Harry Eliad, un contemporan fericit

Ileana Danalache

In Bucuresti, strada Iuliu Barasch este ca o carte veche pe care norocul sau poate intamplarea te ajuta sa o descoperi, la un moment dat, intr-un raft de biblioteca.
O strada care pastreaza,” pe bucatele” marturii ale unor vremuri trecute... Daca urci de la Piata Unirii pe stanga si pe dreapta se prezinta ochiului un cvartal de blocuri aliniat cazon in stilul dinaintea Revolutiei din decembrie 1989, apoi un maidan si, aproape imediat dupa gramezile de pamant si iarba, biserica Sfantul Nicolae Udricani, monument istoric, fosta manastire de maici, datand de mai bine de trei sute de ani. Curiosii gasesc suficiente informatii pe internet la adresa” www.udricani.ro”.
Strada aliniaza in continuare si parca in graba vreo cateva case jerpelite de care se rusineaza si isi reface imaginea sifonata cu un corp de cladiri cu etaj, imbracate cu sobrietate si eleganta in culoarea gris inchis: Teatrul Evreiesc de Stat. O placa bilingva precizeaza: “intre anii 1941-1945 in aceasta cladire a functionat teatrul evreiesc Baraseum, pastrand vie flacara culturii evreiesti si spiritul rezistentei”...
Au trecut deja multe saptamani din momentul in care, dupa un spectacol cu piesa “Foc la Vacaresti”, maestrul Harry Eliad, “o combinatie de oltean cu evreu“ cum se defineste zambitor, mi-a promis ca vom purta un dialog. Despre ce anume? Despre teatru, pasiune, iudaism, iubire de oameni, convietuire, acceptare si inca multe altele...
Incepusem sa pierd din speranta ca intalnirea noastra va avea loc, cand, iata ca primavara asta indecisa, cu respiratia inghetata de iarna inca dominatoare mi-a adus confirmarea ca s-a gasit un spatiu pentru o conversatie... cu directorul Teatrului Evreiesc de Stat, maestrul Harry Eliad.
Incaperea in care sunt primita are piese de mobilier stil, peretii incarcati cu afise, pe birou si intr-o vitrina insemne traditionale evreiesti si carti, carti, carti, un numar impresionant de volume asezate grijuliu, parca ferite de ochii curiosilor.
Discutia incepe brusc, interlocutorul meu are un calm si o exactitate a povestirii care ma duce cu gandul mai degraba spre un practicant al stiintelor exacte decat spre un artist care si-a inceput calatoria in lumea zeitei Thalia de la o varsta frageda dupa cum marturiseste...
”Aveam 7 ani cand ma ascundeam in podul teatrului de la Craiova sa nu scap nici o miscare, nici un detaliu din pregatirea spectacolelor. Ma imprietenisem cu masinistii, plasatoarele, baietii care montau decorul. Devenisem «de-al casei», asteptam cu nerabdare momentul «oficializarii adoptiei», debutul! Care a venit... lasa-ma sa socotesc, a trecut de atunci mai bine de o jumatate de secol!”
- Mai exact, in ce an?
- Am debutat in stagiunea 1949-1950, pe scena craioveana cu piesa lui Victor Eftimiu “Insir-te margarite”.
- Epoca generatiei de aur in teatru...
- In afara societarilor de onoare ai teatrului am cunoscut toata galeria de mari actori, Roman Bulfinsky, Ion Manolescu, Elvira Godeanu, Dan Pop Martian, George Storin. Imi place sa spun si sa cred, am pasit cu dreptul in marea familie a artistilor.
-Deci un oltean evreu care, peste trei ani...
- Care, in 1953 dupa ce Toma Caragiu i-a facut o oferta, s-a mutat la Teatrul de Stat din Ploiesti unde, dupa plecarea la Bucuresti a lui Toma, a devenit director ... si asa a ramas pana in 1989.
