Sacrificiul in iudaism

Sacrificiul in iudaism

Spre deosebire de celelalte religii, iudaismul are o conceptie cu totul diferita despre sacrificiu si aceasta datorita spiritului in care a fost instituit, precum si scopului pentru care a fost savarsit.

In iudaism sacrificiul nu este identic cu notiunea de religie, ci mai degraba este un simbol care contribuie la indreptarea celui credincios in fata lui Dumnezeu si o manifestare a dragostei divine fata de faptura sa. Sacrificiul exprima relatia dintre Dumnezeu si omul credincios.

Sacrificiul arderii de tot sau holocaustul

Acest gen de sacrificii reprezinta oferta totala, prin ardere absoluta, a darurilor facute lui Dumnezeu. Fiind cel mai complet si mai desavarsit gen de sacrificiu din Vechiul Testament, holocaustul reprezinta adorarea lui Dumnezeu, prin care se ofera integral atat trupul cat si sufletul spre sfintire si renastere la o viata noua.

Sacrificiul nesangeros

Vechiul Testament abunda in exemple de sacrificii nesangeroase. Cain aduce sacrificii din roadele pamantului (Fac. IV, 3), Melchisedec, regele Salemului, il intampina pe Avraam cu un sacrificiu nesangeros de paine si vin (Fac XIV, 18 si 19).

Simbolic, aceste sacrificii reprezinta pe credinciosul care, prin oferirea hranei sale zilnice, se daruieste integral, trup si suflet, lui Dumnezeu.

Sacrificiul de comuniune

In Vechiul Testament exista mai multe feluri de sa­crificii de comuniune, cum ar fi : sacrificiul legamantului, sacrificiul mielului pascal, sacrificiul de pace etc. Aceste sacrificii tintesc la intarirea comuniunii intre Dumnezeu si poporul Sau, pe de o parte, si la stabilirea de relatii bune, de impacare intre membrii aceluiasi popor, pe de alta parte.

Sacrificiile expiatorii sau de curatire

Intre aceste sacrificii putem aminti sacri­ficiul zilei impacarii (iom hakkipurim), care este adus in scopul unei curatiri generale, in cadrul caruia atat arhiereul cat si preotii si poporul se curata de pacate. Aceasta zi a fost instituita in amintirea iertarii poporului ales de pacatul idolatriei in care cazuse cu ocazia ridicarii vitelului de aur (Ies. XXXII, 4). In afara de acest sacrificiu mai exista sacrificii care se aduc atat pentru pacat cat si pentru culpa (Levit. IV, 26, 31, 35, 5, 10, 13 ).

Potrivit conceptiei ebraice, principul vietii (nephesh), se afla in sange, care se varsa pe altar pentru mantuirea sufletelor. (Levit. XVII, 11). Intrepatrunderea care exista intre suflet si sange sbabileste o alianta vitala intre cei uniti printr-o legatura de sange si este totodata agentul potential in consolidarea relatiilor tribale si in efectuarea unei intercomuniuni intre uman si sacru.

Sacrificiul la profeti si in psalmi

In scrierile profetice si o parte din psalmi notiunea de sacrificiu este prezentata sub o noua perspectiva, a unei spiritualizari sau interiorizari personale. Accentul este pus pe ofranda per-sonala interioara adusa lui Dumnezeu mai degraba decat pe jertfele materiate. Isaia vorbeste despre dezgustul pe care Dumnezeu il are fata de sacrificiile pur exterioare, accentuand totodata asupra punerii in practica a unor exigente morale care izvorasc din dreptatea interioara : "Ce-mi foloseste multimea jertfelor voastre ... M-am saturat de arderile de tot cu berbeci si de grasimea viteilor grasi si nu mai vreu sange de tauri, de miei si de tapi ... Cand ridicati mainile voastre spre mine, eu imi intorc ochii, aiurea... Mainile voastre sunt pline de sange, spalati-va, curatiti-va ... Invatati sa faceti binele, cautati dreptatea, ajutati pe cel asuprit, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduve" (Isaia I,11-17).

Psalmistii la randul lor accentueaza mai mult asupra faptei morale decat a varsarii rituale de sange in scopul ispasirii (Psalm XXXIX, 9, 11).