Wednesday, May 13, 2009

Papa lui Hitler", aproape de canonizare


Unii l-au numit Papa lui Hitler. Actualul Suveran Pontif, Benedict al XVI-lea, crede însă că Papa Pius al XII-lea, liderul de la Vatican în timpul celui de-al doilea război mondial, a salvat un număr foarte mare de evrei din mâinile naziştilor.



Canonizarea Papei Pius al XII-lea este contestată de liderii evrei, susţinuţi şi de un puternic grup de teologi romano-catolici, informează The Times.

Şase academicieni catolici şi trei teologi de frunte ai evreilor vor adresa papalităţii o scrisoare în care cer o analiză mai atentă a acţiunilor fostului Suverna Pontif.

Beatificarea lui Pius al XII-lea a fost decisă anul trecut, de Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor de la Vatican. Papa Benedict al XVI-lea nu a semnat încă decretul, cerând "o timp de gândire".


Pius al XII-lea şi-a început pontificatul în anul în care a izbucnit cel de-al doilea război mondial, 1939. În luna decembrie a aceluiaşi an, Papa a propus un program de pace în cinci puncte, care a fost însă ignorat de cancelariile europene. Se spune că, în al doilea război mondial, Vaticanul a adăpostit mai mulţi oameni - printre care şi evrei - căutaţi de agenţii Gestapo.

Au existat însă şi voci care l-au acuzat pe Pius al XII-lea că, în numele neutralităţii statului papal, a refuzat să ofere ajutor mai multor grupuri de evrei, persecutate de regimul nazist.

0 comments: