Paris, 6 februarie 2005
SA INVATAM DE LA EVREI…?
Rasunetul planetar al comemorarii, în acest început de an 2005,
a deschiderii lagarului mortii de la Auschwitz (a gasirii, a datului-peste - de
catre Armata Rosie, care trecea si ea pe-acolo - si nu a “liberarii”, cum se
spune-scrie) ne umple - pentru a câta oara ? - de admiratie : iata, dupa atâta
amar de timp rezultatul ne-uitarii; iata fructul memorieiîntretinuta cu
tenacitate, cu sacrificii; iata biruinta unei comunitati martirizate de nazism - vreme de
doisprezece ani - asupra amneziei.
Admiratie - si gelozie:
Noi, ne-evreii, supliciati de comunism peste jumatate de secol nu am fost
capabili de “asa ceva”. Adevarat, din 1940 pâna în 1989 fusesem supusi operatiei de
des-creierare, de extirpare a memoriei, de înlocuire a ei cu talas: “istoria URSS”,
“Curs scurt…”, “istoria RPR”, “Tezele…”, “limba maldavineascî” si atâtea si atâtea
sintagme, cuvinte goale, nu doar false, ci ofensante la adresa adevarului istoric si la
onoarea natiunilor noastre
nerusesti. Noi, românii, am mostenit, am produs putine “hârtii” si nu am facut
efortul de a consemna întâmplarile-ce-ni-s-au-întâmplat, pentru a lasa
urmasilor, urme. Daca adaugam la tarele genetice si inapetenta, incapacitatea
de a realiza - si de a practica - cronologia, ne-am autoportretizat fidel.
Privindu-i, admirîndu-i pe evrei, mi-am spus ca - de ce nu? - a venit momentul
sa facem ca ei, sa copiem pâna si actiunile lor ne-morale (ne-crestinesti), ca de pilda
minciuna-etnica; ca de pilda în ne-uitarea raului ce ni s-a facut si razbunarea
(nu
Oare? Sa fie buna imitatia raului?
Din 1990, când s-au (între)deschis arhivele comuniste, la cea mai neînsemnata
tentativa a victimelor bolsevismului de a depune marturie despre calvarul lor, calaii nostri,
speriati de un Nürnberg II, tipa, temîndu-se de dreapta razbunare:
<Fara violenta!> Si: <S-a început vânatoarea de vrajitoare!>,
Vasazica asa: dupa decenii de teroare oarba, salbatica, cei care ne
terorizasera, ne umilisera, ne jefuisera, ne lasasera fara parinti, fara casa,
fara scoala - fara tara (dar nu fredonau ei în coltul gurii Imnul RPR, pe
muzica lui M. Socor, pe versurile lui A. Toma, modificate: “Azi tara ta e casa
mea”?). Ei, teroristii, vânatorii de oameni nevinovati cei care arestasera,
torturasera, reeducasera-ca-la-Pitesti, asasinasera fara tresarire, fara teama
ca vor da vreodata seama - în momentul în care s-a întrezarit perspectiva unei,
în sfârsit!, justitii, au cerut, guitînd (ca Buzura, în ianuarie 1990)… sa nu care
cumva sa se exercite vreo violenta asupra lor!
pentru ca ei, calaii nostri personali si bestiali nu suporta violenta!; ei, auxiliarii
ocupantului sovietic, cei care, mult mai putin din fanatism ideologic
marxist-stalinist-trotskist, din rasism-bolsevic, din antiromânism feroce
(care exista, exista!, mai ales la unguri, iar când ungurul era si evreu, sa ne
pazeasca Dumnezeu! - si nu ne-a pazit), mai degraba pentru pentru a zmulge-pastra
avantaje materiale, se dovedisera a fi executanti, nu doar orbi, ci cu mult spirit de initiativa
- de prin 1990 zbiara ca din gura de sarpe, acuzînd (de sa se auda la Strasbourg,
la Washington, la Tel Aviv) ca în România “traditional antisemita” se încalca drepturile
omului! Asadar: ei, victime ale nazistilor 12 ani (1933-1945), de saizeci de ani tot vâneaza
nazisti, însa victimele comunistilor - din 1917 rusii, noi din 1940 - nu avem voie sa-i
acuzam pe tortionarii comunisto-sovietisti pentru crimele lor - fiindca, draga-doamne astfel
ne dedam
violentii, care vâneaza vrajitoare este… fascist! Antisemit!! Tuberculos!!!
Ar fi comic - daca nu ar fi tragic:
Din exact 28 iunie 1940, în Basarabia si în Bucovina de Nord ocupate prin
violenta, apoi din 23 august 1944 în România întreaga ocupata de Armata Rosie,
ei, komisarii veniti pe tancurile sovietice aplicasera cu seninatate (si cu sudoare,
sânge din partea noastra) vânatoarea-de-vrajitoare numita: “lupta de clasa”
(si de-rasa, dar aceea nedeclarata - însa aplicata). Nevinovati cu zecile de milioane
din comunitatile europene ocupate de sovietici si comunizate, în primul rând poloneza,
au fost “lichidati”, nu pentru vreun act potrivnic ideologic, ci pentru… potentialitate:
<Ar putea, la un moment dat, sa…>: (în realitate programul bolsevic urmarea
distrugerea elitelor nationale). Decenii lungi, nu doar capii familiilor, ci toti membrii au fost,
fie arestati, atâtia dintre ei asasinati, fie “doar” alungati din case, din scoli, din spitale,
declasati social, penalizati material.
Si iata-i pe calaii nostri, indignati pâna în pragul apoplexiei, tot pe noi, victime,
acuzîndu-ne ca ne dedam la vânatoare de vrajitoare!
De ce nu i-am imita si în asta, zicînd si noi cum zisesera ei:
De ce am ramâne, în continuare, robi ai moralei crestine, de ce am trece peste
ofense, nedreptati, agresiuni? De ce am ierta gresitilor nostri? - bietii de ei, cei care
obosisera tot chinuindu-ne, tot “reprezentîndu-ne”?
Aceia care huzurisera decenii pe spinarea noastra, traind porceste-boereste (nu proletareste)
din sudoarea si din sângele nostru, al înfometatilor, al zdrentarosilor, al exclusilor
în/din propria-ne tara? - ei, acum, la scadenta, se mira-indigneaza foarte ca nu mai
suntem aceleasi oi duse la abator fara macar a behai?
In revista 22, din 28 ian.-14 febr. 2005, Andrei Oisteanu comite înca un lung
editorial-diatriba. Citez:
“Ziua de 27 ianuarie a devenit Ziua Internationala a Holocau-stului. (…) zi cu
o semnificatie deosebita inclusiv pentru România. In perioada 16 mai-3 iunie 1944, din
Transilvania de Nord, aflata atunci sub ocupatie maghiara, au fost deportati la Auschwitz circa
150.000 de evrei. Dintre acestia, 130.000 au fost exterminati acolo.”
Noutate! Pâna mai ieri si pe aceia “îi asasinasera fascistii antonescieni”,
potrivit decretului Rosen-Wiesel de la Memorialul Coral…
Mai departe A. Oisteanu da note - bune - lui Basescu:
“(…) pe 18 ianuarie (…) presedintele [a spus] :
“Sper sa fie un semnal pozitiv pentru autoritatile românesti, care au obligatia de a veghea
la respectarea legii.
Pentru ca si în aceasta privinta, România este sub zodia formelor fara fond.
Sloganul României în tranzitie pare sa fi devenit "Avem legi, dar nu le
aplicam". (…) ma refer la modul în care nu se aplica prevederile Ordonantei de
urgenta 31/2002, privind
manifestari se sanctioneaza penal. La art. 6, de pilda, se prevede pedeapsa cu închisoare
pentru
ca, într-un stat de drept, legea trebuie aplicata”(…). “Nu iau acum în discutie inscrisurile anonime,
cu autori greu de identificat: sloganuri graffiti de tip "MOARTE TIGANILOR" (…)
sau "ANTONESCU - EROU NATIONAL" (…) sau "ACHTUNG JUDEN!" (…). Totusi, faptul ca
nu se iau masuri imediate de stergere a unor astfel de inscriptii este si el simptomatic în ceea
ce priveste nerespectarea legii. Vreau sa ma refer anume la unele manifestari cu autori cunoscuti,
fata de care autoritatile ar trebui sa se autosesizeze:
“Un caz insolit este cartea lui Paul Goma, Saptamâna rosie sau Basarabia si
evreii (Editura Vremea XXI, Bucuresti, 2004), care iese practic din orice tipologie.
Goma nu se multumeste sa fie, ca altii, negationist. El admite Holocaustul din România,
dar îl motiveaza, îl justifica. O teorie atât de aberanta încât nici macar nu este pedepsita de lege”.
(sublinierea îmi apartine, P.G.).
Subtilitate de stâlp de telegraf. Ii cunosc gândirea de câlti (daca nu cumva o simuleaza)
de pe când, în volumul Imaginea evreului în cultura româna, îmi reprosa ca îl amendasem
pe Lucian Pintilie pentru minciuna potrivit careia, în timpul razboiului, genialul vazuse, în Bucuresti,
evrei purtînd stea galbena - însa lasase balta argumentatia si trecuse la alte celea… Nici de asta data nu-i
voi face onoarea de polemiza cu el, cu atât mai putin de a-i re-explica, la tabla, ceea ce explicasem
îndelung, îndelat în Saptamâna Rosie.
“Prin orasele patriei”, îsi continua pionierul-patriei contributia:
“(…) sunt bulevarde si strazi care poarta numele maresalului Ion Antonescu.
Magdalena Boiangiu mi-a spus recent ca, pentru a ajunge de la hotel la teatrul din Tg. Mures,
facea un ocol pentru a nu merge pe Bulevardul Maresal Ion Antonescu. Pe acest bulevard,
în fata garnizoanei se afla un soclu care asteapta bustul maresalului”.
Biata M. Boiangiu, ce calvar traise: fusese obligata la un ocol peste puteri,
data fiind vârsta-i înaintata (65 ani), ca sa nu dea nas în nas cu un soclu-fara-statuie!;
în urma cu 45 de ani nu ocolea soclul-cu-tot-cu-statuia-lui-Stalin (din gura parcului cu acelasi nume),
ba, cu dragoste-netarmurita, cu vesnica-recunostinta se fotografia dinainte-i:
“La rândul ei, Smaranda Enache mi s-a plâns ca a trait o situatie extrem de
penibila, atunci când a fost nevoita sa mearga pe Bulevardul Ion Antonescu pentru a ajunge
la monumentul ridicat în memoria victimelor Holocaustului din Tg. Mures”.
Lumea întreaga a deplorat tragedia plângacioasei S. Enache. “Inainte”, când
mergea pe, de pilda, “Victoria Socialismului”, ca secretar de partid si emerita
adunatoare de cotizatii (ca si Zoe Petre), nu era “nevoita” sa calce victoria
socialismului în picioarele-i personale: “pe timpul Odiosului” era mândra de al sau (de)mers.
“In astfel de cazuri, vina apartine autoritatilor din administratia
locala.(…) In unele locuri din spatiul public continua sa existe monumente
reprezentându-l pe Ion Antonescu. E vorba, de pilda, de bustul de lânga
biserica Sf. Constantin si Elena, din Piata Muncii, ctitorita de maresal la
începutul anilor '40 (…) Dupa aparitia Ordonantei 31/2002 (…) bustul
maresalului a fost acoperit cu un
Deputatul Aurel Vainer, reprezentantul în Parlament al comunitatii evreiesti, a
înaintat un protest oficial Primariei Sectorului 3, Primariei Capitalei si
Parchetului General. Un protest similar a fost depus si de Centrul de
Monitorizare si Comba-tere a Antisemitismului în România. (…)“In concluzie,
vreau sa spun ca vizitele mediatizate ale înaltilor demnitari la locuri de
comemorare a victimelor Holocaustului (cum este Auschwitz-ul) sunt bine venite,
având o puternica încarcatura simbolica. Dar daca nu sunt dublate acasa de
masuri practice, de ecologie morala si legala (s.m. P.G.) ele risca sa ramâna
simple gesturi de fatada”.
Aici sfârseste lunga, plicticoasa, enervanta, obraznica “demas-care”
oisteanica. Asadar, autorul denuntului la gazeta de perete 22, le reaminteste
românilor ce e just, ce e nejust din punctul de vedere al lui si al tovarasilor
sai; îi ameninta, le re-explica ce au voie sa faca în viitor, ce le este strict
interzis, altfel le taie capul Tesu de la Munca, cel cu
Ce-o fi vrînd individul? Ce urmareste când scrie ceea ce scrie? - se va întreba
cititorul revistei 22. Daca l-a citit pe Norman G. Finkelstein (autor al studiului
Industria Holocaustului), îsi va raspunde:
antisemitii, antiisraelienii, antisionistii: dînd din falca aiurea, fara
contenire, acuzînd la întâmplare, calomniind, mintind-mintind-mintind
- el si cei din echipa lui : Shafir, Volovici, Ancel, Braham, Al. Florian, R.
