Autor: Amelia PAVEL
Ideea alcatuirii unei expozitii cu pictura evreilor din Romania este mai veche si provine de la o alta expozitie de acum trei-patru ani de
la Berlin, intitulata Universuri iudaice. Ea prezenta o multime de noutati despre interferentele culturale iudaice. Pe de alta parte, studiile Erikai van Gelder despre culturile iudaice in Europa si influentele hasidice si ale Cabalei, care exista in intreaga creatie artistica europeana, mi-au oferit o a doua pista. Pentru ca, intr-adevar, toata cultura europeana este s
trabatuta de influentele a doua mari texte: Scripturile si Cabala. Daca nu am lua ca exemplu decit Renasterea: Paracelsus sau Pico della Mirandola.
Reflectind mai mult la aceste lucruri, si mai ales la influentele traditiilor hasidice in arta moderna – nu numai la evrei, ci la multi alti artisti crestini din estul Europei in mod special –, m-am gindit acum trei-patru ani sa fac o expozitie, la Muzeul de Arta, cu pictorii evrei din Romania. Salile Muzeului nu ofereau insa pe vremea aceea conditiile necesare unei asemenea expozitii, asa ca m-am hotarit sa fac o carte. Am constatat, in cursul cercetarilor, un lucru absolut extraordinar si unic in felul lui in legatura cu arta plastica a evreilor din Romania. Pentru ca daca in ceea ce priveste literatura si muzica, diferentele sint destul de
subliniate, destul de marcate intre cele doua culturi care coexista, cea iudaica si cele ale tarilor respective (in literatura mai ales se constata o stare specifica, de tensiune, poate provocata de conditiile istorice), in pictura din Romania lucrurile nu stau deloc asa. Cazul este unic, in comparatie cu toate celelalte tari din estul Europei, printre care se numara Polonia, Ucraina, Rusia si Tarile Baltice. Ce se putea constata? In Romania neexistind ghetouri, ci numai cartiere evreiesti, nu a existat nici acel conservatorism specific ghetourilor. Pentru ca acolo, societatile erau foarte conservatoare. Ideea ca cineva adopta o cariera de artist echivala in genere cu o drama, iar persoana care dorea totusi sa aleaga o asemenea cariera, in cazul in care nu avea norocul sa provina dintr-o familie ceva mai luminata, era damnata, exclusa sau parasea pur si simplu tara respectiva. In afara de acest aspect, au existat, inca din secolul XIX, restrictii privind accesul evreilor la invatamintul artistic.
In Rusia sau in Polonia ei nu puteau sa urmeze cursuri in invatamintul artistic superior. In Romania insa interdictia nu exista. Analizind biografiile diversilor artisti, incepind cu Rosenthal sau Iscovescu, am putut constata ca destinele lor, pina la al doilea razboi mondial, au avut caracteristici identice: au invatat cu totii la aceleasi facultati, au facut cu totii aceleasi calatorii de studii, au lucrat impreuna, au avut mentalitati apropiate, au evoluat impreuna, de la pictura mai traditionalista pina la cea mai inovatoare. Trebuie subliniat ca artistii evrei au avut anumite preocupari inovatoare, care au depins nu numai de ei ci si de locul unde si-au facut ucenicia. Accentele inovatoare se observa, de pilda, la cei care au studiat la sfirsitul secolului trecut la München, unde pe vremea aceea lucrau deja acolo Kandinsky, Javlensky, asadar avangarda in formare.
Nu e vorba asadar de doua lumi paralele, asa cum se discuta foarte mult in teoriile globaliste sau multiculturale, ci de o interferenta totala, cuprinzind cele mai apropiate aspecte ale vietii. Expozitia de la Cotroceni capata de aceea un aspect linistitor, pentru ca, trecind de prima impresie provocata de unele pinze mai nelinistitoare, te reintilnesti cu un univers familiar, cu obiectele cunoscute, cu privelistile pe care le-au trait si le-au simtit pictorii respectivi, fie ca erau evrei, fie ca erau romani. Este vorba de un splendid capitol de arta interbelica romaneasca, rafinat, moderat, din care face parte un important segment de arta avangardista pe care eu nu l-am fetisizat, ci l-am privit ca o continuare a unor tendinte novatoare care au inceput mai devreme, cu Jugendstil-ul si cu altii.
Iata de pilda ca realismul liric religios al lui Nicolae Vermont (care, in tendintele ecumenice avant la lettre de la sfirsitul secolului s-a crestinat, ca si Arhur Segal) se afla acum, in curentul postmodern, intr-o extraordinara actualitate. Exista asadar arii ale avangarzii la fel de complexe si de interesante precum cea formata in anii ’20, cind au aparut Maxy, Segal, Marcel Iancu.
