Xavier Abu Eid*
UNUL DIN principalele puncte inca de rezolvat in conflictul israelo-palestinian este problema Ierusalimului. De ce e considerata mai importanta decat altele precum cea a apei, sau a frontierei definitive? Pentru Israel, din 1980, Ierusalimul este capitala “eterna si indivizibila” a statului evreu si a poporului evreu.
Proiectul “Marelui Ierusalim” a pornit prin confiscarea pamanturilor oraselor si satelor care nu au fost niciodata considerate parte a orasului, precum Beit Hanina, Sur Bahir, Beit Safafa, Ar Ram (care se aflau in interiorul districtului Ierusalim pana in 1967), si chiar al oraselor din alte districte, precum cazul special al Beit Jala si Beit Sahour, precum si al capitalei districtului lor, Bethlehem.
Din 1967 pana in 1992, accesul in oras a fost permis palestinienilor din West Bank, conform unei vechi traditii a contactelor economice, culturale, politicale si sociale intre palestinienii din zonele apopiate de Estul Ierusalimului.
Totusi, cand a sosit timpul pentru incheierea unui acord de pace, guvernul israelian si-a dezvaluit strategia pregatita dinainte, transformand viata cetatenilor orasului intr-un adevarat iad.
Politica de colonizare a zonelor limitrofe Ierusalimului a pornit imediat dupa ocupatia din 1967. Luand casele si pamanturile din Orasul Vechi si din sate, taberele militare au inceput sa aiba strazi, case, turnuri de paza, pana cand colonistii au obtinut ceea ce au azi: Gilo in Beit Jala, Talpiyot Mizrakh langa Sur Bahir, Dealul Francez, Ramat Eshkol si Ma’alot Dafna in drumul spre Ramallah, Pisgat Zeev, Neve Ya’akov in Beit Hanina, si, cel mai recent, Har Homa in zona Beit Sahour [vezi imaginea detaliata de mai jos, nota AM]. Acestea sunt principalele colonii, ilegale conform celei de-a Patra Conventii de la Geneva, dar considerate “parte integranta din Ierusalim”de catre guvernul israelian.
Cum sa negociezi atunci Ierusalimul? Pentru Palestina, Ierusalimul este important nu doar ca un loc religios (pentru palestinienii crestini si musulmani), dar si pentru motive culturale, sociale si politice.
Dupa legea internationala, Ierusalimul de Est ramane un oras ocupat. Orice schimbare pe care puterea ocupanta o face in status quo-ul regiunii este ilegala, chiar daca Israelul argumenteaza cu “motive de credinta” pentru a-si recunoaste suveranitatea asupra orasului.
Totusi, pentru reconcilierea pozitiilor trebuie sa pastram problema religioasa deoparte, cata vreme exista cai moderne si rationale de a rezolva conflictele, in special legea internationala si rezolutiile sale.
De ce guvernul de la Tel Aviv este orb in fata unor argumente istorice, negand astfel importantul fapt ca acest oras este si palestinian? Daca vom consulta regulile de baza ale co-existentei pasnice internationale, cu siguranta putem stabili ca politicile israeliene in legatura cu orasul si poporul palestinian nu sunt in concordanta cu ceea ce s-ar presupune din partea unui bun vecin.
Articolul 53 ale Celei de–a Patra Conventii de la Geneva este clar, si spune ca “orice distrugere a proprietatii obstesti sau private, individuale sau colective, statului, a autoritatilor publice sau a organizatiilor sociale si cooperative, este interzisa, cu exceptia cazului in care aceste distrugeri sunt considerate absolut necesare desfasurarii unor operatii militare.”
Ca palestinieni, putem vedea cum status quo-ul din regiune se schimba, si nu datorita “operatiilor militare”. Recent, Ministrul israelian pentru Ierusalim, Haim Ramon, a declarat ca scopul Zidului de Apartheid [este vorba despre “gardul de securitate”, nota AM] este sa faca “un oras mai evreiesc”[1]. Acest fapt arata scopurile politice ale Zidului ca o noua initiativa israeliana destinata a izola palestinienii de Ierusalim si a le interzice sa mai intre in oras.
Acum, localnicii palestinieni din zonele care se invecineaza cu Ierusalimul (precum Bethlehem si Ramallah) sunt in mod special sensibili la efectele impuse de ocupatia israeliana si politicile de colonizare. Actiunile arbitrare introduse de armata de ocupatie in ultimii cinci ani de lupta au schimbat comunitatea palestiniana care traieste aici de secole.
Viata activa sociala, economica, culturala a arabilor din Ierusalim si Bethlehem a fost normala pana la primele blocade si pana cand primele puncte de control au fost instalate, dupa 1992. De atunci, doar palestinienii care locuiesc in Ierusalim au fost lasati sa treaca liber, in timp ce palestinienii cu acte de West Bank au trebuit sa ceara permise speciale de la autoritatile de ocupatie pentru a intra in oras.
Principala problema nu este doar aceea politica; este una sociala, intrucat noua politica israeliana intrerupe ciclul normal al vietii pe care palestinienii o aveau pana si sub ocupatia militara. Acum, cu Zidul, ierusalemitilor palestinieni nu li se va mai permite accesul in Bethlehem si Ramallah, transformand Ierusalimul de Este intr-un nou ghetto, similar cu ce s-a intamplat la Jaffa in 1948.