Ioanid, Dan Pavel, M.D. Gheorghiu, Laszlo, Isaac Chiva, Carol Iancu, Moscovici,
Paruit, Ed. Reichman, Laignel-Lavastine, Lily Marcou - sub conducerea înteleapta
a lui Wiesel>.
De ce nu i-am imita prin evrei si în asta: alcatuirea de liste, fise,
dosare? - întrebare retorica. Incepînd cu chiar pârâciosul de serviciu:
Andrei Oisteanu este nepotul lui Leon(te) Oigenstein-Rautu, fiul Bellei
Iosovici si al lui Mihail Oisteanu-Oigenstein-Rautu (vezi Dictionarul lui
Florin Manolescu, vezi pe internet, la “Galateia”, “Kadis pentru Misa” de V.
Oisteanu). Nici el, nici verisoara sa Anca Rautu nu s-au manifestat înainte de
decembrie 1989 ca opozanti ai comunismului instaurat în România. Nici ca
“disidenti”. Dupa “revolutie” nu am citit vreo declaratie de dezaprobare a
crimelor bolsevice, în general, nici în special de asumare a grelelor pacate
ale familiei, ale comunitatii lor de evrei basarabeni în slujba rusilor
ocupanti.
Daca mi se va atrage atentia: copiii nu sunt vinovati de faptele parintilor,
voi atrage la rându-mi atentia ca acesta este un precept crestin. Or era vorba
sa-i imit si în asta pe evrei. Deci nu-uit - ca:
a). Incepînd din 28 iunie 1940, în Basarabia si în Bucovina de Nord iar dupa 23
august 1944 în întreaga Românie ei au fost cei care în virtutea “luptei de
clasa”, i-au persecutat, torturat, ucis nu doar pe “dusmanii clasei”, ci si pe
membrii familiilor lor pâna la a saptea spita, alungîndu-i din case, din
slujbe, din scoli, din universitati, înfometîndu-i, declasîndu-i
profesional, impunîndu-le domiciliu obligatoriu… In acest timp
fiii-fiicele tovarasilor de-alte-nationalitati (Valter Roman, Rautu, Borila,
Sencovici, Apostol…) studiau, nu doar “în Uniune” (ca Iosif Sava, Janina si Ion
Ianosi, T.G. Maiorescu), dar în putredul Occident! In care caz, ce fel de
reciprocitate ni se pretinde noua, “vânatorilor de vrajitoare”?;
b). Decurgînd din punctul precedent - admitem: copiii nu stiau ce fac parintii
(ca toti banditii, “batrânii” nu povesteau acasa ce activitate depuneau la
“minister”, la “cazarma”), însa întelegeau macar ca au scoli speciale (“Petru
Groza” din Bucuresti); ca frecventeaza clinici, magazine-magazii speciale; unii
dintre ei erau adusi la scoala cu masina de la “ministerul tatei”; vara mergeau
în tabere de pionieri la Artek, “în Uniune”, la Predeal, în vilele gospodariei
de partid. Copiii - nevinovati - ai marilor nedemni-demnitari comunisti vor fi
întâlnit pe strada alti copii: vor fi constatat ca “ceilalti” sunt prost
îmbracati, prost hraniti, frecventeaza alte scoli, nu au reviste straine,
carti, placi cu ultimele slagare capitaliste, nici biciclete, patine, mingi,
treninguri - vorbesc de perioada dintre 1948 si 1965. Chiar daca parintii nu le
spuneau adevarul, întrebarile îi vor fi framântat pe copiii, pe adolescentii
curiosi-generosi. Ei: care a fost adevarul-dedus-din-întrebarile-vârstei la
Andrei Oisteanu? Nu a razbatut înainte de decembrie 1989; nici dupa; nici un
semn ca ar fi înteles ceva-ceva si ca a admis: facea parte din tagma
profitorilor, a asupritorilor, a terorizatorilor României - în numele U.R.S.S.;
c). In chestiunea asumarii mostenirii comunitatii sale: în octombrie 1998 am
publicat în Cotidianul textul “Un protestatar de elita” (vezi si Jurnal de
apocrif, Dacia, pag. 403). Era o replica la “Protest”-ul semnat în România
literara de Alex. Stefanescu. Acesta îl atacase pe Norman Manea care afirmase:
[Românii] “ezita sa-si recunoasca propria contributie la Holocaust”. Indignatul
stefanesc, recent taranoist de-al lui Diaconescu, perorase: “ca membru al
societatii românesti de azi, refuz sa-mi recunosc vreo contributie la fapte
savârsite înainte ca eu sa ma nasc” (subl. mea). Se vede ca argumentatia mea
(la îndemâna ultimului alfabetizat), anume: “fiecare membru al
fiecarei comunitati sa-si asume faptele bune - si faptele rele - ale
înaintasilor” - fusese convingatoare, din moment ce primisem telefoane,
scrisori de aprobare din partea prietenilor mei de atunci Shafir, S. Damian,
Paul Schuster, Tismaneanu.
Or A. Oisteanu pastreaza o tacere asurzitoare în legatura cu mostenirea
criminala apasînd si pe umerii sai - însa asta nu-l împiedeca de a denunta
“o teorie atât de aberanta, încât nici macar nu este pedepsita de lege”
a lui Paul Goma în eseul Saptamâna Rosie. Care sa fie acea “teorie” -
nepedepsita de lege? Iat-o:
“admite Holocaustul în România, dar îl motiveaza, îl justifica” (subl. mea,
P.G.)
Afirmatie aiurea, iresponsabila; acuzatie infantila, de fiinta
neevoluata. Acestea sunt apucaturi nedemne de un intelectual, mai ales când
pretinde a face parte din Poporul care ne-a dat Cartea: ignora textele pe care
le ataca (obisnuit a avea de a face cu ne-evreii timorati,neîndraznind sa
contrazica un evreu, necum sa-i dovedeasca necinstea), nu da citate,
rezuma fantezist-abuziv. Nu ma voi angaja în dialog cu acest cunoscut
monologator prin educatie, prin structura, ne-cititor de profesie (ca si
tovarasii sai de saiba: R. Ioanid, Shafir, Al. Florian, Laszlo, G.
Andreescu, Dan Pavel), nici nu-l voi ruga frumos sa binevoiasca a citi, în
sfârsit, textul meu, pentru a accepta evidenta: nu am justificat
nicairi, nicicând, Holocaustul - ci, rezemîndu-ma pe documente, am încercat -
încerc în continuare - sa-l explic…
…Incepînd prin a re-pune cronologia la locul ei: dreapta, cursiva,
succesiva, nu rasturnata, în scopul mizerabil de a prezenta efectele drept
cauze, dupa modelul Cartii Negre a lui Ehrenburg si Grossmann; continuînd
prin a-i arata pe turnatori cu degetul meu de turnator al turnatorilor si
rostind urmatoarele adevaruri - dovedibile:
peste 12 luni de ocupatie sovietica în care mai ales evreii
români au exercitat functia criminala de komisari bolsevici. Daca
A. Oisteanu va raspunde ca el - si cei de vârsta lui - refuza sa-si asume fapte
savârsite înainte ca el/ei sa se nasca, îl voi trimite unde i-i locul - mai
întâi lânga creatura semnînd: Alex Stefanescu>.
Ne-cititorii mei: A. Oisteanu, R. Ioanid, Shafir, A. Cornea, Laszlo, Al.
Florian, Dan Pavel ma acuza orbeste-prosteste de “negationism”, de
“antisemitism”, de “justificare a Holocaustului”. Sunt niste abuznici (de la
abuz) , mincinosi-calomniatori fiindca bibliografia pe care ma reazem provine
si din surse evreiesti, chiar sioniste militante (M. Carp). Ei însa nu produc
citate din textele mele - ca sa nu produca dovada necinstei lor.
Un exemplu printre altele: ei vorbesc despre “masacrarea, de catre români,
aproape în totalitate a intelectualilor evrei din Basarabia si din Bucovina,
dupa 22 iunie 1941”… Sa consultam volumul în limba rusa Evrei Moldovî,
realizat sub conducerea lui S. Spitalnik (Chisinau, 2002) cu girul Bibliotecii
municipale “B.P. Hasdeu”, a Bibliotecii evreiesti “L. Manger” si a
Joint-ului. Este un catalog al intelectualilor evrei din “Moldova, în secolul
XX” (ar trebui sa se înteleaga, “din R.S.S. Moldoveneasca”, în realitate aria
geografica fiind mult mai întinsa: pe lânga Basarabia si Bucovina de Nord,
provincii românesti, cuprinde o parte din Galitia, din Ucraina: zonele
Tiraspol, Balta, Odessa. Totodata au fost inclusi evrei nativi din alte
provincii românesti si rusesti, traitori la un moment dat în“Moldova”.
M-am oprit la cei 251 scriitori, arhitecti, plasticieni, muzicieni
repertoriati. Dintre acestia au murit în “lagare din Transnistria” - deci sub
administratie-responsabilitate româneasca - urmatorii:
1. Goldenberg Mordehai, în 1941; 2. Trahtenberg Iosif - în 1941 (la
Kamenetk-Podolsk - deci sub administratie germana); 3. Vainstein Israil - în
1942; 4. Breitman Motl : internat de catre români în lagar, din fericire a
supravietuit; 5. Aroni Samuel, inginer constructor, internat de români în
ghetoul din Chisinau. A supravietuit; 6. Brazer Abram, sculptor, grafician -
decedat în 1942 în ghetoul din Minsk (administratie germana) ; 7. Sinitza
Zinovie, pictor, în 1940 internat de catre români în ghetto; 8. Tkaci Efim -
instrumentist, pedagog: internat în gheto de catre români, în Transnistria - a
supravietuit; 9. Schildkret Moritz, violoncelist - la 78 ani a fost
internat de catre români în gheto, unde a si murit în 1941.
Administratia româneasca are pe constiinta internarea a 7 oameni
de cultura evrei si moartea a 5 dintre ei - chiar si unul singur ar fi fost
prea-mult.
N.B: cu exceptiile indicate, intelectualii evrei din “Moldova” s-au/au
fost evacuati, în iunie-iulie 1941, în interiorul Rusiei.
Fata cu obrazniciile, acuzatiile, calomniile, actele de xenofobie
(antiromânismul), de rasism (
plecat, cu gura închisa. Si noi, ne-evreii am suferit, si noi avem dreptul de a
ne apara suferinta si onoarea de victime.
S-au mai semnalat tentative de a intenta procesul comunismului, de a iesi la
rampa, de a cere sa fie recunoscute si suferintele pricinu-ite de teroarea
comunista. Au fost pe loc neutralizate, bruiate, acoperite de harmalaia bine
orchestrata a holocaustologilori sustinatori ai tezei ridicole, false, inumane
- a unicitatii genocidului a carui victima au fost ei. Aceste detestabile
manevre au tulburat prin diversiuni, au sabotat, chiar interzis cererea noastra
legitima de anulare a Pactului Hitler-Stalin din 23 august 1939 si a celui de la
Ialta din 6 februarie 1945.
Sa nu ne (mai) lasam intimidati, sa nu mai acceptam eternul rol de acuzat: Noi
am recunoscut, am regretat sincer faptele-rele ale unor români si ale statului
român - victime: în primul rând evreii si tiganii, iar vinovatii români de
crime împotriva omenirii au fost înca de acum 50 ani judecati si condamnati. Sa
nu ne mai lasam coplesiti de insulte, de calomnii, acoperiti de scuipati, nici
îngropati de vii în “bilanturi” fanteziste si unilaterale. Sa ne cerem, sa
impunem dreptul inalienabil la adevarul despre jumatatea de secol de ocupatie
sovietica si de teroare comunista! Si noi, ne-evreii am suferit, însa pâna
acum nu am putut deschide gura fara a fi tratati de “fascisti”, de
“antisemiti” - ultima gaselnita fiind: “negationisti” (ai Holocaustului).
Fiindca echipa de zgomote a holocaustologilor împroscînd minciuni,
insulte la adresa românilor, cere mereu, mereu, cu stropi, cu spume la gura,
respectarea întocmai a “Ordonantei de urgenta nr. 31/2002 privind
interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau
xenofob si a promovarii cultului persoa-nelor vinovate de savârsirea unor
infractiuni contra pacii si omenirii” (am citat fidel din denuntul semnat de
Andrei Oisteanu), sa cerem, nu eliminarea din text a termenului “fascist”
(dealtfel violent inexact), ci introducerea, dupa “fascist”, a: “si
comunist”.