Latura caracteristica a pictorilor reuniti in expozitia de la Palatul Cotroceni consta in primul rind in faptul ca vietile lor nu s-au incadrat in tiparul boem al artistilor din alte tari. Exista si alte prejudecati privind artistii de avangarda, si pe care cercetarile recente incep sa le infirme, anume ca se acorda o prioritate calitativa avangardei din anii ’20 in comparatie cu alte momente de inovatie, cum a fost cel al artei romantice din 1848, care a avut o pregnanta politica si sociala deosebita, sau momentul Vermont din 1896, cind prin Manifestul Independentei se declara necesitatea de a se renova toata arta, inclusiv printr-un nou recurs la traditie. A mai fost apoi momentul Tinerimii artistice, din 1904 pina la primul razboi mondial; Brancusi si Arthur Segal acolo au expus. Ceea ce se constata din toate aceste observatii puse laolalta este ca, la avangarda din anii ’20, avem de-a face cu o utopie jucausa: ea dorea sa schimbe lumea prin arta. Erau radicalisme verbale si nu efective, pentru ca nu au patruns adinc in viata. Dovada cea mai concludenta este ca dupa expozitia din 1924 si cea din 1930, deja in 1934 avangardistii incepeau sa expuna impreuna cu artistii modernitatii clasice, cu Petrascu, Tonitza, Stefan Constantinescu si altii.
Timpul scurt avut la dispozitie pentru alcatuirea expozitiei nu a permis din pacate punerea la punct a unui catalog, care ar fi contribuit la evidentierea unor alte coordonate importante din viata pictorilor evrei din Romania si care ar fi demonstrat inca o data convietuirea artistica, de idei. Prieteniile legate intre pictori vorbesc de altfel de la sine despre felul cum s-au intrepatruns curentele artistice ale momentului. (Nicolae Vermont a fost ajutat, de pilda, sa-si incheie studiile de Nicolae Grigorescu.) Expozitia urmareste insa sa prezinte lucrari reprezentative pentru calitatea artistica a acestei picturi si pentru tendintele ei inovatoare, incepind cu 1848.
Interesant este si faptul ca cercetari mai noi au putut arata ca interdictia biblica „sa n
u-ti faci chip cioplit“ se referea de fapt la o interdictie a idolatriei, nu a cultivarii imaginii in sine. Se cunosc acum splendidele ilustratii de carte medievala, miniaturi – ca si bogata arta baroca a obiectelor de cult evreiesti. In acest sens, expozitia de la Cotroceni marturiseste o glorioasa continuitate.
trabatuta de influentele a doua mari texte: Scripturile si Cabala. Daca nu am lua ca exemplu decit Renasterea: Paracelsus sau Pico della Mirandola.Reflectind mai mult la aceste lucruri, si mai ales la influentele traditiilor hasidice in arta moderna – nu numai la evrei, ci la multi alti artisti crestini din estul Europei in mod special –, m-am gindit acum trei-patru ani sa fac o expozitie, la Muzeul de Arta, cu pictorii evrei din Romania. Salile Muzeului nu ofereau insa pe vremea aceea conditiile necesare unei asemenea expozitii, asa ca m-am hotarit sa fac o carte. Am constatat, in cursul cercetarilor, un lucru absolut extraordinar si unic in felul lui in legatura cu arta plastica a evreilor din Romania. Pentru ca daca in ceea ce priveste literatura si muzica, diferentele sint destul de
subliniate, destul de marcate intre cele doua culturi care coexista, cea iudaica si cele ale tarilor respective (in literatura mai ales se constata o stare specifica, de tensiune, poate provocata de conditiile istorice), in pictura din Romania lucrurile nu stau deloc asa. Cazul este unic, in comparatie cu toate celelalte tari din estul Europei, printre care se numara Polonia, Ucraina, Rusia si Tarile Baltice. Ce se putea constata? In Romania neexistind ghetouri, ci numai cartiere evreiesti, nu a existat nici acel conservatorism specific ghetourilor. Pentru ca acolo, societatile erau foarte conservatoare. Ideea ca cineva adopta o cariera de artist echivala in genere cu o drama, iar persoana care dorea totusi sa aleaga o asemenea cariera, in cazul in care nu avea norocul sa provina dintr-o familie ceva mai luminata, era damnata, exclusa sau parasea pur si simplu tara respectiva. In afara de acest aspect, au existat, inca din secolul XIX, restrictii privind accesul evreilor la invatamintul artistic.In Rusia sau in Polonia ei nu puteau sa urmeze cursuri in invatamintul artistic superior. In Romania insa interdictia nu exista. Analizind biografiile diversilor artisti, incepind cu Rosenthal sau Iscovescu, am putut constata ca destinele lor, pina la al doilea razboi mondial, au avut caracteristici identice: au invatat cu totii la aceleasi facultati, au facut cu totii aceleasi calatorii de studii, au lucrat impreuna, au avut mentalitati apropiate, au evoluat impreuna, de la pictura mai traditionalista pina la cea mai inovatoare. Trebuie subliniat ca artistii evrei au avut anumite preocupari inovatoare, care au depins nu numai de ei ci si de locul unde si-au facut ucenicia. Accentele inovatoare se observa, de pilda, la cei care au studiat la sfirsitul secolului trecut la München, unde pe vremea aceea lucrau deja acolo Kandinsky, Javlensky, asadar avangarda in formare.
