Cel care stie sa se confrunte cu adevarul, acela da imaginea frumoasa a României

Leon Volovici

Interviu realizat de Laurentiu Ursu

LEON VOLOVICI, conferentiar universitar la Universitatea Ebraica din Ierusalim, specializat in sociologia culturii si istoria ideilor, antisemitism, relatii evrei-neevrei in cultura est-europeana, istoria evreilor din Romania.

1962 – absolvent al Facultatii de Filologie, la Universitatea Al. I. Cuza din Iasi.

1975 – doctor al Universitatii Al. I. Cuza din Iasi.

1964-1984 – cercetator la Institutul „Al. Philippide�? al Academiei Romane, in Iasi.

1969-1979 – membru in echipa editoriala si unul din autorii Dictionarului literaturii romane de la origini pîna la 1900, publicat in 1979.

1976 – ii este publicata teza de doctorat Aparitia scriitorului in cultura romana, Junimea, Iasi.

1984 – emigreaza in Israel.

1984-1990 – cercetator la Arhivele Yad Vashem in Ierusalim.

1990 - pina in prezent – cercetator principal si editor al seriei ACTA (Analysis of Current Trends in Antisemitism), la Vidal Sassoon International Center for the Study of Antisemitism, The Hebrew University, Jerusalem.

1994 - pina in prezent – Profesor invitat la Universitatile din Bucuresti, Cluj si Iasi, unde preda cursuri despre istoria intelectuala a evreilor din centrul si estul Europei in perioada moderna.

Din 2002 sustine la Universitatea Ebraica, Institute of Contemporary Jewry, un seminar despre istoria evreilor din Romania si Ungaria.

2002-pina in prezent – editor pentru Istoria Evreilor din Romania, la Jews in Eastern Europe: The YIVO Encyclopedia.

Carti publicate:

Aparitia scriitorului in cultura romana, Junimea, Iasi, 1976, editia a doua, Bucuresti, Curtea Veche, 2005.

Dictionarul literaturii romane de la origini pîna la 1900 (coautor), Ed. Academiei, 1979.

Nationalist Ideology and Antisemitism: The Case of Romanian Intellectuals in the 1930s, Oxford, Pergamon Press, 1991.

Ideologia nationalista si „problema evreiasca“ in Romania anilor ‘30, Bucuresti, Humanitas, 1995.

Carti editate:

Mihail Sebastian, Jurnal, 1935-1944, Introducere si note de Leon Volovici, text ingrijit de Gabriela Omat, Bucuresti, Humanitas, 1996; editia in ebraica, 2003.

B. Fundoianu, Iudaism si elenism, editata de Leon Volovici si Remus Zastroiu, Bucuresti, Hasefer, 1999.

Arnold Schwefelberg, Amintirile unui intelectual evreu din Romania, Bucuresti, Hasefer, 2000.

Intîlniri la Ierusalim, editata de Leon Volovici si Costel Safirman. Bucuresti, Fundatia Culturala Romana, 2001.

Autor a numeroase eseuri, studii si articole, publicate in limbile ebraica, engleza, franceza, germana si romana.

Pogromul a marcat teribil aceasta comunitate ieseana

As dori sa ne descrieti perioada ieseana, copilaria, anii de formare; istoria dumneavoastra intelectuala, daca imi este permis sa spun asa.

