Pagini de istorie

Autor: Teodor WEXLER

Suferinta, rezistenta, eroism
Culegere de documente din Istoria Evreilor din Romania, Editura Fundatiei W. Filderman, Bucuresti, 2003, 300 p.


Voi face mentiunea ca volumul prezentat nu cuprinde o redactare postuma a unor evenimente din viata comunitatii evreiesti din Romania, ci este o suma de documente oficiale redactate de autoritatile romanesti si evreiesti ale anilor 1940-1944.
Aceste documente s-au aflat, timp de jumatate de veac in arhiva Serviciului Roman de Informatii, avind pina acum un caracter strict secret. Nu pot sa nu multumesc organelor abilitate ale statului, pentru desecretizarea documentelor de arhiva si posibilitatea de a face publice pagini de suferinta, rezistenta si eroism ale comunitatii evreiesti din Romania.
Evenimentele si datele prezentate apartin deopotriva politiei de siguranta a Romaniei anului 1944, dar si unor reprezentanti ai Mossadului palestinian, care, parasutati fiind pe teritoriul Romaniei, raportau periodic agenturilor de la Istanbul si Geneva atit modul de ajutorare a deportatilor evrei, cit si actiunile de pregatire si realizare a emigrarilor unui numar limitat de evrei romani sau polonezi. Ajutorarea si emigrarea erau asigurate de miscarea sionista din Romania, interzisa formal la 7 august 1942 din ordinul lui Radu Leca.

Anchetele politiei de siguranta a Romaniei au rezultat ca urmare a denuntului realizat la inceputul lunii ianuarie 1944, atit de ambasadorul german von Killinger, cit mai ales de Richter, delegatul biroului Eichmann in Romania. Cei doi insinuau existenta unui vast complot antistatal organizat de evrei impotriva statului roman, in care erau implicati circa 2000 de evrei.
Pentru a analiza desfasurarea anchetelor asa cum apar ele in documentele politiei romane, este bine sa marcam principalele evenimente interne si externe, care au influentat intr-un fel sau altul atit ancheta propriu-zisa a politiei de siguranta, cit si soarta evreimii din Romania.
La 8 noiembrie 1942, un corp expeditionar anglo-american debarca in nodrul Africii. Mitul lui Afrika Corp al maresalului Rommel se prabusea.
La 2 februarie 1943 se terminau luptele de la Stalingrad, in care, dincolo de prabusirea armatei a 6-a a maresalului von Paulus, Romania avea sa suporte tragedia zecilor de mii de ostasi romani cazuti intr-o aventura care nu s-a identificat nici macar o clipa cu idealurile nationale ale romanilor.
In martie 1943, colonelul Ion Popescu, atasat militar al Romaniei la Madrid, este abilitat de vicepresedintele Mihai Antonescu sa trateze cu reprezentantii SUA conditiile de iesire a Romaniei din razboi. Veto-ul lui Ion Antonescu blocheaza tratativele.

La inceputul anului 1943, cardinalul Roncali, viitorul papa Ioan al XXIII-lea, viziteaza Bucurestiul cerindu-i lui Ion Antonescu libera emigrare a 70.000 de deportati din Transnistria. Conducatorul Statului refuza.
In Ialta si crucificarea Romaniei, Nicolae Baciu sustine ca, la inceputul anului 1944, Barbu Stirbey i-a solicitat dr. Filderman o scrisoare care sa-i usureze tratativele de pace cu generalul Wilson si cu ambasadorul Mac Millan.
Si tot in martie 1944, Armata Rosie atingea aliniamentul Iasi-Botosani. Dincolo de amenintarea viitorului Romaniei, o grea amenintare se indrepta impotriva deportatilor din Transnistria, in special prin retragerea grupului de armata german Ukraina.
La 4 aprilie 1944 incepea campania de bombardamente masive anglo-americane asupra Romaniei in care nu doar obiectivele militare erau principala tinta, ci si populatia civila.
Initial au fost implicati in ancheta circa 200 de evrei din Romania. Printre ei, dr. Wilhelm Filderman, fostul lider al populatiei evreiesti din Romania, conducatori ai miscarii sioniste din Romania, in special ai organizatiilor Gordonia si Dror Habonim, simpli evrei care au servit drept gazde pentru refugiatii din Transnistria si Polonia. Dintre cei implicati azi, mai traiesc in Israel: Dolfi Goldstein-Goren, Ithak Artzi, iar la Viena, Sigmund Schiber.
Pe parcursul a trei luni, din cei circa 200 de presupusi vinovati, 170 vor fi eliberati, raminind sa fie judecate 27 de persoane. Judecarea acestora din urma insa avea sa se faca de tribunale civile, pentru delictul de trafic valutar si nu de atentat la securitatea statului. In final, condamnarile suferite de cei 27 de inculpati nu vor depasi perioada de instructie de 2-3 luni, asa ca vor fi eliberati si ei.

