Wednesday, May 13, 2009

Tara Sfanta, sfartecata intre evrei si arabi

-- Trumann arunca in aer Departamentul de Stat
La 27 noiembrie 1947, Natiunile Unite votau impartirea Palestinei in doua state: unul israelian si celalalt arab. 14 mai 1948 (sau, conform calendarului evreu, 5 Iyar 5708, inceput de Sabbath): generalul Sir Alan Cunningham paraseste portul Haifa intr-o ceremonie ce marcheaza sfarsitul mandatului sau de guvernator si, totodata, capatul odiseei britanice in Palestina. Cateva ore mai tarziu, intr-o scurta ceremonie desfasurata la Tel Aviv, evreul de origine poloneza David Gruen, devenit piesa de patrimoniu national si universal si veritabil personaj mitologic sub numele David Ben-Gurion, proclama nasterea Statului Israel, odata cu citirea, in fata Guvernului Provizoriu, a Declaratiei de Independenta redactate, cu doua zile mai devreme, de mini-Parlamentul "celor 13". Acelasi Ben-Gurion avea sa dea numele de "Statul Israel" (Erez Israel) Tarii Promise, dupa ce in discutie mai intrasera variantele "Sion", "Statul Evreu", "Iudeea", "Tara lui Israel" si "Ever" (din evreiescul "Ivri").
Nu aveau sa treaca decat 11 minute de la miezul noptii (conform meridianului israelian) dintre 14 si 15 mai (momentul expirarii mandatului Londrei) si, la Washington, presedintele Harry Trumann se lansa intr-o riscanta operatiune diplomatica: refuzand sa asculte sfatul Secretarului de Stat George Marshall, seful Casei Albe recunoaste Israelul, plasandu-se in neplacuta situatie de a periclita relatiile Americii cu principalul sau aliat, Marea Britanie. Ulterior avea sa se afle ca Truman (in al carui staff figurau si trei evrei, pe functii de inalti consilieri) pregatise acest gest inca din 19 noiembrie 1947. Atunci, presedintele sionistilor britanici, dr. Chaim Weizmann, i-a oferit liderului american, pe masa de lucru din Biroul Oval, harta in care Israelul aparea ca pol strategic pentru Statele Unite in sudul desertului Negev. Odata introdus in dezbaterea ONU, subiectul partajarii zonei intr-un stat arab si unul israelian a provocat revolta arabilor. Un oficial musulman exclama: "Natiunile Unite nu au murit! Nu! Natiunile Unite au fost ucise!". Marshall s-a vazut obligat sa convoace de urgenta cele mai capabile creiere ale Departamentului de Stat, in frunte cu viitorul sef al Diplomatiei, Dean Rusk, pentru a-i trimite, intru calmarea spiritelor (inclusiv in tabara americana), la sediul din New York al Natiunilor Unite.
Israelul, vanat de arabi dar si de fundamentalistii evrei
La 50 de ani dupa retragerea britanica, Israelul mai exista. Valurile de imigranti (majoritatea sefarzi saraci din Africa de Nord si bogati askenazi proveniti din spatiul ex-sovietic dar si din alte zone ale Europei) au multiplicat numarul cetatenilor statului evreu de aproape zece ori (de la 600.000 la 5,75 milioane). A fost, atunci, "un triumf al israelienilor, o tragedie a palestinienilor si un esec al britanicilor". Nascut in plin razboi, statul evreu a supravietuit in fata a cel putin cinci conflicte de amploare, a rezistat unei izolari fara precedent (prins ca o enclava intr-o mare musulmana) si a scapat oarecum nevatamat unui lant parca fara sfarsit de atentate teroriste. Si, nu in ultimul rand, a reusit sa depaseasca (platind uneori cu sange, cum a fost cazul asasinarii lui Yitzhak Rabin de catre un fundamentalist evreu) un conflict intern intre doua entitati aparent ireconciliabile: ultraortodocsii manati de un conservatorism primitiv si modernistii (fie ei secularisti, fie pur si simplu reformisti) intorsi pe plaiurile Tarii Promise cu experienta capitalismului progresist. Tensiunile intra-palestiniene ce opun fundamentalistii restului tarii merg pana la contestarea, de catre primii, a statului evreu. In opinia lor, Tara Promisa trebuie distrusa si recladita abia in ziua sosirii Mesiei.
Fasia Gaza
Fasia Gaza, lunga de aproximativ 45 kilometri si lata de opt kilometri, este regiunea de coasta situata in partea de sud a fostei Palestine britanice. Alaturi de cei peste un milion de palestinieni, dintre care aproximativ 670.000 sunt refugiati stabiliti aici cu ajutorul ONU, in Gaza se afla si aproximativ 6100 de colonisti israelieni, stabiliti incepand din mai 1999. Colonistii israelieni ocupa aproximativ 20 la suta din teritoriu. Locuitorii din Gaza, teritoriu diferit din punct de vedere geografic de Cisiordania, nu au o nationalitate recunoscuta oficial: ei poseda legitimatii eliberate de Hebron, acte care asigura, teoretic, pentru 20.000 dintre ei, dreptul de a munci zilnic in Israel. Pentru a se deplasa in afara Fasiei, unele dintre persoanele varstnice din Gaza mai pot utiliza vechile acte eliberate de Egipt, cu care, insa, pot calatori doar in unele state arabe, nu si in Egipt, iar ceilalti localnici care vor sa calatoreasca in exteriorul Gazei trebuie sa posede documente emise de statul Israel, pe care la pot procura doar daca nu se afla in conflict cu responsabilii israelieni.
