O poveste de dragoste imposibilă

Ioan Holban

Tema romanului Domnişoara este multiculturalitatea, con-vieţuirea oamenilor foarte diverşi prin origine, credinţă şi mentalităţi, în acelaşi spaţiu, în Tulcea interbelică, în oraş mic unde "oamenii se cunosc ca într-o familie", unde nu-s multe lucrurile care se petrec în spatele zidurilor caselor şi care "pot fi tăinuite multă vreme" şi unde "ochii văd, gurile şuşotesc şi încep zvonurile, bîrfelile". Personajul central e însăşi umanitatea acestui loc, care adună evrei, turci, nemţi, basarabeni, bulgari, greci, ruşi, fiecare cu meseria şi cu Dumnezeul său: atelierele de croitorie şi cizmărie sînt ale evreilor Motl Herşcovioci şi Şulem, la uzina electrică lucrează neamţul Stump, baia de aburi e a grecului Imbrea şi tot un grec, Lichiardopol, e "armatorul" oraşului, bragageria e a turcului Saladin, românii sînt avocaţi şi învăţători. Atmosfera din Tulcea acelor ani poate părea idilică unui om de azi, agresat de extremisme şi intoleranţă; contemporanului nostru îi vine greu să creadă că evreul Motl se bucură sincer că se repară statuia lui Mircea cel Bătrîn, distrusă în primul război mondial, că Haia Herşcovici vrea ca fiica sa să înveţe într-o şcoală românească ("Dacă ar fi în oraş o şcoală evreiască, ar trebui să fie şi una bulgărească şi una turcească. Şcoli care au fost şi s-au închis. Şi una grecească şi rusească... Dar nu se poate. Toţi trebuie să înveţe româneşte, doar asta-i limba ţării", spune ea), că părinţii lui Motl seamănă cu "doi lipoveni din Deltă", că nemţoaica Matilda alăptează copilul familiei Herşcovici, iar Stumf conversează în nemţeşte şi idiş: povestea tîrgului anilor '30 ai secolului trecut e şi aceea a convieţuirii unor oameni care, legaţi într-o reţea de civilitate şi interese, încearcă să-şi păstreze identitatea (nu trebuie să uităm că sîntem evrei", spune un personaj), afirmînd-o fără ostentaţie şi, mai ales, fără agresivitate (Haia îşi îndeamnă fiica s-o invite, de sărbătoarea Haniche, pe Elena Mateescu, colega de bancă "să ştie că avem şi noi un trecut, c-am avut şi noi o ţară, că avem sărbători, datini"). Dar, cum spune Elena, "lucrurile bune se termină mai repede decît cele rele". Armonia tîrgului se surpă, e la timpul trecut ("noi aici am trăit dintotdeauna bine cu toţii"), constată cu amărăciune pantofarul Şulem şi naratorul confirmă: "Armonia care domnise mai totdeauna între naţionalităţile oraşului începu să se clatine în bătaia vînturilor rele ale urii care ajunseseră şi pe meleagurile Tulcei"), apar legionarii, timpurile se tulbură, unii visează "să ajungă în ţara lor", alţii sînt nevoiţi să ia un nume de împrumut pentru a-şi pierde urma identităţii puse la index (Tina Herşcovici va trimite scrisori iubitului său semnînd T. Herescu): "românizarea e cerută de vremuri, fără a schimba, în fond, cu nimic ceea ce era deja dezlănţuit", constată cei care se pregăteşte pentru "hora morţii": sîntem în 1939 - 1940, cînd lumea "înnebuneşte din nou", cum spune Tina, cu drama evreilor hăituiţi de legionari într-o istorie care şi-a ieşit din matcă: "Lucrurile au început să se precipite cu o repeziciune nebănuită, zguduind din rărunchi aparenta monotonie a vieţii; marile evenimente, trăgînd fără socoteală micile particule ale vieţii; marile evenimente, trăgînd fără socoteală micile particule ale vieţii oamenilor, făcîndu-le să fie luate de vîrtejul haosului, în direcţii necunoscute... cu trăsături de neînţeles, dictate ca de la sine ales, evenimentele din toate domeniile poartă deodată pecetea unei desfăşurări demente spre tăierea sălbatică, barbară a prezentului, simţind inerenta apropiere a sfîrşitului..."