Das Judische Wien Autor: Hary Kuller

„Viena evreiasca“ – o sintagma prin care se sugereaza importantul aport al evreilor la cultura si civilizatia acestei capitale a Europei Centrale.
Stefan Zweig a exagerat, poate, spunind ca noua zecimi din ceea ce lumea a sarbatorit ca fiind cultura vieneza de la intretaierea secolelor XIX-XX a fost o cultura ceruta, alimentata si chiar creata de evrei. De acei evrei care, din oroare de canonic – cum ar spune G. Calinescu –, sint impotriva starii pe loc in orice domeniu, a propriei lor religii chiar. De aceea evreul reprezinta cea mai de seama alteritate in sinul civilizatiei europene. Civilizatia iudaica, proliferata in tarile rasaritene si balcanice – in faimosul areal „lituano-ruso-polono-moldovean –, s-a adaptat la platoul central european prin atenuarea riturilor, obiceiurilor, manifestarilor cotidianului existential, pentru a fanda in marea cultura secularizata, izvorita totusi si ea din cultura iudaica si greco-romana.
Purtator si emitator al preceptelor fundamentale ale gindirii universale, iudaismul a profitat de intilnirile culturale, emancipat fiind de servitutea institutionalismului administrativ si politic. Astfel, putem vorbi azi si de o Viena evreiasca.

Informati, poligloti, colportori ai celor mai noi lucruri, anticlasicisti, modernisti, agitati de probleme, evreii compenseaza inertia traditiei si o determina sa se revizuiasca, incepind cu propria lor traditie si chiar identitate. Caci ei se interogheaza perpetuu asupra propriei lor identitati, inventind mereu raspunsuri, nu de putine ori socante, dar fara a fi si demolatoare.
Un ginditor ca Levinas se intreba daca a te interoga mereu asupra identitatii nu inseamna s-o fi pierdut deja – precum acea elita a societatii evreiesti vieneze in rindul careia ideea asimilarii devenise dominanta, conversiunea la catolicism si casatoriile mixte prefigurind o dezertie asumata, iar Selbsthass-ul unui Weininger si Krauss, o stare de spirit. Intre 1868 si 1903, aproximativ 9000 de evrei vienezi s-au convertit, cifra urcind in preajma anilor ’30 pina la 10% din intreaga populatie evreiasca: au devenit catolici, protestanti sau konfessionslos critici ai iudaismului „anchilozant“, unii cochetind chiar cu marii antisemiti (Krauss s.a.). Dar, cu cit se asimilau mai virtos (cu sau fara convertire), cu atit Viena devenea si mai „evreiasca“. Identitatea nu si-au pierdut-o cei care s-au interogat asupra ei, care au criticat-o sau au optat chiar pentru un raspuns mereu repus in discutie.

Infinitezimalele iudaice faceau – reluind cuvintele lui Levinas – ca „intre un «deja» si un «inca»“ sa se intinda, precum funia unui echilibrist, acea limita pe care iudaismul evreilor de acest fel (occidentali, central-europeni) sa se aventureze si sa se expuna: revolta, dar si patima creatoare. Pe de alta parte, la Viena mai existau si acei Ostjuden care dadeau masura traditiei (si ea intr-o varietate de forme) si care le aratau „ratacitilor“ – acelor Tauffjude (expresie a lui Fritz Wittles) – cit se departasera, centrifugal, de axul de care atirna comunitatea lor de destin, conditionata de antisemitism.
Inca de pe vremea guvernului Tauffe (1879), liberalismul vienez dezlantuit o data cu revolutia din 1848 a inceput sa bata in retragere, iar fortele suspicioase fata de evrei – clerici, aristocrati, slavi, polonezi, cehi, conservatori – si-au regrupat fortele. La Viena, liberalismul isi mai tragea sufletul datorita imparatului, care in 1897 accepta instalarea primarului crestin-social Karl Lueger, unul din primii mari agitatori antisemiti ai secolului XX. La 1900, liberalismul era in reflux chiar si la Viena. Doar evreii l-au mai tinut in viata – rabini ca Moritz Güdemann, Joseph Samuel Bloch. Ca sa nu mai vorbim de „corporatia comerciantilor“, in frunte cu Sigmund Mayer, sau de cea a financiarilor, in frunte cu Th. Taussig.

Mult dupa deruta electorala vieneza, establishment-ul evreiesc de aici continua sa-i apere frenetic principiile pe toate planurile: in economie, prin dinamizarea economiei de piata, in presa, prin Neue freie Presse (condusa de M. Friedlander), Wiener Algemeine Zeitung, Neues Wiener Tagblatt, ca sa le evoc pe cele mai raspindite; in stiinta, cultura, arte si spectacole s.a.m.d.
Weininger avea o intuitie corecta cind scria ca evreii par deosebit de dotati pentru ziaristica sau cind observa „dominatia“ evreilor in cultura, „cum nu se mai intimplase de pe vremea regelui Herodes“. O presa si o cultura care exaltau liberalismul, fapt care, in cele din urma, nu a ramas fara impact.
Recent, diverse cercetari sociologice au incercat sa explice importanta intelectualilor si a artistilor evrei in viata culturala vieneza, prezenta lor „supraponderala“ comparativ cu greutatea demografica a conationalilor lor (ca si in Bucurestiul sau Iasii din interbelic, la noi). Dar fenomenul nu are de ce sa ne mire: intregul sistem instructiv-educativ vienez fusese luat cu asalt de familiile evreiesti ca reprezentind mijlocul cel mai nobil pentru ascensiunea sociala, in aculturatie si asimilare.

La 1900, 30% din elevii liceelor clasice vieneze erau evrei. In arondismentele 1, 2, 9, cu mare densitate evreiasca (ca in fostele „cvartale“), procentele erau de 45, 60, 75. In arondismentul 2, Leopoldstadt (pe care l-am cunoscut si eu mai indeaproape), evreii constituiau 34% din populatia totala. In acest cartier, 75% din elevii de liceu erau evrei. La fel, in liceele de fete. La fel, in invatamintul superior: 1/4 din studentii in drept; 1/2 din studentii de la medicina ai Universitatii vieneze erau evrei. 3/4 din evreii vienezi exercitau in viata profesionala indeletniciri liberale sau din sectorul tertiar. Cu ajutorul acestor cifre poate fi inteles rolul evreilor in viata Vienei: inclinatia lor pentru presa si cultura, posibilitatea lor de a edifica palate (Ephrussi, Epstein, Kuffner) si magazine (Hermanski s.a.), rafinamentul lor dovedit de colectiile Berger, Eissenberg (aceasta din Eissenstadt) s.a. Aceste contributii au putut fi urmarite si in expozitia Viena evreiasca, deschisa in urma cu citeva luni la Bucuresti. Ea a conturat acel concept atit de plin de miez, Das Judische Wien, sau, altfel spus, evreitatea Vienei, cunoscuta si recunoscuta de actualii vienezi ca un bun de pret al tezaurului lor cultural, de care si noi, evreii din Romania, sintem atit de legati.

Iata doar citeva argumente. La 1856 incepe in Bucuresti construirea Templului Coral. Arhitectii Enderle si Freiwald l-au planuit dupa schitele acelui minunat templu vienez de pe Tempelgasse conceput de Ludwig von Foerster intre 1853-1858. Era aproape o simultana. Dar nu numai edificiile semanau ca doi gemeni, ci intregul spirit care a prezidat la nasterea acestor doua edificii, respectiv asezarea liturgica mai conforma cu spiritul european, modernizarea cultului sinagogal s.a. I.L. Weinberg, unul din conducatorii obstii evreilor paminteni lehi ai vremii, bine informat asupra celor ce se petreceau la Viena (citea curent gazetele vieneze), propovaduia un Templu modern, „cu coruri, orga etc., ca cele de la templurile din Viena, Dresda si Paris“.

Acest Templu va avea o splendoare pe masura timpurilor liberale. Nota bene: ne aflam in Bucurestii anului 1857, cind semnele emanciparii civico-politice erau aproape inexistente, iar cele „interioare“-evreiesti erau abia prefigurate de un Iuliu Barasch si Armand Levy, creatori ai gazetei Israelitul Roman, si ea tributara deschiderilor liberale ale unor ziare vieneze, pariziene s.a. Pentru a evalua mai bine ce constituia modelul vienez pentru evreii romani (fie ei lehi, askenazi ori sefardini, paminteni ori suditi), pentru curentul liberal de emancipare ce strabatea intelighentia evreiasca, inca firava, as evoca un fapt de o semnificatie cu valoare de serendipitate. Dr. Iehuda (Iuliu) Barasch, supranumit Mendelssohn al Romaniei pentru staruinta intr-ale emanciparii evreimii locale, realizase la 1854 un studiu, poate cel mai cuprinzator, asupra evreimii din Moldova si Valahia. Un studiu sociologico-istoric complex, care, din constatarea ca „evreii din ambele principate se deosebesc foarte mult de cei din alte tari europene“, tragea concluzia necesitatii europenizarii lor, sau, cum am zice azi, a „intrarii lor in Europa“. Acest studiu a aparut ca serial in Jahrbuch für Israeliten din Viena, sub titlul Etwas über die gegenwärtigen Verhältnisse der Juden in den beiden Donaufürstenthümern (Moldau-Walachei). O seama de comentarii ulterioare din gazeta pledau pentru „unificarea de spirit necesara intre toate colectivitatile evreiesti care alcatuiau salba Dunarii“.

Si, intr-adevar, ultimul patrar al veacului XIX si apoi prima jumatate a veacului XX inregistreaza o infuzie de spirit novator in toate colectivitatile evreiesti danubiene. Fireste, mai intii prin insasi alipirea provinciilor imperiului: Bucovina (Cernautiul era supranumit „Klein-Wien“, iar limba vernaculara era hoch-deutsch-ul vienez), Banatul si, mijlocit, prin Transilvania. Nu intimplator, rabinul liberal Aron Corin de la Arad a devenit de referinta chiar si pentru rabinatul vienez. Iar sef-rabinul bucurestean Iacob Niemirower era studiat in seminarele vieneze. Ultimii doi sefi-rabini ai Romaniei, Al. Safran si Moses Rosen, au studiat si ei la Viena.
Asadar, relatiile evreimii romane cu Viena au fost plurale, iar existenta unor studii recente le lumineaza; nu indeajuns inca.
Expozitia pe care am amintit-o a sugerat si unele noi piste de abordare a relatiilor comerciale, culturale, de civitate si „central-europenism“, in primul rind. Imaginile palatelor unor mari bancheri evrei vienezi, ca si mormintele impozante din marile cimitire ale Vienei ne-au facut sa ne intrebam cite relatii de afaceri nu s-au stabilit pe parcursul vremii intre evreii romani si multi dintre cei care si-au gasit somnul vesnic in aceste cimitire. De n-ar fi sa-i amintesc decit pe cei din familia Menahem Elias, inhumati in Zentrallfriedhoff din Viena.

Citeva imagini de expozitie i-au evocat pe Freud, Schönberg, Marmorek si altii. Stim noi, oare, indeajuns despre impactul psihanalizei, serialismului sau/si constructivismului asupra creatorilor evrei din Romania, asupra creatorilor din tara noastra, in general?! Psihanaliza lui Freud, chiar in rasparul opiniei tirzii a acestuia despre descoperirea sa, avea in ea ceva iudaic sau, cum a spus Karl Abraham, „ceva din modul de gindire talmudic“. La inceput, Freud acceptase o oarecare iudaitate a psihanalizei, pentru care nu se simtea defel rusinat. In 1926, ii scria lui Endrico Morisello: „Nu stiu daca aveti dreptate sa vedeti in psihanaliza un produs direct al spiritului evreiesc, dar chiar daca asa ar sta lucrurile, nu m-as simti defel rusinat. Sint evreu ca si dumneavoastra, care va considerati apropiat al unuia dintre tovarasii mei de rasa, marele Lombroso“.