A fost, pentru mine ca regizor, o perioada foarte prolifica, am regizat peste 30 de spectacole. Poate te intrebi, cum a fost posibil, era totusi provincie... Explicatia e una simpla, Ploiestiul fiind aproape de Capitala, naveta era usoara si asa aveam in permanenta in distributie mari actori bucuresteni. Am colaborat cu Toma Caragiu, Margareta Pogonat, Stefan Banica, Dumitru Furdui, Adela Marculescu. Mari actori, pentru care am avut o materie de lucru deosebita, piesele unor mari dramaturgi! Si toti mi-au devenit prieteni. Asa ma laud eu cu cele mai amicale relatii pe care le-am avut cu Aurel Baranga,Victor Eftimiu, Paul Everac. Am legat multe prietenii in tara, la fel de multe si in strainatate. Tot la Ploiesti am cunoscut colaborarea cu televiziunea si cu filmul. Eram director, o pozitie importanta care te departeaza putin de oameni dar, de la bun inceput am invatat - de la Craiova am invatat - ca actorul trebuie sa simta ca stii ceva mai mult decat el dar mai ales ca propunerea ta, ca regizor, se poate concretiza, va exista, daca reusiti sa ganditi la fel: tu regizor, el actor... In viata teatrala, directorul trebuie sa impuna reguli dar, tine minte de la mine un lucru, daca nu exista dragoste si, mai ales, dragostea fata de actor nu se poate concepe o colaborare reusita. Eu stiu aceste lucruri pentru ca mi-am conceput profesia si ca psiholog si ca indrumator. Am facut permanent introspectie in sufletul actorului.
- Ati ramas ani multi la Ploiesti…
Pana in decembrie 1989, cand am venit la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti. A fost o mare provocare, un teatru cu o vechime de 130 de ani! Intemeietorul lui, Avram Goldfaden de la Iasi, si-a legat numele de Mihai Eminescu. La primul lui spectacol Mihai Eminescu a scris Cronica Romana
Cotidian National de Informatie si Atitudine ')" ;="" onmouseout="hideddrivetip()" class="div_link" href="http://www.cronicaromana.ro/"> cronica Inceputurile teatrului romanesc se intrepatrund cu inceputurile teatrului evreiesc cu influente reciproce care au avut drept urmare... doua mari culturi teatrale.
- O schimbare de loc si chiar de limba...
- Venirea la Teatrul Evreiesc a insemnat o etapa importanta a vietii mele dar si o miza de a repune pe linia de plutire un teatru in deriva. Un teatru care nu-si mai gasea linia de plutire. Eu nu sunt un ratacitor, o dovedeste viata mea, in 53 de ani de teatru, este vorba totusi, de mai bine de jumatate de secol! Am fost doar in trei locuri. De data asta ma impingea aproape fizic dorinta de a face cunoscut in tara si strainatate un teatru care avea un trecut important! Mai mult decat atat, doream sa demonstrez ca in aceiasi institutie pot coabita oameni de diferite culturi, cu apartenente religioase diverse iar notiunea de interculturalitate se sustine mai ales in teatru. Astazi, in teatrul nostru se lucreaza pe un repertoriu clasic si contemporan in ideea de a sluji cultura iudaica. In turneele din strainatatea mergem cu repertoriul in limba idis. Acasa jucam si in limba romana. Acest teatru este slujit de actori de mai multe nationalitati care s-au pus in slujba acestei idei a universalitatii. Abordam cu curaj mijloacele teatrului contemporan, jucand alternativ in spiritul teatrului evreiesc drama si comedie muzicala, muzical la moda, trupa noastra danseaza si canta.
Am spus, pentru mine Teatrul Evreiesc a devenit o miza cu dorinta declarata de a-l impune ca facand parte din extraordinara scoala de teatru romanesc. In numeroasele turnee internationale ne-am prezentat si ne prezentam ca un teatru din Romania, reprezentand Romania si identitatea iudaica. Demonstram astfel, in lume, sprijinul pe care il acorda statul roman teatrului nostru si credem ca prin activitatea noastra interna si externa facem politica, politica minoritatilor.
- Dar politica dumneavoastra?
- Politica... pentru politica e nevoie de un partid si partidul meu e teatrul evreiesc. Eu, personal am o politica cu trei directii: o trupa antrenata pentru specificul repertoriului, texte de buna si foarte buna calitate si regizori cu proiecte de inalta tinuta.
Vrei sa fac o lista cu regizorii cu care am lucrat? Dar te previn ca e tare lunga lista, nu este exhaustiva. Uite, este vorba de Catalina Buzoianu, Dominik Dembinsky, Grigore Gonta, Horea Popescu, Ion Cojar, Alexandru Dabija, Alexander Hausvater, Radu Afrim, Mihai Manutiu, iar de la Chisinau Iosif Satz, de la New York Moshea Yassur, din Germania regizorii de la Habeltheater din Berlin. Avem o surpriza in pregatire, ni s-au promis drepturile de autor pentru o piesa scrisa de Woody Allen, alta din repertoriul contemporan argentinian si un autor modern american. Ideea globalizarii care isi are pericolele ei, in teatru va da mult avant creatiei, va ajuta la deschidera lumii. O imensa cutie cu informatii, senzatii, culori si lumini, cutia creatiei universale.
- Ce proiect aveti in pregatire?
- Proiectul numarul unu: teatrul. Anul 2006 se anunta foarte bogat in proiecte ambitioase, numeroase turnee si participari la festivaluri in tara. Vom incepe cu un turneu in statul Israel, altul in Ucraina, la Kiev unde se va desfasura Festivalul Teatrului Evreiesc, un turneu lung care necesita pregatire serioasa, este o calatorie planuita demult peste mari si tari, in America Latina, America de Nord si Canada.
Avem, noi echipa de aici de la TES proiecte intinse pe cativa ani, proiecte legate de Uniunea Europeana, dar si proiecte legate de turnee in tarile vecine cu Romania. Eu sper sa reusesc sa dau viata unei dorinte mari, infiintarea unui centru international de cultura teatrala iudaica, ce ar servi emanciparii si creativitatii actorilor, studentilor, profesorilor, cercetatorilor si a tuturor celor care se ocupa de pastrarea si valorificarea limbii idis. In sediul nostru proaspat renovat cu sprijinul primariei. Putem spune ca viata noastra zilnica este influentata de toate evenimentele importante pe care le traim in Romania, ca am avut si avem sprijinul fortelor politice si ale institutiilor guvernamentale.
- Dar un proiect personal legat de pasiunea dumneavoastra pentru arta condeiului...
- Da, este un proiect “dublu”, adica doua carti de memorialistica. Doua in acelsi timp ca sa pot cuprinde cat mai mult din viata teatrului dar si a Actorului, scris si interpretat, adica inteles cu Majuscule.
Eu sunt un adept al lui Freud, sunt pasionat de psihologia teatrala, am facut studii la Viena si cred ca fantezia poate fi valorificata prin mijloacele psihologiei. Freud si muzica clasica, Chopin si Mozart, opera si baletul, toate contopite cu dragostea dintotdeauna pentru teatru m-au facut sa fiu un om fericit. Fiecare zi in teatru ma face sa ma simt implinit, sa fiu bucuros ca am trait si traiesc frumos. Si ma simt bine... in pielea mea.
- Maestrul Harry Eliad un om modern, un contemporan fericit, un pasionat al dialogului!
- Chiar asa, eu sunt un om al dialogului, doresc intelegere si comunicare. In familia mea, de la mama in primul rand - eu si fratele meu suntem de mici orfani de tata - am invatat ca trebuie sa-ti respecti aproapele, sa intelegi si durerile si bucuriile semenilor. Si va spune acest lucru un om care, personal, nu a avut necazuri legate de faptul ca este evreu. Am plecat din fiecare teatru, de la fiecare intalnire cu amintiri frumoase, cu multe amintiri frumoase iar de la Craiova, dragostea mea dintai am invatat ce inseamna rigoarea, seriozitatea, studiul aprofundat si iubirea de teatru.
Scoala pe care am absolvit-o acolo, scoala actorilor societari a fost o scoala a respectului, a muncii indarjite, a efortului depus cu pasiune. A unor oameni adevarati pe care sunt fericit ca i-am cunoscut.