Sunt nascut la Iasi, parintii mei sunt nascuti la Iasi. Cred ca si bunicii, dar nu sunt sigur. Deci reprezint cam a treia generatie de ieseni si pina la virsta de 45 de ani n-am plecat din Iasi decît pentru perioade scurte. Sunt intr-adevar foarte legat de Iasi. Daca e vorba de copilarie, e o copilarie mai dificila, legata de perioada razboiului. Primele mele amintiri sunt din ultimii doi ani ai razboiului, de la virsta de 4-5 ani. In perioada pogromului aveam sub trei ani, nu-mi amintesc nimic. Stiu foarte amanuntit ce s-a intimplat, pentru ca pogromul acesta a devenit pentru evreii ieseni un fel de saga a familiilor. Stiu ce s-a intimplat cu vecinii si cu rudele, cine a murit si cum a murit, unde s-a ascuns fiecare... Pogromul a marcat teribil aceasta comunitate ieseana. Dupa razboi am avut o copilarie obisnuita. Scoala primara am facut-o pe Sararie; cladirea nu mai exista astazi. Era la inceputul strazii, venind dinspre Tirgul Cucului. Parintii mei erau foarte modesti. Vorbeau limba idis intre ei, dar cu copiii vorbeau romaneste sau idis, insa noi raspundeam intotdeauna in roma- neste. Bunicii de care imi amintesc, cei din partea tatei, vorbeau aproape exclusiv idis. Stiau romaneste, dar slab, adica nu o romana autentica. E caracteristic pentru aceasta evolutie: bunicii sunt inca legati de limba idis, parintii sunt bilingvi, iar nepotii sunt de limba romana.

Am trecut prin liceu fara sa aud pronuntat de catre profesori numele lui Blaga, Arghezi sau Titu Maiorescu

Liceul unde l-ati facut?

L-am facut la National, in Iasi. O perioada nefericita. Nu am amintiri pozitive despre liceu, din motive legate de acea perioada. Am trecut prin liceu fara sa aud pronuntat de catre profesori numele lui Blaga, Arghezi sau Titu Maiorescu. Am auzit de ei intimplator, din alte surse, nu de acasa, deoarece parintii mei nu aveau vreo initiere culturala mai profunda pe teren romanesc. Aceste goluri pe care ti le dadea educatia in perioada stalinista erau uneori compensate, in cazul altora, de parinti, care apucasera alta scoala, alta formatie. Nu a fost cazul meu.

Nu ati avut o biblioteca acasa...

Nu, nu am avut. Biblioteca eu am creat-o. Eu am adus primele carti de literatura, desigur, in romana. Apoi am urmat Facultatea de Filologie, cum se chema pe atunci. Dupa terminarea facultatii am fost doi ani profesor intr-un sat – in comuna Bivolari. Am locuit acolo. Mai veneam la Iasi, cind puteam. Am fost foarte norocos, pentru ca am ajuns acolo la un an dupa incheierea colectivizarii. Invatatorii si profesorii din sat mi-au povestit ce aveau ei de facut in loc de scoala. Trebuiau sa convinga taranii de binefacerile comunismului, prin mijloace mai mult sau mai putin pasnice.

Mai existau atunci evrei in zona Prutului?

In Bivolari mai erau trei familii. Inainte de razboi fusese un tirg evreiesc. Nu am stiut asta. Am ajuns acolo intimplator. L-am ales pentru ca am vazut ca exista un autobuz Iasi-Bivolari si ma gindeam ca pot sa vin din cind in cind acasa. Partea interesanta e ca unul din copiii din clasa venea din aceste familii evreiesti. Era un copil orfan de mama, in clasa a saptea atunci, foarte dotat si foarte dornic de literatura. Mereu trebuia sa-i dau carti de citit. Acuma este poet si romancier israelian.

Il puteti mentiona?

Da. Si-a schimbat numele acolo, l-a ebraizat. E si un foarte bun traducator, cel mai bun traducator din romana in ebraica. Numele lui e Yotam Reuveni. Numele in Romania era Jean Riven. El a tradus Istoria ideilor religioase si Mitul eternei reintoarceri de Mircea Eliade. Amai tradus eseurile lui Cioran, basme populare romanesti, mitologie populara si, mai recent, Fundoianu si Jurnalul lui Sebastian.

Se vede ca ati avut mina buna. Ati nimerit exact unde trebuia, unde era cineva care avea un destin cultural in fata. Ati mai avut asemenea cazuri in istoria dumneavoastra romaneasca?

