Istorisiri evreieşti

Istorisiri evreieşti articol publicat la: joi, 14 Mai 2009


Albumul cu amintiri

În perioada interbelică, la Bîrlad trăiau peste 4.200 de evrei, iar acum, comunitatea mai numără doar 34 de persoane, majoritatea vîrstnici. Comunitatea a fost una dintre cele mai puternice, după cum spune secretarul ei, dl Lazăr Croitoru.

- Cîţi membri mai are comunitatea?

- După ultimele reglementări ale Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, în care se permite ca şi persoanele care au ascendenţă evreiască, respectiv un bunic evreu sau acele situaţii de căsătorii mixte şi care acceptă să fie membri ai comunităţii, noi mai avem 34 de membri. Majoritatea sînt bătrîni şi doar doi sînt tineri, unul are 15 ani, şi altul 18 ani.

- Cum arăta vechea comunitate evreiască din Bîrlad?

- În perioada interbelică, la Bîrlad au fost 4.200B4.500 de evrei, ceea ce însemna la momentul respectiv cam 15 la sută din populaţia localităţii. După cel de-al doilea război mondial, mulţi evrei au plecat în Israel, alţii în America. Au plecat mulţi, dar au şi rămas. Deh, timpul nu iartă pe nimeni, iar mulţi au murit.

- Ce credeţi că i-a ţinut la Bîrlad pe evrei?

- Sînt convins că au pus în balanţă condiţiile economice şi situaţia sănătăţii fiecăruia, precum şi curajul şi posibilităţile de a lua viaţa de la capăt. Persoanele de 30-40 de ani au avut puterea de a o lua de la zero în Israel. Cei trecuţi de o anumită vîrstă şi care ştiau că acolo unde vor pleca nu vor mai avea căutare, în sensul de a avea un loc de muncă, au preferat să rămînă aici, unde aveau o gospodărie. Apoi, şi necunoaşterea limbii ebraice a fost un impediment.

- Membrii comunităţii nu cunosc limba ebraică?

- Nu. Poate părea surprinzător, dar sînt şi mulţi dintre cei care au plecat şi nu au mai reuşit niciodată să înveţe la perfecţie această limbă, pentru că este destul de dificilă. Ştiu să comunice, dar nu ştiu să citească un ziar sau o carte. În Israel este însă o viaţă foarte vie, dacă pot spune astfel, privind existenţa unor comunităţi puternice de cetăţeni români. Sînt multe publicaţii şi cărţi în limba română, spectacole. Este chiar o Uniunea a Scriitorilor în limba română astfel că evreii care au plecat de aici se pot integra perfect şi pot continua să vorbească limba română.

- Ce lucruri mai amintesc de vechea comunitate evreiască?

- Persoanele în vîrstă mai păstrează încă foarte multe amintiri legate de această comunitate, de modul în care se marcau sărbătorile noastre, de faptul că cele 12 sinagogi erau pline la orele de rugăciune zilnică. Sinagogile erau pe meserii, iar membrii comunităţii ştiau exact unde le este locul de rugăciune. Sinagogile au dispărut odată cu reducerea membrilor comunităţii. În timpul regimului comunist, cele mai multe au fost demolate întrucît nu se ţinea cont de importanţa lor. Mai este doar o singură sinagogă, construită pe la 1787. Cea mai puternică amintire a existenţei evreilor aici rămîn cimitirele. Bîrladul are trei cimitire evreieşti, dintre care unul cu o vechime mai mare de 300 de ani.

- Ce credeţi că aţi putea face pentru a salva mărturiile acestei comunităţi? Primăria v-ar putea ajuta cumva?

- Da. Ar fi de mare folos dacă s-ar asigura, în primul rînd, paza sediului comunităţii şi a sinagogii. Şi pentru cimitir ar trebui pază. A fost jefuit pînă acum de cel puţin trei ori, nu profanat, jefuit. S-a furat tot ce s-a putut. Am făcut sesizări la Poliţie, dar degeaba. În cimitir sînt peste 2.000 de morminte, multe dintre ele deteriorate.

- Ca la orice bilanţ, sînt şi împliniri, şi regrete. Care este cel mai mare regret al dvs?

- Faptul că această comunitate are foarte puţini membri şi ne stingem ca o lumînare. Dar eu sper că această comunitate nu va dispărea. Am convingerea că viaţa evreiască va continua, păstrînd obiceiurile sfinte. Şi dacă tot vorbim de regrete, trebuie să spun că nu am reuşit să publicăm o carte în care să arătăm, cu documente, istoria şi importanţa acestei comunităţi din oraş. Sperăm totuşi să reuşim acest lucru pentru că este necesar.

(Geta Modiga)

La Huşi se caută şase evrei!

Comunitatea evreiască din Huşi s-a constituit în secolul al XVII-lea, iar mărturie stau pietrele tombale cu inscripţii ebraice din vechiul cimitir din cartierul Broşteni. În jurul anului 1939, aproximativ o treime din populaţia oraşului era reprezentată de evrei. Astăzi, doar 26 figurează în listele comunităţii. Dintre ei, jumătate sînt bolnavi şi imobilizaţi la pat. Pentru că au rămas de aproape doi ani şi fără singura sinagogă funcţională din localitate, evreii, întotdeauna patru, se adună într-un apartament de pe strada 1 Decembrie (folosit şi ca sediu), unde rostesc rugăciuni simple. Există şi temerea ca, la finalizarea lucrărilor sinagogii, să nu mai existe evrei care să o poată folosi.

Unul din cele două cimitire evreieşti - singurul funcţional - a fost vîndut, pe bucăţi, unui afacerist huşean, care îşi va construi o vilă printre răposaţii israeliţi! Vinderea cimitirului a fost explicată la acel moment de conducerea comunităţii evreieşti prin nevoia stringentă de bani pentru membrii bătrîni şi bolnavi. Liderul comunităţii evreieşti, prof. Hera Steimberg, ne-a confirmat: "Nu mai facem slujbele religioase, este adevărat, din cauză că nu avem zece bărbaţi. Am avea nevoie de încă şase, dar de unde să-i luăm?! Nu mai sînt".

Anton Celaru, membru al Uniunii Scriitorilor, îşi amintea, într-un interviu recent: "În prima jumătate a secolului al XX-lea, am prins la Huşi o comunitate evreiască tipică pentru Moldova. Din cele cîteva mii de evrei, cei mai mulţi erau meşteşugari de toate felurile, cu ucenici nu numai evrei. Erau croitori, cizmari, fierari, potcovari, rotari, tîmplari, birjari, ceasornicari, măcelari, giuvaiergii. Era şi o pătură de negustori care aprovizionau oraşul cu mărfuri industriale şi alimentare. Exista şi un număr de intelectuali, mai ales medici şi avocaţi. Nu puţini erau calicii de pe străduţele dosnice, care apelau la ajutorul comunităţii şi cerşeau prin oraş. Dintre conducătorii eficienţi ai comunităţii, îmi amintesc de doctorul Capil Singer, om de spirit subţire. Mulţi au plecat în Israel, după traumele războiului dezlănţuit de Hitler şi din pricina politicii de clasă, dar şi de rasă de la un moment dat, aplicată de regimurile Dej şi Ceauşescu. Alţii s‑au îndreptat spre sferele cereşti. Am înţeles că nu se pot oficia slujbe. Ce triste îmi par toate acestea..." Întrebat cum vede viitorul evreilor din România, Anton Celaru a răspuns: "Ce viitor poate avea o populaţie dispărută?! Eu nu ştiu decît că îmi este dor de ea".

