Elie Wiesel. Noaptea.

S-a nascut in 1928, in micul oras transilvanean, Sighet.Copil fiind a fost deportat impreuna cu intreaga familie la Auschwitz, apoi la Buchenwald, unde parintii si una dintre surorile sale au murit, apoi la Buna. In 1945, cand a fost eliberat, si-a impus un interval de zece ani de tacere, pentru a putea trece peste ororile traite.Cand a rupt tacerea a gasit cu greu un editor care sa-i publce cartea, atat de cumplite erau cele povestite in ea.Cand a aparut Noaptea, in 1960, putini au fost cei dornici sa o citeasca; lumea nu era pregatita inca sa-si aminteasca despre nenorocirile carora le supravietuise.

In 1942 au inceput deportarile evreilor din Transilvania.

"Intr-o buna zi i-au deportat pe toti evreii straini din Sighet. Iar Moshe, muncitorul de la sinagoga, era un strain.Trenul compus din vagoane pentru vite, a parasit gara, in timp ce noi stateam pe peron cuprinsi de tristete. Am auzit linga mine un oftat: "La ce sa ne asteptam? Doar e razboi..."

Curand cei deportati au fost uitati. La cateva zile dupa ce plecasera, au inceput sa circule zvonuri cum ca ar fi ajuns in Galitia, muncea si le era chiar bine. Au trecut cateva zile. Cateva saptamini. Cateva luni.Viata se intorsese la normal.Plutea o atmosfera de calm si siguranta prin casele noastre. Negustorii faceau afaceri bune, elevii studiau linistiti iar copiii se jucau pe strazi...

Intr-o zi, mergand la sinagoga, l-am vazut linga intrare, pe o banca pe Moshe.Istorisea povestea sa si pe cea a tovarasilor sai.Trenul traversase Ungaria si de la frontiera poloneza fusese preluat de Gestapo. Apoi se oprise iar evreii fusesera mutati in camioane cu care au mers cativa kilometri prin padure. Cand s-au oprit, evreii au coborat si au fost pusi sa sape niste gropi uriase. Cand si-au terminat munca, Gestapo-ul a inceput-o pe a sa: metodica, fara graba, i-au impuscat pe toti.... Cum de scapase Moshe? Printr-un miracol-fusese ranit in picior si luat drept mort....Toate acestea s-au intamplat in Galitia, linga Kolomaye. Zile si nopti in sir a parcurs drumul catre casa, cu mare grija, si ascunzandu-se in casele evreiesti unde povestea ce vazuse...

Moshe se schimbase; nu mai radea, nu mai canta, nu mai facea decat sa povesteasca ceea ce vazuse.Dar oamenii refuzau sa creada, nu voiau nici sa asculte.Spuneau:"Incearca sa ne starneasca mila. Ce imaginatie bogata are! Bietul de el, s-a scrantit!" Cat despre Moshe, le spunea: "Ascultati-ma! E tot ce va cer. Nu vreau bani sau mila, doar ascultati-ma!" Nici eu nu il credeam Stateam deseori cu el pe inserat, asultand fara sa cred ceea ce povestea. Mi-era mila de el. "Ma cred nebun.", spunea si o lacrima i se prelingea pe obraz. Intr-o zi l-am intrebat: "De ce e asa de important pentru tine sa te creda oamenii?Mie, in locul tau, nu mi-ar pasa daca m-ar crede sau nu...."

A inchis ochi, ca pentru a scapa de realitate si mi-a raspuns: " Nu intelegi. Nu poti intelege. Am fost salvat printr-o minune! Am reusit sa ma intorc aici. De unde crezi ca mi-a venit toata puterea? Am vrut sa ma intorc la Sighet ca sa va spun povestea mortii mele.Astfel incat sa va puteti pregati pentru propria voastra moarte, cat inca mai este timp.Sa traiesc? Pentru mine nu este important. Sunt singur si nu dau nici un pic de importanta supravietuirii. Nu, am vrut sa vin acasa ca sa va previn, si uite ca nici macar nu vreti sa ma ascultati...."

Era la sfarsitul anului 1942...

Elie Wiesel, Night, pag. 4-5

Era in saptamina Pastelui. Toate sinagogile erau inchise, ca sa nu-i provocam pe nemti. Casele rabinilor devenisera loc de rugaciune, iar citirea Bibliei ar fi trebuit sa ne aduca impacare si liniste. Dar nu era de loc asa, caci inimile ne erau grele de ceea ce se petrecea in jurul nostru.In cea de a saptea zi, cortina s-a ridicat. Nemtii i-au arestat pe liderii comunitatii evreiesti. Apoi lucrurile s-au succedat rapid. Incepuse cursa spre moarte.

Primul pas: evreilor nu li se mai permitea sa-si paraseasca casele timp de trei zile, sub amenintarea pedepsei cu moartea. Moshe a aparut alergand in fata casei si i-a strigat tatalui meu:"V-am prevenit!" In aceeasi zi politia maghiara a facut perchezitii in toate casele evreiesti de pe strada: evreii nu mai aveau voie sa pastreze obiecte de valoare, aur, bijuterii.Totul trebuia sa fie predat autirtatilor sub amenintarea pedepse cu moartea. Tata a coborat in pivnita si a ascuns obiectele de valoare. Mama incerca sa-si vada de treburile casei ca de obicei. Din timp in timp, se oprea si ne privea in tacere. Dupa trei zile a mai sosit un ordin: fiecare evreu trebuia sa poarte steaua galbena. Cativa membri marcanti ai comunitatii au venit la tata, care avea legaturi in politia maghiara, si l-au intrebat despre semnificatia noului decret. Tata, fie pentru ca nu considera ca situatia este ata de rea, fie ca sa nu-i amarasca mai tare, le-a spus:"Steaua galben? Ce-i cu ea? doar n-o sa murim din asa ceva..." (Bietul meu tata!) Apoi interdictiile au continuat: Nu mai aveam voie sa intram in restaurante sau acfenele, sa calatorin cu trenul, sa circula pe strada dupa ora sase seara.. Apoi a urmat ghetoul...

Elie Wiesel, Night, pag. 8-9

Dupa patru zile si trei nopti de calatorie ingrozitoare inghesuiti in vagonul pentru vite, trenul s-a oprit. "Ajunsesem intr-o statie. Cei din margini, care puteau privi prin ferestruica, ne-au spus numele locului "Auschwitz". Nimeni nu il auzise pina atunci. Trenul nu s-a mai pus in miscare. Dupa amiaza a trecut in liniste. Apoi usile vagonului s-au deschis si nemtii le-au permis la doi dintre barbati sa mearga dupa apa. Cand s-au intors ne-au spus ca in schimbul unui ceas de aur, au aflat ca era statia terminus a calatoriei noastre. Era un lagar de munca. Conditiile erau bune.Familiile nu vor fi despartite. Doar cei tineri vor merge la munca in fabrica.Cei in virsta si invalizii vor lucra pe camp. Dintr-o data barometrul increderii a urcat din nou. Ne simteam usurati de teroare ultimelor nopti si i-am multumit lui Dumnezeu.

Elie Wiesel, Night, pag. 24