In cei doi ani in sat s-a nimerit sa am citiva copii exceptionali. Si ma mindresc, pentru ca am simtit de atunci ca erau exceptionali. Erau baieti de tarani, uneori tarani foarte saraci; ii simteam ca sunt intr-adevar extrem de dotati. Unul este profesor universitar de matematica la Universitatea din Iasi, Gheorghe Rusu. Mai sunt citiva foarte buni, de care am fost foarte legat. Eram un profesor tinar, abia terminasem facultatea si am ramas atasat de ei foarte multi ani. Dupa acesti doi ani, am dat concurs la Institutul Philippide. Acolo am dat si doctoratul, despre Aparitia scriitorului in cultura romana.

Am inteles ca ati participat activ la elaborarea Dictionarului literaturii romane de la origini pina la 1900, care ramine, de altfel, cea mai mare realizare a Institutului Philippide.

Initiatorul proiectului a fost directorul de atunci, care era lingvist, Nicolae Ursu. El a considerat ca rolul acestor colective ale Academiei este sa faca cercetari pe teme ample, inaccesibile unui singur individ. Eu am fost la inceput un fel de dispecer, apoi a fost intr-adevar o conducere colectiva. Am amintiri foarte placute legate de aceasta perioada.

De cit timp nu ati mai fost la Iasi?

Am mai fost invitat la conferinte. A fost o conferinta chiar la Institutul Philippide, legata de Fundoianu, o conferinta mare si foarte reusita. Au participat personalitati din Romania, Franta, Germania si Israel. Apoi am mai fost la o conferinta organizata de Institutul Xenopol, despre istoria evreilor din Romania. Am participat acum 3 ani la prima editie a Festivalului de cultura idis, demarat la initiativa directorului Centrului Cultural Francez din Iasi, Paul Levi, un francez originar din Tunis, cred. E foarte semnificativ ca el a atras atentia iesenilor ca au aici o traditie culturala de care nu se ocupa si care e extraordinara: teatrul idis. Levi a organizat acest festival care acum continua anual. Si tot el a avut ideea, care mi s-a parut ciudata la inceput, de a organiza un colocviu la Universitate, una din temele abordate fiind relatia dintre Nae Ionescu si Mihail Sebastian. Au participat Andrei Plesu, Paul Cornea, eu, iar din Franta au fost Edgar Reichman si Pierre Pachet. Am mai fost o data la lansarea Jurnalului lui Sebastian la Palatul Culturii.

Toti acestia sunt scriitori romani, dincolo de originea lor etnica

Cum ati resimtit transplantarea din cultura romana intr-o alta limba si cultura? Exista o obsesie a limbii romane la autorii evrei? Ma gindesc la seria care incepe cu lingvistii evrei din secolul al XIX-lea si sfirseste cu F. Aderca si Norman Manea. As putea sa-l citez pe Manea cu unul din visele sale, in care visa ca americanii vorbesc deja romaneste.

Da, si eu am asemenea vise privitoare la israelieni. Tot astept sa inceapa sa vorbeasca cu totii romaneste, ca sa-mi fie si mie mai usor. Cazurile de care ati pomenit sunt foarte diferite. Chestiunea scriitorilor care scriu in exil e foarte nuantata. Din acest punct de vedere, pentru ca v-ati referit la limba, nu vad nici o deosebire intre un scriitor roman de origine evreiasca, precum Norman Manea, si un alt scriitor, sa spunem, Tepeneag, pentru ca ei sunt doi scriitori romani in exil, cu aceleasi probleme, dileme, tensiuni si frustrari legate de faptul ca scriu in limba romana, intr-un mediu care nu e de limba romana. Diferenta apare cind e vorba de temele lor. Unele sunt temele lui Norman Manea si altele sunt temele altor scriitori romani stabiliti in exil. Dar in planul istoriei literaturii romane, care include si pe scriitorii din exil, nu vad diferenta. Toti acestia sunt scriitori romani, dincolo de originea lor etnica. Problematica lor, legata desigur si de biografia fiecaruia, poate fi diferita. In Israel lucrurile sunt putin diferite, pentru ca si acolo s-au stabilit scriitori romani, mai ales in perioada Ceausescu. Unii sunt chiar foarte importanti, dupa parerea mea, cum sunt Alexandru Sever si Virgil Duda.

