"Sunt în acelaşi timp român, evreu, francez şi cetăţean al lumii"

Regizorul filmelor "Trenul vieţii" şi "Trahir" se întoarce la comedie. Săptămâna aceasta, Radu Mihăileanu începe filmările la "Concertul", care se vor desfăşura, într-o primă fază, la Bucureşti, apoi la Moscova şi, în final, la Paris. Câştigătorul premiului Cesar pentru scenariu original ("Va, vis et deviens", în traducere românească - "Trăieşte") este unul dintre cei 15 ambasadori europeni ai programului "2008 - Anul Dialogului Intercultural".

Adevărul: Ce face un ambasador european?
Radu Mihăileanu: Titlul pare aşa pompos… Rolul nostru este să promovăm diversitatea culturală europeană. Identitatea culturală a fiecărui popor sau neam înăuntrul unui popor este o bogăţie enormă, deci trebuie ajutată, trebuie promovată.
Odată ce am ajutat să promovăm aceste identităţi culturale ale fiecărui popor, trebuie să-i ajutăm pe oameni să dialogheze cu alte identităţi culturale din Europa. Să nu ne fie ruşine de ceea ce suntem şi de identitatea noastră personală şi să nu ne refugiem în spatele acestei identităţi, spunând că a mea e cea mai bună şi nu vreau s-o mai aud pe cealaltă.
Ne îmbogăţim fiind noi înşine şi dialogând cu identităţile culturale ale celorlalţi. Suntem 15 ambasadori pentru toată Europa, nu suntem trimişi de o ţară anume, ci am fost numiţi de Consiliul Europei.
Pentru România nu mă lupt singur, sunt mult mai mulţi oameni care se luptă chiar şi mai bine ca mine. Există 1.000 de manifestări în România anul acesta, unde, din când în când, eu vin ca să mă uit şi, dacă e nevoie, să dau sfaturi. Rolul nostru este să-i adunăm pe oameni împreună şi fiecare să-şi exprime cultura lui.

- Aţi reuşit să obţineţi cea mai mare finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei pentru "Concertul". Aţi fost surprins?
- Am auzit că în România sunt scandaluri legate de acest concurs de finanţări… Am fost surprins plăcut, pentru că eu n-am vrut înainte, într-o perioadă când erau bani puţini în România, să mă finanţez aici deoarece ştiam că regizorilor români le era greu să găsească bani pentru filmele lor.
Coproducătorul meu, Vlad Păunescu, de la Castel Film, m-a convins să depun proiectul. El a coprodus şi "Trenul vieţii". Înseamnă pentru mine şi o recunoaştere a muncii pe care am făcut-o până acum. Contează mai puţin că e cea mai mare sumă sau e locul întâi.
Cinema-ul nu e o competiţie. Nu suntem la Jocurile Olimpice ori dacă unul ia bani mai mulţi, nu înseamnă că e regizor mai bun ca celălalt. Ca să fiu sincer, mă bucur atât de mult de calitatea regizorilor români şi ştiu că asta ne va ajuta. Cu cât vor fi mai mulţi, mai buni, recunoscuţi în toată lumea, cu atât ne va fi mai uşor şi nouă să facem filme.

- Credeţi în cinematograful românesc?
- Foarte mult. Trebuie să fim conştienţi că are o adevărată valoare. E foarte bine recunoscut în lume. Dacă spun că am un film românesc în producţie, toţi se uită şi sar pe el. Trebuie să ne susţinem unii pe ceilalţi, pentru că rezultatul e concret.
Când un prieten regizor român îmi dă scenariul lui şi mă roagă să-i găsesc un producător francez, mă duc cu scenariul la un producător francez şi acesta îl citeşte imediat. O televiziune franceză, la fel. Ceea ce nu se întâmpla acum vreo zece ani. Nu conta cinematografia română. Din păcate… Nu zic că nu erau talente, dar nu era nimeni luat în seamă. Astăzi, s-a schimbat.
Un film "complicat, scump şi cu mulţi actori"

- Care este povestea următorului dvs. film, "Concertul"?
- Este o comedie… Subiectul este o falsă orchestră Bolşoiului. De fapt, membrii ei (cei falşi) sunt aproape nişte cerşetori de 50 şi ceva de ani, care sunt toţi muzicieni, dar care au fost daţi afară de Brejnev, acum 30 de ani, din Orchestra Teatrului Bolşoi.
Şi de atunci ei fac meserii din astea: şoferi de taxi, unul produce şi regizează filme porno, alţii mută mobile. Într-o zi, pică pe un fax în care adevărata orchestră rusă este chemată să cânte la Paris, la Theatre du Chatelet, pentru un concert excepţional.
Spun că ei sunt artiştii Bolşoiului şi se duc acolo. Săracii ăştia, cerşetori… Răscolesc Parisul, că de fapt nu se duc acolo numai pentru concert, ci pentru 1001 de lucruri, dar la sfârşit vor trebui totuşi să ţină un concert în faţa cremei spectatorilor parizieni, ambasadorului Rusiei.

- Cât de solicitant este acest film?
- Nu mai trăiesc de un an şi nu voi mai trăi până în vara lui 2009 (râde). E un film foarte-foarte complicat. Dar asta e, nu trebuie să ne plângem. Facem ceea ce ne place. E scump. Sunt mulţi actori. Sunt vreo 70 de roluri. Şi 105 decoruri în trei ţări diferite, România, Rusia, Franţa, deci e complicat, dar ăsta e aerul meu, nu pot să trăiesc fără el sau fără meseria asta.

- Cum v-a venit ideea pentru "Concertul"?
- Doi tineri francezi mi-au vândut pontul, să zic aşa…O falsă orchestră din Bolşoi se duce la Paris. De aici a pornit totul. După aceea, m-am pus pe treabă împreună cu Alain Michel Blanc, coscenaristul meu. Am fost la Moscova să ne documentăm şi să întâlnim oameni de tipul personajelor noastre şi, timp de un an, am scris scenariul cu el.

- Am observat că puneţi mare accent pe personaj…
- Sunt un îndrăgostit de om, de natura umană. Încă îndrăgostit şi uimit cum poate el să existe, nu zic că suntem perfecţi şi nici nu aş vrea, dar în filmele mele cam asta povestesc: uimirea mea şi iubirea faţă de natura umană.

- Vă întoarceţi în România pentru acest film. Ce simţiţi când veniţi aici?
- Sunt acasă. Pare comic pentru unii care trăiesc aici cu toate problemele lor, dar regăsesc aici o serenitate creativă. E o ţară actoricească enormă, cu talente enorme. Am copilărit la Vălenii de Munte şi Bucureştiul e un oraş care îmi merge la suflet şi cunosc toate străduţele.
Filmez mult în Bucureşti. Chiar dacă e jumătate distrus, jumătate reconstruit, repictat, îmi plac complexitatea asta şi haosul poetic al Bucureştiului. Sunt ataşat de ele. Îmi place şi acolo unde e un pic mai prăbuşit şi cu străzile unde îşi rup taximetriştii şi toate maşinile roţile.
"Umor evreiesc , dar foarte românesc"

- Se vorbeşte despre un umor evreiesc în filmele dvs. E diferit de cel românesc?
- Cred că umorul meu nu e numai evreiesc, e o amestecătură de umor evreiesc, dar foarte românesc. Mă simt foarte aproape de Caragiale, Ionesco, Cioran. Umorul evreiesc e foarte apropiat de cel românesc. E un umor autoironic. Tot timpul am făcut umorul acesta.
Tot timpul ne-am dat cu bâta în cap şi ne-am biciut noi înşine. Specificitatea constă în faptul că ne biciuim, dar ca să facem un pas înainte, nu ca să ne oprim şi să murim, adică ne batem joc de noi înşine, dar cu speranţa de a învăţa ceva şi de a rămâne umili.

- Când aţi câştigat Cesarul pentru scenariul original al peliculei "Va, vis et deviens", aţi mulţumit tuturor acelora care v-au ajutat să plecaţi din România…
- …S-a interpretat greşit. Le-am mulţumit tuturor celor care m-au susţinut, nu care m-au ajutat să plec. Care m-au susţinut când am plecat din România. Când am ajuns în Franţa, eram complet pierdut. Eram singur, departe de casă, familie, de o limbă, de o cultură, şi unii oameni m-au susţinut enorm ca să nu mă prăbuşesc.
Au fost prietenii mei şi familia mea din România. Le mulţumeam lor, că fără ei n-aş fi supravieţuit, n-aş fi ajuns acolo şi n-aş fi avut încredere în mine. Ei au fost stâlpii mei atunci când mi-a fost greu. Asta era sensul, nu cum s-a interpretat. Dacă n-aş iubi România, nu m-aş întoarce şi nici nu aş face filme aici.

- Dacă rămâneaţi în România aţi fi fost la fel de faimos?
- Nu ştiu. E o întrebare dificilă… În orice caz, n-aş fi putut face cinema pentru că am încercat înainte de a pleca să dau la Institut. Era perioada aia comunistă-ceauşistă şi se intra foarte greu. Intrau mai întâi cei care erau fii de … sau fiice de… şi după aia mai erau câteva locuri pentru ceilalţi.
Mi-am văzut viitorul destul de înfundat. Astăzi, sunt în pace cu destinul meu. Sunt în acelaşi timp român, evreu, francez şi cetăţean al lumii. N-aş putea să trăiesc astăzi numai într-o ţară, în Franţa sau în România, să nu mă mişc.
Am nevoie să mă mişc, să mă duc, să ascult poveşti de la alţii, să întâlnesc oameni, pentru că ei mă hrănesc. Filmele şi arta mea sunt rezultatul a ceea ce mi se povesteşte. Ascult, răpesc, fur poveştile celorlalţi şi energiile lor, mă îndrăgostesc de ele, apoi dau totul publicului. Sunt fericit aşa.

Cine este Radu Mihăileanu?
Fiu al unui jurnalist evreu, Radu Mihăileanu s-a născut pe 23 aprilire 1958, la Bucureşti. A părăsit România în 1980, s-a mutat în Israel, pentru ca ulterior să se stabilească în Franţa. A absolvit Institute des Hautes Études Cinematographiques (IDHEC) din Paris.
A lucrat mai întâi ca monteur, apoi ca asistent de regie, realizând, în acelaşi timp, câteva scurtmetraje. Primul său lungmetraj, "Trahir", a apărut în 1993. Recunoaşterea pe plan internaţional a venit odată cu "Train de vie" (Trenul vieţii), premiat la Veneţia şi Sundance. "Trăieşte", apreciat la Festivalul de la Berlin şi răsplătit cu un Cesar pentru cel mai bun scenariu original, este cel de-al treilea film al lui Radu Mihăileanu.
Următorul proiect este "Concertul", în care joacă alături de actori ruşi şi francezi, românii Vlad Ivanov, Ion Sapdaru, Mihai Călin.
În luna octombrie a anului trecut, Radu Mihăileanu a fost promovat în grad de cavaler al Artelor şi Literelor de către ministrul francez al Culturii, Christine Albanel, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Paris. Regizorul a fost decorat şi de preşedintele Traian Băsescu, în iulie 2007, cu Ordinul Naţional Pentru Merit, în grad de Cavaler.

Regizorul, văzut de ceilalţi

Ion Sapdaru: "Este un regizor mişto"
"Îl admir de multă vreme pe Radu Mihăileanu. Mi-a plăcut enorm filmul său, "Trenul vieţii", şi am zis: . Ne-am întâlnit acum doi ani la Festivalul de Film Transilvania de la Cluj, m-a felicitat pentru filmul în care am apărut eu, <> , şi eu l-am felicitat pe el. M-a chemat la castingul pentru M-am dus pe jos de la Iaşi… Glumesc. Sunt extrem de fericit. E un scenariu fantastic. Mi-a plăcut cum repetă cu actorii, e un om cald, plăcut, la repetiţii e OK. Sugerează foarte multă încredere". Mihai Călin: "Un om plin de viaţă"

"Pentru un actor, e o mare bucurie să lucrezi cu un regizor ca el. Lucrează foarte bine cu actorii. E un om plin de viaţă, cu foarte mult umor. Suntem prieteni. Rolul din nu e unul mare, dar e important că lucrez cu Radu. Când am filmat la <> a fost o perioadă grea, obositoare, dar foarte frumoasă. Toată echipa, din care au făcut parte belgieni, români, francezi, a comunicat extraordinar. Radu ştie ce să le ceară oamenilor, se gândeşte mult înainte să înceapă lucrul şi se organizează bine. E foarte atent la alegerea actorilor".

N-aş putea să trăiesc astăzi numai într-o ţară, în Franţa sau în România. Am nevoie să mă mişc, să ascult poveşti de la alţii, să întâlnesc oameni, pentru că ei mă hrănesc. Filmele şi arta mea sunt rezultatul a ceea ce mi se povesteşte.
Radu Mihăileanu, regizor

Andreescu

Publish at Scribd or explore others: Humanities romanian orthodox ch extrema dreapta