Călăul de la Auschwitz

Simona Chiţan Marţi, 26 August 2008

Dieter Schlesak povesteşte despre farmacistul Capesius, care a trimis la moarte mii de oameni.

Sighişoreanul Dieter Schlesak, unul dintre cei mai reputaţi poeţi şi prozatori germani ai momentului, a scris o trilogie transilvană, un roman documentar al Holocaustului, din care a apărut acum partea a doua, intitulată „Capesius, farmacistul de la Auschwitz“. Viktor Capesius a existat în realitate la Sighişoara şi, ulterior, a devenit farmacist în lagărul de concentrare de la Auschwitz, unde nu a ezitat să trimită la moarte, prin gazare, mii de oameni. Criminal în serie, Capesius s-a considerat nevinovat până la sfârşitul vieţii.

Folosind depoziţiile unor martori oculari, Schlesak povesteşte, pentru EVZ, despre experienţele cutremură- toare de la unităţile SS de la Auschwitz, unde au fost 350 de germani din România. Cartea, apărută în „Biblioteca Polirom“, este o meditaţie profundă şi sensibilă despre culpabilitate şi căinţă.

EVZ: Cum l-aţi cunoscut pe protagonistul cărţii?
Dieter Schlesak: Îl cunoşteam încă din copilărie pe doctorul Viktor Capesius, farmacistul de la Auschwitz, criminalul în serie, care, până la sfârşitul vieţii, s-a considerat nevinovat. În farmacia sa „Zur Krone” din Sighişoara îmi dăruia bomboane de mentă, era prieten cu părinţii mei şi ar fi putut să-mi fie tată. La Auschwitz, el avea pe mână gazul, Cyclon B, şi a gazat el însuşi mulţi oameni. După ce mă întâlneam cu el, îmi tremurau mâinile şi mi le spălam. M-am documentat şi am scris 30 de ani la acest roman: mii de documente, 88 000 de pagini ale procesului Auschwitz-ului, depoziţiile martorilor oculari, mă voi referi la ele, interviuri cu făptaşii etc. Capesius mi-a spus că, la unităţile SS de la Auschwitz, au fost 350 de germani din România, mulţi au fost în alte lagăre.

Cum era în realitate Capesius, înainte de a deveni farmacist la Auschwitz?
Omul a trăit cu adevărat, s-a născut în Miercurea Sibiului, a studiat Farmacia la Viena, a fost reprezentantul firmei

germane Bayer şi, astfel, a avut prilejul să-i cunoască pe pe medicii şi farmaciştii evrei din Ardeal. În război, a fost mai întâi căpitan în Armata română; după acordul dintre Berlin şi Bucureşti din 1943, care stipula ca toţi germanii din România să fie trimişi la SS, a ajuns şi el în trupele SS, a condus farmacia de la Auschwitz în calitate de ofiţer SS, în procesul de la Frankfurt a fost condamnat la 9 ani de închisoare şi şi-a petrecut bătrâneţea în bunăstare materială.

„Administrarea gazului”

Cum se fabrica moartea în farmacia de la Auschwitz? Care este vina medicilor evrei?
Farmacia se ocupa de procurarea medicamentelor şi servea SS-ului. Dar cea mai îngrozitoare misiune a sa era „administrarea” gazului (Cyclon B) cu care au fost gazaţi milioane de oameni. Trebuia să dea gazul pentru fiecare gazare şi să ia parte la gazări. În carte, această „activitate” a lui Capesius este descrisă detaliat de către martori oculari. Ajutoare evreieşti şi „medici-deţinuţi” participau şi la experimentele medicale nebuneşti.