Exista vreo distinctie literara importanta obtinuta in Israel de scriitori evrei originari din Romania?

Exista premii si distinctii in mediul originarilor din Romania. E o insula de cultura si de literatura romana. Diferenta dintre acesti scriitori care s-au stabilit in Israel si scriitori aflati in exil in SUA sau in Franta e importanta, dar in ce priveste relatia cu limba e cam aceeasi problematica. Ei continua sa scrie in limba romana in Israel. Problema este cea a statutului lor in relatie cu mediul. E greu sa spui ca ei sunt in exil, desi poti sa-i consideri scriitori romani in diaspora. Mediul respectiv, ideologia nationala a tarii ii considera imediat israelieni. Integrarea nu este totala, in primul rind din motive lingvistice. Chiar daca inveti ebraica, o inveti la nivelul uzului comun, nu ai accesul atit de profund al unui nativ. Eu nu am ajuns acolo ca prozator sau poet. Am urmat mai curind o linie academica, in care a trebuit sa transpun in ebraica un discurs deja constituit, ceea ce e oricum mai usor decit literatura in aceasta limba. Foarte putini scriitori, chiar tineri, ajunsi in Israel au trecut la limba ebraica. Sunt citeva cazuri celebre, cum e Ephraim Kishon, care a venit din Ungaria si a ajuns o celebritate si care e cel mai cunoscut scriitor israelian din strainatate, cel mai tradus. El incepuse sa scrie in Ungaria, in maghiara, dar, o data ajuns in Israel, a reusit sa treaca la limba ebraica cu succes. Mai sunt citeva cazuri, foarte putine. Cei mai multi duc intr-un fel o existenta pe doua planuri distincte, in sensul ca sunt legati de cititorii lor potentiali, vorbitorii de limba romana, dar si de mediul israelian, de limba ebraica.

Societatea e intr-adevar intr-un proces accelerat de democratizare, chiar daca nu e detensionata

O data intors ati resimtit diferenta fata de Romania epocii comuniste; o oarecare liberalizare a societatii, o detensionare in mediul social si intelectual?

Liberalizarea nu e chiar oarecare, este evidenta. Schimbarea este foarte importanta. Detensionare n-as zice, pentru ca au aparut alte tensiuni. Din perspectiva celui care urmareste realitatea romaneasca de la distanta, mi se par cam ciudate discutiile daca in Romania a fost sau nu revolutie. Nici o revolutie nu e in stare pura, totul se amesteca; se amesteca si oportunisme si incercari de restabilire partiala a ceea ce a fost, dar schimbarea este radicala: te poti exprima liber si ai posibilitatea de a calatori. Deci societatea e intr-adevar intr-un proces accelerat de democratizare, chiar daca nu e detensionata.

Credeti ca in clipa aceasta societatea romaneasca este pregatita sa se priveasca in oglinda propriului trecut?

Spun mai intii nu. Si adaug ca segmente ale acestei societati, in special din mediul intelectual, da. E un proces care a inceput extrem de greu. Schimbarea e vizibila in primul rind printre tineri, la generatia formata dupa ‘90. Nu-mi dau seama in ce proportie, dar procesul e vizibil. Insa boala a fost grea si de lunga durata si lucrurile nu se schimba foarte repede, fiindca stagnarea, tabuurile si mistificarea au fost extrem de puternice.

Sunt altii care nu doresc sa se elibereze de aceste mistificari, pentru ca sunt mai comode, ii feresc de orice judecata critica

A aparut Raportul final al Comisiei asupra Holocaustului romanesc si acesta este contestat din ambele directii, atit de cercetatorii tineri, cit si de cei mai in virsta. Intrebarea este: considerati ca generatia „virstnica“ este oarecum compromisa moral, ca fiind supusa agresiunii ideologice comuniste, ca sufera de un viciu formativ, care ii denatureaza viziunea asupra realitatii?

N-as folosi termenul de generatie, pentru ca si acolo exista diferente, chiar mai mult decit exceptii. Sigur ca e mult mai greu pentru cei care s-au format in perioada comunista, care au cultivat si care s-au atasat unor mituri si unor stereotipuri mistificatoare, care ofereau o oarecare satisfactie privind acest capitol din trecut. Acestia accepta foarte greu lucruri contrare a ceea ce au auzit pina acum. Nu folosesc termenul de generatie pentru ca sunt mai multe categorii. Sunt cei care au fost victimele unei deformari generate de educatie sau de ignoranta, nu din vina lor, si care au o stare de perplexitate cind afla despre acest capitol al istoriei romanesti. Am primit mesaje de la diferite persoane stabilite in Occident, care imi spuneau: „Am trait ca intr-un tunel intunecat, n-am stiut niciodata aceste lucruri“. Sunt altii care nu doresc sa se elibereze de aceste mistificari, pentru ca sunt mai comode, ii feresc de orice judecata critica.

Pot invoca pe Aderca sau pe Mircea Eliade, care defineau antisemitismul ca un simptom al lenii intelectuale.

E si lene intelectuala, e si o atrofiere a simtului critic, atrofiere care a inceput inainte de perioada comunista. Exista o anumita perceptie paradisiaca asupra istoriei nationale. Aceasta perceptie se reflecta, de exemplu, in usurinta cu care ni se reproseaza „culpabilizarea poporului roman“. Tu vorbesti despre crimele unui anumit regim, despre vinovatia unor anumiti politicieni, despre masacre si deportari concrete si ti se raspunde ca culpabilizezi poporul roman, chiar daca tu nu folosesti niciodata acest cuvint si nu te referi la „poporul roman“, care e un concept metafizic. Nu exista o istorie buna sau rea, demna sau nedemna, la care sa atenteze cineva. Exista o istorie reala, cu zonele ei de umbra si penumbra.

A existat o retorica similara si in Polonia. Cind s-a pus problema unor pogromuri facute de polonezi, s-a scos de la naftalina fantasma „poporului“ si a culpabilizarii colective.

Comparatia cu Polonia se potriveste si nu prea. Sa va spun care e diferenta. E adevarat ca poti gasi reactii de acest tip, acuzatii ca vrei sa denigrezi poporul polonez s.a.m.d. In acelasi timp, incomparabil mai mult ca in Romania, acolo vei gasi istorici si intelectuali care sunt foarte hotariti sa infrunte aceste temeri. Va pot da un singur exemplu. Acum citiva ani a aparut acea relatare a pogromului de la Jedwabne, despre care in Israel inca nu discuta nimeni. Poate ca unii stiau. Discutia a plecat de la studiile unui istoric american de origine poloneza, Jan T. Gross, despre o crima din timpul razboiului, masacrarea de catre localnici a 1600 de evrei dintr-o localitate, adica a intregii comunitati, fara ca nemtii sa intervina in vreun fel. Deci a fost o initiativa locala, facuta numai de polonezi, ceea ce a socat foarte tare. Societatea poloneza s-a autoreprezentat intotdeauna in postura de victima. E cu totul alta situatie fata de Romania. Polonia a fost ocupata, anihilata din punct de vedere politic. Si iata ca dintr-o data se pierde acest rol exclusiv de victima, aparind zone in care calaul e chiar polonez. Sigur ca asta a declansat o furtuna. A venit atunci la Yad Vashem o delegatie de istorici polonezi, in frunte cu fostul prim-ministru Mazowiecki, si ne-au invitat la o discutie, in special pe cei care stiam polona. Am participat la aceste discutii. Initiativa de a aduce aceasta tragedie la cunostinta opiniei publice israeliene a apartinut polonezilor. Ei au luat atitudine, ei au pornit discutia, pentru ca au considerat ca au obligatia morala sa o faca. Spuneti-mi daca situatia e asemanatoare in Romania.

