alte masuri cu caracter antievreiesc).

In sedinta Consiliului de Ministri din 16 noiembrie 1943, Ion Antonescu facea o serie de afirmatii care confirmau relatarile ministrului Truelle: “Când am venit acolo [în Basarabia si Bucovina de Nord] ne-am gasit în fata unor reclamatii fara sfârsit, în care se arata ca peste 40 000 de ticalosi din aceasta provincie se facusera în timpul ocupatiei rusesti mai rusi decât rusii… Am fost în fata acestei probleme si daca pedeapsa era capitala mai aveam înca 50 000 sau 100 000 nenorociri. Si atunci n-am vrut sa-i pedepsesc si am aplicat clementa, ca si în cazul legionarilor”.

Si legionarii si colaborationistii minoritari din Basarabia au stat câteva luni internati la Onesti, localitate lânga Bacau.
In ce priveste originea dezordinelor din Basarabia si Bucovina de Nord nu ni se pare lipsit de semnificatie un fragment din scrisoarea pe care Iuliu Maniu i-a adresat-o la 12 iulie 1941 lui Ion Antonescu: “Cele doua provincii au fost inundate de functionari din Regat, necunoscatori ai oamenilor de acolo, acestia s-au transformat în adevarati satrapi ai populatiei si au stârnit numeroase nemultumiri. Au fost desigur si oameni de treaba între cei veniti, dar cei rai au compromis pe cei buni. Ei au fost aceia care au facut ca denumirea de regateni sa devina odioasa si timp de doua decenii provinciile, în buna parte, s-au înstrainat în loc sa se închege complet cu tara” (Oglinda, din 17 iulie 1997).

In mod intentionat si Antonescu si comunistii au ascuns opiniei publice constatarile lui Iuliu Maniu. Dupa cum nu exista nici pâna azi o analiza obiectiva a evenimentelor de la Tatar Bunar din anul 1923, evenimente ce au degenerat într-un pogrom, organizat de subsecretarul de stat de atunci de la Ministerul de interne Gheorghe Tatarescu.
Rau intentionate mi se par planurile “Mircea” si “Tudor” elaborate în anul 1938 de guvernul Tatarescu si care, în cazul unui atac sovietic, interziceau populatiei evreiesti din Basarabia si Bucovina sa se retraga odata cu armata româna. Precizez ca aceste planuri au fost elaborate cu mult înainte de semnarea pactului Ribbentrop-Molotov. In cartea sa Un taciune smuls flacarilor, fostul rabin sef Al. Safran descrie cu lux de amanunte interventiile facute pe lânga autoritati, pentru ca evreii din aceste teritorii sa se poata evacua odata cu armata româna.
Analizând cu obiectivitate si simt de raspundere documentele prezentate în acest articol va trebui sa stabilim unde se opreste realitatea si unde începe propaganda în scrisoarea maresalului Antonescu catre dr. Filderman din 27 octombrie 1941. Este un proces care va trebui parcurs în numele omeniei românesti si al respectului pentru adevarul istoric.

Teodor WEXLER,
vicepresedintele Fundatiei “Dr. W. Filderman”