A respectat puterea ocupanta cel putin sarbatorile religioase ale palestinienilor din West Bank? In timpul Craciunului 2003, doar 2.785 de permise de intrare in Ierusalim au fost emise pentru crestinii palestinieni, intr-o incercare evidenta de a nega dreptul majoritatii crestinilor arabi de a se ruga in locutile sfinte.
Acesta e nu doar un atac deschis impotriva libertatii credintei, ci si o buna statistica ce a efectelor inchiderii de catre Israel a zonei Bethlehemului, inclusiv Beit Jala. Aceasta zona, din motive evidente (precum prezenta Bisericii Nativitatii) traieste in special din turism. Cu noile granite israeliene si constructia Zidului de Apartheid, turismul in oras va scadea si va duce la inchiderea multor facilitati.
Cand cabinetul israelian a aprobat construirea unui “gard de securitate” pentru “a proteja Israelul de atacuri teroriste”, reactia comunitatii internationale a fost impotriva proiectului. Opinia publica, opunandu-se aceste idei sectare, a incurajat ONU sa condamne ideea, trimitand cazul la Curtea Internationala de Justitie (CIJ).
Israelul a condamnat initiativa ONU, acuzand organismul international de interferenta intr-o problema interna a statului evreu. Totusi, CIJ intr-un verdict istoric: nu doar a condamnat Zidul. Judecatorii au scris “constructia zidului de catre Israel, puterea ocupanta, in Teritoriile Palestiniene Ocupate, inclusiv in interiorul si imprejurimile Ierusalimului, sunt contrare cu legea internationala; Israelul este obligat sa opreasca incalcarea legislatiei internationale; este obligat sa inceteze contructia zidului inaltat in Teritoriile Palestiniene Ocupate, inclusiv in interiorul si imprejurul Ierusalimului de Est, sa desfiinteze structurile situate acolo si sa retraga sau sa faca inefective toate actele normative referitoare la situatia de mai sus …[2]”.
Ceea ce Israelul face este construirea unui “Mare Ierusalim”, si e departe de a fi un obiectiv religios. Chiar daca luam de bun argumentul lor ilegal bazat pe “legea divina”, distugerea societatii palestiniene ierusalemite este mai aproape de un genocid decat de un “plan religios”. Har Homa, Gush Etzion si Gilo stranguleaza districtul Bethlehem, iar Ma’ale Adumim intentioneaza sa “taie” West Bank in doua, ceea ce va face imposibil atat un stat palestinian viabil cat si “solutia celor doua state”.
Chiar daca 80% din evreii israelieni locuiesc pe mai putin din 16% din teritoriul tarii [3], politica de ridicare a coloniilor israeliene continua pe pamantul palestinian, facand imposibila gasirea unei solutii corecte a conflictului.
Premierul israelian nu doar ca isi apara politica referitoare la vecinatatea palestiniana a orasului, dar sustine si intrarea in orasele palestinene precum Bethlehem, sustinand inglobarea Mormantului Rachelei (un loc sfant pentru crestini, musulmani si arabi) in interiorul frontierelor Ierusalimului [4].
Cu asemenea “parteneri pentru pace”, plecarea din Gaza a fost doar o strategie israeliana de a face pe ceilalti sa uite problema importanta a Ierusalimului. Acum, partea palestiniana cere comunitatii internationale sa respecte acordurile care reglementeaza comportamentul unei puteri ocupante, la fel ca si sa faca un acord final cu Organizatia pentru Eliberarea Palestinei pentru a opri zeci de ani de suferinta de ambele parti.
Cu toate acestea, asa cum arhiepiscopul ortodox al Ierusalimului, Atallah Hanna, a spus, “Israelul vorbeste mereu despre pace, si vrea pacea… problema este ca ei vor si pacea si pamantul, nu sa il dea inapoi proprietarului legitim care este poporul palestinian. Israelul vrea pace pentru pace, insa, spunem noi, si noi vrem pace, dar pace pentru pamant” [subl. ns., AM].
Daca Israelul va continua politica de colonizare a Ierusalimului si West Bank-ului si constructia Zidului, pe langa ignorarea regulilor legii internationale, startul celei de a treia Intifada in regiune nu va fi doar un vis urat.
Xavier Abu Eid are 21 ani, este palestinian de religie crestina, originar din orasul Beit-Jala (langa Bethlehem). Actualmente locuieste in Chile unde este student la stiinte politice la Universitatea Diego Portales. Membru al Uniunii Generale a Studentilor Palestinieni; comentator la Radio Nuevo Mundo si columnist la Al Damir Magazine. Multumim autorului pentru acest articol oferit AlterMedia prin intermediul Mirei Nabulsi. Traducere si adaptare de Bogdan I. Stanciu
—
Note:
[1] San Francisco Chronicle, 26 aug. 2005
[2] OCHA (2004) “The Changing Face of Bethlehem”, Jerusalem: OCHA. P. 6
[3] International Court of Justice Legal Consequences on the Construction of a Wall in the Occupied Palestinian Territory, 9 July 2004, General List No. 131, p. 63-64, p.163
[4] PASSIA BULLETIN (May 2004) “Palestinian Refugees”, Jerusalem
0 comments:
Post a Comment