Cel care stie sa se confrunte cu adevarul, acela da imaginea frumoasa a Romaniei

V-as raspunde, amintindu-va ca in 2002 Guvernul Nastase nega in mod hotarit intr-un comunicat de presa existenta Holocaustului pe teritoriul Romaniei.

In urma acestei gafe monumentale si a altora care au urmat, liderii politici romani de atunci si-au dat acordul pentru infiintarea Comisiei de Studiere a Holocaustului. A fost si o incercare de a drege imaginea publica a politicienilor de atunci. Asadar, actiunea a avut o motivatie mai curind politica decit morala. Exista o diferenta chiar si la nivelul politicienilor, desi politicienii in general sunt asemanatori. In atitudinile politicienilor romani privitoare la aceasta chestiune a fost foarte mult oportunism. In Polonia, recunosc ca spre surprinderea mea, presedintele Kwasniewski a fost cit se poate de prompt si de raspicat in chestiunea Jedwabne. A avut un discurs deschis, de asumare a responsabilitatii. Sigur, e om politic si tine seama de imagine, dar aici observ din nou o diferenta fata de Romania. Intelectualii polonezi si unii lideri politici au inteles mult mai devreme decit au inteles politicienii si o buna parte din intelectualii romani, ca imaginea frumoasa a tarii nu e obtinuta prin mistificari si cosmetizarea trecutului. Aceasta imagine o da intelectualul de acum. Cel care stie sa se confrunte cu adevarul, acela da imaginea frumoasa a Romaniei. Si pot sa mai dau exemple de asemenea dezbateri la care am participat si in care veneau polonezii si vorbeau ei mai deschis decit o faceau chiar istoricii israelieni sau americani. Orice occidental care asista la asemenea dezbateri spunea: „Aceasta e imaginea Poloniei. Uite ce intelectualitate au“. Vinovatia acestor crime ale trecutului nu trece de la o generatie la alta. E vorba numai de o responsabilitate morala si de curajul de a infrunta adevarul indiferent cit de dureros ar fi el.

Ati participat la discutii de acest gen si in Romania. Cum a reactionat partea romana?

La astfel de dezbateri te trezeai cu cite un reprezentant oficial care tinea un fel de discurs ceausist in care iti explica imoralitatea „culpabilizarii colective“ si iti demonstra ca Antonescu a suportat miscarea sionista. Mai ca iti venea sa il treci pe dictator in rindul „dreptilor intre popoare“... Situatia s-a schimbat in ultimii ani intr-o anumita masura. Pe aceasta tema, cu totul altfel vorbeste si scrie, de pilda, actualul ministru de externe Mihai Razvan Ungureanu, care a impresionat audienta americana si israeliana prin sinceritate si prin felul deschis si competent de a aborda acest capitol.

Cine a initiat un program sistematic de exterminare a evreilor este Germania, nu Romania

Credeti ca modelul statului etnicist, „national unitar“ preluat de Romania, caracterizat prin centralizare administrativa, birocratizare si rationalizare a structurilor de putere a avut drept consecinta oarecum perversa Holocaustul? Spre deosebire de Germania, unde statul a fost confiscat de o grupare politica criminala, in Romania extremistii au fost inlaturati de Antonescu, iar crimele au fost facute de administratia normala a statului. Wermacht-ul german a avut o implicare foarte redusa in organizarea crimelor, singura zona unde s-a ucis sub jurisdictia directa a armatei germane fiind Iugoslavia.