Nu mai mult - dar nici mai putin.
Incolo textul Ordonantei este perfect: si noi, ne-evreii am suferit în timpul
teroarei comuniste, de rasism (nefiind nici rusi, nici unguri, nici “de alte
nationalitati”), de xenofobie (ni se nega, ni se insulta, ni se interzicea
apartenenta la natiunea româna, ni se impuneau termeni parazitari ca
“socialist” pe lânga: republica, cetatean, cultura, caracter national, limba
(“moldoveneasca”).
Agitatii holocaustologi: A. Oisteanu, Shafir, R. Ioanid, Braham, Ancel, Wiesel
- au, nu doar si alta cetatenie, dar si o alta patrie-de inima: Israelul.
Ce-ar fi sa-i imitam si în asta: strainii - sau înca-cetatenii-români - care
insulta, calomniaza România ca unitate nationala, pe români, ca bastinasi, sa
fie invitati a nu mai pune piciorul pe pamântul nostru si sa fie urmariti penal
prin instantele nationale;
- sa nu mai fie permisa dubla-cetatenie pentru calaii românilor sub comunisti,
deveniti calomniatori ai României si ai românilor; sa nu le se permita intrarea
în tara noastra “traditional antisemita”;
- sa nu mai fie acceptata re-instalarea în tara noastra - unde “antisemitismul
are radacini adânci în istoria politica si culturala” - citat din
calomniatorul-sef Wiesel - a fostilor cetateni români, vinovati de colaborare
cu ocupantul sovietic - întâi în vreme de razboi, apoi de ocupatie straina - si
care, ca cetateni ai altor state, au calomniat constant România si pe români;
- sa nu mai tacem - ca si cum noi am fi vinovatii! - numele si faptele
criminale ale acelor evrei în slujba sovieticilor; sa fie trecuti prin fata
unui tribunal moral (“ecologic”, vorba Oisteanului), chiar si postum - toti cei
care au facut rau României si românilor sub ocupatie sovietica, precum si toti
securistii evrei care, dupa ce au facut tot raul posibil în nefericita noastra
tara, s-au prelins în USA, în Franta, în Germania, în Israel;
Suntem întru totul de acord cu prevederile Ordonantei de urgenta 31/2002
privind “interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist si
comunist” - asadar:
- sa nu mai fie tolerate grupurile, asociatiile, periodicele, volumele, facînd
elogiul comunismului, al sovietismului; sa fie interzise statuile, efigiile,
portretele, biografiile, “operele” unor personaje ca: Lenin, Stalin, Trotski,
Mao, Castro, Che Guevara, Pauker, Chisinevski, Roller, Rautu, Nicolski,
Perahim, Socor, Tertulian, Crohmalniceanu, Nina Cassian, Norman Manea, Voicu,
Chiva, Ed. Reichman…;
- sa nu mai fie tolerate discursurile, interventiile în presa, ale
reprezentantilor Industriei Holocaustului, purtatorii de minciuni si de
calomnii;
- sa fie expulzati de pe sol românesc acei evrei si acei unguri care întretin
adevarul etnic al lor, potrivit caruia doar “românii fascisti” au asasinat
evrei, în schimb (!) evreii si ungurii nu s-au atins de un fir de pe capul
românilor, nici în timpul ocupatiei Transilvaniei de Nord, nici dupa
sovietizarea întregei Românii, când au colonizat “aparatul de stat si de
partid” - cu precadere blestemata Securitate.
Inapoi la A. Oisteanu: pârâciosul de serviciu se arata nemultumit ca “teoria”
mea din Saptamâna Rosie este “atât de aberanta încât nici macar nu este
pedepsita de lege”- va fi regretînd simpaticul etnololog ca nu sunt dat pe mâna
(fie si postuma…) a lui Nicolsky.
De mirare aceasta “atitudine împaciuitorista”, pentru a folosi un tic
verbal-mental introdus de unchiul sau, sinistrul Leonte Rautu si de tatal sau,
Misa Oigenstein, director al uzinei de capete patrate imeni “Stefan
Gheorghiu”. De mirare, pentru ca tovarasii sai de lupta-dreapta nu s-au sfiit
sa ma acuze de “antisemitism”.
