Mitologia Israelului modern

- 19 Mai 08 - 00:00

Vox Vocis 19 Mai 2008

La şase decenii de la fondare, statul evreu nu este nici atât de vulnerabil precum afirmă susţinătorii săi, nici atât de nemilos şi de calculat precum îşi imaginează criticii. Dar, dacă va sfida toate aşteptările şi mai departe, Israelul trebuie mai întâi să-şi privească în faţă propria mitologie.

"Israelul este o democraţie de succes"

Oarecum. De la ceea ce a început ca o ţară săracă şi răvăşită de război, plină de refugiaţi evrei din Europa şi din lumea arabă, Israelul a devenit o putere militară regională cu un PIB pe cap de locuitor care îl depăşeşte pe cel al tuturor vecinilor săi. Fapt neobişnuit pentru statele formate după cel de-Al Doilea Război Mondial, Israelul a reuşit de asemenea să menţină un regim parlamentar neîntrerupt timp de 60 de ani. Poziţia Israelului ca singura democraţie credibilă în Orientul Mijlociu joacă un rol important în alianţa sa strânsă cu SUA şi în relaţiile în general bune cu Europa.

Dar cât de bine funcţionează această democraţie? Israelul îşi alege liderii, iar puternica sa presă liberă publică uneori critici care ar putea fi considerate anti-Israel oriunde în altă parte. Mare parte a acestor critici ţinteşte regimul nedemocratic din Cisiordania: coloniştii evrei se bucură de toate drepturile unor cetăţeni israelieni, în timp ce autoguvernarea palestiniană este limitată la enclave.

În Israel, democraţia este funcţională, dar fragilă. Lipsa unei constituţii scrise a lăsat instituirea drepturilor civile în seama unei Curţi Supreme activiste - de la decizia marcantă din 1953 care a interzis guvernului să închidă ziarele până la decizia de anul trecut care consfinţeşte dreptul cuplurilor de acelaşi sex de a adopta copii. Dar situaţia Curţii este precară. Unii israelieni vor ca Knessetul, parlamentul israelian, să îi restrângă puterea de a anula legi, de a decide în probleme de securitate sau de a accepta cazuri din domeniul drepturilor omului.

"Hamas urmăreşte distrugerea Israelului"

În visele sale. Carta de constituire a Hamas, emisă în 1988, defineşte Palestina ca "waqf islamic"- încredinţare sacră - "destinată viitoarelor generaţii de musulmani". Aceasta include Israelul dinainte de 1967. Toată Palestina, spune carta, trebuie eliberată prin jihad. Diplomaţia este un "efort zadarnic". Documentul transformă ţelurile naţionalismului radical palestinian în adevăruri religioase atemporale.

Totuşi, în timp, Hamas s-a schimbat. Nu a renunţat la cartă, dar a încetat să se mai refere la ea. Mişcarea s-a transformat treptat într-o organizaţie islamistă radicală, dar mult mai pragmatică.
Astăzi, există dezacorduri în interiorul Hamas privind negocierile directe cu Israelul. Totuşi, organizaţia pare gata să accepte o soluţie de facto între două state şi un acord de încetare a focului pe termen lung , atât timp cât nu trebuie să recunoască Israelul direct.

Nu înseamnă că Hamas a devenit moderată. Nu a renunţat la "lupta armată", care include atacurile asupra civililor. Ar putea fi gata să se împace cu ideea existenţei Israelului, dar încă nu a negociat cu sine însăşi modul de a declara public acest lucru. Cu toate acestea, un eventual acord cu Israelul este în sfera posibilului.

Versiunea integrală a articolului este publicată în FP ROMÂNIA nr. 3.