.... Că nu a fost un “aşa zis”, că a fost un adevărat Holocaust al evreilor în teritoriile aflate sub autoritatea guvernului Antonescu în timpul celui de al II-lea război mondial, soldat cu peste 270 000 de morţi. Şi aceasta nu este „părerea” mea, aceasta este realitatea.
Pentru prima oară în istorie, Reich-ul nazist şi aliaţii săi au conceput, au organizat şi aplicat în mod sistematic, la nivel statal, o acţiune de exterminare a unui întreg popor. Iar una din cele 10 porunci – să nu ucizi – a fost transformată în contrariul ei, prin ordine de participare la un „serviciu public criminal”. Era suficient să te fi născut evreu pentru a fi, de fapt, condamnat la moarte.
Documentele găsite în arhive atestă aceste afirmaţii. Iată câteva extrase din care rezultă „programul de purificare” şi unele din acţiunile guvernului antonescian.
1941, iunie 17 Şedinţa Consiliului de Miniştri[1]
Prof. Mihai Antonescu, ministru de stat:
[…] Noi trebuie să facem purificarea populaţiei. De aceea Basarabia şi Bucovina vor aminti de politica lui Titus în ceea ce priveşte anumite populaţiuni de origine etnică – şi vă asigur că nu numai în ceea ce priveşte evreii – […] vom ajunge să practicăm o politică de totală şi violentă înlăturare a elementelor străine. […]
1941, iulie 8 Şedinţa Consiliului de Miniştri[2]
Prof. Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri:
[…] Cu riscul de a nu fi înţeles de unii tradiţionalişti care mai pot fi între dvs, eu sunt pentru migraţiunea forţată a întregului element evreiesc din Basarabia şi Bucovina care trebuie azvârlit peste graniţă. […]
Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari. […]
[…] Aşa că vă rog să fiţi implacabili. Omenia siropoasă, filosofică n-are ce căuta aici.
[…]Dacă este nevie, să trageţi cu mitraliera. […]
Îmi iau răspunderea în mod formal şi spun că nu există lege. […]
Nici o lege. […] Deci fără forme, cu libertate completă. […]
1941, octombrie 6 Şedinţa Consiliului de Aprovizionare[3]
[…].Dl mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: […]
În ceea ce priveşte pe evrei, am luat măsura ca să-i scot definitiv şi total din aceste regiuni. Măsura este în curs. Mai am în Basarabia aproximativ 40 000 de evrei, care în câteva zile vor fi trecuţi peste Nistru, iar dacă circumstanţele o vor permite, vor fi trecuţi dincolo de Urali. […]
[…]. Deci chestiunea evreiască este o chestiune care se rezolvă pentru Basarabia în câteva săptămâni şi se va rezolva şi pentru Bucovina. Deci, domnule guvernator al Bucovinei, trebuie să fii pregătit pentru această măsură.
1941, noiembrie 13 Şedinţa Consiliului de Miniştri[4]
[…] Dl mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: Iaşul este foarte aglomerat
Dl ing. C. Buşilă, ministrul lucrărilor publice: Au plecat jidanii
Dl mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: Deocamdată nu au plecat jidanii de la Iaşi. Am destule greutăţi cu acei care i-am dus pe Bug. Numai eu ştiu câţi au murit pe drum.
Cu referire la „represaliile” de la Odesa
1941, noiembrie 13 Şedinţa Consiliului de Miniştri cu guvernatorii
Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei[5]
Dl mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: […]
Am spus să se împuşte câte 200 de evrei pentru fiecare mort şi câte 100 de evrei pentru fiecare rănit. S-a făcut aşa?
Dl Prof Gh. Alexianu, guvernatorul Transnistriei: Au fost împuşcaţi şi spânzuraţi pe străzile Odessei. […]
Dl mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: Să faceţi aşa, pentru că eu răspund în faţa ţării şi a istoriei. […]
1941, decembrie 16 Şedinţa Consiliului de Miniştri cu guvernatorii
provinciilor dezrobite[6]
[…] Dl mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului: Pe jidanii din Odessa te rog să-i scoţi imediat din oraş.[…]
Dl mareşal Ion Antonescu […]: Germanii vor să-i ducă pe toţi jidanii din Europa în Rusia şi să-i aşeze într-o anumită regiune. Dar până la execuţiune este timp. Ce facem în acest timp cu ei? Aşteptăm ce se decide la Berlin? […]
Bagă-i în catacombe, bagă-i în Marea Neagră, dar scoate-i din Odessa. Nu vreau să ştiu nimic. Poate să moară o sută, poate să moară o mie, poate să moară toţi. […]
Instigarea populaţiei la pogromuri împotriva evreilor
Lt col. Al Ionescu, şeful biroului al II-lea (secţiei II) al Statului Major raportează[7]
Pentru executarea ordinului Dvs telefonic primit în ziua de 8 VII 1941:
Am onoarea a înainta alăturatul Plan […]
Din ziua de 9 iulie s-a şi trecut la executare.
