Sărbătoarea Paştelui, de‑a lungul mileniilor

În aceste zile creştinii din întreaga lume, deşi cu un decalaj de o săptămînă, prăznuiesc sărbătoarea Paştelui, considerată emblematică pentru toţi. Gîndul fiecăruia dintre noi se îndreaptă către Ţara Sfîntă, spre Ierusalim, acolo unde s‑au petrecut acele fapte relatate în Evanghelii, marcînd acea "săptămînă a Patimilor", cu judecata, condamnarea, supliciul răstignirii pe cruce, depunerea în mormînt a trupului, Învierea şi Înălţarea la cer a lui Iisus Hristos.

Paştele ebraic

Înainte de a veni cu impresii de la ceremonialul anual al Învierii, aşa cum se desfăşoară el la Ierusalim, să precizăm că însuşi termenul sărbătorii, Paşte, este mult mai vechi, venind din limba ebraică, folosit în Biblie. Pentru credincioşii evrei, passah este sărbătoarea legată de eliberarea credincioşilor din robia egipteană, serbată în a 14-a zi din prima lună a calendarului ebraic, numită Nisan, care era marcată de apariţia unei constelaţii pe boltă, după echinocţiul de primăvară (20–21 martie). Să nu uităm că pînă la reforma calendarului, făcută în timpul lui Iulius Caesar (anul 45 î.e.n.), la romani, ca şi la evrei, începutul anului era legat de debutul primăverii, reluarea ciclului vegetal, 1 martie pentru cei din vastul Imperiu roman fiind prima zi din noul an. Putem singuri constata că ultimele patru luni din calendarul nostru respectă ordinea din cel vechi roman (septembrie – a şaptea, iar decembrie – a zecea).

Pentru evrei, sărbătoarea passah=pasca (în greceşte) este legată de celebrarea ieşirii din robia egipteană, sub conducerea lui Moise, dar şi a trecerii rîului Iordan şi a sosirii pe Pămîntul Făgăduinţei. În cartea "Ieşirea" stă scris că Dumnezeu, Yahve, a grăit cu Moise şi Aaron în pămîntul Egiptului si le-a cerut ca împreună cu neamul lor, în ziua a zecea a primei luni, să‑şi ia fiecare din familie un miel, iar în a 14‑a zi să‑l înjunghie, către seară, să‑l mănînce noaptea, fript, căci "este Paştele Domnului". Trebuie să avem în vedere că Iisus Hristos şi cei 12 Apostoli erau cu toţii evrei, crescuţi în acea tradiţie. Să mai amintim că jertfirea mielului apare şi în statornicirea unui nou legămînt cu Dumnezeu, al patriarhului Abraham, care acceptă să‑şi sacrifice pe un altar de pe muntele Maria (din Ierusalimul de mai tîrziu) fiul său iubit, Isaac, care este, însă, înlocuit, în ultimul moment, cu un berbec, un miel, ca sacrificiu pentru divinitate. Episodul este reluat în "Coran", unde Abraham poartă numele de Ibrahim, iar fiul pentru sacrificiu este Ismail, primul vlăstar al patriarhului Abraham (Ibrahim), conceput cu egipteanca Agar. Ca urmare, la musulmani vom găsi sărbătoarea Kurbat Bairam, a primăverii, cînd este sacrificat un miel sau berbec şi consumat sărbătoreşte în familie.

Pentru evrei, pessah‑ul e o sărbătoare care durează şapte zile. Pentru creşti este "săptămîna Patimilor Mîntuitorului". Să ne amintim ca însuşi Iisus, potrivit Evangheliei după Luca, la Cina cea de Taină, le‑a spus ucenicilor aflaţi la masa de pessah: "Cu voi am dorit sa mănînc acest Paşte. Nu‑l voi mai mînca pînă nu va fi desăvîrşit în împărăţia lui Dumnezeu", iar Sfîntul Apostol Pavel, în Prima sa Epistolă către corintieni, exclamă: "Căci Paştele nostru Hristos s‑a jertfit pentru noi"!