Certitudinile si misterele iudaitatii planeaza si asupra lui Schönberg, a lui Mahler si atitor altora din beletristica, arte frumoase, filozofie si – de ce nu? – stiinta. De la cercul lui Pernerstörfer si pina la K. Popper, de la O. Weininger (Selbsthass), Wittgenstein si pina la Adler si Simmel. Dar Werfel, Brod, Gross, Kafka sau Karl Krauss?
Tineretul evreu vienez era la inceputul secolului trecut pangermanic, wagnerian si nietzschean, avind toate sansele sa ajunga pe culmile asimilismului, ale deziudaizarii si ale Selbsthass-ului. De n-ar fi fost… antisemitismul, cu radacini de asemenea austriece: de la canonicul August Rohling si Friedrich Heer pina la Steward Chamberlain, care traieste la Viena intre 1889 si 1909. Herman Bahr era vienez. Antisemitismul se numara printre opiniile „de bonton“ din mediile universitare. Diversele secte antisemite, grupate in jurul micilor lor profeti, l-au marcat profund pe Adolf Hitler in perioada formarii sale vieneze (vezi trimiterile din Mein Kampf).
N-a fost, deci, o intimplare ca Th. Herzl era vienez. Azi, la Viena se afla doar cenotaful acestuia. Prin sionismul politic al lui Herzl, si evreimea romana si-a facut din Viena un centru al renasterii europene iudaice. Pacat ca expozitia si albumul lui Janos Kalmar, din care au fost preluate imaginile, n-au zabovit si asupra acestui subiect care facea ca Viena sa fie si mai evreiasca.

Ce-i drept, reactiile evreo-vieneze generale in fata antisemitismului, chiar pina aproape de Anschluss, n-au fost prea previzionare. Arthur Schnitzler va regreta aceasta relativa insensibilitate la ranile provocate de antisemitism. Dar a venit anul 1938 si apoi… Holocaustul, evocat in expozitie de un grup consistent de exponate: piata victimelor, monumentul de pe Albertinaplatz, Centrul de documentare Wisenthal, exhumarile din cimitirul Weringerfriedhoff si scheletele de evrei aduse in Muzeul de istorie naturala. Holocaustul vienez a facut 65 de mii de victime. Viena de azi nu vrea si nu poate sa uite aceste lucruri. Demonstratia din Stefansplatz, din 12 noiembrie 1999, a fost marturisitoare. A nu uita inseamna, poate, a nu se repeta!
Revenind la cele mai putin triste, la Viena valsurilor, a culturii, a artelor si a evreilor care le-au stimulat si ei: expozitia a mai infatisat frescele Naithardt (model pentru decorurile medievale ale caselor burgheze), insemnele secesionului si ale exploziei modernismului, ilustrari ale artei sepulcrale si sinagogale, pastrate in muzee si colectii, printre care exceleaza Muzeul Evreiesc, una dintre cele mai importante colectii iudaice ale Europei, cu admirabile aron-kodes-uri (Arca Torei), obiecte de Sukot, ornamente de Tora (coroane, tas-uri, iad-uri s.a.) si, last but not least, 21 de holograme care evoca intreaga istorie a evreilor austrieci.

Ajungem astfel la contemporaneitate: Viena de azi. Mai este ea, oare, Das Judische Wien? Raspunsul vine vazind imagini despre iesiva vieneza, scoala Lauder-Khabat, Centrul sefardinilor, Centrul Maimonide, imagini de Purim, figuri de intelectuali evrei, sportivi evrei, supermagazine Kaser, copii cu paies, hasidimi cu iermuke si straml. Si multi Ostjuden, mai ales din fosta Uniune Sovietica.
Pentru ca un muzeu, o expozitie, un album reprezinta un comprimat static al unei dinamici de secole! Indaratul imaginilor se afla viata concreta. Or, la Viena ca si la Bucuresti, micile colectivitati evreiesti care au mai ramas se straduiesc sa dovedeasca perenitatea spiritului iudaic: nu intotdeauna acelasi si nu pretutindeni la fel! Expozitia noastra Die Juden aus Rumänien (Evreii din Romania), vernisata la Viena nu de mult, si cea de la Bucuresti, Viena evreiasca, s-au straduit sa o demonstreze.