SCURT ISTORIC AL GÂNDIRII IUDAICE

In urma cu 4000 de ani, patriarhul Avraam - inconjurat de popoare politeiste, cu un ritual diversificat al jertfelor - a incheiat un legamant cu Dumnezeu. Acest legamant fagaduia lui Avraam urmasi fara numar si tara Canaanului. Semnul legamantului era circumcizia. Au urmat patriarhii Isaac, Iacov-Israel si Iosif si caderea poporului Israel in robia egipteana din care a fost scos de Moise. Legamantul dintre Moise si Dumnezeu, avand la baza mai ales Decalogul, marcheaza inceputul religiei mozaice. Incepe scrierea Bibliei. Luarea in stapanire a tarii Canaanului s-a produs in timpul lui Iosua iar organizarea ei, sub judecatori si regi. Profetul Samuel marcheaza un moment important in istoria religiei mosaice, intemeind prima scoala de profeti. David stabileste centrul religios al iudaismului la Ierusalim iar Solomon construieste acolo singurul Templu al singurului Dumnezeu. Cartile juridice, istorice, poetico-didactice si profetice la Vechiului Testament se asociaza cu gandiri religioase extrem de variate si de profunde. Influenta politeismului duce insa la destramarea vietii religioase mozaice, ilustrata de impartirea in doua regate, Israel si Iuda, de caderea poporului din regatul de nord, Israel in robia asiriana (721 i.H.), de caderea poporului din regatul de sud, iudeii, in robia babilonica
(605-586 i.H.).

Profetii mari, incepand cu Isaia din sec. VIII i.H., continua in epoca robiei babilonice cu Ieremia, Ezechiel, Daniel. Incepand din 583 i.H., imperiul persan permite iudeilor sa se intoarca in tara lor si sa reconstruiasca Templul din Ierusalim, daramat de babilonieni. Restaurarea iudaismului cu centrul la Ierusalim a inceput sub conducerea lui Zorobabel, Hagai si Zaharia si s-a incheiat sub conducerea lui Ezra si Neemia. Monoteismul mozaic devine extrem de intransigent. La sfarstiul sec V i.H., profetul Maleahi scria ultima carte canonica a Vechiului Testament. Dupa cucerirea Imperiului Persan de catre Alexandru Macedon, evreii cad sub dominatia alternativa a regatelor elenistice ale Egiptului lagid si Siriei seleucide. In Alexandria se formeaza o mare comunitate evreiasca, datorita careia, Vechiul Testament va fi tradus prima data in limba greaca sub numele de Septuaginta. Incercarea Siriei de a zdrobi iudaismul duce la refacerea regatului independent Iudeea (sec. II - I i.H.) care cade sub dominatie romana in sec. I. i.H.

Dupa nasterea lui Isus Hristos, in timpul regelui Irod cel Batran, Iudeea devine provincie romana (anul 6. d.H.)Dupa modul in care s-a desfasurat cultul mozaic in centrul sau principal, iudaismul poate fi impartit, convetional, in trei perioade:
- prima, de la Moise la Solomon, cand centrul cultului mozaic se afla in cort;
- a doua - epoca primului templu, de la Solomon pana la robia babilonica din 586 i.H.;
- a treia - perioada celui de-al doilea templu, de la refacerea lui in 516 i.H. pana la distrugerea lui de catre romani in 70 d.H.

Diaspora sau risipirea iudeilor printre neamuri, inceputa prima data in 721 i.H. cu robia asiriana, a pus problema descentralizarii cultului mozaic. Astfel, cultul de la templu, bazat pe jertfe animale, incepe sa fie inlocuit cu serviciile religioase din noul locas de cult, sinagoga, bazat pe predica, rugaciuni si cantari, model care avea sa fie preluat de Biserica primara (Iacov 2:2, unde D. Cornilescu traduce prin "adunarea voastra" expresia greaca "sinagoga voastra"). De fapt, cuvanul "synagoge" inseamna pe greceste "adunare". Ea era condusa de un invatator numit in ebraica "rabbi". Ca sa existe o sinagoga, mai era necesar sa existe un exemplar
al Torei (Legea sau Pentateuhul - cele cinci suluri sau carti ale lui Moise) si zece evrei de sex masculin in varsta de la 13 ani in sus. O astfel de adunare din cel putin 10 barbati forma un `uorum sau "minian" (adunare statutar constituita). Synagoga nu era o cladire; ea putea sa aiba loc sub un copac, in camera din spate a unei case particulare si abia mai tarziu intr-o casa construita special pentru ea.

Cartea tarziu numita Talmudul atribuie lui Ezra si urmasilor sai "oamenii din Marea Synagoga" formularea celor mai timpurii rugaciuni liturgice, cum ar fi "Amidah". Cand evreii s-au rasculat contra Siriei elenistice, condusi de fratii Maccabei in sec. II i.H., s-au alaturat rascoalei un grup de hasidei ("cucernici" sau "evlaviosi"). Se pare ca fariseii au fost un grup care s-a ivit dintre acesti "cucernici" care combateau elenizarea si sustineau cu tarie "Tora" si "datina batranilor". Pentru farisei, poruncile lui Dumnezeu depaseau cadrul templului, ajungand pana la oamenii de rand si despartind poporul lui Dumnezeu de neamurile pagane. Ei credeau ca Dumnezeu acorda fiecarei persoane dreptul de a alege liber caile Domnului. Fariseii credeau cu tarie in invierea mortilor, in rasplati si pedepse in viata de apoi. Ei asteptau cu nerabdare un Mesia si refuzau sa recunoasca puterea exclusiva a aristocratiei religioase a saducheilor. Fariseii sustineau evlavia si invatatura si au sprijinit raspandirea sinagogilor in toata lumea antica.

Saducheii pretindeau ca se trag din marele preot Tadoc (2Sam. 8:17, 15:24-37; 1Regi 1:34-39; Ezec. 40:46, 43:19, 44:10-16) si ca numai ei erau indreptatiti sa interpreteze Scriptura. Din tata in fiu, saducheii dominau de secole ierarhia templului, devenind o clasa puternica si bogata. Ei negau invierea mortilor, nemurirea sufletului, rasplatile si pedepsele din viata de apoi, ingerii, venirea unui Mesia si capacitatea omului de rand de a interpreta Tora. De fapt, saducheii se instrainasera de oamenii de rand si pareau sa se fi adaptat la acei greci si romani care dominau poporul iudeu. Datina evreiasca descrie pe saduchei ca pe niste aristocrati lumesti si eretici, interesati numai in mentinerea privilegiilor lor.

Grupul eseilor sau esenienilor, cunoscut de noi numai datorita istoricului iudeu Iosefus Flavius, reprezinta o comunitate ascetica a iudaismului care traia izolata si nu trimitea jertfe la Templu. Comunitatea de la Qumran, atestata arheologic in pesterile de la Marea Moarta pare sa fi fost alcatuita din esei cu unele conceptii si practici diferite de cele ale eseilor descrisi de Iosefus. Manuscrisele de la Qumran dateaza dintre anii 200 i. H. - 68 d.h., fiind interesante fiindca inceteaza la o data destul de timpurie, ca sa nu fie suspectate ca ar fi fost influentate de crestini. Cel mai cunoscut manuscris biblic de la Qumran este sulul complet al cartii Isaia in ebraica. El contine si vestitul capitol 53 despre care adeptii iudaismului sustineau ca a fost modificat de crestini si nu il citesc niciodata in sinagogi, desi nu au curajul sa-l scoata din Biblie. In prezent, autenticitatea acestui capitol nu mai poate fi pusa la indoiala, nici faptul ca prooroceste lucrarea Domnului Isus cu peste 100 de ani inainte ca ea sa aiba loc.

In sec. I i.H. se dezvolta si scolile biblice pentru rabini. Intr-o asemenea scoala (yeshivah - academic) a studiat la Babilon un evreu nascut acolo, Hillel, care a venit la Ierusalim pe la 40 i.H.. El pare sa fi ales saracia ca mod de viata si scrierile lui oglindesc preocuparea pentru dreptate sociala si dragoste pentru cei saraci. Hillel este descris ca un om cu o adanca smerenie, a carui scop principal era sa aduca oamenii mai aproape de Tora. Intelepciunea si blandetea lui au fost observate de timpuriu, de pe vremea cand isi facea studiile. Hillel a fost numit presedinte (nasi) al Sanhedrinului, institutia suprema religioasa si juridica a iudeilor. Hillel si-a impartit slujba cu Shammai, un invatator al Legii a carui rigiditate contrasta izbitor cu indulgenta si amabilitatea lui Hillel.

Shammai a fost remarcat pentru atitudinea sa transanta si literalismul sau extremist in interpretarea Scripturii. El insista asupra unei separari complete de neamuri. Cand un pagan a venit la Shammai si a pretins ca vrea sa se converteasca dar cu conditia ca Shammai sa-l invete intreaga Tora in timpul cat se poate sta intr-un picior, Shammai l-a dat afara. Hillel, i-a raspuns totusi paganului cu blandete spunand: "Ce tie nu-ti place sa ti se faca, nu fa aproapelui tau; aceasta este Tora intreaga, restul sunt comentarii. Du-te si invata asta si pe altii." Paganul s-a convertit.

Fariseii credeau ca invataturile iudaismului fusesera comunicate intr-un lant neintrerupt din geneatie in geneatie, incepand de la Sinai. Acest lant al traditiei a fost numit Shalshelet Hakabbalah (Kabbalah i ceea ce s-a primit): Moise a primit Torah de pe Sinai si a transmis-o lui Iosua, Iosua - batranilor, batranii - profetilor. Iar profetii au transmis-o oamenilor Marii Synagogi. (Talmud). Hillel a contribuit la standardizarea metodelor si calauzirii folosite pentru interpretarea Torei si aplicarea Traditiei (datina batranilor). Hesed (indurare, dragoste, compasiune, har) a devenit principiul normativ care trebuie aplicat de un duh smerit in relatie de credinciosie cu Dumnezeu.