Cu o suprafata de 362 de kilometri patrati, Fasia Gaza este tot ce a ramas din suprafata de 2.200 de kilometri patrati atribuita partii sudice a Statului Arab al Palestinei prin Planul de Impartire decis de Natiunile Unite in 1947, regiune stabilita intre campia de coasta Jaffa si granita cu Egiptul, ca si o parte din desertul Negev. Primul razboi israeliano-arab a redus acea suprafata la teritoriul din prezent. Inainte de 1948, Gaza avea 80.000 de locuitori, insa 180.000 de refugiati au sosit in cateva zile in anul 1949, majoritatea din zonele de coasta, iar regiunea a trecut in administrarea Egiptului, desi nu fusese anexata de acesta nici macar in mod formal.
Fratia Musulmana
Spontana rezistenta din Gaza in timpul ocupatiei fortelor israeliene din 1956 a fortat Egiptul sa isi schimbe atitudinea fata de Gaza, transformand Fasia in zona de port liber. Fasia Gaza s-a aflat intr-o permanenta stare de insurectie sub conducerea grupurilor Fatah si FPLP. Doar la sfarsitul anului 1971 legea si ordinea dorite de fortele de ocupatie au fost restabilite in Gaza, in urma unei masive campanii de represalii ordonata de Ariel Sharon. "Fratia Musulmana", cea mai veche organizatie islamica din lumea araba, a fost fondata in Egipt cu sustinerea locuitorilor din Gaza. Mai bine de un deceniu, in timp ce membrii Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) erau urmariti de Armata Israelului, Fratia Musulmana a fost incurajata de Israel sa isi dezvolte retelele si activitatile sociale. Este posibil ca aceste activitati ale Fratiei sa fie samanta care a dat viata Hamas-ului (Miscarea de Rezistenta Islamica, in limba araba). Un accident rutier in Gaza, cauzat de un camion israelian, a grabit declansarea Intifadei - revolta palestiniana - pe 9 decembrie 1987. De la semnarea intelegerii de la Cairo, in mai 1994, de catre Israel si OEP, Autoritatea Palestiniana si-a exercitat jurisdictia civila in 67 la suta din Fasia Gaza. Ca urmare a implementarii primei faze a "Memorandumului de la Plantatia Wye", Aeroportul International Palestinian a fost deschis in Daniyeh, in sudul Fasiei Gaza, pe 24 noiembrie 1998.
Teritoriile Ocupate
In general, termenul de "Teritorii Ocupate" a fost utilizat inainte de implementarea primei faze a Tratatului de la Oslo, semnificand fostele teritorii palestiniene de sub mandat britanic ocupate de Israel in timpul razboiului din 1967 - Cisiordania si Gaza. In realitate, si alte teritorii au fost ocupate in acelasi timp si au ramas ocupate, cum ar fi Inaltimile Golan siriene. Alte zone au fost adaugate de atunci "pe lista" in sudul Libanului: "zona de securitate" israeliana in regiune. Statutul teritoriilor palestiniene ocupate s-a schimbat de mai multe ori de la inceputul secolului si situatia de acolo s-a modificat in functie de fiecare regiune in parte. Dupa 1948 si dupa primul razboi israeliano-arab, aceste teritorii au fost administrate de doua state arabe: Fasia Gaza a fost administrata de Egipt si Cisiordania de catre Iordania. Totusi, in Cisiordania, palestinienii au primit pasapoarte iordaniene si au fost recunoscuti ca cetateni iordanieni. Dupa razboiul din 1967, Israelul a anexat Ierusalimul de Vest, unde locuitorii au pastrat nationalitatea iordaniana, si a preluat administrarea Cisiordaniei si a Gazei, prin doua sisteme legale diferite. In 1972, si ulterior in 1976, cu speranta de a instala autoritati locale noi si mai favorabile Israelul a organizat alegeri municipale in Cisiordania, respectand legea iordaniana, dar in acelasi timp a fost nevoit sa nominalizeze primarii pentru Gaza. Oricum, primarii au fost inlaturati, de-a lungul timpului de catre autoritatea de ocupatie, din cauza atitudinii pro-palestiniene, mai precis din cauza ca sustineau miscarile de rezistenta palestiniene. Exceptie de la destituire au facut primarul din Betleem si cateva sate din imprejurimile Betleemului, desi au avut atitudini similare. Dupa decizia Regelui Hussein al Iordaniei din august 1988 de a renunta la integrarea Cisiordaniei in Regatul Hasemit, Gaza si Cisiordania au ajuns, practic, in aceeasi situatie in ceea ce priveste problema ocupatiei. Ca urmare a implementarii partiale a Tratatului de la Oslo, Teritoriile Palestiniene sunt denumite ca "autonome" pentru regiunile A si B (ceea ce desemneaza 7,6 la suta din Cisiordania si 21,4 la suta din Gaza) si "Teritorii Ocupate" pentru Ierusalimul de Est si regiunea C.
George COMAN Cristian STEFANESCU

0 comments: