Templul din Ierusalim (ebr. בֵּית הַמִּקְדָּשׁ, Beit-Mikdash, adică «Casa de Sfinţenie» a fost centrul vieţii religioase a poporului evreu între X-lea î.Hr.. e. şi sec 1 după Hr. Templul a fost situat pe Muntele Templului (ebr. . הַר הַבַּיִת, har habait) în Ierusalim şi a servit ca singurul loc autorizat de sacrificiu unui singur Dumnezeu, care erau aduse de cohanim şi leviţi. Templul a fost, de asemenea, obiect de pelerinaj pentru toţi evreii de trei ori pe an: la Pesah (de Paştele evreiesc), Şavuot (Rusalii) şi Sucot (Sărbătoarea Corturilor).
Templul lui Solomon din Ierusalim a fost lăcaşul sfânt al vechilor evrei. După izvoarele biblice se presupune că templul a existat în anii 22 - 29 fiind una dintre cele mai măreţe construcţii iudaice din antichitate. El a fost distrus în urma revoltei evreilor din anii 66 - 70 e.n. contra stăpânirii romane. In contrast cu alte religii, religia iudaică era o religie monoteistă, ei credeau într-un singur Dumnezeu în cinstea căruia au ridicat templul în Canaan (Ţara Sfântă) azi Palestina. Templul fiind construit în timpul domniei regelui Solomon după exodul evreilor prin Marea Roşie din Egiptul Antic reîntărirea statului iudaic a avut loc ulterior în timpul domniei lui Irod cel Mare.
Conform Bibliei, un adăpost temporar după Exodul evreilor din Egipt a servit tabernacolul de congregaţie portabil, care a contribui la construirea Templului din Ierusalim. Templul din Ierusalim templu a fost o clădire şi, prin urmare, a fost diferite de un altar sau sanctuar deschis. În templu se păstrau obiecte simbolizând prezenţa lui Dumnezeu ( Arcă cu Tabele Testamentului), precum si ustensile pentru serviciul divin.
Potrivit iudaismului, Templul va fi reconstruit în viitor şi va deveni un centru spiritual pentru poporului evreu şi pentru toată oamenirea.
În Biblie, Templul este frecvent denumit «Beth YHWH" (ca urmare a interdicţiei de a pronunţare a numelui lui Dumnezeu este citit Bet Adonai - Casa Domnului sau Beth Elohim - Casa lui Dumnezeu). Cele mai multe dintre textele poetice în Pentateuh şi a profeţilor Templul se numeşte «Levanon» (ivr.
לבנון, "alb"). Numele «Bet haMikdaş» (ebr. בית המקדש, Casa de Sfinţenia) a devenit răspîndinte pe timpul Mişna (II-lea secol). În literatura religioasă evreiească, este utilizat numele «Beth şi-Behira» (
ivr. בית הבחרה, Casa electorale). În literatura poetică Templul este, de asemenea, numit «Ariel» (ebr. אריאל, ad literam. «Leul divin»).
Christian van Adrichom (1533-1585) JERVSALEM et suburbia eius, sicut tempore Christi floruit...Al Doilea Templu din Ierusalim. Reconsctructie din 1584, Köln.
În Mişna, lucrările lui Joseph Flavus, Noul Testament se menşionează detaliile serviciului ritual din templu. Dreptul de a sluji in Templu Biserica au preoti (cohanim) -
descendenţii lui Aaron. Leviţii, de asemenea, au servit ca cîntăreţi, uşieri, lucrători ai templului, care păzeau proprietatea şi trezoreria, ajutînd preotii templului în timpul ritualurilor. Regele a avut un statut sacru in Templu, dar, spre deosebire de preoti, el nu putea intra în Heihal şi arde tămâie. Regele a avut dreptul de a întocmi planul de construire a Templului, a stabili sarbatori, de a consacra, dacă este necesar, instanţa de interior, de schimbare a formei şi o locaţiei de altar, a introduce jertfe suplimentare şi să se stabilească regimul şi norme pentru preoti si leviţi.
Prin jertfa templului şi purificarea ce o însoţea se iertau greşelile persoanelor fizice, precum şi tuturor celor care au contribuit la purificare spirituală şi morală, la îmbunătăţirea Israelului. Anual de Sucot se aducea sacrificiu în ispăşire pentru toate păcatele omenirii. Templul de cult a fost privită ca o sursă de binecuvântare nu numai pentru evrei, ci pentru toate popoarele din lume.
În anul 70 era Cr., romanii au dus toate obiectele de cult din Ierusalim la Roma. Un relief de piatră cu Menora poate fi văzută pe Arca de Triumf a lui Titus, situata la nord de Coliseum din Roma. Aceasta este cea mai precisă descriere pe care o avem a candelabrului Menora.
0 comments:
Post a Comment