POPORUL ROMÂN NU ESTE ANTISEMIT!

Interviu luat de Silvia Constantinescu,
redactor sef al revistei "Curierul Romanesc"
din Stockholm, ziaristului Uli Friedberg - Valureanu,
editor al newsletterului "Buna dimineata, Israel!"

În 5 februarie 1998, în cotidianul suedez ”Dagens Nyheter”, în articolul ”Hugo Alfvén si mostenirea cea rea”, o jurnalista free-lance imigrata din România, Anna Maria Narti, scria despre (citat): "traditionalele pogromuri din Ucraina, Romånia si Polonia...” În 20 februarie 2000, în ziarul suedez Svenska Dagbladet, Dan Shafran, bibliotecar imigrat din România, într-un
articol intitulat "Fara risc si avantajos sa fii nationalist antisemit în România", vorbeste despre (citat): "Exterminarea (evreilor) în România" (în original: "Förintelsen i Rumänien"). Din alte surse, de exemplu, în "Bra Böckers väldshistoria", vol 13, 1982, pag. 222, în articolul "Persecutarile evreilor", am aflat de exterminarea a 300.000 de evrei în România, dintr-un
total de 600.000. Când am citit aceste afirmatii, mai întâi am fost uimita, caci în toti anii mei de studii, si au fost destui în România, nu am avut niciodata astfel de informatii. Si ca si mine au fost uimiti foarte multi români din comunitatea româna din Suedia, care nu stiau nici despre
"traditionale pogromuri", nici despre "exterminarea evreilor în România".
Am considerat ca cel mai potrivit ar fi sa caut singura informatii despre aceasta în literatura istorica româna, dar nu am gasit material care sa sustina aceste afirmatii. Cartile românesti de istorie pe care le-am consultat nu pomenesc despre ”traditionalele pogromuri” din România si nici despre "exterminarea evreilor în România". De aceea m-am hotarât sa caut
informatii si pe alte cai. Pentru cei din generatia mea si pentru copiii nostri este important sa se faca lumina asupra acestor afirmatii, cu atât mai mult cu cât lipsesc informatii din cartile de istorie a României despre aceste probleme. Afirmatii ca cele citate mai sus creaza divergente, nu mai
putin între minoritatile românesti si cele evreesti din diferite tari. Au existat pogromuri în general si ”traditionale pogromuri” în special în România? Consider ca a ucide si numai un singur om, indiferent de etnia careia îi apartine, este un act monstruos, dar ca o anumita etnie sa ucida
"traditional" alta etnie, depaseste orice limita a întelegerii mele. "Traditional" presupune efectuarea periodica si cu o anumita ceremonie a unei actiuni; mai presupune ca actiunea sa fi fost transmisa din generatie în generatie. Au fost în România lagare în care au fost exterminati numai evreii? Daca aceste actiuni au avut loc în România, este timpul ca sa se recunoasca aceasta. Cartile de istorie sa vorbeasca despre ce s-a întâmplat. Daca nu s-a întâmplat, atunci sa vedem care este adevarul. De aceea am initiat o disctie pe aceasta tema atât cu etnici români cât si cu etnici evrei, originari din România, în calitatea lor de martori oculari sau cercetatori.
Începem aceasta serie cu d-ul Uli Friedberg-Valureanu, d-na Mariana Juster si cu d-ul prof. dr. Ion Calafeteanu, care a scris despre aceasta tema. Sper într-o discutie deschisa cu o prezentare exacta a faptelor din perioada dintre cele 2 razboaie mondiale si pâna în zilele
noastre, care ne va ajuta pe cei din generatia mea si pe copiii nostri sa cunoastem adevarul. Si adevarul este necesar tuturor! S.C.

ULI FRIEDBERG-VALUREANU
Editorul publicatiei electronice
”Buna dimineata, Israel!”:

"POPORUL ROMÂN NU ESTE ANTISEMIT!"

Silvia Constantinescu: Primesc de mai bine de un an ”Buna dimineata Haifa!", care si-a schimbat în vara numele în "Buna dimineata, Israel", publicatie electornica pe care dumneavoastra o editati. Înainte de a povesti cititorilor CURIERULUI ROMNESC despre munca dvs. pentru editarea acestei publicatii electronice, doresc sa pastrati traditia CURIERULUI ROMNESC si sa va prezentati. Cine sunteti domnule Uli Friedberg-Valureanu?