Primul a fost turnatorul atitrat la Universitatea Bucuresti în timpul
Revolutiei Maghiare din 1956, numitul Edgar Reichman, emigrat în 1958 în
Israel, prelins apoi în Franta, unde a trudit în slujba Securitatii,
în general, în special în a lui Eugen Barbu - ca “agent literar”. El a fost
primul care, în 1986 m-a etichetat, într-o cronica: “antisemit”, fiindca în
cartea Din calidor povesteam cum tata fusese arestat (în ianuarie 1941) si de
un enkavedist evreu;
Al doilea - cronologic - a fost traducatorul si prietenul meu Alain Paruit: el
m-a deconspirat (sic) în revista Esprit pentru texte “antisemite” (“textele”
fiind volumul Arta refugii, tradus de el, antisemitismul constînd în
faptul ca scrisesem: în 1949 un securist… ungur de la Medias pe nume Paszty i-a
anchetat pe mama si pe tata în ungureste - daca nu stia româneste…; despre el
mama spunea ca nu avea nevoie sa cunoasca limba româna, batea-fara-cuvinte);
Al treilea a fost R. Ioanid. El a dat semnalul de atac general-concentrat. La
el au participat nu doar evrei: Shafir, Oisteanu, A. Cornea, Al. Florian,
Chiva, ci si goi-ii: G. Andreescu, Vasile Gârnet, Vitalie Ciobanu, Dan Pavel,
M.D. Gheorghiu, Lazlo, Pecican…
Am constatat: textele mele - pe care nici unul dintre atacatori-etichetatori nu
le-a citit (însa au auzit ei de undeva ca autorul lor nu poate fi “încadrat” în
categoria “antisemit cinstit”) - îi deranjeaza faptul ca nu neg
Holocaustul (chiar daca un contorsionist ca Shafir a gasit ca as fi “trivial
negationist”), în schimb neg unicitatea genocidului ale caror victime au fost
evrei, amintind si de tragedia armenilor, a cambodgienilor, a ucrainenilor, a
“moldovenilor” - în cazul ultimelor doua comunitati aratînd cu degetul spre
komisarii evrei de tipul scriitorului adulat de distractivul nostru Cosas’ :
Isaac Babel.
Inversunarea lor împotriva-mi se datoreaza mai cu seama faptului ca în
demersul meu încerc sa explic… ceea ce, pentru evrei trebuie sa ramâna în veci
neexplicat si neexplicabil - anume:
a. cronologic, evreii i-au atacat primii pe români, în Saptamâna Rosie (28
iunie-3 iulie 1940); dupa un an (începînd din 27 iunie 1941), românii s-au
razbunat si pe evrei - deci nu din “antisemitism traditional românesc”;
b. victime ale nazismului german si horthysmului-szalosismului maghiar evreii
au practicat pe scara larga, în România, razbunarea deviata, constînd în a-i
acuza - si tortura - pe români (mai cu seama pe cei din Ardealul de Nord, între
1940-1945 ocupati de unguri) pentru ca… îi trimisesera la Auschwitz - campion al
istoriei astfel traficate si al statisticelor falsificate fiind Elie Wiesel,
tatal “spiritual” al holocaustologilor.
In aceasta modesta actiune de rostire a adevarului si numai a adevarului am
fost lasat singur în fata haitei-de-vânatori-de-antisemiti. Cu exceptia-exceptionala a
istoricului Mircea Stanescu (alt “sinucigas”), nu am remarcat vreo luare de pozitie,
publica - nu întru apararea mea (am dovedit: stiu sa ma apar singur), ci întru apararea
adevarului istoric privind întreaga noastra comunitate româneasca.
Evreii din echipa lui Wiesel ma acuza de “antisemitism”. De ce nu ma vor fi
acuzat si de “antiromânism”? - fiindca mai ales pe românii mei îi criticasem-acuzasem
de o mie de pacate?
Din acest motiv sa nu se manifeste, acum, “românii mei”?
Sa învatam de la evrei?
Sa învatam de la evrei!
Sa nu învatam de la evrei minciuna-etnica.
Paris, 6 februarie 2005 - saizeci de ani de la Ialta
1 hour ago
.jpg)
0 comments:
Post a Comment