Convorbiri literare, Nr. 1 /ianuarie 2007
Evreu este cel care îsi iubeste aproapele ca pe sine însusi ...
Slomo Leibovici-Lais
Slomo Leibovici-Lais:
Interviu realizat de Lucretia Stanciu
* Dr. Slomo Leibovici-Lais s-a nascut la Botosani în 1927;
* Scoala primara israelito-româna, Botosani;
* Studii superioare la Institutul Pedagogic Idis din Bucuresti si la Universitatea Bar-Ilan din Israel, unde a absolvit facultatile de Istorie, Sociologie si Antropologie. Si-a luat doctoratul în Filosofie si Istoria evreilor;
* Sef în Ministerul de Externe al Israelului si Coordonator interministerial în problemele evreilor din tarile care n-au avut relatii diplomatice cu Israelul;
* Presedinte-fondator al Comitetului pentru activitate culturala iudaica în rîndurile evreilor originari din România, în 1958;
* Presedinte-fondator al ACMEOR (Asociatia Culturala Mondiala a Evreilor Originari din România ) în 1980;
* Publicist si scriitor; a scris diferite lucrari în domeniul iudaisticei si al trecutului evreilor din România, a prefatat si postfatat diverse lucrari (în domeniile ce-l preocupa) ale altor autori, a colaborat cu M. Maur, la cartile lui de istorie si geografie a Israelului, a colaborat cu M. Imanuel la dictionarele ebraic-român si român-ebraic;
* Comentator pentru politica externa la Radio „Kol Israel�? în limba româna si colaborator la postul de radio în limba idis;
* Traducator din limbile româna, ebraica si idis, inclusiv poezie;
* Publicist-colaborator la „Magazin Istoric�? din România, la „Curierul Românesc�? din Stockholm si în presa de limba româna din Israel;
* A publicat mai multe lucrari, din care, în limba româna:
– Dictionar ebraic-român si român ebraic, în colaborare cu M. Imanuel;
– Lexicon Notiuni, obiceiuri si sarbatori evreiesti;
– Sabat cununa creatiei;
– Reflectii despre Judaism;
– Între legenda si realitate (lumea hasiatica);
– Comitetul Democratic Evreiesc;
– Evreimea Botosaneana, mini-monografie;
În curs de aparitie:
– Evreii din România într-un regim de schimbari (în manuscris).
Laureat al mai multor premii: „Dr. Niemierover?, Premiul Literar „Gropper?, Premiul „Ianculovici?. Distins cu Medalia Bene-Merenti, pentru servicii speciale aduse tarii Israel.
***
Acum cinci ani, am participat la marea festivitate organizata de A.C.M.E.O.R. (al IV-lea Congres) prin presedintele acestei asociatii, dr. Slomo Leibovici-Lais. Manifestarea a avut loc în eleganta sala „Gan Hair? din Tel Aviv – arhiplina cu participanti originari din România. S-au dezbatut mai multe probleme, a fost si un program artistic minunat, dar un moment emotionant a fost acela de acordare a premiilor de prietenie România-Israel unor personalitati din România, neevrei. Acestia au fost profesorii universitari Andrei Marga din Cluj si Ioan Constantinescu (care prea devreme a trecut în eternitate), în cuvîntul sau de atunci, rostit cu eleganta si finete, a spus, printre altele – „…întotdeauna ne-am dorit – eu si sotia mea, sa ajungem sa vizitam „Tara Sfînta!?…
La sediul A.C.M.E.O.R. exista o biblioteca bogata si valoroasa (cca. 15.000 volume) unde, fiecare dintre noi are posibilitatea de a consulta carti rare si de prestigiu în limbile: româna, engleza, idis, germana, franceza, ebraica. În afara cartilor, la aceasta asociatie se afla numeroase documente (unele originale) privind istoria evreilor din România si implicit istoria României. Pentru cei interesati, A.C.M.E.O.R. are adresa: Intrarea Har Sinai nr. 1, cod 65816, Tel Aviv, Israel, tel. 00972-3-5660165, între orele 9-12, duminica-joi, a fiecarei saptamîni; fax: 00972-3-5603311.
La începutul acestui an, mai precis la 17 ianuarie 2006, în sala „Beit Risonim? din Tel Aviv a avut loc al V-lea Congres si aniversarea a 25 de ani de activitate a A.C.M.E.O.R.-ului. Vorbitorii au adus elogii la realizarile si importanta acestei asociatii.
Pentru publicul cititor al acestei reviste i-am solicitat un interviu presedintelui asociatiei A.C.M.E.O.R., dr. Slomo Leibovici-Lais, interviu pe care îl redau în continuare:
Lucretia STANCIU: Stimate domnule Slomo Leibovici-Lais, v-ati nascut în România, ati trait acolo în perioada celui de-al doilea razboi mondial, perioada neagra a istoriei antonesciene, vis-r-vis de tragediile evreilor (pogroame, deportari, exterminari), perioada Holocaustului româno-german. Erati un copil spre adolescenta. Cum ati reactionat? Ce momente ati trait?
Slomo LEIBOVICI-LAIS: Desi în perioada Holocaustului eram înca, ceea ce este considerat copil – datorita împrejurarilor am stat în fruntea activitatii ilegale sioniste din nordul Moldovei. De altfel, considerat luptator anti-nazist, am primit Medalia luptatorilor anti-nazisti.
Ce a însemnat pentru dumneavoastra „miscarea sionista�? si cum ati actionat pentru atingerea scopului dorit?
Din frageda tinerete am activat pe tarîm sionist. Pe parcurs am detinut pozitii de conducere în Miscarea de tineret sionist, fie ca centralizator al miscarii de tineret sionist religios, fie ca membru în conducerea He-Halutz, miscarea de acoperire a tuturor miscarilor de tineret sionist din România.
V-ati implicat în ajutorarea familiilor de evrei? Mai ales a celor deportati?
Ajutorarea evreilor în nevoie mi-a fost una din misiunile ce mi le-am asumat si vreau sa cred ca m-am achitat onorabil în împlinirea ei.
Pentru ca sîntem la perioada deportarilor si pentru ca avem amîndoi cunostinta despre una din familiile deportate (Mizzi si Bernhard Locker – deportati din Cernauti la Mihailovka, 1942, lagar administrat de germani în Transbug, (acum doar Mizzi Locker mai este în viata), ma întreb: de ce nu se mentioneaza nicaieri despre deportarile facute de autoritatile române antonesciene în Transbug, acolo unde era administratie germana? Cunosc din relatarile acestei supravietuitoare si din alte documente pastrate în casa, ca în lotul lor erau 745 evrei, deportati în lagarele de la Mihailovka (la cca. 4 km distanta de Rahniuka din Transbug) din care s-au salvat doar 13 persoane, cei care au avut curajul sa evadeze. Ceilalti, cîti au mai ramas – multi au fost împuscati între timp sau au murit din cauza îmbolnavirilor, au fost transferati la Tarasivka si au fost împuscati în ziua de 10 decembrie 1943. Marturie este si cartea-jurnal Groapa este în livada de visini scrisa de Arnold Dagani (el si sotia numarîndu-se printre cei 13 supravietuitori), carte pe care am gasit-o (editia I) la biblioteca A.C.M.E.O.R.-ului din Tel Aviv.
Raportul final al Comisiei Internationale pentru studierea Holocaustului în România mentioneaza despre deportari în Transnistria, în localitati ale acestei zone printre care si o localitate cu denumirea de Mihailovka, asezata de-a lungul rîului Bug, alta decît cea mentionata de supravietuitoarea noastra, doamna Mizzi Locker. La fel de gresit este mentionata localitatea Mihailovka, pe harta inclusa la cartea lui Arnold Dagani Groapa este în livada de visini, editia a II-a, editura Hasefer, Bucuresti, 2004, editie îngrijita de Lya Benjamin (istoric). De altfel si în publicatiile de limba româna din Israel au aparut articole numai despre lagare si depouri din Transnistria, si nimic despre cele din Transburg. Transnistria este teritoriul cuprins între rîurile Nistru si Bug, pîna la Marea Neagra, la sud, si pîna la linia artificiala Moghilev-Podolski, la nord, afirmatie ce apartine lui Jean Ancel si aparuta în Introducere la cartea cu memorii scrisa de Alexandru Safran, Un taciune smuls flacarilor. Despre Transburg, nimic nu se scrie. De ce? Cum comentati acest fapt?
Problema comportarii autoritatilor românesti în Transnistria înscrie un capitol sumbru în relatiile evrei-români. Pe ici pe colo se scrie cîte ceva, dar nu numai ca nu este de-ajuns, dar, din pacate, lucrurile sînt redate incomplet si niciodata nu stii daca motivul este necunoasterea faptelor sau procedeul este premeditat. Cercetatori istorici amintesc aceste bestialitati, dar sînt de acord cu dvs., ca nu e de-ajuns.