Uli Friedberg-Valureanu: Un ziarist nascut la Bucuresti care-si iubeste meseria. Am lucrat multi ani ca reporter si apoi redactor la sectia externa a ziarului "România libera". În ianuarie 1989, Petre Mihai Bacanu, Anton Uncu, Mihai Creanga si Stefan Niculescu Mayer au fost arestati (împreuna cu un tipograf) pentru ca intentionau sa scoata o publicatie anti Ceausescu.
In aprilie, s-a adoptat hotarârea ca în cadrul redactiei sa nu mai fie mentinuti nemembri de partid, cei cu rude în strainatate sau care au rude fosti membri ai partidelor istorice sau preoti. Câteva persoane au fost scoase din functiile redactionale si transferate. Decizia ma privea direct
si pe mine: nu eram înscris în partid si aveam rude în Israel. În ziua de 24 aprilie 1989, am fost chemat la cabinetul redactorului sef unde mai erau doi membri ai redactiei, reprezentând organizatia de partid si sindicatul. Mi-au spus ca nu mai pot lucra ca redactor la ziar. Mi s-a oferit sa fiu angajat formal ca translator la revista "Magazin", editata de "România libera", si sa lucrez efectiv în sectia de documentare a ziarului. Am cerut timp sa raspund. As fi vrut sa ma transfer la "Revista de Sah". Ma pasiona sahul si stiam ca revista avea nevoie de un ziarist sahist. Multi ani am redactat si eu o rubrica de sah în revista "Magazin" si publicasem patru volume "Planeta Sah". Mi s-a raspuns ca nu puteau angaja decât membri de partid! Am acceptat sa lucrez la documentarea ziarului. Revolutia m-a prins în spital, dupa o interventie chirurgicala. Când am sunat la redactie, am vorbit cu Uncu. M-a întrebat când revin în redactie, pentru ca toti cei ce fusesera "sanctionati" au fost repusi în functiile avute. Am lucrat la început tot în cadrul sectiei externe si am avut satisfactia în mai 1990 sa fiu trimis în Statele Unite la întâlnirea la nivel înalt Bush-Gorbaciov, prima mea deplasare la o manifestare politica internationala. Dar ziarul nu avea valuta si în prealabil a trebuit sa gasesc la cine voi locui (la New York am fost gazduit de un nepot). Din miile de ziaristi acreditati la întâlnirea la nivel înalt de la Washington, am avut norocul sa fiu selectat prin loterie sa asist la plecarea de la Casa Alba la Camp David a celor doi lideri si la revenirea lor, în acelasi loc în aceeasi seara. În autobuzul cu care reveneam seara târziu la Casa Presei de la Universitatea Washington, am facut atunci o gluma; daca ma va întreba cineva ce am facut în acea zi, voi raspunde: "Nimic special. Am fost doar de doua ori la Casa Alba..."
La începutul lunii ianuarie 1991, am fost trimis corespondent special în Israel, în timpul razboiului din Golf. Am propus si redactat editia saptamânala internationala a "României Libere", al carui prim numar a fost lansat în Israel. Am calatorit în Israel cu Petre Mihai Bacanu si Ion Bocioaca, tot atunci urma sa aibe loc si un meci de fotbal între echipele nationale ale celor doua tari, pentru lansarea suplimentului. Numai ca pachetele cu ziare s-au ratacit si au sosit abia dupa câteva zile... Am mai propus si realizat editia saptamânala în engleza a "României Libere", revista saptamânala "Privatizarea", am initiat un buletin dedicat problemelor energetice si altul problemelor religioase. Dar cele mai mari satisfactii mi le-a dat ARPress-ul. Odata am fost întrebat daca nu as vrea sa preiau secretariatul general de redactie al "României Libere". Propunerea era tentanta - ziarul era atunci cel mai important în tara, cu un tiraj de câteva sute de mii de exemplare pe zi. Am refuzat. Am creat însa în cadrul ziarului agentia de presa "ARPress", prima agentie de presa "particulara", sau una din primele, careia i-am fost director pâna la pensionare, în 1993. Primele buletine zilnice erau batute la masina de scris si erau expediate prin fax si prin curier. Agentia Reuter's a fost prima care a mentionat aparitia noii agentii. Prima stire pe care a reluat-o Reuter's s-a referit la faptul ca guvernul din acea perioada a renuntat sa promoveze un proiect de lege. Aceeasi stire o daduse si Rompresul. Numai ca stirea noastra avea o propozitie care lipsea în stirea Rompres: ca renuntarea la proiectul de lege survenea dupa ce initiativa fusese criticata în presa. Ulterior, buletinele de stiri ARPress au fost culese cu computerul, fiind traduse în engleza si germana. Am fost ales si apoi reales în Consiliul de administratie al societatii "S" din care facea parte si "România Libera".
Înainte de pensionare am facut si un numar din revista "Bucuresti-Ierusalim, Ierusalim-Bucuresti", cu o tematica ISRO si din care a aparut doar un singur numar. La acest numar au colaborat rabinul sef Moses Rosen, ambasadorul israelian Avshalom Meggidor, Radu Cosasu, Maia Morgenstern, Cristian Popisteanu, Dorel Dorian, Carol Isac, Viviane Prager, Marilena Gheciu, Carmen Dumitriu-Seuleanu, Mihai Pelin, Stefan Iures, Ana Maria Smigelschi, Stan Vlad, George Vigdor, Corneliu Antim, Radu Georgescu, Carmen Firan, Paul Inoan. Câteva din titluri: ”Relatiile româno - israeliene sunt excelente”, ”Eminescu ascultat la Tel Aviv”, ”Maia în rol de ziarista”, ”O eroina - Maria Agarici si-a riscat viata pentru a salva vietile multor evrei”, ”Nazaret, cetatea crinilor”, articol scris de Preot Ioan Barnzei si reprodus din "Renasterea banateana", ”Israelul mereu altfel”, ”Soldatul Nisen David Weissman a fost înaintat caporal”, "Am crescut mângâiat de doina româneasca si de cântecul popular idis" de Hary Maiorovici.

S.C.: "Buna dimineata, Haifa!", acum "Buna dimineata, Israel", publicatie electornica pe care dumneavoastra o difuzati gratuit, cere nu numai cunostinte si practica de jurnalist, dar cere si mult timp si bani. Ce v-a determinat sa începeti editarea acestei publicatii electronice?

U. F.V: Primul newsletter l-am facut cred în 1993, când, proaspat pensionat, am colaborat cu firma ”Logic”, reprezentanta din România a companiei americane ”Sprint”. Erau începuturile postei electronice în România, despre weburi in lume abia se pomenea. Aveam un computer la dispozitie, acces nelimitat la posta electronica si un coleg/sef foarte bun, saritor si rabdator, Adrian Pasculescu, în prezent proprietarul firmei ”Alpas” din Canada, pe al carei server se afla acum si www.alpas.net/uli. (care intre timp a devenit http://www.isro-press.net). Prezenta mea la firma servea cred doua scopuri. Primul: din când în când veneau persoane aduse de patronul firmei, carora le explicam si demonstram cum de vine cu posta electronica si newsgrupurile. Unii erau cu vechi state într-ale informaticii, dar care nu avusesera înca posibilitatea de a lucra
cu e-mailurile. Al doilea scop: sa arate ca accesul la posta electronica si, în general, la noul mijloc de comunicare e simplu, daca si un pensionar cu alta profesie si-l poate însusi. Atunci am facut un buletin de stiri simplu, pe care-l transmiteam la redactiile de ziare. Dupa aceea, am facut
primul newsletter, ”Planeta Business”, sub egida Camerei de Comert România-Israel, tradus si în engleza, buletin care, prin bunavointa lui Jean Henri Berevoescu, un specialist din Tel Aviv, era difuzat si în Israel. Am redactat si un buletin zilnic "Zece stiri din România", pe care-l postam în newsgrupul "Romanians". Aveam ecouri bune. Într-una din zile, am adaugat buletinului un post scriptum în care spuneam ca afara ploua torential si aminteam de versurile:
”... ploua stupid / a-e-i-o-u-a-â / de continua / ma sinucid /”.
Am primit imediat un e-mail din Anglia, în care eram rugat sa nu ma sinucid ca cine o sa mai trimeata buletinele cu stiri... Dupa ce am ajuns în Israel, am încercat sa-mi gasesc de lucru la ziarele locale. La unul din ziare am fost foarte prost platit, la celalalt colaborarea era acceptata cu placere, dar neplatita. Atunci am început sa-mi caut de lucru prin Internet. Într-una din seri, într-un newsgrup israelian de limba engleza am gasit un anunt: o companie noua din Haifa care oferea servicii Internet cauta tineri pasionati de Internet capabili sa lucreze "hard" si care vor
sa se perfectioneze. Am raspuns ca nu sunt tânar si ca în rest îndeplinesc conditiile, având în
plus experienta gazetareasca. Dupa o scurta discutie telefonica, a doua zi am vizitat patronul noii companii. Am vrut sa-i arat niste buletine scrise si mi-a spus ca nu-l intereseaza. M-a invitat sa iau loc în fata unui computer conectat la Internet si sa-i arat cum lucrez. Examenul a durat
vreo doua-trei minute. Am intrat în Yahoo, l-am întrebat ce sa caut, am copiat niste texte si mi-a
spus ca ma angajeaza cu jumatate de norma. Eram bucuros. Sa gasesti de lucru ca pensionar, la numai câteva luni dupa ce ai sosit în tara ca ”ole hadash”, era ceva! Am început sa editez un newsletter de afaceri, tradus în engleza, pentru atragerea de investitori. Buletinul era trimis la circa doua sute de destinatari. Într-un numar am publicat o stire despre vânzarea unui hotel israelo-iordanian lânga Eilat. Buletinul l-am expediat când la New York era doua noaptea. Dupa nici o ora, primeam un mesaj din New York de la o persoana care cerea informatii suplimentare despre hotel. Deci, in America cineva lucra si dupa miezul noptii si citea mesajele ce soseau prin Internet! La firma am învatat sa promovez si sa caut produse. Spre sfârsitul lui august, o firma israeliana care ramasese cu câteva mii de costume de baie bikini nevândute, a cerut sa i se gaseasca prin Internet clienti care sa cumpere marfa nevânduta. În câteva ore i-am gasit! Dupa sase luni, am fost "eliberat". Patronul gasise un emigrant din Rusia cu mult mai multa experienta decât mine în domeniul informaticii, dispus sa lucreze pentru aceiasi bani o norma întreaga si care vorbea mai bine ebraica. Asa am început sa scriu newsletterul "România vazuta din Internet", cu stiri scrise dupa materiale gasite în Internet. Am avut câtiva abonati - firme din constructii care aveau angajati din România. Patronii firmelor doreau sa dea posibilitate muncitorilor sa fie la curent cu ce se petrece în România. Buletinele mele contineau informatii scurte, fara comentarii. Rar de tot foloseam un adjectiv. Îmi amintesc ca Tia Serbanescu povestea mai de mult ca avusese un profesor de româna care îsi sfatuia elevii sa foloseasca
adjectivul numai în ocazii speciale, doar ca un cuvânt de sarbatoare. Cred ca ziaristul trebuie sa transmita cititorului în primul rând informatii brute si doar dupa aceea sa le comenteze. Marile agentii de presa asa procedeaza. "România vazuta din Internet" a stârnit interes. Eu transmiteam
buletinul prin fax la sediul firmei si acolo buletinul era imediat multiplicat de un inginer român si trimis cu prima ocazie la diferite santiere. Pe santier, un sef de echipa îl prindea pe un panou, unde muncitorii veneau în pauza sa-l citeasca. Mi s-a povestit ca pe unele santiere s-a constatat ca lectura buletinelor contribuia la o mai buna disciplina. Stirile despre situatia economica grea din România îi faceau pe muncitorii mai indiscipliati sa ia lucrul în serios, pentru a nu pierde un
câstig la care acasa nu puteau spera. Buletinul era citit cu interes si de israelieni originari din România, ca si de vorbitori de româna din alte tari. Când a survenit o perioada de criza în constructii, s-a renuntat la abonamente si asa am ajuns fara abonati. Atunci a aparut ideea buletinului "Buna dimineata, Haifa!", devenit dupa catva timp "Buna dimineata, Israel!".

S.C.: Cui se adreseaza "Buna dimineata, Israel"?

U.F-V.: Buletinul se ocupa de evreii originari din România, de relatiile dintre Israel si România, de relatiile dintre evrei si neevrei. El este destinat si neevreilor interesati în aceasta tematica. În mass-media internationala sunt vizibile doua tendinte: mondializare - CNN, BBC, ziare traduse în alte limbi, si concentrare - nu ziare nationale, nu publicatii regionale sau orasenesti, ci doar pentru un cartier sau o comunitate. Consider comunitatea evreilor nascuti în România ca un mic orasel cu, sa zicem, între 150.000-200.000 locuitori, cititori potentiali ai unei
publicatii care li se adreseaza si e suficient de interesanta pentru a le capta atentia si eventual banii de abonament. Ma concentrez în special pe informatii despre comunitate, în general fara comentarii.

S.C.: Cum difuzati publicatia si cui?

U.F-V.: Am trei liste de cititori ai newsletterului: din Israel, din România, din restul lumii. Buletinele mai pot fi citite în situl www.alpas.net/uli. (acum - cu intarziere - la
http://www.isro-press.net) Câteva zeci de exemplare le trimit unor persoane care nu au acces la Internet. Pâna în luna mai, buletinele au fost distribuite gratuit, ceea ce a constituit pentru mine un efort financiar, neavând sponsor. La 18 mai 2000, am creat ISRO-Press, prima agentie de stiri
israeliana în limba româna, si am anuntat ca voi difuza buletinele pe baza de abonament platit. Din pacate, doar foarte putini din cititori s-au abonat. Unii au platit, altii mi-au spus ca nu au posibilitatea sa plateasca un abonament, având mijloace financiare limitate. Altii au ceurt
o reducere de pret. Iar altii nu au raspuns.