Felul in care ati rezumat evolutia spre Holocaust da impresia unei linii deterministe si ati putea spune ca un asemenea stat duce la Holocaust. Nu! Nu orice stat centralizat si cu o ideologie nationala la baza a dus la Holocaust. Cine a initiat un program sistematic de exterminare a evreilor este Germania, nu Romania. Germania nazista vine cu acest program, care reprezinta o depasire a antisemitismului traditional, in sensul trecerii de la vorbe la fapte; o trecere sistematica si dupa criterii rasiale. In principiu, nici un evreu de nicaieri nu are scapare. Numai pentru faptul ca s-a nascut evreu este condamnat la moarte. O asemenea ideologie si o asemenea politica nu a aparut in alt stat. E adevarat ca sunt state, inclusiv Romania, in care ideologia nationala dominanta are un puternic element xenofob si antisemit, care nu duce insa in mod obligatoriu la genocid, dar pregateste terenul pentru eventualitatea in care apare un asemenea program.

Dumneavoastra vedeti Holocaustul romanesc drept o chestiune conjuncturala. Eu as putea sa spun ca dimpotriva, stoparea lui reprezinta o dovada de oportunism, generat de frica de pedeapsa, in eventualitatea ca Germania pierde razboiul.

Cred ca intentia lui Antonescu ca politician si ideolog nationalist antisemit radical era de a „curata tara de evrei“. Asta nu insemna neaparat dorinta de a-i omori pe toti, ca in cazul nazistilor, ci de a scapa de ei intr-un fel sau altul. Sa-i aruncam intii dincolo de Nistru, spune el, apoi dincolo de Urali. Care or sa moara, or sa moara; care or sa plece, or sa plece. Deci e un program de „curatare a Romaniei“ de acest element strain, considerat primejdios, dar nu neaparat prin masacrare. Masacrul la care acest regim a participat in anumite zone (Basarabia, Bucovina si Transnistria) a aparut in conditii de razboi, in conditiile asocierii la planul german. El nu era organizat atit de sistematic si atit de bine justificat ideologic, ca acel german.

Este partener de dialog si polemica cel care este interesat in aceeasi masura sa cunoasca adevarul

Unul din paradoxurile celui de al Doilea Razboi Mondial este faptul ca masacrele romanesti pornesc inaintea celor germane si intr-o maniera mult mai brutala, semnalata si de rapoartele SS.

Rapoartele germane nu sunt provocate de umanismul ofiterilor nazisti, ci de dezordinea in care sunt facute aceste masacre. In rapoarte nemtii se pling ca romanii lasa cadavrele pe cimp, asta provoaca epidemii, deci ca nu se lucreaza sistematic, nemteste, cum s-ar spune. Pentru ei era o forma de barbarie. Daca faci o treaba, fa-o ca lumea. Pentru aceste crime, guvernul Antonescu are toata responsabilitatea, cu oscilarile politice de dupa aceea si cu paradoxurile pe care le stim: crutarea unei parti a evreimii romane. Nu as folosi formula „Holocaust romanesc“, ci as spune „capitolul romanesc al Holocaustului“. Diferenta ar fi in sensul ca la programul solutiei finale initiat de Germania nazista Romania s-a asociat, a profitat de un moment prielnic pentru a rezolva chestiunea evreiasca si, in vara anului 1942, a fost chiar dispusa sa accepte programul german de lichidare a evreilor din Vechiul Regat si Transilvania de sud. Problemele sunt foarte complicate, eu formulez aici punctul meu de vedere. Cred ca acest Raport care sintetizeaza stadiul actual al cercetarilor in acest domeniu extrem de complex este si un punct de plecare pentru noi cercetari, pentru aprofundare. El aduna cel putin o baza documentara facuta de cercetatori foarte experimentati, in arhive, chiar daca cifrele sunt aproximative. Este foarte greu de stabilit cifre exacte pentru o asemenea masina uriasa de masacrare si desigur, Raportul poate fi discutat si criticat. Este partener de dialog si polemica cel care este interesat in aceeasi masura sa cunoasca adevarul. Cel care e interesat numai de a mistifica acest capitol nu e partener de dialog, pentru ca nu are aceleasi obiective. Pe el il intereseaza cum se poate drege imaginea. Faptul ca imaginea e mincinoasa e mai putin important pentru el.