Ce amintiri aveti din timpul scolarizarii în România, despre persoane remarcabile? Dar despre cel care v-a fost profesor, Bernhard Locker, supravietuitor al Holocaustului (cel mentionat mai sus ca deportat în lagarul de la Mihailovka, sub administratie germana)? Si despre sotia acestuia, Mizzi Locker, fosta cîntareata de opera (a cîntat si la Radio Bucuresti, în 1950), si profesor de canto, în prezent pensionara?
Despre scolarizarea mea în România ar trebui sa va raspund pe etape. Gradinita ebraica de copii, la Botosani, mi-o amintesc cu o deosebita placere. Scoala primara istraelito-româna, cu învatatori pe care nu-i uit. Primele doua clase de liceu, la renumitul „Laurian?, unde profesau elemente, în majoritatea lor, bine pregatite, în frunte cu I.V. Luca, directorul de laudabila amintire. Expulzati din învatamîntul de stat – odata cu fascizarea României – am trecut la liceul evreiesc, încropit ad-hoc. S-a studiat serios, si pe lînga învatatura, aveau loc activitati extrascolare de rezistenta spirituala. Studii superioare – dupa razboi – la Institutul Pedagogic Idis din Bucuresti, pe care l-am absolvit chiar în preajma plecarii mele în Israel, în 1950. La acest institut l-am avut ca profesor si pe Bernhard Locker, ale carui cunostinte ne trezeau admiratie. De altfel, venind în Israel, Locker a devenit profesor universitar la cunoscuta Universitate Bar-Ifan. Era unul din putinii profesori din institut de care m-am simtit aproape si asa am cunoscut-o si pe Mizzi, o cîntareata de opera, unanim apreciata.
Cînt ati imigrat în Israel si cum a fost ascomodarea?
În Israel am ajuns la 2 iunie 1950 si am intrat în kibutz, la Nir-Etzion, situat la poalele Muntelui Carmel. Acomodarea în kibutz – cu toate conditiile ultra-modeste de trai pe atunci – nu era pentru mine o mare problema, pentru ca totii anii am îndrumat în miscarea de tineret spre kibutz. Cu munca fizica nu a fost usor la început, dar antrenîndu-ma, totul a devenit normal. Cînd kibutzul si-a schimbat structura, devenind Mosav-situfi, sat cooperatist, m-am mutat la Cfar-Saba, unde, datorita pregatirii mele pedagogice, am fost solicitat sa devin învatator, de care, pe atunci, Israelul duce lipsa. La scoala unde am predat am devenit si loctiitor de director pentru clasele de dupa-masa, cursurile fiind atunci, din lipsa de local, împartite în doua reprize.
Cum ati reusit în cariera profesionala?
Despre reusita mea în activitatea profesionala sa spuna altii. Ma multumesc doar cu mentiunea ca, la plecarea mea din serviciu, dupa douazeci de ani la Ministerul de Externe, am primit Medalia Bene-Merenti, pentru servicii exceptionale aduse statului Israel în zecile de ani de activitate.
Stiu ca israelienii originari din România stau în fata, ca sa zic asa, adica s-au afirmat profesional în toate domeniile de activitate cu brio. Sînt si cîtiva primari ai unor orase, evrei originari din România. Ceea ce românii n-au reusit împreuna, este domeniul politicului, daca ma gîndesc la cei mai recent veniti din fosta Uniune Sovietica, dupa caderea comunismului, si care au stiut sa se organizeze, sa-si faca un partid politic, sa aiba cîteva canale de televiziune în limba rusa s.a. Românii nu sînt destul de uniti? Nu s-au confruntat cu probleme de integrare în societatea israeliana?
Domeniul politic este un tarîm de care am stat departe, tinînd seama de opiniile mele despre viata sociala.
Ma întorc la perioada din timpul si de dupa al doilea razboi mondial. La începutul anului 1942 germanii si românii au înfiintat „Centrala Evreilor din România?. Ce va amintiti despre aceasta?
Centrala Evreilor din România, o institutie de nu prea bucuroasa amintire pentru evreii din România, avea la judeteana ei din Botosani o situatie aparte. În fruntea judetenei C.E.R. se aflau eforii de dinainte, care au condus treburile comunitatii, nu prea tinînd seama de dispozitiile Centralei. Fiind activ în ilegalitate, am avut cu ei contacte destul de strînse si pare-se ca influenta a fost reciproca.
În anul 1945 Partidul Comunist Român a creat Comitetul Democratic Evreiesc (C.D.E.). Cei din conducerea Comitetului era atei si antireligiosi. Poetul Emil Dorian li se alaturase. Scopul C.D.E. era nationalizarea proprietatilor evreiesti, a scolilor evreiesti, distrugerea sionismului. Ca un sionist înflacarat, ce ati simtit? Mai tîrziu, în Israel, ati scris si o carte intitulata Comitetul Democratic Evreiesc si, nu demult, la Tel Aviv a avut loc si un proces literar, partea acuzata fiind C.D.E. Va rog sa detaliati putin despre acest proces literar.
Problema C.D.E., de trista amintire, este un capitol scurt si deloc luminos, în istoria evreilor din România. Cercetarea mea în domeniu, publicata în cartea Comitetul Democratic Evreiesc (C.D.E.) – formatie politica evreiasca sau Jewishcaia româneasca, tiparita în România în 2004, a prilejuit un proces literar organizat de catre Asociatia Scriitorilor Israelieni de Limba Româna. Ideea de a supune o cercetare istorica în dezbaterea unui proces literar nu mi s-a parut fericita, dar avînd în vedere personalitatile care s-au angajat în acest proces, cît si reactia publicului select prezent în sala, ma declar multumit. Completul de judecata, în frunte cu Ambasadorul Eliezer Palmor si pe Bruno Landesberg, presedintele concernului Sano, acuzarea fiind sustinuta de scriitorul av. G. Mossari, vice-presedintele Asociatiei Scriitorilor Israelieni de limba Româna si apararea de dr. Rafael Vago, de la catedra de istorie a Universitatii Tel Aviv, inclusiv martori de seama si prezenta ca observator, a Excelentei Sala doamna Dr. Mariana Valeria-Stoica, ambasador al României în Israel, care a si luat cuvîntul, au dat procesului o alura deosebita.
Cum va explicati indiferenta lumii mondiale (inclusiv a evreilor din America) la uciderea evreilor din timpul Holocaustului?
Dificila dvs. întrebare atîrna greu de gîtul evreimii ne-europene. Motivatia – probabil în parte bazata – sau pretextele nu vor putea niciodata sa absolve pe nimeni de o comportare, departe de a putea fi înteleasa pe deplin. Nepasarea întregii lumi fata de cele întîmplate cu evreii de sub administratia nazista germana sau a tarilor satelite este o pata ce nu se va sterge niciodata. Ma feresc de a intra în explicatii, pentru ca antisemitismul – chiar si cel latent – este un virus care a contaminat întreaga lume si cine stie daca ea se va lecui cîndva de el.
Ce înseamna a fi evreu?
Pentru a va raspunde ce înseamna a fi evreu ati avea nevoie de multe volume. În esenta, evreu este cel care, în primul rînd, este om, îsi iubeste aproapele ca pe sine însusi si este constient de apartenenta sa etnica, care îmbina religia cu nationalitatea, care sînt indestructibile la evrei.
În arhiva Muzeului Holocaustului din Washington se afla circa un milion de file foto-copiate din arhivele românesti, documente oficiale la actele criminale, masare împotriva evreilor. De asemenea numeroase marturii se afla la Muzeul istoriei Holocaustului „Yad Vashem�? din Ierusalism. Cu toate acestea, si cu toate ca mai exista supravietuitori ai Holocaustului, totusi mai sînt persoane, printre care si istorici, care neaga acele grozavii. De ce oare?
Pe lînga sursele amintite si în arhiva A.C.M.E.O.R.-ului se gasesc documente, parte din ele originale, dovada ca si România si-a avut partea ei în Holocaust. La întrebarea „de ce??, s-ar putea da multe raspunsuri, fie de domeniul filosofic, fie de cel existentialist. Fapt este ca, atunci cînd barbaria este nestavilita, rezultatele sînt îngrozitoare.
Dupa multi ani (? 12), România recunoaste existenta Holocaustului românesc, partea ei de vina sub Antonescu si pedepseste prin lege pe cei care-l neaga, pe cei care comit fapte împotriva evreilor sau împotriva altor minoritati. Dar legea fara educatie nu este suficienta. S-a introdus si în scoli studiul Holocaustului, tocmai în scopul educatiei. Cum apreciati desfasurarea procesului de educatie a poporului român, astfel ca niciodata sa nu mai aiba loc discriminari pe criterii etnice?
Dupa ani de negare a Holocaustului, o comisie numita ad-hoc a editat un voluminos raport de sute de pagini, prin care si România recunoaste oficial ca Holocaustul a avut loc si între granitele ei. Instituirea Centrului Român de Cercetare a Holocaustului si numirea în fruntea lui a generalului de brigada dr. Mihai Ionescu, precum si fixarea unei zile comemorative, în care Holocaustul va fi comemorat anual, e un început promitator. Legea împotriva instigatiei rasiale, din pacate nu este aplicata. Legionarismul a ridicat capul fatis – cuiburile legionare se înmultesc, literatura si presa antisemita înfloresc, strazi capata numele lui Ion Antonescu, caruia i se ridica statui în tara. Cimitire evreiesti sînt profanate. Programele TV prezinta – în numele libertatii de opinie – programe cu antisemiti declarati, care fac uz de acest mediu popular pentru propulsarea ideilor lor nefaste. Chiar daca aceste fapte abominabile sînt înfaptuite de catre o minoritate, faptul ca nu li se aplica legea nu face bine României. Cine a urmarit ultimele declaratii ale actualului Ambasador american la Bucuresti nu poate sa nu fie îngrijorat. Începutul predarii Holocaustului în scoli – initiat de profesorul Marga – din pacate nu în toate, împreuna cu începerea activitatii Centrului pentru Cercetarea Holocaustului în România lasa loc unui oarecare optimism.
Cu toate neajunsurile îndurate de evrei în perioada Holocaustului, se stie ca israelienii originari din România îsi iubesc tara de unde provin, iubesc poporul român si nu sînt indiferenti fata de tot ce se întîmpla acolo. Ati mai fost în România? Ce amintiri va leaga de locurile natale?
De la plecarea mea de la Ministerul de Externe în 1984 si pîna în 1992, nu am vizitat România. Între 1992-1997 am vizitat România de nenumarate ori. Am încetat sa vizitez România, dupa ce la Aeroport – la Otopeni – prezentînd pasaportul la ghiseu, impiegatul de serviciu – probabil om al securitatii – si-a permis obraznica observatie „dar des mai veniti în România!�?. Si daca aceasta obraznicie nu a fost de-ajuns – si sînteti prima care afla ceea ce, din dorinta de a nu altera relatiile, nu am dezvaluit pîna acum nimanui, nici macar amicilor mei – Securitatea mi-a sterpelit servieta, în care aveam si obiectele personale de cult, mi le-a profanat – ceea ce nu s-a întîmplat de la nazisti încoace, si chiar daca, dupa interventii, ea mi-a fost returnata, si chiar daca Presedintele Iliescu a încercat sa-mi transmita „amicitia? sa, nu a avut darul de a ma convinge. România este pentru mine tara în care m-am nascut si m-am format si de ea ma leaga amintiri frumoase, si eu nu uit comportarea unor români – ce-i drept nu prea multi – în perioada Holocaustului. Oamenii de omenie îmi sînt totdeauna aproape.
Un episod dureros din viata dvs., sau care moment din viata v-a marcat cel mai mult?
Raspunsul la întrebarea anterioara cred ca este concludent si pentru aceasta întrebare.
Ca fost functionar superior la Ministerul de Externe al Israelului, cum a fost colaborarea cu România ceausista, în privinta emigratiei evreiesti? Ce a însemnat „emigratia rosie�??
Colaborarea cu România ceausista a fost dificila si departe de a fi placuta. „Emigratia Rosie�? – nu -stiu de unde ati luat aceasta notiune – în orice caz, emigratia din România în perioada comunista a fost bazata pe „do ut des?.
Spunînd „emigratia rosie?, ma refer la ceea ce ati scris dvs. într-o carte despre emigratia evreilor în timpul comunismului, cînd doua vapoare pline cu evrei români selectionati de P.C.R. si C.D.E. au fost trimisi în Israel pentru întarirea partidului comunist israelian.
Da, au plecat doua vapoare cu evrei români care au adus cu sine si o întreaga tipografie în limba româna, pentru ca organul comunist de aici sa apara si în versiune româneasca. Mai putin de 100 de olimi din cei care au venit cu doua vapoare s-au prezentat la sediul partidului comunist israelian, si cu asta a încetat si organizarea emigratiei prin C.D.E. si a trecut direct la organele Ministerului de Interne din România. Marea deziluzie a regimului din România a fost ca mai putin de 100 din acei emigranti s-au înscris în partidul comunist israelian.
România a avut întotdeauna relatii bune cu Tara Sfînta, înca de pe timpul mandatului britanic, înainte deci de înfiintarea statului Israel, ca stat independent (1948), relatii bune ce continua si în prezent. Cum va explicati faptul ca România a fost singura tara din lagarul comunist care nu a întrerupt niciodata relatiile cu Israelul, asa cum au facut alte state? Existau anumite interese speciale? Originarii din România si-au adus o contributie în acest sens?
Nici arhivele descoperite pîna acum, nu prezinta documente concludente. Nici istorici români, care au mai usor acces la diverse surse, nu stiu sa raspunda la întrebare. Presupuneri nu lipsesc, dar ele nu merita dezbatute aici, fiind doar ipotetice. Aportul originarilor din România a fost totdeauna pozitiv si pacat ca România apreciaza acest aport doar declarativ. Numai un singur exemplu ar putea ilustra cele spuse acum. A.C.M.E.O.R., în fruntea careia am onoare sa ma aflu, a decernat în cursul anilor 1994-2001, Premiile de Prietenie România-Israel, la zece prieteni români – neevrei – considerati ca au contribuit la largirea si aprofundarea relatiilor dintre ambele noastre popoare. Nemaivenind în România – premiile se acordau într-un cadru festiv, atît la Bucuresti, cît si la Tel Aviv – sponsorii au încetat sa sponsorizeze premiile, si-i pacat.
Cum vedeti România astazi, cînd este pe cale de a intra în Comunitatea Europeana, cu toate drepturile si îndatoririle ce se impun?
Intrarea României în societatea europeana este un mare pas înainte, dar nu scuteste de griji, atît de natura economica, cît si asigurarea drepturilor omului, lupta permanenta si ferma împotriva rabufnirilor rasiale – recte antisemitismului etc.
Cum apreciati activitatea Ambasadei României la Tel Aviv, în relatiile de colaborare cu cetatenii israelieni, în relatiile de colaborare a celor doua tari, România si Israel?
Ambasada României din Israel reprezinta interesele României si se comporta – sper – ca atare. Colaborarea Ambasadei cu cetatenii originari din România se manifesta în raport cu ceea ce i se pare ca este interesul României. Relatiile cu A.C.M.E.O.R., cînd mai calde, cînd mai putin calde. Deschiderea noastra pentru bunele relatii este cunoscuta Ambasadei. Prezenta Excelentei Sale, doamna Mariana Valeria Stoica, ambasador al României în Israel, la unele din manifestatiile noastre culturale este salutata totdeauna public. Noul atasat cultural al Ambasadei, în primele lui contacte cu noi, se arata pozitiv si interesat si speram ca, dînd dovada de întelegere pentru situatia Asociatiei, aflata în cumpana, va face tot posibilul pentru dezvoltarea continua a relatiilor reciproce.
Ce probleme au ramas nerezolvate fata de israelienii originari din România? Aveti propuneri în acest sens?
Din pacate probleme pendinte dintre originari din România în Israel si tara lor de bastina se taraganeaza. Retribuirea bunurilor, atît cele particulare cît si cele publice, este înca o problema nerezolvata. Noi la A.C.M.E.O.R. nu ne ocupam de aceste aspecte, axati fiind numai pe cultura si cercetarea trecutului evreilor din România. Si în acest domeniu este loc de îmbunatatiri. De pilda – un acces mai usor la arhivele românesti, manifestarea unui interes fata de activitatea culturala în limba româna si fata de activitatea culturala în limba româna si fata de cartile care se scriu în româneste în Israel, mai mult decît în orice tara în afara României etc. Ce bine ar fi daca România ar lua exemplul Frantei, de pilda – si relatia ei fata de francofoni. Sau cel putin exemplul Britaniei si Germaniei, care colaboreaza si finanteaza asociatiile culturale ale israelienilor originari din aceste tari, tocmai pentru mentinerea activitatii culturale în limbile respective. I.C.R – Institutul Cultural Român din Tel Aviv a început o colaborare cu noi. Colaborare oarecum ezitanta, dar speram sa se dezvolte în continuare.
De la începutul Intifadei palestiniene (sept. 2000) si pîna în prezent au avut loc numeroase acte teroriste în Israel, în urma carora au murit o multime de oameni nevinovati. Aveti cunostinta cîte atentate au fost la numar si cîti oameni si-au pierdut viata?
Ma feresc – este în firea mea – sa dau numere neexacte. Activitatea terorista araba continua dovedeste lipsa unui partener pentru a încheia o pace. Comportarea lor ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru toata lumea civilizata. Din pacate, fie din interese reale sau închipuite, fie din frica, lumea, în buna parte, nu-si da seama ca în secolul XXI a e.n., orice litigiu se cere rezolvat pe cai civilizate.
Pîna la atacul terorist contra Statelor Unite ale Americii din 11 septembrie 2001, lumea întreaga se afla ca într-o stare de adormire fata de tragediile din Israel. Apropo de „11 septembrie�? este adevarat ca Mosad-ul a avertizat dinainte S.U.A. despre un eventual atac de mari proportii?
„Mosad?-ul israelian a avertizat nu numai atunci si nu numai pe americani. Din pacate, nu toate informatiile furnizate din timp s-au bucurat de atentia cuvenita. Rezultatele se vad.
Cum vedeti viitorul Israelului, odata ce Iranul se grabeste la fabricarea bombei atomice, amenintînd aceasta tara, iar Hamas-ul nu recunoaste existenta acestui stat s.a.m.d.?
Faptul ca un stat membru al O.N.U. ameninta cu distrugerea altui stat membru, fara ca aceasta amenintare sa primeasca riposta cuvenita, ne dovedeste în ce lume traim. Se spera ca fata de acest nou „Hitler�? din Teheran, lumea se va destepta, atît cît mai este timp, si nu va pune Israelul sa scoata singur castanele din foc. Iranul si aliatii sai, ca de pilda Siria sau ciracii lor – Hizbula în Liban si Hamas în teritorii – se joaca cu focul, care, dupa cum se stie, stii unde începe, nu stii cum se termina (vezi cazul celui de-al doilea razboi mondial).
Sa trecem acum la activitatea dvs. culturala. Ati fondat A.C.M.E.O.R.-ul. V-ati atins scopul urmarit? Prin definitie, fiind o Asociatie mondiala, cum mentineti relatiile culturale cu evreii de pretutindeni? Cum rezistati din punct de vedere financiar?
Am fondat A.C.M.E.O.R. pentru activitate culturala dedicata evreilor originari din România, care, chiar daca si-au însusit limba ebraica la nivelul necesitatilor vietii de toate zilele, sau la practicarea profesiei, nu o poseda destul de bine pentru satisfactia nevoilor lor intelectuale.
Am înfiintat A.C.M.E.O.R. pentru activitatea cercetarii trecutului evreilor din România, domeniu prea mult timp neglijat. România ar fi trebuit sa dovedeasca mai mult interes pentru aceste cercetari, caci, dupa cum spunea raposatul meu prieten dr. Cristian Popisteanu – fie-i tarîna usoara – „acest trecut este în definitiv parte integranta din istoria României si a românilor�?.
Am înfiintat A.C.M.E.O.R. pentru largirea si aprofundarea relatiilor dintre ambele noastre popoare, independent de relatiile dintre ambele noastre tari. Relatiile între state sînt bazate pe interese si nici ca se poate sa fie altfel. Relatiile între popoare pot duce la prietenie trainica, care la rîndul ei, serveste interesele statului. Noi ne-am asumat misiunea de a îmbunatati permanent relatiile de prietenie între popoarele noastre.
Partea a doua a întrebarii – o întrebare în sine primeste un raspuns nemultumitor, pentru ca situatia este departe de a fi multumitoare. Avem prieteni în lume, nu avem filiale. Pentru a înfiinta filiale se cere deplasare la fata locului. Si aici trec la partea a treia a întrebarii – iarasi – de fapt – o întrebare de sine statatoare. Fiind o Asociatie absolut apolitica si bazata numai pe voluntariat, fara a avea vreun aparat functionaresc, se zbate în greutati financiare enorme. Deficitul mereu în crestere, acumulat în cei aproape 26 de ani de existenta, pericliteaza însasi continuarea existentei si daca în ultimul moment, cei interesati si cei ce-ar trebui sa fie interesati, nu se vor destepta, vor putea – post factum – doar sa deplînga încetarea activitatii.
Originarii din România au înfiintat multe organizatii culturale în Israel, cred ca peste 20, nu? Cum se explica faptul ca acesti fondatori s-au axat mai mult pe aceasta tema – CULTURA, si mai putin pe alte genuri de organizatii, economice, sociale s.a.?
Originarii din România au adus cu sine la venirea din România, nu numai bagajul cultural, dar si metehnele binecunoscute pe meleagurile unde s-au nascut. Multimea de asociatii – cele culturale propriu-zis, sînt putine – acopera multe domenii. Unele sînt oarecum active, altele cu o activitate sporadica. Singura asociatie cu birourile deschise zilnic (în afara de vineri si sîmbata), sînt ale A.C.M.E.O.R., care deserveste doua biblioteci – cea de împrumut – singura biblioteca de împrumut cu carti în limba româna, si cea de consult vizitata de elevi, studenti, doctoranzi si chiar de profesori, interesati de trecutul evreilor din România.
La ce lucrati acum? Ce hobby aveti?
Dupa doua carti scrise în timpul record de mai putin de doi ani, si anume C.D.E., o cercetare istorica a organizatiei de trista amintire si mini-monografia Evreimea botosaneana pe care o cunoasteti si în aparitia careia ati avut un oarecare rol, ambele scrise în româneste, pregatesc acum ceva în ebraica, dar e prematur de a intra în amanunte. La a doua parte a întrebarii, din pacate nu am acum timp de hobby. Un hobby de care nu m-am lecuit, desi din lipsa de timp l-am cam neglijat, este filatelia, posedînd o colectie de timbre destul de frumoasa.
Vreti sa numiti cinci (din cei multi) personalitati israeliene de origine româna care s-ar afla pe cea mai înalta treapta din punct de vedere profesional, dupa parerea dumneavoastra?
Scuzati-ma, dar nu dau nume si date, pentru a nu nedreptati cumva pe cei multi care raspund la caracterizarea dvs. În orice caz, ei sînt cu mult mai multi decît cinci. Daca ar fi sa-i indicam numai pe cei laureati cu Premiul Israelian de Stat – Pras Israel – acordat în fiecare an la încheierea lui Iom Haatzmaut – ziua independentei Israelului, fiilor si fiicelor care au bine-meritat în diverse domenii, numarul originarilor din România printre acesti laureati, ajunge pîna acum la 18.
Ce s-ar putea face pentru instalarea pacii în Orientul Apropiat? Un model de conducator pentru poporul lui Israel nu poate fi regele Solomon, cel care a domnit 40 de ani fara razboaie? Bineînteles, adaptîndu-se la vremurile de astazi. Ce ziceti?
Ce se poate face pentru instalarea pacii? În primul rînd, înlocuirea partenerilor propagatori ai sinuciderilor – numai pentru a ucide – cu un partener civilizat. Chiar daca istoria se repeta, ea nu se repeta întocmai, dupa cum figuri ca ce a regelui Solomon, nu apar în arena istoriei decît o data la…
Dialogul nostru va fi publicat într-o revista din Iasi, România – revista „Convorbiri literare�?. Pentru ca la Iasi a fost scris poemul Ha-tikva (în ebraica, Speranta) de poetul Naftali Hertz Imber (1856-1909) – azi imnul national al statului Israel, adaptare dupa o melodie populara româneasca (care a fost mai întîi cîntecul national al evreilor din România) si pentru ca la Iasi a fost înfiintat (1876) primul teatru evreiesc din lume („Pomul verde�?) si unde au avut loc creatiile lui Goldfaden, v-as ruga sa transmiteti iesenilor, cît si tuturor cititorilor revistei, un gînd special. Cu acest punct am încheiat si dialogul nostru, pentru care va multumesc!
O revista de cultura – prin însasi aparitia ei – dovedeste existenta unor însetati de ea. Iasii, care – printre altele – a fost în trecut o citadela a vietii culturale evreiesti, cu Teatrul Idis – primul de acest gen în lume –, cu Toinbee Hall, cu figuri rabinice de prima importanta, si care a fost nevoita sa soarba pîna la fund cupa de otrava în perioada Holocaustului, Iasii de astazi care are o asemenea revista literara, se bucura de condescendenta noastra si uram redactorilor, editorilor si cititorilor ei, succese continue, invitîndu-i ca la eventualele vizite în Israel sa înscrie si sediul nostru pe itinerarul vizitei. Probabil ca nu vor fi deziluzionati, daca nu de situatia fizica a centrului nostru, cel putin de continutul lui deosebit si as spune, unic în felul sau. Întrebati pe cei de la Radio Iasi, de la Universitatea Iasi si de la Arhivele Statului, si foarte probabil ca ei va vor confirma.
Israel, 11 iunie 2006
Martin Buber, Eu Si Tu
1 hour ago
.jpg)
0 comments:
Post a Comment