Fălticeni, o istorie evreiască

Despre oraşul Fălticeni se spune că este întemeiat de Ioniţă Başotă în anul 1780, prin hrisovul domnitorului Constantin Moruzi, din 8 august. Aşezarea avea tîrgoveţi "creştini, armeni şi jidovi", după cum spune înscrisul domnesc, iar o piatră funerară, veche din 1780, confirmă aşezarea timpurie a evreilor pe aceste meleaguri. De altfel, Fălticeniul este cunoscut drept unul dintre cele mai vechi tîrguri în care evreii şi-au găsit adăpost. Călător prin Moldova, pe la 1852, Wilhelm von Kotzebue, fost consul al Rusiei, remarcase, după un popas prin Fălticeni, că cea mai mare parte a mulţimii "se compune din ţărani şi evrei..."

Israel Astruc, reprezentantul Organizaţiei "Alliance Israélite Universelle", într-un raport din 1899, aprecia că, în Fălticeni, evreii trăiau "într-o sărăcie excesivă". Cu timpul, însă, datorită ocupaţiilor din comerţ, mica industrie şi activităţi social-culturală, situaţia s-a îmbunătăţit. O pagină tristă este înscrisă în istoria Fălticenilor în anul 1942, cînd cea mai mare parte a evreilor din Fălticeni, între 16 şi 60 de ani, a fost internată în lagărele de concentrare sau trimisă în detaşamentele de muncă obligatorie din Basarabia.

La începutul mileniului III, aproximativ 40 de evrei îşi mai poartă paşii prin Fălticeni, amintindu-şi de vremurile de odinioară, cînd erau peste 5.700 (1859). Preşedintele comunităţii este acum farmacista Tania Grünwald.

Alex Mitru

La Iaşi, în Tîrgu Cucului

Vremurile sînt bune.

La orele prînzului, intru în sediul Comunităţii Evreieşti din Iaşi, într-o cameră în care totul respiră istorie, de la obiecte de cult pînă la scaunul şi biroul pe care îmi aşez cu oarece sfială agenda. Preşedintele Pincu Kaiserman mă priveşte cu oarece suspiciune. După ce stabilim scopul şi durata vizitei, mă pricopsesc repede cu două prăjituri "humîntaş", specifice sărbătorii de Purim, pe cît de arătoase, pe atît de bune, alături de un ceai. Slobozesc o primă întrebare. Răspunsul e cîntărit îndelung şi urmat chiar de o concluzie: "N-ai să scrii dumneata de bine despre evrei!..." Pentru că timpul cititorilor şi spaţiul gazetei sînt deopotrivă atent drămuite, nu voi putea rescrie vreo amănunţită istorie. Tot ce încerc e să redau cîteva răspunsuri despre evreii de azi, trăitori în Iaşi, oraşul care a adăpostit cîndva cea mai mare comunitate evreiască din ţară. Aşa, cam cum ai întreba un cunoscut "Ce mai faci?" şi el ţi-ar răspunde mai mult decît "Bine, mersi!" sau "Aşa şi-aşa"...

La Iaşi, comunitatea evreiască mai numără aproximativ 500 de membri, peste 90 la sută dintre ei pensionari. "Între cele două războaie mondiale, cînd populaţia totală a Iaşului varia între 75.000 şi 80.000, aproape jumătate erau evrei", apreciază dl Kaiserman. Erau vremuri bune, în care toată lumea trăia în înţelegere. Mulţi dintre marii domnitori - "şi eu îl consider cel mai mare domnitor pe Ştefan cel Mare", precizează interlocutorul meu - au îngăduit şi au adus evrei la Iaşi, pentru că erau meseriaşi foarte buni. "Evreii au organizat la Iaşi începuturile industriei mici. Erau buni zidari, meserie pe care o practicau alături de italieni, erau tinichigii, dulgheri, tîmplari, dar şi muncitori necalificaţi. Cei din urmă au populat Tîrgu Cucului, şi prin munca lor au îmbogăţit averea oraşului". Dar nu numai meseriaşi au fost evreii, ci şi intelectuali, dacă e să ne întoarcem în timp, la medicul lui Ştefan cel Mare, Şmil din "Apus de Soare" a lui Delavrancea, despre care se spune că a existat aievea.