Nu e vorba asadar de doua lumi paralele, asa cum se discuta foarte mult in teoriile globaliste sau multiculturale, ci de o interferenta totala, cuprinzind cele mai apropiate aspecte ale vietii. Expozitia de la Cotroceni capata de aceea un aspect linistitor, pentru ca, trecind de prima impresie provocata de unele pinze mai nelinistitoare, te reintilnesti cu un univers familiar, cu obiectele cunoscute, cu privelistile pe care le-au trait si le-au simtit pictorii respectivi, fie ca erau evrei, fie ca erau romani. Este vorba de un splendid capitol de arta interbelica romaneasca, rafinat, moderat, din care face parte un important segment de arta avangardista pe care eu nu l-am fetisizat, ci l-am privit ca o continuare a unor tendinte novatoare care au inceput mai devreme, cu Jugendstil-ul si cu altii.
Iata de pilda ca realismul liric religios al lui Nicolae Vermont (care, in tendintele ecumenice avant la lettre de la sfirsitul secolului s-a crestinat, ca si Arhur Segal) se afla acum, in curentul postmodern, intr-o extraordinara actualitate. Exista asadar arii ale avangarzii la fel de complexe si de interesante precum cea formata in anii ’20, cind au aparut Maxy, Segal, Marcel Iancu.
Latura caracteristica a pictorilor reuniti in expozitia de la Palatul Cotroceni consta in primul rind in faptul ca vietile lor nu s-au incadrat in tiparul boem al artistilor din alte tari. Exista si alte prejudecati privind artistii de avangarda, si pe care cercetarile recente incep sa le infirme, anume ca se acorda o prioritate calitativa avangardei din anii ’20 in comparatie cu alte momente de inovatie, cum a fost cel al artei romantice din 1848, care a avut o pregnanta politica si sociala deosebita, sau momentul Vermont din 1896, cind prin Manifestul Independentei se declara necesitatea de a se renova toata arta, inclusiv printr-un nou recurs la traditie. A mai fost apoi momentul Tinerimii artistice, din 1904 pina la primul razboi mondial; Brancusi si Arthur Segal acolo au expus. Ceea ce se constata din toate aceste observatii puse laolalta este ca, la avangarda din anii ’20, avem de-a face cu o utopie jucausa: ea dorea sa schimbe lumea prin arta. Erau radicalisme verbale si nu efective, pentru ca nu au patruns adinc in viata. Dovada cea mai concludenta este ca dupa expozitia din 1924 si cea din 1930, deja in 1934 avangardistii incepeau sa expuna impreuna cu artistii modernitatii clasice, cu Petrascu, Tonitza, Stefan Constantinescu si altii.
Timpul scurt avut la dispozitie pentru alcatuirea expozitiei nu a permis din pacate punerea la punct a unui catalog, care ar fi contribuit la evidentierea unor alte coordonate importante din viata pictorilor evrei din Romania si care ar fi demonstrat inca o data convietuirea artistica, de idei. Prieteniile legate intre pictori vorbesc de altfel de la sine despre felul cum s-au intrepatruns curentele artistice ale momentului. (Nicolae Vermont a fost ajutat, de pilda, sa-si incheie studiile de Nicolae Grigorescu.) Expozitia urmareste insa sa prezinte lucrari reprezentative pentru calitatea artistica a acestei picturi si pentru tendintele ei inovatoare, incepind cu 1848.
Interesant este si faptul ca cercetari mai noi au putut arata ca interdictia biblica „sa n
u-ti faci chip cioplit“ se referea de fapt la o interdictie a idolatriei, nu a cultivarii imaginii in sine. Se cunosc acum splendidele ilustratii de carte medievala, miniaturi – ca si bogata arta baroca a obiectelor de cult evreiesti. In acest sens, expozitia de la Cotroceni marturiseste o glorioasa continuitate.MIHAI EMINESCU SI CHESTIUNEA EVREIASCA, de Alina Savin
0 comments:
Post a Comment