Misiunea acestor echipe este de a crea în sate o atmosferă defavorabilă elementelor iudaice, în aşa fel încât populaţia singură să caute a le înlătura, prin mijloacele ce vor găsi mai indicate şi adaptabile împrejurărilor. La sosirea trupelor române, atmosfera trebuie să fie deja creată şi chiar trecut la fapte […].
Şi, iată un raport[8] care arată eficienţa uneia din metodele de exterminare practicate de autorităţi româneşti.1941, noiembrie 13, Golta
Către Guvernământul Transnistriei
Tiraspol
Am onoarea a raporta:
La luarea în primire a judeţului am aflat mai multe colonii jidoveşti din cei adunaţi prin târgurile de aici, iar marea majoritate din cei trimişi de peste Nistru.
În comuna Gvozdavca din raionul Liubaşevca comună românească se adunaseră vreo 15 000, iar în Krivoje Ozero şi Bogdanovka câte circa 1 500.
În cei din Gvozdavca a dat tifosul şi au murit vreo 8 000, cu toţi cei morţi de foame.
[…]Tot la Bogdanovka au fost trimişi şi cei de la Krivoje Ozero, unde au fost cazaţi în grajdurile de porci ale Sovhozului.
Până însă să sosească transportul de jidani de la Gvozdavca au fost trimişi din direcţia Odessei vreo 9 000 jidani, aşa că astăzi din ce a fost acolo şi din ce a mai venit sunt 11 000 jidani plasaţi în grajdurile Sovhozului, unde nu încăpeau 7 000 porci.
Astăzi a venit Primarul cu şeful de Sovhoz disperaţi căci li s-a spus că mai sunt în drum încă vreo 40 000 din direcţia Odessa.
Cum Sovhozul nu mai poate găzdui pe toţi, iar cei de afară omoară pe cei din grajduri pentru a le lua locul, iar Poliţia cu jandarmii nu prididesc a dirija înmormântarea şi cum apa Bugului este folosită ca apă potabilă, în curând se va întinde adevărata molimă în întreaga regiune.
Putere de muncă nu au, căci din cei 300 aduşi la Golta pentru lucrări edilitare au murit aproape 200, iar alţi 50 sunt pe moarte deşi sunt relativ bine îngrijiţi.
Majoritatea sunt tuberculoşi, sufăr de dizenterie şi tifos.
Pentru a nu contamina regiunea, vă rugăm insistent a da ordine urgente ca să nu se mai trimită jidani în această regiune.
Pe cei existenţi nădăjduiesc să-i pot trece în curând peste Bug, aşa că în curând vor avea aerul complect curat. Rog însă ca să nu ni se mai infesteze prin noi convoiuri de jidani.
Prefect
Lt. Col. Isopescu
Pentru o dreaptă măsură, prezint în continuare extrase dintr-o mărturie a unei supravieţuitoare a „regatului morţii” condus de prefectul Isopescu. Trecând peste modul cum a ajuns dintr-un lagăr în altul, voi reda doar câteva aspecte din cele trăite de Liebe Havas Burihovici în ghetoul din Ismail şi în lagărele Domanovka şi Bogdanovka, din judeţul Golta-Transnistria.
Extrase din mărturia doamnei Liebe Havas Burihovici, supravieţuitoare a deportărilor din Transnistria.
[ … ] În 21 Iunie [ … ] în câteva ore armata şi administraţia sovietică au părăsit Ismailul.
[ … ] În zorii zilei, uniforme îmbrăcate pe fiare dezlănţuite au spart uşa casei, ne-au ordonat ca în câteva minute să ne facem o boccea cu obiecte strict necesare. Ne-au încolonat şi îndreptat spre anticamera morţii: GHETOUL!
[ … ] Am fost chinuiţi din prima noapte, eram sculaţi de nenumărate ori pentru apel: îmbrânciţi, loviţi, călcaţi de bocancii lor. Au început să depisteze copiii nou născuţi. Ne puneau în cerc (în toţi anii deportării mele a început să-mi fie cunoscută semnificaţia punerii noastre în cerc) iar ei în mijloc jucau fotbal cu micuţa victimă. Porţiuni din ce a fost obiectul lor de distracţie era împrăştiat pe ei, pe noi, nu-i deranjau stropii de sânge de pe faţă, de pe mâinile, de pe uniforma lor. La diverse ore, veneau beţi, smulgeau din grup femei din cele mai tinere şi, în faţa familiei acesteia şi a noastră, o violau.
[ … ] Într-un zori de zi, cu brutalitatea lor intrată în reflex, ne-au rostogolit în bătăi, [ …] ne-au ordonat să ne luăm „bunurile” noastre ce intrau doar într-o bocceluţă şi ne-au pornit la drum spre ieşirea din oraş.
[ … ] Ne-au încolonat. Drumul ce-l aveam în faţă spre destinaţia necunoscută era presărat cu cadavre, acestea ne direcţionau calea. [ … ] Cine se clătina, era împuşcat.
[ … ] Tot timpul mergeam, rar staţionam şi ne adăposteam în ruinele fostelor grajduri, fără acperişuri, doar urme de ziduri, înăuntru cadavre intrate în putrefacţie, mirosurile ne asfixiau. [ … ] Nu pot aprecia după cât timp am ajuns în lagărul de exterminare în masă numit Domanovka. Lagărul era format din case arse, distruse de ruşi înaintea evacuării lor [ … ].
În realitate, stăteam sub cerul liber, în plină iarnă rusească la -400. Peste tot stive de cadavre, peste tot bolnavi de tifos, mişunau păduchii, râia era ceva comun, răni purulente, deschise, pline de viermi, febră tifoidă. Tifosul exantematic n-a cruţat pe nimeni. [ … ] Când cel de lângă tine murea, instantaneu, puzderia de păduchi care-l acoperea invada pe cel ce era încă cald. Eu, în fiecare por aveam păduchi mari cât ploşniţele. Nimic nu împiedica activitatea lor, te rodeau până se forma carne vie. Aveam tifos exantematic, ca hrană aveam din belşug fecale îngheţate (relatarea nu-i ficţiune). [ … ]
Am sosit în acest lagăr în toiul execuţiilor în masă. Fără întrerupere, zi şi noapte, veneau căruţe în care se aruncau oamenii, chiar îi suprapuneau ca să încapă cât mai mulţi, şi îi duceau spre locurile unde îi obligau ca, cu slabele lor puteri să-şi pregătească propriile lor case de veci. Dar în prealabil, trebuiau să se dezbrace la piele, să se aşeze cu faţa la groapă, după care intrau în funcţiune armele care-i ucideau sau numai îi răneau; şi aşa cum se nimerea, încă vii sau morţi, erau aruncaţi în groapă. Operaţia următoare era stropirea cu puţin petrol, se dădea foc şi totul se acoperea doar cu câteva lopeţi de pământ. Carnea friptă ne stârnea foamea. Când nu mai era mişcare în jur, veneau câinii care trăgeau bucăţi din cel ce a fost cu puţin înainte om, şi nu aliment. Greu de crezut, acelaşi lucru îl făceau şi puţinii dintre noi care se mai puteau târî până la gropi. Se practica un fel de canibalism. Era o provocare prea mare ca să rezişti mirosului de carne friptă, fie ea chiar şi de OM.
[ … ] transportul oamenilor cu căruţa la gropile comune, nu dădea randament [ … ]. Au început să vină călăii la noi înarmaţi şi ne scăpau de chinuri împuşcându-ne deodată, pe câţi mai mulţi dintre noi.
Nu ştiu de ce mi-a rămas în memorie că era luna Ianuarie când, mama care stătea pe jos lângă mine, bolnavă şi ea de tifos exantematic, a fost împuşcată. N-am văzut pe niciunul dintre noi să-şi plângă proprii morţi, fiecare îşi aştepta rândul. Nici nu ne trecea prin gând că unii vor supravieţui [ … ].
Eram tânără şi doream să trăiesc [ … ]. Inconştient am început să simt momentul când pericolul se apropia, când reveneau să ne împuşte. De frică, ca să scap am început să mă târăsc [ … ] şi mă ascundeam printre cadavre care erau în stive.
[ … ] Isopescu Modest era prefect la Golta iar adjunctul lui era Aristide Pădure, amândoi erau de temut dar şi mai crud era şeful Siguranţei Statului, din nefericire nu-i ţin minte numele [ … ].
La o triere făcută de Pădure şi de Şeful Siguranţei, [ … ] am căzut în lotul trimis în renumitul lagăr de exterminare Bogdanovka
[ … ] Lagărul Bogdanovka era situat pe un deal, fostul regim sovietic îl folosea ca crescătorie de porci, ocupa un spaţiu imens. Cred că nimeni dintre deportaţi nu l-a putut parcurge de la un capăt la altul: lagărul nu era păzit, era suficient efortul ce trebuia să-l facem ca să urcăm până sus. [ … ] Când ajungeau în acest loc, cădeau unde şi pe ce se nimerea şi, ce putea fi altceva decât cadavre? Cadavre înţepenite în diferite poziţii şi alte maldăre de cadavre care de puţin timp ajunseseră fără suflare. Erau absolut goi, fiecare bucăţică de cârpă care-i acoperise servea în continuare celor vii. Ca la Domanovka, şi aici tifosul exantematic secera fără să excepteze pe cineva, era un colaborator activ al celor ce ne exterminau. Un alt duşman agresiv al nostru erau şobolanii care erau de mărimea unor pisici mature. Majoritatea deportaţilor erau neputincioşi şi nu se puteau apăra iar aceştia, netulburaţi, îi rodeau în diverse părţi ale corpului, devenise hrana lor. În exodul meu, în multe grajduri unde am staţionat, am văzut şobolani care se ospătau din trupurile încă vii ale semenilor noştri care, doar scânceau, nu aveau puterea nici să ţipe. În lagărul Bogdanovka nu era prevăzută o cât de mică raţie de alimente, foametea dădea roade. Bogdanovka era înconjurată de gropi comune, în ele ajungeau cei împuşcaţi şi, nu de puţine ori şi unii care nu erau încă morţi dar acolo în chinuri, îşi găseau sfârşitul [ … ]
În continuare, martora prezintă toate încercările prin care a trecut şi cum a ajuns să se numere printre câteva sute de supravieţuitori dintre zecile de mii de deportaţi morţi în „regatul” prefectului Isopescu.
Morţii nu au glas, nu strigă despre cum a fost adus de „oameni” iadul pe pământ. Dar supravieţuitorii au această datorie. Mai ales acum, când numărul negaţioniştilor Holocaustului creşte, când ei devin tot mai agresivi, încearcând, prin negare, să ucidă victimele pentru a doua oară.
Am consemnat doar câteva din numeroasele documente care redau deciziile factorilor de conducere ce au dus la Holocaustul din România.
Pentru a înlătura confuziile, precizez că atunci când este folosit termenul „Holocaustul din România”, acesta se referă la exterminarea evreilor din teritoriile aflate în acea perioadă sub autoritatea guvernului Antonescu, indiferent dacă acestea fac parte în prezent din alte state (Bucovina de Nord, Basarabia, Transnistria) sau se află între graniţele actuale ale României. Pentru comparaţie, Holocaustul este german, chiar dacă lagărele de exterminare în masă (Auschwitz-Birkenau) au fost situate pe teritoriul polonez.
Desigur, Holocaustul din România a avut şi unele caracteristici:
a - exterminarea a fost concepută, organizată şi aplicată de o ţară suverană.
b - exterminarea nu a constat numai în acţiuni sistematice de ucidere ci, mai ales, din deportări în condiţii care au dus la exterminare;
c - politica românească în „chestiunea evreiască” a fost independentă de politica Germaniei, în sensul că Ion Antonescu a acţionat din proprie voinţă, dar în contextul dominaţiei şi influenţei naziste asupra aproape întregii Europe.
d - dovada că a acţionat independent este însuşi faptul că, atunci când şi-a dat seama că războiul este aproape pierdut, a decis oprirea politicii de exterminare, sistarea deportărilor din sudul Transilvaniei şi din Vechiul Regat şi chiar începerea unor repatrieri din Transnistria.
.jpg)
0 comments:
Post a Comment