S.C.: Stimate domn Uli Friedberg-Valureanu, dumneavoastra v-ati nascut, ati crescut si ati activat în Romånia. As dori ca împreuna sa discutam o problema destul de sensibila, dar care cere sa fie discutata deschis. Iata despre ce este vorba. În 5 februarie 1998, în cotidianul suedez ”Dagens Nyheter”, în articolul ”Hugo Alfvén si mostenirea cea rea”, o jurnalista free-lance imigrata din România, Anna-Maria Narti, scria despre (citat): "traditionalele pogromuri din Ucraina, Romånia si Polonia...” În 20 februarie 2000, în ziarul suedez Svenska Dagbladet, Dan Shafran, bibliotecar imigrat din România, într-un articol intitulat "Fara risc si avantajos sa fii nationalist antisemit în România", vorbeste despre (citat): "Exterminarea (evreilor) în România" (în original: "Förintelsen i Rumänien"). Din alte surse, de exemplu, în "Bra Böckers världshistoria", vol 13, 1982, pag. 222, în articolul "Persecutarile evreilor", am aflat de
exterminarea a 300.000 de evrei în România, dintr-un total de 600.000. Când am citit aceste afirmatii, mai întâi am fost uimita, caci în toti anii mei de studii, si au fost destui în România, nu am avut niciodata astfel de informatii. Si ca si mine au fost uimiti foarte multi români din
comunitatea româna din Suedia, care nu stiau nici despre "traditionale pogromuri", nici despre "exterminarea evreilor în România". Am considerat ca cel mai potrivit ar fi sa caut singura informatii despre aceasta în literatura istorica româna, dar nu am gasit material care sa sustina aceste afirmatii. Cartile românesti de istorie pe care le-am consultat nu pomenesc despre ”traditionalele pogromuri” din România si nici despre "exterminarea evreilor în România". De aceea m-am hotarât sa caut informatii si pe alte cai. Pentru cei din generatia mea si pentru copiii nostri este important sa se faca lumina asupra acestor afirmatii, cu atât mai mult cu cât lipsesc
informatii din cartile de istorie a României despre aceste probleme. Afirmatii ca cele citate mai sus creaza divergente, nu mai putin între minoritatile românesti si cele evreesti din diferite tari. Au existat pogromuri în general si ”traditionale pogromuri” în special în România? Consider ca a ucide si numai un singur om, indiferent de etnia careia îi apartine, este un act monstruos, dar ca o anumita etnie sa ucida "traditional" alta etnie, depaseste orice limita a întelegerii mele.
"Traditional" presupune efectuarea periodica si cu o anumita ceremonie a unei actiuni; mai presupune ca actiunea sa fi fost transmisa din generatie în generatie. Au fost în România lagare în care au fost exterminati numai evreii? Daca aceste actiuni au avut loc în România, este timpul ca sa se recunoasca aceasta. Cartile de istorie sa vorbeasca despre ce s-a intâmplat. Daca nu s-a întâmplat, atunci sa vedem care este adevarul. Dumneavoastra, domnule Uli Friedberg-Valureanu stiti daca au existat ”pogromuri traditionale” în România contra evreilor sau daca au fost lagare de ”exterminare" numai a evreilor din România? Daca da, au existat lagare de exterminare pentru toti cei care erau socotiti ”pericol pentru securitatea tarii”, aici fiind inclusi români, evrei si alte minoritati, sau au existat lagare de exterminare numai pentru evrei? Unde au fost localizate acestea? Au existat lagare de munca fortata în România? Daca da, au fost lagare de munca fortata pentru toti cei care erau socotiti ”pericol pentru securitatea tarii”, aici fiind inclusi români, evrei si alte minoritati, sau au fost lagare de munca fortata numai pentru evrei? Unde au fost localizate acestea?

U.F-V.: Ati ridicat mai multe probleme si, în masura posibilitatilor mele, încerc sa va raspund.

”În unele lucrari din Suedia am aflat de exterminarea, dupa unele
surse, a 300.000 de evrei în România”.

O sa simplific: înainte de cel de-al doilea razboi mondial erau în România peste 800.000 evrei, iar dupa teminarea razboiului mai erau 400.000. Circa 150.000 de evrei din teritoriul ocupat de Ungaria au fost deportati si au murit în lagare. Deportarea lor foarte rapida, de catre germani, a fost posibilila numai cu colaborarea larga a autoritatilor si a unei parti a populatiei unguresti. Ceilalti au murit în teritorii românesti sau controlate de autoritati românesti si germane. Unii istorici români neaga ca ar fi fost ucisi evrei, altii sustin ca numarul celor ucisi e mult mai mic,
altii justifica împrejurarile în care au fost omorâti.

”Când am citit aceste afirmatii mai întâi am fost uimita, caci în toti
anii mei de studii, si au fost destui în România, nu am avut niciodata
astfel de informatii.”

Nu ati avut informatiile respective pentru ca în anii regimului comunist nu a fost voie sa se scrie despre ele. De fapt, nu în toata perioada comunista. Imediat dupa razboi, când au avut loc
procesele politice ale unor personalitati politice, Antonescu si altii, au fost judecati si conducatorii unor lagare de exterminare românesti din Transnistria. Atunci au fost dezvaluite situatii cumplite. Dar dupa aceea nu s-a mai scris, iar în programa scolara lectiile de istorie nu au relatat aceste momente tragice ale istoriei evreilor din România. Câtorva generatii de români li s-au ascuns aceste informatii, ca si altele - de pilda, situatia reala din lumea capitalista. În ultimii ani din epoca Ceausescu, ca si dupa aceea, s-a pedalat însa pe un alt aspect: faptul ca au supravietuit 400.000 evrei, din care cei mai multi au emigrat în Israel. Unii l-au laudat chiar
pe Antonescu pentru aceasta supravietuire. La care s-a raspuns: ”Daca dintr-un grup de patru frati, un criminal ucide doi, poate fi el elogiat ca nu i-a omorat si pe ceilalti doi?" Referirile la "lagare de exterminare a evreilor" în România presupun ca se refera la lagarele din Transnistria.
Exista acum o literatura bogata, si pe Internet, despre situatia evreilor din România în perioada legionara si antonesciana, inclusiv trei volume ale istoricului israelian Jean Ancel; cei interesati în cunoasterea acestei perioade pot gasi mult material documentar.

"Traditionalele pogromuri din Ucraina, Romånia si Polonia..." De ce se
foloseste cuvântul "traditionale"?

Pentru a primi un raspuns complet la aceasta întrebare ar fi mai potrivit sa discutati cu istorici evrei care va pot da date complete. Sau poate fi solicitat material documentar de la Centrul de istorie a evreilor din cadrul Comunitatii evreilor din Bucuresti. Eu va pot povesti câteva lucruri
pe care le cunosc din experienta familiei mele. Familia mea propriu-zisa, parintii si o sora, nu am fost deportati în Transnistria. Eu personal îmi amintesc despre rebeliunea din Bucuresti, 21 ianuarie 1941, când în cartierele evreiesti din Bucuresti grupuri de legionari dezlantuiti au
spart pravalii, au devastat case, au batut oameni si au ucis peste o suta de evrei, pâna a intervenit armata si a oprit teroarea legionara. În timpul rebeliunii, tatal meu a fost la un pas de moarte. A fost arestat de legionari în cartierul Vacaresti si dus la un cuib. Cel în fata caruia a fost adus pentru "cercetare" era un negustor român caruia tata, voiajor comercial, îi vânduse un cântar; negustorul l-a recunoscut si i-a dat o hârtie cu care tata a putut iesi din cuib. A ajuns
acasa spre ziua, socat de sperietura. În apropiere de casa, l-a mai oprit un comisar de la circa de politie de pe strada Nerva Traian, care l-a ciupit de ultimul pol avut în buzunare. A mai fost un pogrom la Dorohoi - cred ca în 1941: câteva zeci de evrei au fost ucisi în cimitirul evreiesc din localitate, în timpul înmormântarii unui soldat evreu care murise încercând sa-si salveze
comandantul român. Prin 1993 am vizitat si eu cimitirul. Cunoscuti si prieteni mi-au povestit despre pogromul din Iasi si trenurile mortii. Aceste actiuni criminale nu au aparut din senin. Ele au fost pregatite de o intensa campanie antievreiasca, autoritatile românesti din acea perioada au
initiat sau stimulat actiuni antievreiesti sau au stat pasive fara a asigura integritatea populatiei evreiesti. Dupa 1989, Federatia comunitatilor evreiesti din România a publicat un volum care contine numai legile antievreiesti si un alt volum cu reproduceri din articolele si cuvântarile care incitau la ura împotriva evreilor. Volumele au fost trimise tuturor membrilor Parlamentului si altor personalitati. Un singur material a fost contestat: era vorba despre o cuvântare a lui Ica
Antonescu, atribuita în carte maresalului Ion Antonescu. Dar nimeni nu a comentat aceste carti!

”Au existat lagare de exterminare în România? Daca da, au existat
lagare de exterminare pentru toti cei care erau socotiti ’pericol pentru
securitatea tarii’, aici fiind inclusi români, evrei si alte minoritati,
sau au existat lagare de exterminare numai pentru evrei? Unde au fost
localizate acestea?”

Lagare de exterminare sunt acelea în care oamenii sunt trimisi pentru a fi ucisi. În România propriu zisa nu am auzit sa fi existat lagare de exterminare de felul celui de la Auschwitz. Au existat însa mai multe lagare în Transnistria, unde deportati evrei din Bucovina si Basarabia au
fost ucisi. Conditiile de transport, conditiile de viata, lipsa de alimente si de îngrijire medicala au determinat moartea unui mare numar de deportati. Unii au fost ucisi direct de nazisti sau de militari români. Printre cei care si-au pierdut viata în Transnistria s-au aflat si bunica mea din partea mamei, deportata din Sadagura (o mica localitate de lânga Cernauti), împreuna cu câteva surori ale mamei. Sotul uneia din surori s-a aruncat într-o fântâna. O alta sora si-a pierdut mintile. Bunica a fost gasita, într-o dimineata, moarta prin înghet. Am întrebat de câteva ori cum
s-a întâmplat asta, dar nimeni în familie nu voia sa discute amanuntele. Fata sorei careia i-a murit sotul, verisoara mea, traieste la Tel Aviv, are copii si nepoti si nu poate uita prin ce a trecut. si trece mereu prin momente de depresie. Niciodata nu vrea sa discute despre ce a fost acolo. E
mereu abatuta. Vrea sa uite. Un frate al tatalui meu locuia la Cernauti. Într-o zi, militari germani si români au blocat strada pe care locuia unchiul meu si au arestat pe toti barbatii pe care i-au gasit în locuinte, inclusiv pe fratele tatei. Unchiul nu a mai revenit. Dupa un timp, s-a aflat ca toti cei arestati au fost dusi într-o padure si omorâti. Pe strada Logofatul Taut nr. 4, unde am locuit în Bucuresti în acea vreme, în aceeasi curte mai locuia un var mai îndepartat al tatei - David Zentner, cu sotia Roza si doua fete, Liza si Stefi. Într-o noapte, întreaga familie a fost ridicata, a fost tinuta vreo doua zile într-un centru de triere si apoi au fost dusi, probabil, în Transnistria. Nu s-a mai aflat nimic de ei.
Dar nu s-a murit si nu au fost asasinate doar în lagare. Au pierit oameni si în afara lagarelor. Publicistul Marius Mincu, un veteran al gazetarilor israelieni de limba româna, are 90 de ani, fost un "reporter frenetic", a publicat în anii 1996-1997 trei volume cu titlul "Ce s-a întâmplat cu evreii în si din România". Primul volum se ocupa de istoria evreilor pâna în anul 1918.
Al doilea, cu subtitlul "Prigoana cea mare", are urmatoarele capitole: ”M-am straduit sa fiu onest”; ”Cine poarta raspunderea”; ”În judetul Dorohoi”; ”În Bucovina”; ”Rebeliunea legionara de la Bucuresti”; ”La Ploiesti”; ”La Galati”; ”La Stânca Roznoveanu”; ”Struma, Mefkure si altele”; ”Arde Borsa evreiasca”; ”Pogromul de la Iasi”; ”Basarabia, Transnistria”; ”La Odesa”; ”Masacrul maghiar de la Sarmas”; ”Despre munca fortata”; ”În Nordul Transilvaniei”; ”Câteva aprecieri”.
Volumul al treilea, cu subtitlul "O alta fata a prigoanei", evoca, pe 350 de pagini, "Oameni de omenie în vremuri de neomenie" - români din Moldova, Bucovina, Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Basarabia, Transnistria care si-au riscat viata pentru a salva evrei. Mincu a fost la Bucuresti, Dorohoi si Iasi chiar în zilele pogromului sau imediat dupa.
În Canada a aparut cartea documentara "Shattered! 50 Years of Silence. History and Voices of the Tragedy in Romania and Transnistria" scrisa de dr. Felicia (Steigman) Carmelly, supravietuitoare, în care este cuprins si un epilog despre implicatiile psihologice ale deportarilor din Transnistria, 50 de ani dupa. Sonia Palty si-a povestit si ea amintirile din deportare; ea a fost la Bogdanovka, unul din cele mai sinistre lagare din Transnistria.
Represiunea împotriva evreilor, devenita politica de stat, era resimtita în viata de fiecare zi. Primele trei clase primare le-am urmat la scoala Tabacari de pe malul Dâmbovitei, dupa aceea s-a interzis înscrierea copiilor evrei si s-au creat, în conditii mai grele, scoli evreiesti. Au fost promulgate numeroase legi antievreiesti - cu caracter politic si economic. Îmi amintesc de
câteva: confiscarea de proprietati, scoaterea din învatamântul universitar, interdictia de a detine aparate de radio, nu puteau calatori liber prin tara, erau discriminati la aprovizionarea cartelata - faimoasele cartele barate, pentru fiecare angajat evreu patronul era obligat sa angajeze si un
român, chiar daca nu avea nevoie de serviciile lui. Pâinea, pe cartela, putea fi cumparata doar mai târziu, parca dupa ora 9. Aceste legi, atacurile antisemite din presa, creau o atmosfera ce invita la antievreism, chiar fizic. Desigur, era razboi, cei mai multi români sufereau si ei,
familiile sufereau si pentru ca aveau copii, frati, tati mobilizati în armata, dar la toate aceste suferinte, la evrei se adauga persecutia rasiala. Vreau sa va spun ca, în acelasi timp, îmi amintesc ca în acea perioada atât de grea au fost români care ne-au ajutat. În zilele rebeliunii legionare si în cele care au precedat-o, pe multe case fusesera puse anunturi: ”Proprietar crestin (sau român), chiriasi evrei (sau jidani). Un grup de legionari s-a adunat noaptea în fata curtii noastre -
singura de pe strada unde era un felinar cu gaz lampant. Legionarii erau din alte cartiere sau localitati si cineva din cartier le explica unde sa mearga. Proprietareasa noastra, d-na Antonia Dobrogeanu, o femeie în vârsta, a luat matura si s-a dus la poarta si le-a strigat legionarilor:
”Ia plecati de aici, golanilor!” Îmi amintesc si de familiile Cristescu si Paraschivescu din strada Nerva Traian 32, unde locuisem înainte de a ne muta pe str. Logofatul Taut, unde am gasit întotdeauna caldura si prietenie. si multi alti români - copii sau maturi din cartier - se
comportau normal fata de evrei. As vrea sa adaug aici ca nu am considerat niciodata ca poporul român este raspunzator pentru toate câte au patimit evreii. De vina au fost legionarii, regimul fascist antonescian (din cauza caruia au murit în razboi si peste jumatate milion de români în floarea vârstei) si bineînteles, fascistii germani.

"Au existat lagare de munca
fortata în România? Daca da, au fost lagare de munca fortata pentru toti
cei care erau socotiti ’pericol pentru securitatea tarii’, aici fiind
inclusi români, evrei si alte minoritati, sau au fost lagare de munca
fortata numai pentru evrei? Unde au fost localizate acestea?"

Un istoric va poate da raspunsuri precise la întrebari. Eu va voi povesti doar ce stiu si am vazut. Barbatii evrei, nu sunt sigur de la ce vârsta, trebuiau sa presteze ceea ce era atunci numita munca obligatorie. Eram prea mic, nu intram în aceasta categorie. Unii, mai norocosi, au fost
repartizati pe santiere - constructii, drumuri sau alte activitati - chiar în orasul lor. Acesta a fost cazul tatei, care a fost repartizat la santierul viitorului sediu al ministerului de interne si al fostului
comitet central al pcr. Santierul era o antrepriza germana. Faptul ca vorbea germana i-a folosit tatalui meu, i-a usurat munca pe santier. Lucra neplatit, dar putea veni sa doarma noaptea acasa (locuiam, patru persoane, într-o camera de circa 8-9 m.p., eram în curte patru familii cu o singura cismea si un singur veceu). Sora mea si cu mine am început sa lucram, eu (aveam 12 ani) ca ucenic la un atelier de radio. O rubedenie mai îndepartata ne ajuta periodic, ca sa avem ce mânca. Alti barbati evrei erau trimisi sa lucreze în localitati diverse si multi erau la discretia sefilor
de santiere sau de echipa, ceea ce însemna de multe ori batai, umilinte, lipsuri.

S.C.: Dumneavoastra, domnule Uli Friedberg-Valureanu, ati parasit România de numai cinci ani si sunteti la curent cu situatia din România. Considerati ca astazi este "Fara risc si avantajos sa fii nationalist antisemit în România"?

U.F-V.: Nu stiu daca formularea întrebarii dvs. e cea mai potrivita.

S.C.: "Fara risc si avantajos sa fii nationalist antisemit în România" este titlul articolului semnat de Dan Safran în cotidianul suedez din 20 februarie a.c.

U.F-V.: Poti fi nationalist fara sa practici antisemitismul. Si antisemit fara sa te declari nationalist. Si ce avantaje poate aduce antisemitismul? Avantajul celui ce editeaza o publicatie antisemita si câstiga având eventual multi cititori? Sau care primeste subventii de la sponsori
antisemiti din tara sau strainatate? Sau avantajul, sperat, de a convinge cetateni si a întruni voturi, cu speranta venirii la putere? Si de ce fara risc? Exista legi care interzic antisemitismul si care, daca ar fi aplicate, ar descuraja manifestarile antisemite. Problema e alta. Poporul român nu este antisemit si cea mai buna dovada este aceea ca un deceniu de manifestari de presa antisemite nelimitate, cu atacuri antievreiesti lansate saptamâna de saptamâna, nu a dus la atacuri fizice sau alte actiuni de amploare. Daca altadata unii se mândreau ca sunt antisemiti, acum a fi antisemit e ceva de rusine si cei ce ataca evreii sustin ca nu sunt antisemiti. Pe de alta parte, relatiile de prietenie si colaborare dintre România si Israel contrabalanseaza campania antievreiasca. Dar semanând mereu ura rasiala, se mentine o sursa de otravire a spiritului, se mentine un element de iritare, de incitare potentiala care, în anumite conditii istorice (o criza economica combinata cu o criza politica, de exemplu) poate duce la explozii necontrolabile. Iar intoxicarea cu atacuri
antisemite continue a vietii spirituale are efecte negative si pe alte planuri.

S.C.: Mai aveti ceva de adaugat?

U.F-V.: Va multumesc pentru initiativa dvs. de a-mi solicita un interviu. La început v-am raspuns ca nu vreau sa dau interviul. Sunt obisnuit sa iau interviuri, nu sa dau. Când mi-ati trimis totusi întrebarile si am vazut ce mi-ati scris despre necunoasterea situatiei evreilor din România în timpul celui de-al doilea razboi mondial, am acceptat discutia, gândindu-ma mai ales ca ma pot referi la acea perioada povestind si ceea ce am vazut si auzit. Nu mi-a fost usor sa-mi reamintesc toate cele traite. Va doresc tot binele!