La 4 aprilie 1944, anchetatorul penal este schimbat. Noul anchetator, capitan de justitie Jean Nicolau, ajungea la concluzii profund umane greu de intilnit intr-un regim totalitar. Citam din documentele publicate in volumul Suferinta, rezistenta, eroism: „…Exterminarea unei populatii de catre oricine, chiar de catre o trupa, daca se face fara judecata si fara o justificare provenita din dreptul international, constituie o crima de drept comun“. Ar trebui ca acest citat din rechizitoriul anchetatorului inscenarii judiciare din martie-aprilie 1944 sa fie amintit negationistilor de toate culorile, chiar daca ei sint simpli politicieni conjuncturali, dar de taraba, afaceristi de cumetrie sau, eventual, asa-zisi poeti „nationali“ sau psihopati pedofili. Poate ca acest mesaj va ajunge la cei care doresc rescrierea unei istorii ale carei documente sint acum prezentate publicului si care isi fac un titlu de glorie din blocarea in Senat a ordonantei de urgenta 31/2002. Sa speram ca umanismul si bunul simt al romanilor vor spulbera visele celor care tinjesc la o noua noapte a Walpurgiei. Ancheta politieneasca, precum si cea juridica au fost influentate de interventiile benefice ale ambasadorilor Elvetiei, Suediei si ale Comitetului International al Crucii Rosii, prin baronul von Steiger. O prima observatie este ca, prin documentele pe care le publicam azi, apare marturia ca si ambasadorul Suediei s-a implicat in salvarea populatiei evreiesti.
Ambasadorul Elvetiei, De Weck, se va intilni aproape zilnic atit cu vicepresedintele Mihai Antonescu, cit si cu generalul Palangeanu, prefectul de politie al Capitalei. Vom cita un document scris chiar de ambasadorul De Weck, o scrisoare catre consilierul federal, datata 5 februarie 1944: „…In aceste ultime zile, au fost operate la Bucuresti noi arestari in rindurile conducatorilor comunitatii israelite. Conform marturisirii primului ministru, Legatia Germaniei este aceea care a luat initiativa printr-un demers direct pe linga Prefectura de partid.

Se spune ca Von Killinger s-ar fi laudat ca va prezenta maresalului Antonescu probe infailibile impotriva persoanelor arestate. El le acuza ca sint comuniste, ca au ajutat un anumit numar de coreligionari polonezi sa treaca clandestin frontiera romana si au distribuit deportatilor din Transnistria ajutoare obtinute la Bursa Neagra. In afara sumelor folosite de Crucea Rosie Internationala pentru ajutorarea deportatilor – sume a caror origine si distribuire este perfect cunoscuta de cabinetul de la Bucuresti –, este probabil ca sint subsidii furnizate de organizatii evreiesti din strainatate, schimbate in moneda romaneasca si repartizate prin metode ilegale, dar de uz curent in Romania. Germanii se pregatesc sa invoce aceasta «crima» pentru a obtine sentinte judecatoresti impotriva vinovatilor si a impiedica salvarea nefericitilor care au supravietuit persecutiilor si progromurilor acestor ultimi ani“. Scrisoarea ambasadorului De Weck, ca si documentele politiei de siguranta, scot la iveala ca singura vina a evreilor arestati a fost aceea ca au schimbat ajutoarele banesti din strainatate la bursa neagra spre a putea mari fondurile de ajutorare a populatiei evreiesti.

In lotul de presupusi acuzati in ancheta desfasurata se numara si un evreu originar din orasul Balti din Basarabia, conducatorul organizatiei sioniste Gordonia si, in acelasi timp, trimis al Mossadului in Romania, Sunea Tabacinic, avind misiunea de a ajuta la salvarea evreilor deportati si la inlesnirea emigrarii unora dintre ei. Peste ani, Sunea Tabacinic va prelua functia de director general al Mossadului central din Israel. Iata de ce rapoartele sale catre rezidentele din Istanbul si Geneva devin documente cu caracter oficial de care istoriografiile romaneasca, evreiasca si israeliana ar trebuie sa tina seama.
Unele din rapoartele lui Sunea Tabacinic se refera la perioada in care clasa politica a inceput sa aplice legislatia antisemita in Romania. Citam dintr-un raport al lui Tabacinic, alias Dan Saike: „Legile antisemite sint consecintele influentei de stat a nemtilor asupra cercurilor de conducere ale statului roman, inca din 1938, in timpul guvernului Goga-Cuza [...] Scoaterea evreilor din armata, luarea averilor de la evrei si acelea in care era plasat capital evreiesc si, mai mult decit aceasta, deportarea intr-un timp foarte scurt a populatiei evreiesti din teritorii intregi, cum s-a intimplat in Bucovina si Basarabia si deportarea femeilor cu copiii lor, din oraselele din Moldova, arestarea barbatilor, conditiile in care au fost adusi acolo si felul in care au suferit acesti nenorociti, amintesc fapte crude ale popoarelor barbare s…t In aerul sufocant, plin de mirosul urit al cadavrelor moarte, aceia care au ramas in viata au trebuit sa se sinucida sau sa indure suferinte pe care un creier omenesc nu si le poate inchipui“.

Si Dan Saike isi justifica afirmatiile. Lasam cititorului volumului sa faca singur cunostinta cu Transnistria si cu suferintele ei.
Deosebit de importanta este prezenta unui inventar al victimelor si al supravietuitorilor facut la fata locului. In teritoriile din Est, materialul lui Saike identifica, in 1941, 500.000 de evrei deportati. In 1944, in Transnistria mai ramasesera 70.000 de deportati, pe care fostul sef al Mosadului ii plaseaza astfel: 5.000 inchisi in taberele inchisorilor de la Vapniarka, Ribnita sau Betiara (majoritatea considerati suspecti de colaborationism); restul se aflau imprastiati dupa cum urmeaza: 17.000 la Moghilev, 10.000 la Bersad, 3.000 la Balta, 3.000 la Sarogorod, 3.000 la Giuein, 3.000 la Tulcin, 3.000 la Golta, 2.000 la Oserint, 2.000 la Krasnaia, 1.700 la Obadovca, 1.600 la Laziden. Toti acestia nu aveau drept de iesire din ghetourile respective. Alti 15.000 de deportati evrei traiau liberi in mediul rural din Transnistria. Parcurgind descrierea ghetourilor din Transnistria si cifrele celor ramasi in viata dupa 3 ani de deportare, asa cum ni le prezinta reprezentantul Mossadului, cred ca istoricii ar trebui sa se pronunte daca Transnistria a fost un lagar de concentrare sau unul de exterminare, chiar daca exterminarea nu se facea utilizind gaz ciclon, ci creind conditii de exterminare prin infometare, propagarea bolilor sau prin executiile din anul 1941.

Sunea Tabacinic nu uita a se referi la crimele ocupantului maghiar din Ardealul de Nord.
Mult timp, unii istorici, chiar de origine evreiasca, au sustinut ca forma de rezistenta evreiasca in Romania in anii martiriului a fost insasi supravietuirea acestei populatii, cu pastrarea traditiilor si insotita de protestele publice ale unor lideri ca dr. Filderman. In rapoartele semnate de Sunea Tabacinic, reprezentant al Mossadului, ni se prezinta o fata noua a rezistentei si a eroismului evreiesc, universul concentrationar, unde se aplicau forme mascate de genocid. Luam cunostinta de salvarea concreta atit a unui mare numar de deportati evrei din Romania, cit si de evrei polonezi. Organizatiile sioniste achizitionau in 1944 uniforme ale unitatilor germane Todt, arme de mic calibru, punind pe picioare la Bucuresti o adevarata fabrica de acte de identitate false, spre a-i salva pe evreii polonezi. Faptele pe care ni le prezinta Sunea Tabacinic sint actiuni de rezistenta si eroism, nu speculatii. Ele infirma teoriile antisemite ca evreii s-au lasat deportati sau ucisi, pentru ca nu stiau sau nu vroiau sa lupte.

Dan Saike ne supune atentiei si o alta realitate din anii razboiului; legaturile de colaborare intre militantii sionisti si miscarea de rezistenta iugoslava. In spiritul acestor legaturi, incepind cu 1944, mii de evrei din Romania vor lua calea emigrarilor tranzitind Iugoslavia.
Ca evreu avind o misiune oficiala din partea Mossadului, Sunea Tabacinic raporteaza centralelor din Istanbul si Geneva ce a vazut in timpul rascoalei din ghetoul Varsoviei. Evreii din ghetoul Varsoviei au pornit la lupta cu miinile goale impotriva tancurilor si aviatiei unitatilor SS. Rascoala din ghetoul Varsoviei este o pagina a sclaviei si a eroismului evreilor pe care nici unul dintre aliati nu a sprijinit-o, desi trupele maresalului Rokosovski se aflau la 60 km de Varsovia.
In incheiere, reproduc cuvintele acad. Nicolae Cajal scrise in prefata volumului: „…Cu emotii si cu indreptatita nevoie de intelegere a unui timp incarcat de nefericiri, sa ne aplecam asupra acestor pagini de eroism din istoria evreilor din Romania“.