Care este cel mai dur episod al cărţii?
Cu siguranţă că scenele cu camera de gazare, precum şi înfiorătoarele gropi uriaşe, în care erau arşi oameni de vii. Aşa şi începe cartea: „Ne mână spre duşuri. Văd vâlvătăile care se înalţă dintr-un şanţ lung, aud ţipete, plâns de copii, lătrat de câini, focuri de armă. Flăcările înalte acoperă umbrele care ţopăie. Fumul, funinginea şi mirosul de păr şi carne arsă umplu aerul. „Nu pot să cred“, strigă vecinul meu. Copii, femei şi bolnavi sunt împinşi de vii în flăcări de ciobăneştii germani. Ne izbeşte o dogoare cumplită. Apoi se aud împuşcături. Un bătrân într-un scaun cu rotile se rostogoleşte în flăcări; se aude un ţipăt strident. Nou-născuţii, ca nişte corole albe de flori

, zboară direct în foc…Un băiat fuge ca să-şi salveze viaţa, câinii ciobăneşti îl hăituiesc, e împins în flăcări. În urma lui rămâne doar un strigăt. O femeie cu pieptul dezgolit îşi alăptează copilul. Cade în jar împreună cu pruncul. O gură de lapte de mamă pentru veşnicie.”

Dar moral şi istoric este cu certitudine îngrozitoarea şi chinuitoarea apropiere. Apropiere chinuitoare de victime şi făptaşi din acelaşi oraş. În această carte, pentru prima dată în literatura despre Auschwitz, se întâlnesc pe rampă victime şi făptaşi, cunoscuţi, ba chiar cunoscuţi apropiaţi. Ofiţerul SS Capesius din Ardeal şi victimele evreieşti din Ardeal, pe care farmacistul SS i-a trimis cu sânge rece la gazare. În carte, tonul fundamental este descoperirea că aceşti criminali SS erau oameni „absolut normali”, capi de familie care făceau excursii, concedii, in timp ce crematoriile fumegau.

Roland Albert, din Sighişoara, criminal SS de la Auschwitz (unde a fost şi profesor de religie!) şi, din păcate, şi rudă cu mine, povesteşte despre sărbătorirea Crăciunului cântându-se colindul „Stille Nacht” în jurul căminelor fumegânde, zile de naştere, nunţi. Vânători de iepuri în Munţii Beschizi. Această „familiaritate a răului” este una dintre cele mai abisale teme ale istoriei omenirii.

Ce structură stilistică aţi ales în scriitura romanului document?
În ceea ce priveşte dificultăţile de limbaj şi stil: la varianta finală, a trebuit să scot din carte toate elementele pur „fictive” (chiar şi Adam este un personaj „colectiv” real), ba chiar şi însuşi autorul-narator trebuia înlăturat, pentru că era ca un fel de blasfemie, fiind vorba despre Auschwitz, ca autorul să se implice narând. Groaza nu poate fi reprezentată, nu poate fi redată literar, limbajul literar nu face faţă. Trebuie să vorbească cei care au fost acolo, iar scriitorul trebuie să se mulţumească doar cu meritul de a-i fi făcut să vorbească şi să citeze astfel, încât limbajul lor, felul lor de a vorbi să spună despre ei mai multe decât ştiu ei înşişi despre ei.

Martori oculari din iad

Aţi folosit confesiunile unor personaje. Cât e ficţiune, cât e realitate?
Niciun roman nu poate inventa, nici imaginaţia nu-i suficientă pentru ceea ce s-a întâmplat acolo! Este imposibil de povestit, nu-i de ajuns nici limbajul „normal”, nici cel literar din exterior şi este ridicol să te amesteci în calitate de autor. Reprezentarea este posibilă doar prin intermediul depoziţiilor martorilor oculari din acel iad, din acea „lume de dincolo” intangibilă pentru noi

, din care noi oricum nu putem pricepe nimic.

În primul rând, este vorba despre un colaj. Dar şi despre un personaj „inventat”, mai degrabă „compus” din mărturii oculare reale, un personaj care se numeşte Adam, la fel ca primul om. Adam, ultimul evreu din Sighişoara, a văzut „totul”. La începutul romanului se spune: „Adam a văzut, Adam ştie, el ştie ceva, ce noi nu ştim şi nu vom şti niciodată. Dar el a supravieţuit. Deci nici el nu ştie ceea ce ştiu morţii. Şi, ca supravieţuitor, se simte vinovat.” Aşadar, este vorba despre Adam, „care a fost acolo, a aparţinut „comandoului special” al crematoriilor, e vorba despre un om care poartă în sine ceea ce noi nu putem înţelege”. La o altă condesare a colajului documentar se ajunge prin inserţia declaraţiilor celor mai importanţi martori ai acuzării din Procesul Auschwitz-ului ce a avut loc la Frankfurt (1964/65), care se referă mai ales la activitatea dintre 1943 şi 1945 a farmacistului de la Auschwitz, Viktor Capesius. Sunt martori oculari, precum doctoriţa pediatră din Sighişoara Gisela Böhm, apoi Ella Salomon, care a lucrat la farmacia deţinuţilor din Auschwitz, droghistul Jan Sikorski, de la farmacia SS a lagărului şi nenumăraţi alţi foşti deţinuţi, ale căror mărturii întăresc, pe parcursul acţiunii documentare, caracterul veridic al naratorului fictiv Adam.

