Un document american din 1964 incrimineaza autoritatile de la Bucuresti pentru un „pogrom tacut“
Autor: Marius OPREA
In iulie 1966, Securitatea reusea, printr-un informator al sau strecurat in Ambasada Statelor Unite la Bucuresti, sa intre in posesia unui numar de sinteze cu caracter confidential privind diverse probleme ale Romaniei si ale statelor Pactului de la Varsovia, elaborate de serviciile secrete americane si destinate informarii diplomatilor din capitalele comuniste. Printre „capturile“ Securitatii s-a numarat si un raport intitulat Evreii din Romania: o minoritate care dispare. Calitatea sintezei, care cuprinde date si judecati confirmate nu numai de evolutia in timp, dar care au fost probate de majoritatea interventiilor de la simpozionul organizat la Universitatea din Tel Aviv in decembrie 2001 pe tema Evreii din Romania in anii comunismului si postcomunimului, ne-a determinat sa prezentam cititorilor Observatorului cultural fragmente din acest document. Facem mentiunea ca arhivele Securitatii, inchise astazi cercetatorilor – speram ca temporar –, mai pot oferi, cu siguranta, numeroase documente de interes in domeniu. Am extras documentul pe care il publicam dintr-o selectie de u-intern, alcatuita de Serviciul Roman de Informatii in 1995, in tentativa de a continua publicarea unui nou volum al Cartii Albe a Securitatii. Din cauze care ne scapa, acest proiect a fost abandonat, iar documentele selectate au ramas intr-o circulatie extrem de restrinsa, ceea ce ne determina sa aducem acum la cunostinta marelui public raportul de mai jos, care arunca o noua lumina asupra comportamentului autoritatilor comuniste fata de minoritatea evreiasca. (Marius Oprea)
Consiliul Securitatii Statului
Strict secret
Iulie 1966
Nota-raport
Prin intermediul informatorului „Stanescu Eugen“, am sustras de la Ambasada SUA si am fotocopiat un raport intitulat Evreii din Romania: o minoritate descrescinda, redactat in 26 februarie 1964. In prima parte, raportul are urmatorul text in limba engleza: „Autenticitatea sursei: considerata de a fi demna de incredere. Data observatiei: decembrie 1963. Sumarul in engleza: Raportul se ocupa de situatia evreilor in Romania, inainte si sub actualul regim. Ca un grup persecutat sub vechiul regim, evreii au fost primii care s-au bucurat de increderea noului regim si au ocupat pozitii importante. Acest fapt a stirnit ura restului populatiei. Acestia au continuat sa plece din tara, fapt ce nu a convenit regimului. A fost instituita o politica antisemita oficiala. Evreii au emigrat in numar mare. Acum au ramas numai 20% din citi erau la inceput. Acestia nu mai sint organizati si nu mai detin pozitii importante. Evaluarea comentariului: Raportul trece in revista citeva aspecte ale problemei tratate. Acesta expune o parere interesanta, bazata pe observatii personale, care, in parte, corespund cu materialele din dosarele acestui oficiu. Recensamintul de la 21 februarie 1956 arata ca in Romania mai traiesc 146.264 evrei, fata de 451.892, citi erau in 1930. O caracteristica interesanta a acestei minoritati e faptul ca a scazut numarul celor care vorbeau limba materna. In perioada dinainte de razboi, se cunostea ca 57% din evreii din Romania vorbeau limba idis, dar acest numar s-a redus in 1956 la 23%.
Continutul raportului este urmatorul:
Evreii din Romania: O minoritate care dispare
Din ce in ce mai putin numerosi: Potrivit cu statisticile oficiale, in 1930 traiau in Romania, in limitele frontierelor actuale, aproximativ 450.000 evrei. Potrivit acelorasi statistici, in 1958 nu mai erau decit 150.000 evrei. Intre aceste date, a mai fost efectuat un recensamint neoficial, in 1947, care a inregistrat ceva mai mult de 300.000 evrei. Aceste cifre permit urmatoarele concluzii generale:
a) Razboiul a inghitit sporul natural al populatiei (cifra 70.000 intre 1930 si 1945, plus o treime a acestei populatii);
b) emigrarea a absorbit sporul natural al populatiei intre 1945 si 1958 (circa 40.000), plus cele citeva mii de evrei intorsi din deportare, precum si o a doua treime a populatiei evreiesti din Romania.
Procesul de disparitie a minoritatii evreiesti din Romania s-a continuat si dupa 1958 si continua si azi. Se poate afirma, fara exagerare, ca, din 1947, toata vita acestei colectivitati sta sub semnul emigrarii.
Colectivitatea evreiasca din Romania a fost divizata in primul moment al ocuparii tarii de catre armatele sovietice. O parte s-a aratat dispusa sa colaboreze la construirea socialismului si a ocupat, in scurt timp, functii importante in ierarhia comunista. O alta parte s-a angajat pe calea sionismului sau necolaborarii cu noul regim, incercind sa ajunga in Israel sau in Occident. Cele doua parti ale colectivitatii evreiesti nu au ramas imuabile: incepind cu 1950, rindurile celor care doreau sa plece au fost mereu alimentate de cei care initial ar fi dorit sa ramina. Chiar azi, cind in Romania mai sint cel mult 100.000 evrei, din care jumatate asteapta rindul la plecare, cel putin o jumatate din cealalta jumatate nutreste aceleasi intentii, pe care nu a avut inca curajul sa le puna in aplicare.
Ca raspindire teritoriala, mai mult de o treime din evrei locuiesc la Bucuresti, o a doua treime in citeva orase mari, ca Bacau, Timisoara, Iasi, Cluj, Galati, Oradea, iar ultima treime in mici orasele din regiunile Maramures si Suceava. Motivele pe care le invoca evreii pentru a-si justifica plecarea sint din cele mai variate: se vorbeste de o recrudescenta a antisemitismului, lipsa de perspectiva pentru tineret, pauperizare, patriotism israelian. Parerea oficiala a autoritatilor romane este ca populatia evreiasca este victima unei psihoze atitate de elemente potrivnice regimului.
Descresterea populatiei evreiesti e un fenomen vizibil daca ne referim la mediul urban si la anumite cercuri sociale, in care evreii erau foarte prezenti. Cartiere intregi si-au pierdut amprenta specific evreiasca (Vacaresti si Dudesti, la Bucuresti) si sectoare intregi economice au ramas lipsite de evrei. Pe ansamblul populatiei tarii, fenomenul este insa mai putin pregnant. Statisticile sint cit se poate de graitoare in aceasta privinta: in 1930, evreii reprezentau 3,1% din populatia tarii si 30% din populatia Capitalei (451.000 evrei fata de 14.281.000 locuitori si, respectiv, 206.000 fata de 691.000 locuitori ai Capitalei). Aceste cifre au devenit in 1958 de 0,8% fata de populatia tarii si 3,3% fata de populatia Capitalei (146.000 evrei fata de 17.489.000 locuitori si, respectiv, 44.000 evrei fata de 1.291.000 locuitori ai Capitalei). Aceste cifre graitoare explica anecdota potrivit careia sef-rabinul Romaniei a autorizat prezenta romanilor crestini pentru a completa numarul necesar rugaciunilor evreiesti.
Din ce in ce mai putin importanti: Concomitent cu descresterea numerica, dar mult mai rapid si mai accentuat, evreimea romana a descrescut ca importanta. In 1945, o mare parte a aparatului de stat si de partid era in miinile evreilor, asa incit, in 1950, se ajunsese la o situatie penibila, in care poate 2% din populatia tarii detinea peste 25% din posturile cheie ale regimului. In aceasta perioada, se povestea ca singura deosebire intre Comitetul de Stat al Planificarii si Ministerul Economiei din Israel consta in faptul ca in ministerul israelian se puteau gasi si citiva arabi. Explicatia acestei pozitii dominante a evreimii romane consta in faptul ca ei fusesera oprimati atit de dur in regimul nazist, incit, dupa eliberare, s-au atasat de noul regim, fiind considerati drept elementul cel mai de incredere pentru sovietici, cu atit mai mult cu cit si in ilegalitate majoritatea activistilor fusesera evrei. Structura populatiei evreiesti (majoritatea aveau o calificare superioara sau medie) favoriza si ea pozitia preponderenta a minoritatii evreiesti fata de masele romanesti, la care proportia celor necalificati era covirsitoare.
Primul val de emigratie de dupa razboi (emigratie clandestina sau prin organizatiile sioniste, intre 1945 si 1948, si cu pasaport individual, intre 1948-1951) nu a afectat prea mult importanta si influenta minoritatii evreiesti, desi a diminuat-o numeric cu circa 100.000 oameni. Aceasta se explica prin faptul ca cei care plecau apartineau mai ales negustorimii sau unui tineret care nu se incadrase in institutiile create de noul regim. De altfel, evreii din conducerea comunista aveau grija sa se desolidarizeze de cei care plecau, considerindu-i dezertori de la „construirea socialismului“. Prin intermediul Comitetului Democratic Evreiesc (CDE), ei obligau pe toti cei incadrati in aparatul regimului sa se desolidarizeze de asa-zisa burghezie evreiasca, vinovata de tradare.
Anii 1951-1956 au constituit o perioada de stabilitate pentru evreii ce ramasesera in Romania. Trebuie mentionat ca multi dintre cei ramasi aveau intentia sa plece, dar nu manifestau aceasta din cauza ca cei ce aratasera dorinta sa plece fusesera discreditati prin masuri cvasirepresive de „convingere“. Procesul de emigrare incetase aproape cu desavirsire, dar, in acelasi timp, mii de tineri intelectuali si tehnicieni autohtoni erau pregatiti pe toate caile pentru a-i inlocui pe „straini“. In aceasta perioada, antisemitismul oficial nu a putut fi detectat nici de cel mai atent observator. Cit priveste antisemitismul neoficial, el cuprinsese larg populatia romana. In ochii acesteia, evreii erau marii profitori ai regimului comunist, ei erau aceia care contribuisera la consolidarea regimului. Aceiasi antisemiti pretindeau, de altfel, ca evreii nu sint devotati regimului, ca nu li se poate acorda incredere etc. Toate argumentele ce serveau la denigrarea evreilor erau bune, chiar daca se bateau cap in cap. Acumularea cantitativa de antisemitism – pentru a folosi termeni dialectici – trebuia sa duca la „un salt calitativ“. Acest „salt“ s-a produs cu ocazia evenimentelor din Ungaria, cind s-a lansat pentru prima oara lozinca „jignirii sentimentului demnitatii nationale“, ca una din explicatiile revolutiei maghiare. Guvernantii romani nu au intirziat prea mult sa preia aceasta lozinca si sa treaca la o politica de „numerus clausus“, la inceput discreta si confidentiala.
Raspunsul evreilor la transformarea antisemitismului neoficial intr-unul oficial, desi discret, nu a fost prea prompt, dar, in 1958, el a capatat un aspect exploziv. In lunile octombrie-decembrie 1958, prefecturile de politie au fost literalmente luate cu asalt de peste 100.000 evrei, care luasera hotarirea sa paraseasca tara. Dupa aceasta actiune, pe care oficialitatea romana a primit-o ca pe o palma data regimului (desi a incurajat-o sub lozinca „reintregirii familiilor“), antisemitismul oficial a incetat de a mai fi discret si s-a transformat intr-o represiune drastica impotriva „tradatorilor“. Toti cei care cerusera sa plece au fost fie licentiati, fie sever retrogradati; studentii au fost eliminati din facultati etc. Treptat, masurile s-au extins asupra acelora care nu se inscrisesera pentru plecare si sectoare intregi au devenit Judenrein, cum ar fi ministerele de externe, interne, armatei, comertului exterior etc. Este interesant de mentionat ca, de indata ce evreii au pierdut increderea oficiala, ei au recistigat-o intr-o oarecare masura pe cea a populatiei, mai ales a cercurilor intelectuale, care sint mai mult reactionare decit antisemite. Degringolada minoritatii evreiesti, din punctul de vedere al importantei, a fost urmata de o degringolada a mijloacelor materiale, de o pauperizare al carei ritm a fost mai rapid decit al categoriilor sociale romanesti corespunzatoare. Daca in 1950 evreii mai aveau unele rezerve de aur, bijuterii, mobile, covoare sau alte diferite valori, care-i situau ca avutie deasupra mediei pe cap de locuitor, situatia se rastoarna in 1960 si, la aceasta data, daca se face comparatia venitului profesie cu profesie, sau functie cu functie, se constata ca venitul evreilor este mai scazut decit al romanilor de aceeasi categorie sociala.
Din ce in ce mai putin organizati: In 1947, pentru a te orienta in noianul de organizatii evreiesti care existau, era nevoie sa consulti un ghid. Organizatii profesionale, sioniste, studentesti, culturale, tot felul de institutii evreiesti, comunitati, societati de sustinere a sinagogilor etc. Fiecare din aceste societati, asociatii sau organizatii avea ziarul sau cel putin buletinul sau de presa, dadea serate, organiza conferinte etc. In 1948, CDE-ul a inceput sa faca o intensa propaganda pentru unificarea in cadrul lui propriu a tuturor acestor organizatii, cu o platforma comuna. Bucurindu-se de sprijin oficial, acest comitet a inghitit treptat toate organizatiile si, cind misiunea sa a fost indeplinita, el s-a autodizolvat. In 1953, nu mai existau decit comunitatile locale, ce aveau prerogative foarte limitate, precum si o federatie a acestor comunitati, cu sediul in Capitala. Firma luminoasa a evreimii romane a constituit-o Teatrul Evreiesc de Stat, care exista si azi si e folosit ca o dovada a existentei unei vieti culturale evreiesti proprii. Evreii religiosi, din ce in ce mai putin numerosi, se mai aduna pe la sinagogi. Un mare numar de temple s-au inchis din lipsa de enoriasi si cele care exista sint din ce in ce mai darapanate, caci sustinatorii sint saraci si statul nu le acorda, bineinteles, nici o subventie.
Si, totusi, nevoia de organizare ii impingea pe evrei catre singura institutie care le asculta pasurile fara a le aprecia de pe pozitii marxiste, dar care, din nefericire, era extrateritoriala: este vorba de Legatia statului Israel. Cu toate pericolele pe care le reprezinta o vizita la o legatie straina, zilnic 50-60 persoane fac coada in holul Legatiei israeliene pentru a cere ajutoare banesti, medicamente, pentru a-si aranja problemele legate de plecare sau, pur si simplu, pentru a cere un sfat. Multa lume remarca faptul ca Legatia face oficiul pe care il faceau inainte comunitatile. Dintr-o comunitate complexa, divizata in multe grupuri politico-cultural-ideologic-profesional-religioase, minoritatea evreiasca a devenit o suma minima de indivizi lipsiti de omogenitate, de conducere evreiasca, si care isi gasesc sprijinul in Legatia unui stat pe care il considera mai curind al lor decit pe cel in care traiesc. Aceasta frecventare a Legatiei Israelului constituie, de altfel, unul din principalele capete de acuzare ale autoritatilor romanesti la adresa evreilor, carora li se imputa aceasta atitudine de subordonare fata de un stat strain. De altfel, Legatia Israelului a fost in repetate rinduri impiedicata sa primeasca pe evrei, dupa cum acestia erau deseori arestati la iesirea din Legatie.
Concluzie: Amprenta diminuarii numerice, a diminuarii importantei, a averii si a organizatiei evreiesti sint insotite de o diminuare a specificului evreiesc al acestei minoritati. Poate ca aceasta e trasatura care distinge net perioada persecutiilor rasiale, 1938-1944, de perioada „deplinei egalitati nationale“, 1944-1964, caci, in timpul ocupatiei nemtesti, evreii si-au pastrat cu tenacitate traditia si specificul national, iesind din razboi mai uniti in jurul propriei lor fiinte. Azi, asimilismul evreilor care mai detin functii in ierarhia comunista s-a impletit cu indiferenta pe care o creeaza oboseala in rindul celor ce-si asteapta plecarea, dind nastere unei stari de apatie nationala. Sentimentul religios este in scadere, mai ales in rindurile tineretului, iar numarul celor care vorbesc idis a descrescut intr-o proportie inca mai accelerata decit descresterea numerica a populatiei evreiesti. Daca in 1948 un evreu din cinci avea idisul ca limba materna, azi abia unul din cinci vorbeste idis. Probabil ca nu exista o definitie mai buna pentru situatia evreilor din Romania, in ultimii ani, decit aceea pe care au dat-o singuri: pogromul rece.
Nota serviciului: Raportul este, in general, bine apreciat, iar sursa e considerata „demna de incredere“; in cuprinsul raportului nu exista nici un indiciu direct asupra sursei. Din continut, insa, rezulta clar ca autorul este de nationalitate evreu, iar faptul ca la rubrica „evaluarea comentariului“ exista mentiunea ca raportul expune o parere interesanta, „bazata pe observatii personale“, poate duce la concluzia ca sursa a stat o perioada indelungata in tara (si poate este in RSR si in prezent), tot asa cum ar putea foarte bine sa fie un diplomat israelian sau un evreu care, intre timp, a emigrat. Dintr-un studiu mai atent (impreuna cu Serviciul 6) al raportului, vom desprinde si alte aspecte, care sa duca la identificarea sursei. In acest scop, impreuna cu Serviciul 6, vom intocmi un plan de masuri, care va fi prezentat spre aprobare pina la 20 august a.c. [...]
Consiliul Securitatii Statului
Strict secret
Iulie 1966
Nota-raport
Prin intermediul informatorului „Stanescu Eugen“, am sustras de la Ambasada SUA si am fotocopiat un raport intitulat Evreii din Romania: o minoritate descrescinda, redactat in 26 februarie 1964. In prima parte, raportul are urmatorul text in limba engleza: „Autenticitatea sursei: considerata de a fi demna de incredere. Data observatiei: decembrie 1963. Sumarul in engleza: Raportul se ocupa de situatia evreilor in Romania, inainte si sub actualul regim. Ca un grup persecutat sub vechiul regim, evreii au fost primii care s-au bucurat de increderea noului regim si au ocupat pozitii importante. Acest fapt a stirnit ura restului populatiei. Acestia au continuat sa plece din tara, fapt ce nu a convenit regimului. A fost instituita o politica antisemita oficiala. Evreii au emigrat in numar mare. Acum au ramas numai 20% din citi erau la inceput. Acestia nu mai sint organizati si nu mai detin pozitii importante. Evaluarea comentariului: Raportul trece in revista citeva aspecte ale problemei tratate. Acesta expune o parere interesanta, bazata pe observatii personale, care, in parte, corespund cu materialele din dosarele acestui oficiu. Recensamintul de la 21 februarie 1956 arata ca in Romania mai traiesc 146.264 evrei, fata de 451.892, citi erau in 1930. O caracteristica interesanta a acestei minoritati e faptul ca a scazut numarul celor care vorbeau limba materna. In perioada dinainte de razboi, se cunostea ca 57% din evreii din Romania vorbeau limba idis, dar acest numar s-a redus in 1956 la 23%.
Continutul raportului este urmatorul:
Evreii din Romania: O minoritate care dispare
Din ce in ce mai putin numerosi: Potrivit cu statisticile oficiale, in 1930 traiau in Romania, in limitele frontierelor actuale, aproximativ 450.000 evrei. Potrivit acelorasi statistici, in 1958 nu mai erau decit 150.000 evrei. Intre aceste date, a mai fost efectuat un recensamint neoficial, in 1947, care a inregistrat ceva mai mult de 300.000 evrei. Aceste cifre permit urmatoarele concluzii generale:
a) Razboiul a inghitit sporul natural al populatiei (cifra 70.000 intre 1930 si 1945, plus o treime a acestei populatii);
b) emigrarea a absorbit sporul natural al populatiei intre 1945 si 1958 (circa 40.000), plus cele citeva mii de evrei intorsi din deportare, precum si o a doua treime a populatiei evreiesti din Romania.
Procesul de disparitie a minoritatii evreiesti din Romania s-a continuat si dupa 1958 si continua si azi. Se poate afirma, fara exagerare, ca, din 1947, toata vita acestei colectivitati sta sub semnul emigrarii.
Colectivitatea evreiasca din Romania a fost divizata in primul moment al ocuparii tarii de catre armatele sovietice. O parte s-a aratat dispusa sa colaboreze la construirea socialismului si a ocupat, in scurt timp, functii importante in ierarhia comunista. O alta parte s-a angajat pe calea sionismului sau necolaborarii cu noul regim, incercind sa ajunga in Israel sau in Occident. Cele doua parti ale colectivitatii evreiesti nu au ramas imuabile: incepind cu 1950, rindurile celor care doreau sa plece au fost mereu alimentate de cei care initial ar fi dorit sa ramina. Chiar azi, cind in Romania mai sint cel mult 100.000 evrei, din care jumatate asteapta rindul la plecare, cel putin o jumatate din cealalta jumatate nutreste aceleasi intentii, pe care nu a avut inca curajul sa le puna in aplicare.
Ca raspindire teritoriala, mai mult de o treime din evrei locuiesc la Bucuresti, o a doua treime in citeva orase mari, ca Bacau, Timisoara, Iasi, Cluj, Galati, Oradea, iar ultima treime in mici orasele din regiunile Maramures si Suceava. Motivele pe care le invoca evreii pentru a-si justifica plecarea sint din cele mai variate: se vorbeste de o recrudescenta a antisemitismului, lipsa de perspectiva pentru tineret, pauperizare, patriotism israelian. Parerea oficiala a autoritatilor romane este ca populatia evreiasca este victima unei psihoze atitate de elemente potrivnice regimului.
Descresterea populatiei evreiesti e un fenomen vizibil daca ne referim la mediul urban si la anumite cercuri sociale, in care evreii erau foarte prezenti. Cartiere intregi si-au pierdut amprenta specific evreiasca (Vacaresti si Dudesti, la Bucuresti) si sectoare intregi economice au ramas lipsite de evrei. Pe ansamblul populatiei tarii, fenomenul este insa mai putin pregnant. Statisticile sint cit se poate de graitoare in aceasta privinta: in 1930, evreii reprezentau 3,1% din populatia tarii si 30% din populatia Capitalei (451.000 evrei fata de 14.281.000 locuitori si, respectiv, 206.000 fata de 691.000 locuitori ai Capitalei). Aceste cifre au devenit in 1958 de 0,8% fata de populatia tarii si 3,3% fata de populatia Capitalei (146.000 evrei fata de 17.489.000 locuitori si, respectiv, 44.000 evrei fata de 1.291.000 locuitori ai Capitalei). Aceste cifre graitoare explica anecdota potrivit careia sef-rabinul Romaniei a autorizat prezenta romanilor crestini pentru a completa numarul necesar rugaciunilor evreiesti.
Din ce in ce mai putin importanti: Concomitent cu descresterea numerica, dar mult mai rapid si mai accentuat, evreimea romana a descrescut ca importanta. In 1945, o mare parte a aparatului de stat si de partid era in miinile evreilor, asa incit, in 1950, se ajunsese la o situatie penibila, in care poate 2% din populatia tarii detinea peste 25% din posturile cheie ale regimului. In aceasta perioada, se povestea ca singura deosebire intre Comitetul de Stat al Planificarii si Ministerul Economiei din Israel consta in faptul ca in ministerul israelian se puteau gasi si citiva arabi. Explicatia acestei pozitii dominante a evreimii romane consta in faptul ca ei fusesera oprimati atit de dur in regimul nazist, incit, dupa eliberare, s-au atasat de noul regim, fiind considerati drept elementul cel mai de incredere pentru sovietici, cu atit mai mult cu cit si in ilegalitate majoritatea activistilor fusesera evrei. Structura populatiei evreiesti (majoritatea aveau o calificare superioara sau medie) favoriza si ea pozitia preponderenta a minoritatii evreiesti fata de masele romanesti, la care proportia celor necalificati era covirsitoare.
Primul val de emigratie de dupa razboi (emigratie clandestina sau prin organizatiile sioniste, intre 1945 si 1948, si cu pasaport individual, intre 1948-1951) nu a afectat prea mult importanta si influenta minoritatii evreiesti, desi a diminuat-o numeric cu circa 100.000 oameni. Aceasta se explica prin faptul ca cei care plecau apartineau mai ales negustorimii sau unui tineret care nu se incadrase in institutiile create de noul regim. De altfel, evreii din conducerea comunista aveau grija sa se desolidarizeze de cei care plecau, considerindu-i dezertori de la „construirea socialismului“. Prin intermediul Comitetului Democratic Evreiesc (CDE), ei obligau pe toti cei incadrati in aparatul regimului sa se desolidarizeze de asa-zisa burghezie evreiasca, vinovata de tradare.