După suferinţele îndurate în timpul celui de-al doilea război mondial, mulţi au plecat spre Israel. "Au rămas legaţi de patria în care s-au născut, dovadă că an de an, mii de evrei vin să-şi viziteze prietenii, cunoscuţii şi să se reculeagă la cele aproximativ 100.000 de morminte aflate în cimitirul evreiesc din Păcurari. Regretă că nu se pot închina şi străbunilor lor înmormîntaţi în cimitirul Ciurchi, distrus în cel de-al II-lea război mondial, cînd mulţi evrei au fost obligaţi să spargă monumentele funerare".

Suişurile şi coborîşurile vocii spun mai mult decît cuvintele, în materie de istorie a comunităţii evreieşti la Iaşi... "Am trăit în foarte bună înţelegere cu restul populaţiei, că petreceam împreună cu vecinii, cunoscuţii, prietenii de sărbătorile lor şi de sărbătoarea noastră veselă, Purim... Dar vremurile acelea s-au stins, preocupările pentru petreceri fiind din ce în ce mai puţine. "Astăzi încercăm, în limitele posibilităţilor oferite de Federaţia Evreiască de la Bucureşti şi societatea americană Joint, să ajutăm bătrînii aflaţi în grea suferinţă". Aceştia primesc mîncare caldă, fie la restaurantul ritual, fie acasă. De asemenea, comunitatea plăteşte pentru menaj în cazul celor neputincioşi. O atenţie deosebită se acordă şi problemelor medicale ale acestora, în cadrul unui cabinet medical propriu.

Cît despre viitorul comunităţilor evreieşti de la Iaşi, dar şi din Moldova, dl Kaiserman formulează şi reformulează, cu teama mărturisită de a nu spune ceva interpretabil: "E greu de spus... Numărul membrilor comunităţii e mic, iar soarta vrea ca la o anumită vîrstă oamenii să dispară... S-ar putea ca intrarea României în UE să îi ajute pe foştii români evrei plecaţi să reînnoade legăturile..."

• • •

Vremurile sînt bune.

Gina Popa

Rădăuţi

Blîndeţea unei lumi vechi

Cu fiecare clipă se întîmplă ceva care ne schimbă viaţa, timpul nu iartă pe nimeni, timpul ia, nedrept, o parte din strălucirea oraşului dîndu-i alte înţelesuri nebănuite. Uneori, avem impresia că nu putem păstra decît fragmentul mai puţin misterios din istoria unei aşezări, misterele fiind doar o parte a minţii noastre neobosite.

Dacă în anul 1910, la Rădăuţi, trăiau 5.940 de evrei, cu 1.485 mai mult decît locuitorii de origine română, astăzi, evreii pot fi număraţi pe degete. Reuniunile periodice de la Templul Evreiesc, la Sărbătoarea Luminii sau la Pesach (prilej pentru popasul unor personalităţi ale Federaţiei Comunităţii Evreieşti), recompun cu blîndeţe o lume cîndva apusă, marcată de tragism şi disperare. Misterul Cimitirului Evreiesc redă oraşului aura de odinioară, aflat parcă în căutarea unui fir de argint, care să-l lege de cele mai frumoase pagini de istorie a aşezării. Puţini sînt cei care mai ştiu locurile în care au existat librăriile evreieşti, cramele, restaurantele, cabinetele dentiştilor sau cojocăriile renumite pentru lucrul de calitate. Umbrele trecutului bîntuie străzile în tăcere şi, doar pe alocuri, cîte o casă mai veche îşi aşează amprenta în imaginaţia trecătorului. Rădăuţiul nu mai este oraş vechi, însă nici nou nu poate fi deocamdată. Din viaţa oraşului, destinul a decupat pagini fără de care lumea nu s-a prăbuşit, dar a rămas într-un fel pustiită...

Mălina Aniţoaei