Orasul Iasi, un tirg al fagaduintei, in secolul al XVII-lea

Potrivit citorva scrieri de mare valoare pentru cunoasterea miscarilor sociale din trecutul orasului Iasi, acesta a fost timp de secole o casa mare, in care iesenii traiau la un loc cu diferite nationalitati, cu oameni care in peregrinarile lor si-au gasit camin pe aceste meleaguri, un loc de refugiu intre oameni linistiti si buni la suflet.
Incepind cu secolul al XV-lea, Iasul a devenit un oras cu populatie amestecata. Strainii au venit la inceput ca simpli negustori si, profitind de lipsa acelor indeletniciri legate de vinzarea diferitelor produse, s-au stabilit pe diferite ulite, dovada numeroasele denumiri ale strazilor ce s-au pastrat multa vreme: strada armeana, ulita ruseasca, sirbeasca, lipoveneasca si multe altele.
Multi dintre acesti straini, datorita priceperilor si calitatilor de buni organizatori si constructori de dughene, au ajuns vestiti negustori si buni dughengii, slujbasi la Palatul Domnesc si chiar domni, cum a fost cazul voievodului Vasile Lupu (fost tejghetar in slujba unui mare negustor) sau Gheorghe Duca.
Descrierile unor calatori straini arata ca locuitorii Iasului erau "de diferite neamuri": armeni, bulgari, turci, sirbi, lipoveni si greci, care vietuiau impreuna, iar voievodul Moldovei, Scarlat Calimah, in 1767, a dat un hrisov in care scrie ca strainilor, "neavind chiverniseala lor, mosii sau locuri, si fiind aici in Iasi niste bucati de loc domnescu, le-au dat Maria Sa Scarlat Voda danie".
La inceputul secolului al XVII-lea, au sosit in Iasi si in Moldova, din Polonia, evrei care s-au stabilit in "Tirgul piinii", azi Tirgu Cucului, si pe alte ulite. Iasul devenise un oras al fagaduintei pentru europenii secolului al XVII-lea, unde se putea spera la mai bine, la liniste, se putea dormi linistit si fara vise urite, si unde profesiunile alese puteau avea un viitor. Iesenii i-au primit cu placere si traiul in comun era dintre cele mai bune. Odata cu sosirea evreilor si a polonezilor, si-au facut aparitia si multi tigani, care la inceput s-au asezat la marginea Iasului, in Pacurari, si pe strada Sf. Lazar, locuind in corturi si bordeie. Odata cu acestia, multi italieni, unguri si germani s-au asezat pe stradute invecinate cu Tirgu Cucului. Multe dintre aceste etnii erau catolice si au primit locuri pentru a-si construi lacasuri de inchinaciune.
Tot la inceputul secolului al XVII-lea, au mai sosit in Iasi multi greci si lipoveni. Acestia din urma erau cetateni rusi izgoniti de tar. S-au asezat de-a lungul riului Bahlui, unde si-au construit case si biserica. Cultivau zarzavaturi, pepeni galbeni si verzi (zamosi si harbuji), toata populatia Iasului ii simpatiza, iar copiii ii indrageau pentru ca le ofereau felii de pepeni foarte gustosi.
O serie de iranieni, probabil izgoniti din tara lor, s-au stabilit in cartierul garii, ocupindu-se de vacsuitul si lustruitul ghetelor si vinzind diferite substante colorate pentru vopsitul stofelor de bumbac si al parului unor "cucoane". Iranienii erau singura etnie ce avea si o mica organizatie; se intilneau uneori intr-o cofetarie, care era tot a lor, undeva, pe linga Gara Mare.
Membrii tuturor etniilor respectau legile noastre, erau disciplinati si prietenosi. Multi dintre ei, mai cu seama grecii, care faceau negustorii, au ocupat si functii administrative. Constantin Radinschi