Ce urmăriţi prin trilogia transilvană? Ce a mai rămas din comunitatea din care faceţi parte?
Imboldul a fost unul extraliterar: anume întrebarea unde se află cauza a acelui „finis saxonie”, apusul istoric al minorităţii mele. Dar şi faptul că s-au amăgit singuri, ca şi cum nu ar avea nicio vină în toate acestea.

Cum sunt prinse ideea de Dumnezeu, de culpabilitate şi căinţă în mesajul şi structura cărţii?
Consolare şi sens există poate în spiritul lui Celan. Aşa Adam citează: „Dacă moartea a milioane de victime trebuie să aibă un sens, atunci trebuie să dăm o şansă speranţei absurde că ar fi avut loc o deschidere a graniţei dintre viaţă şi moarte...fiindcă eram convins că morţii nu pot dispărea aşa, pur şi simplu, şi că există o poartă, la fel ca în reprezentarea hasidică, şi că există într-adevăr acest mormânt de fum, ca o poartă deschisă spre Dumnezeu şi...o cezură istorică enormă, o ruptură milenară în lumea vizibilă.”

Aveţi nostalgia Sighişoarei şi a ţării?
Da, de 40 de ani. În 2005, am înfiinţat la Sighişoara, în casa părintească ce mi-a fost retrocedată, Asociaţia „Dieter Schlesak” (ADS), care are menirea să contribuie la cunoaşterea trecutului şi deja am demarat acest proiect în cele trei ţări ale mele.

Unde este acasă acum pentru dumneavoastră, în România sau în Germania?
Trăiesc şi scriu între trei ţări, limbi şi culturi: România, Germania şi Italia, unde trăiesc acum. Cea mai puternică legătură cu toate amintirile ei adânc înrădăcinate este cu Transilvania şi Bucureştiul, unde am petrecut anii determinanţi ai vieţii mele în vremuri periculoase.

PARCURS

Între ţări, limbi şi culturi

„Trăiesc şi scriu între trei ţări, limbi şi culturi: România, Germania şi Italia, unde trăiesc acum. Cea mai puternică legătură cu toate amintirile adânc înrădăcinate este cu Transilvania şi Bucureştiul, unde am petrecut anii determinanţi ai vieţii mele în vremuri periculoase“, spune Dieter Schlesak, care a plecat din ţară în 1969, stabilindu-se în Germania, apoi în Italia. În afară de „Farmacistul de la Auschwitz“ (traducători Cosmin Dragoste şi Maria Irod), Dieter Schlesak a mai scris cărţile „Există o viaţă după moarte“ (traducător Andrei Zanca) la Paralela 45. „Revolta morţilor“ (traducător Victor Scoradeţ), o carte despre Revoluţia din decembrie şi urmările sale, la Grupul Editorial All. În curs de apariţie este un volum de versuri - „Meleag alb. Ţara nimănui“ - la Ideea Europeană (unde a mai apărut şi o carte a lui Marian Victor Buciu, „Dieter Schlesak“) şi un volum de eseuri despre literatura română, „Martori la limita cunoaşterii“. Lucrează acum la alte două volume de versuri şi la o carte despre „Vlad. Corectarea lui Dracula“. Cosmin Dragoste este unul dintre cei mai apropiaţi traducători ai săi.

"După ce mă întâlneam cu el, îmi tremurau mâinile şi mi le spălam. Groaza nu poate fi reprezentată, nu poate fi redată literar, limbajul literar nu face faţă. Trebuie să vorbească cei care au fost acolo.", Dieter Schlesak, scriitor