Anii 1951-1956 au constituit o perioada de stabilitate pentru evreii ce ramasesera in Romania. Trebuie mentionat ca multi dintre cei ramasi aveau intentia sa plece, dar nu manifestau aceasta din cauza ca cei ce aratasera dorinta sa plece fusesera discreditati prin masuri cvasirepresive de „convingere“. Procesul de emigrare incetase aproape cu desavirsire, dar, in acelasi timp, mii de tineri intelectuali si tehnicieni autohtoni erau pregatiti pe toate caile pentru a-i inlocui pe „straini“. In aceasta perioada, antisemitismul oficial nu a putut fi detectat nici de cel mai atent observator. Cit priveste antisemitismul neoficial, el cuprinsese larg populatia romana. In ochii acesteia, evreii erau marii profitori ai regimului comunist, ei erau aceia care contribuisera la consolidarea regimului. Aceiasi antisemiti pretindeau, de altfel, ca evreii nu sint devotati regimului, ca nu li se poate acorda incredere etc. Toate argumentele ce serveau la denigrarea evreilor erau bune, chiar daca se bateau cap in cap. Acumularea cantitativa de antisemitism – pentru a folosi termeni dialectici – trebuia sa duca la „un salt calitativ“. Acest „salt“ s-a produs cu ocazia evenimentelor din Ungaria, cind s-a lansat pentru prima oara lozinca „jignirii sentimentului demnitatii nationale“, ca una din explicatiile revolutiei maghiare. Guvernantii romani nu au intirziat prea mult sa preia aceasta lozinca si sa treaca la o politica de „numerus clausus“, la inceput discreta si confidentiala.
Raspunsul evreilor la transformarea antisemitismului neoficial intr-unul oficial, desi discret, nu a fost prea prompt, dar, in 1958, el a capatat un aspect exploziv. In lunile octombrie-decembrie 1958, prefecturile de politie au fost literalmente luate cu asalt de peste 100.000 evrei, care luasera hotarirea sa paraseasca tara. Dupa aceasta actiune, pe care oficialitatea romana a primit-o ca pe o palma data regimului (desi a incurajat-o sub lozinca „reintregirii familiilor“), antisemitismul oficial a incetat de a mai fi discret si s-a transformat intr-o represiune drastica impotriva „tradatorilor“. Toti cei care cerusera sa plece au fost fie licentiati, fie sever retrogradati; studentii au fost eliminati din facultati etc. Treptat, masurile s-au extins asupra acelora care nu se inscrisesera pentru plecare si sectoare intregi au devenit Judenrein, cum ar fi ministerele de externe, interne, armatei, comertului exterior etc. Este interesant de mentionat ca, de indata ce evreii au pierdut increderea oficiala, ei au recistigat-o intr-o oarecare masura pe cea a populatiei, mai ales a cercurilor intelectuale, care sint mai mult reactionare decit antisemite. Degringolada minoritatii evreiesti, din punctul de vedere al importantei, a fost urmata de o degringolada a mijloacelor materiale, de o pauperizare al carei ritm a fost mai rapid decit al categoriilor sociale romanesti corespunzatoare. Daca in 1950 evreii mai aveau unele rezerve de aur, bijuterii, mobile, covoare sau alte diferite valori, care-i situau ca avutie deasupra mediei pe cap de locuitor, situatia se rastoarna in 1960 si, la aceasta data, daca se face comparatia venitului profesie cu profesie, sau functie cu functie, se constata ca venitul evreilor este mai scazut decit al romanilor de aceeasi categorie sociala.
Din ce in ce mai putin organizati: In 1947, pentru a te orienta in noianul de organizatii evreiesti care existau, era nevoie sa consulti un ghid. Organizatii profesionale, sioniste, studentesti, culturale, tot felul de institutii evreiesti, comunitati, societati de sustinere a sinagogilor etc. Fiecare din aceste societati, asociatii sau organizatii avea ziarul sau cel putin buletinul sau de presa, dadea serate, organiza conferinte etc. In 1948, CDE-ul a inceput sa faca o intensa propaganda pentru unificarea in cadrul lui propriu a tuturor acestor organizatii, cu o platforma comuna. Bucurindu-se de sprijin oficial, acest comitet a inghitit treptat toate organizatiile si, cind misiunea sa a fost indeplinita, el s-a autodizolvat. In 1953, nu mai existau decit comunitatile locale, ce aveau prerogative foarte limitate, precum si o federatie a acestor comunitati, cu sediul in Capitala. Firma luminoasa a evreimii romane a constituit-o Teatrul Evreiesc de Stat, care exista si azi si e folosit ca o dovada a existentei unei vieti culturale evreiesti proprii. Evreii religiosi, din ce in ce mai putin numerosi, se mai aduna pe la sinagogi. Un mare numar de temple s-au inchis din lipsa de enoriasi si cele care exista sint din ce in ce mai darapanate, caci sustinatorii sint saraci si statul nu le acorda, bineinteles, nici o subventie.
Si, totusi, nevoia de organizare ii impingea pe evrei catre singura institutie care le asculta pasurile fara a le aprecia de pe pozitii marxiste, dar care, din nefericire, era extrateritoriala: este vorba de Legatia statului Israel. Cu toate pericolele pe care le reprezinta o vizita la o legatie straina, zilnic 50-60 persoane fac coada in holul Legatiei israeliene pentru a cere ajutoare banesti, medicamente, pentru a-si aranja problemele legate de plecare sau, pur si simplu, pentru a cere un sfat. Multa lume remarca faptul ca Legatia face oficiul pe care il faceau inainte comunitatile. Dintr-o comunitate complexa, divizata in multe grupuri politico-cultural-ideologic-profesional-religioase, minoritatea evreiasca a devenit o suma minima de indivizi lipsiti de omogenitate, de conducere evreiasca, si care isi gasesc sprijinul in Legatia unui stat pe care il considera mai curind al lor decit pe cel in care traiesc. Aceasta frecventare a Legatiei Israelului constituie, de altfel, unul din principalele capete de acuzare ale autoritatilor romanesti la adresa evreilor, carora li se imputa aceasta atitudine de subordonare fata de un stat strain. De altfel, Legatia Israelului a fost in repetate rinduri impiedicata sa primeasca pe evrei, dupa cum acestia erau deseori arestati la iesirea din Legatie.
Concluzie: Amprenta diminuarii numerice, a diminuarii importantei, a averii si a organizatiei evreiesti sint insotite de o diminuare a specificului evreiesc al acestei minoritati. Poate ca aceasta e trasatura care distinge net perioada persecutiilor rasiale, 1938-1944, de perioada „deplinei egalitati nationale“, 1944-1964, caci, in timpul ocupatiei nemtesti, evreii si-au pastrat cu tenacitate traditia si specificul national, iesind din razboi mai uniti in jurul propriei lor fiinte. Azi, asimilismul evreilor care mai detin functii in ierarhia comunista s-a impletit cu indiferenta pe care o creeaza oboseala in rindul celor ce-si asteapta plecarea, dind nastere unei stari de apatie nationala. Sentimentul religios este in scadere, mai ales in rindurile tineretului, iar numarul celor care vorbesc idis a descrescut intr-o proportie inca mai accelerata decit descresterea numerica a populatiei evreiesti. Daca in 1948 un evreu din cinci avea idisul ca limba materna, azi abia unul din cinci vorbeste idis. Probabil ca nu exista o definitie mai buna pentru situatia evreilor din Romania, in ultimii ani, decit aceea pe care au dat-o singuri: pogromul rece.
Nota serviciului: Raportul este, in general, bine apreciat, iar sursa e considerata „demna de incredere“; in cuprinsul raportului nu exista nici un indiciu direct asupra sursei. Din continut, insa, rezulta clar ca autorul este de nationalitate evreu, iar faptul ca la rubrica „evaluarea comentariului“ exista mentiunea ca raportul expune o parere interesanta, „bazata pe observatii personale“, poate duce la concluzia ca sursa a stat o perioada indelungata in tara (si poate este in RSR si in prezent), tot asa cum ar putea foarte bine sa fie un diplomat israelian sau un evreu care, intre timp, a emigrat. Dintr-un studiu mai atent (impreuna cu Serviciul 6) al raportului, vom desprinde si alte aspecte, care sa duca la identificarea sursei. In acest scop, impreuna cu Serviciul 6, vom intocmi un plan de masuri, care va fi prezentat spre aprobare pina la 20 august a.c. [...]
0 comments:
Post a Comment